Music Player

miercuri, 25 august 2010

Ceea ce este pământul pentru plante este Dumnezeu pentru suflet


Pomul cu rădăcini bine înfipte în pământ creşte şi aduce roadă. Sufle­tul omului, care s-a legat prin credinţă şi dragoste de Domnul, slobo­zind rădăcini duhovniceşti, creşte, sporeşte şi rodeşte virtuţile plăcute lui Dumnezeu, cele care dau viaţă sufletului şi îl fac să trăiască acum şi în vea­cul de apoi. Pomul smuls din pământ cu tot cu rădăcini nu mai are viaţă, aceasta venindu-i prin rădăcini din pământ. Aşijderea şi sufletul omului care a pierdut credinţa şi iubirea de Dumnezeu şi care nu vieţuieşte în Dumnezeu, Cel care îi dă viaţă: el moare duhovniceşte. Ceea ce este pământul pentru plante este Dumnezeu pentru suflet.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

Bizuie-te pe ajutorul Său la modul absolut


Atunci când se tulbură şi îţi umple inima de deznădejde răutatea oa­menilor, adu-ţi aminte că Domnul Dumnezeu Cel atotputernic şi atotdrept te iubeşte nemărginit şi că El rabdă o vreme răutatea oamenilor, dar când vine timpul, o pedepseşte după merit. Tu nu eşti în stare să dispui, aşa cum ai dori, de tine, de gura ta, de un singur mădular al trupului tău.

Ţinând seama de aceasta, gândeşte-te cum este Cel ce conduce întreg universul, ţinându-l într-o asemenea, minunată, extraordinară ordine, Cel ce stăpâneşte tot neamul omenesc cel cuprins de răutate şi desmăţare, oamenii fiind gata oricând să se nimicească unii pe alţii, dar în acelaşi timp având parte, sub stăpânirea Lui, mai mult de bucurii decât de supărări. Cât de atotputernic şi de preaînţelept este Domnul, Cel ce cârmuieşte peste o asemenea imensă şi felurită multitudine! Bizuie-te pe ajutorul Său la modul absolut.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

Vrei să vezi cum te păcăleşte diavolul ?


De ce oare nu uităm niciodată defăimările care ne vin de la oameni, ne mâniem pe ei şi îi duşmănim, dar uităm repede cele mai rele, mai nocive şi mai îndărătnice defăimări ce ne vin de la diavolul, deşi suntem victima acestora de o mie de ori pe zi, în timp ce ţinem minte, şi nu doar o singură zi, jignirea pe care ne-a adus-o o persoană oarecare?

Aceasta este o ispită diavolească (diavolul ştie cum să ne înşele şi o face cu abilitate; atunci când ne defăimează în vreun fel, o face sub masca propriului nostru egoism, ca şi când ar vrea mai întâi să ne facă pe plac, folosindu-se de o pornire pătimaşă a noastră, pentru ca mai pe urmă să ne lovească de moarte şi să ne facă să plătim amarnic iraţionalul, nerodul nostru egoism). Jignirile care ne vin de la alţii diavolul caută de fiecare dată să le umfle de o sută de ori, înfăţişându-ni-le într-o lumină mincinoasă. Şi aici nu face decât să se ascundă în spatele egoismului nostru, ca şi când ne-ar pizmui pentru bunăstarea noas­tră, pe care alţii ar vrea, chipurile, să ne-o distrugă, defăimându-ne.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

marți, 24 august 2010

Când diavolul ni se află în inimă...


Când diavolul ni se află în inimă, simţim ceva ca o greutate ucigă­toare, neobişnuită, o pară de foc în piept şi în inimă; sufletul simte că ceva îl strânge şi că se întunecă; totul ne irită; simţim repulsie faţă de orice faptă bună; interpretăm anapoda orice cuvânt şi orice gest ale altora faţă de noi, vedem în ele porniri împotriva noastră, făcute cu rea intenţie, o lezare a onoarei şi de aceea nutrim faţă de ei ură adâncă, ucigaşă, gând de mânie şi răzbunare. „După roadele lor îi veţi cunoaşte” (Matei 7, 20). Sunt zile când duhul rău mă tulbură şi pe mine.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

Ce muzică să ascult?


Nu căuta la frumuseţea chipului, ci la aceea a sufletului omului; nu lua în seamă haina (trupul este o haină vremelnică), ci vezi ce anume îmbracă ea; nu te lăsa sedus de o casă arătoasă, ci află mai întâi cine stă în ea şi ce fel de om, este.

Altminteri vei batjocori chipul lui Dumnezeu, îl vei înjosi pe împărat, ploconindu-te în faţa robului Său, nedându-I împăratului nici cea mai mică parte din cinstea ce i se cuvine.

Aşijderea, nu sta să admiri cât de frumos e tipărită cartea, ci caută să-i descoperi spiritul; căci altminteri înjoseşti duhul şi înalţi trupul, fiindcă litera tipărită e trupul, iar cuprinsul cărţii, duhul.

Nu te lăsa vrăjit de armonia sunetelor scoase de instrumente şi de voci omeneşti, ci caută să descoperi efectul acestora asupra sufletului sau, cu alte cuvinte, care este spiritul lor. Dacă acea muzică îţi aduce în suflet o stare de linişte, de înţelepciune, de sfinţenie, ascult-o, nutreşte-ţi sufletul cu ea. Iar dacă prin ea îţi pătrund în suflet patimi, nu o mai asculta, ţine-te deoparte de trupul şi de spiritul acelei muzici.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

În ce constă succesul rugăciunii?


