Sfaturi!

 

Se cuvine ca tinerii ce vin în fața Sfântului Altar să fie feciori, curați sufletește și trupește. Ce alt dar mai de valoare pot aduce tinerii miri decât neprihănirea? Tinerii care își păstrează fecioria până la cununie pot fi asemănați cu mucenicii. Spun aceasta pentru că, în zilele noastre, războiul acesta nevăzut împotriva ispitei curviei este foarte dur și trebuie tărie, pricepere, curaj, răbdare și dorința de a fi plăcut lui Dumnezeu ca să îl poți duce până la sfârșit.

Când te prezinți înaintea lui Hristos trebuie să fii curat. Curățenia ta trebuie să fie deplină, adică și trupească dar și sufletească. De aceea, înainte de Cununie tinerii sunt datori să se primenească prin Sfânta Taină a Spovedaniei. Nu există o taină mai eficientă pentru suflet decât Spovedania și lacrimile de căință. Prin spovedania la preot, dacă este completă, autentică și sinceră, omul recapătă neprihănirea pe care o are orice prunc. Această stare o cere Hristos când spune că dacă nu vom fi ca pruncii nu vom putea intra întru Împărăția lui Dumnezeu.
(Din învățăturile părintelui Arsenie Boca, Tinerii, familia și copiii născuți în lanțuri, Ed. Credința strămoșească)

 Aprinderea tinerească a simţurilor este doar întâlnire, cunoaştere reciprocă. Dragostea însăşi, lucrarea şi osteneala dragostei încep de la cununie. Numai când Domnul binecuvântează căsătoria siropul dulce al îndrăgostirii pământeşti se poate preface în vinul preadulce al dragostei, care nu se răsuflă şi nu se strică, ci devine tot mai bun cu trecerea anilor - însă nu trebuie să uităm că această minune pământească este un dar al Preaînduratului Dumnezeu. (Mitropolitul Vladimir al Asiei Centrale)

(Cum să întemeiem o familie ortodoxă: 250 de sfaturi înțelepte pentru soț și soție de la sfinți și mari duhovnici, traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Ed.Sophia)

Soţul cel bun este acel care suportă neputinţele soţiei lui (nu cel care îi vorbeşte urât şi o alungă). Sfântul Ioan Gură-de-Aur ne învaţă iarăşi: „Atunci când femeia ta îţi spune un cuvânt greu, n-o rabzi, în timp ce desfrânatei te închini, chiar când te pălmuieşte. Nu! Să nu adresezi injurii femeii tale, să nu te faci şi tu femeie! Şi să nu crezi că pierzi când te ocărăşte femeia ta. Pierzi când tu o ocărăşti şi aceasta rabdă. Atunci tu te ocărăşti! Să rabzi injuria este un semn că eşti bărbat puternic, pentru că semnul bărbaţilor puternici este să-i îngăduie pe cei neputincioşi” (Cuvânt la legătura sfântă a Nunţii). Şi din nou: „De ce Dumnezeu te-a pus cap femeii? Ca să suferi neputinţele făpturii pe care o conduci. Deci, fă-ţi vădită stăpânirea!”

Într-o zi, capricioasa Xantipa l-a ocărât pe bărbatul ei, filosoful Socrate. Acesta tocmai se pregătea să iasă din casă. Când cobora scările, femeia lui l-a udat cu o căldare de apă. Şi Socrate i-a întors-o în glumă: „Mă aşteptam ca după atâtea tunete să înceapă şi furtuna (cataclismul).” Şi Sfântul Ioan Gură-de-Aur adaugă: „Iar noi, creştinii, sărim şi ne certăm mai rău decât măgarii” (Omilia 87, 3 la Evanghelia Sfântului Matei). Prin urmare ce îndreptăţire vom aduce noi, care ne împătăşim cu Preacuratele Taine, dar ne arătăm mai răi şi decât idolatrii? (Sfântul Ioan Gură-de-Aur, Omilia 84, 3 la Evanghelia Sfântului Ioan).
(Arhim. Vasilios Bacoianis, Căsătoria, Ed.Tabor)