Aşa cum un om rău, când vine să-i ceară ceva unui om bun, blând şi smerit, pentru a-şi asigura succesul cererii, caută el însuşi să se asemene aceluia, tot astfel şi creştinul, când vine să se roage Domnului, sau preacuratei sale Maici, sau îngerilor şi sfinţilor, pentru succesul rugăciunii sale trebuie să se asemene, pe cât îi este cu putinţă, Domnului însuşi, Prea­curatei Sale Maici, îngerilor sau sfinţilor. Iată în ce constă secretul ca rugă­ciunea noastră să-şi atingă scopul şi să fie grabnic auzită.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

luni, 23 august 2010

Sf. Cosma Etolul - cuvinte de duh si profetii "Raul va veni de la cei invatati"


  • “Sufletul si Hristos – doar acestea doua, sa te intereseze! Lumea toata sa cada, pe acestea doua, nimeni nu ti le poate lua, afara numai daca nu le dai tu, cu voia ta“.
  • “Chiar daca te-ar ierta toti duhovnicii, patriarhii, arhiereii si lumea întreaga, esti neiertat daca nu te pocaiesti în fapta“.
  • Va veni vremea ca vrajmasii vostri sa va ia pana si cenusa din foc, dar voi sa nu va schimbati credinta, cum fac altii“. [Spusa in Siatisti.]
  • “Sunt trist pentru fala pe care o aveti. Piciorul meu nu va mai calca aici. Si daca nu lasati lucrurile pe care le faceti, trufia si hotia, veti fi nimiciti. In ramura de care va atarnati sabiile, va veni o zi in care tiganii vor atarna organele voastre”. [Spusa in satul Aghios Donatos Souliou.]
  • “Faceti case aratoase si nu veti locui in ele“. [Cuvinte spuse tot la Assos, cand intr-o zi a trecut prin fata unei case nou construite. Dupa putin timp, toti locuitorii ei au murit, afara de o singura femeie".]
  • “Du-te si pe drum ti se va rasplati” [spusa in Dervistani despre cineva care l-a ironizat pe sfant si care ulterior a fost ranit pe drum pe un dusman al sau.]
  • “Spune-le figurilor alora sa nu vina aici, ci sa se intoarca inapoi” [Pe cand invata in Assos, in Kephalinia, Sfantul Cosma si-a intrerupt predica o clipa si a trimis un auditor la casa stapanului locului sa spuna aceste cuvinte. Aici erau patru doamne din aristocratie imbracate indecent, care erau gata sa vina sa urmareasca predica lui.]
  • “Cand veti vedea flota in ape grecesti, atunci se va dezlega problema Orasului [Constantinopului]“.
  • “In Oras [Constantinopol] va curge atata sange cat sa inoate in el un vitel de trei ani”.
  • “Turcii vor fugi, dar vor veni din nou si vor ajunge pana la Examilia. In cele din urma vor fi alungati in Kokkini Milia. Dintre turci, o treime vor fi omorati, o treime se vor boteza si doar o treime vor ajunge la Kokkini Milia. (a se vedea si profetiile cuv. Paisie Aghioritul, care talcuieste si aceste cuvinte ale Sfantului Cosma: Profeţiile Părintelui Paisie şi Proiectul Anatoliei de sud-est, n.n.).
  • Va veni o armata straina, va crede in Hristos, dar nu va sti limba”.
  • “Va veni odata o oaste straina care va crede in Hristos, dar voi nu o veti sti”.
  • “Cu unii veti adormi si cu altii va veti scula dimineata”.
  • “Veti vedea trei familii intr-o casa”.
  • “Veti merge sa locuiti altundeva si altii vor veni sa locuiasca la voi”.
  • “Veti vedea 40 de animale legate de un par”.
  • “Multi vor pieri de foame”.
  • “Bogatii vor ajunge saraci si saracii vor muri”.
  • “Un pumn de aur, un pumn de faina”.
  • “Va veni vremea cand vor conduce lumea lucrurile necuvantatoare si neinsufletite”. [Aluzie la inventiile tehnologiei moderne care va guverna viata umanitatii.]
  • “Cauza razboiului general va veni din Dalmatia. Mai intai se va imparti Austria, apoi si Turcia”. [Aluzii la inceputul primul razboi mondial.]
  • “Daca se gasesc de acord trei puteri, nu veti pati nimic”.
  • “Daca problema se va rezolva prin razboi, veti pati multe nenorociri; din trei sate va ramane doar unul”.
  • “Multe sate vor fi nimicite, trei vor deveni unul”.
  • “Sa va rugati sa fie zi si nu noapte, vara, nu iarna”.
  • “Oamenii vor ramane saraci, fiindca nu vor avea dragoste de saraci”.
  • “Oamenii vor ajunge goi, fiindca se vor face netrebnici”.
  • “Prapadul va veni din inaltime, de la liman”.
  • “Va veni pe neasteptate; dobitoacele vor ramane injugate la lucrul lor si voi veti fugi”.
  • “Multe se vor intampla. Orasele vor ajunge ca niste baraci”.
  • “Sa le dati ceea ce va cer; numai sa va scapati sufletele”.
  • “Daca vor gasi pe drum argint, nu se vor apleca sa-l ia. Dar pentru un spic se vor omori care sa-l ia primul”.
  • “Raul va veni de la cei cititi [invatati, intelectuali]“.
  • “Veti rabda fie trei zile, fie trei luni, fie trei ani”.
  • Va veni vremea cand nu va mai fi aceasta armonie care e astazi intre popor si cler”.
  • “Clericii vor fi cei mai rai si mai necredinciosi dintre toti”.
  • “Se vor intampla atat de multe, incat de frica mamele vor naste inainte de vreme”.
  • “Sa nu va faceti case mari. Sa faceti bordeie ca sa nu va intre inauntru”.
  • “Va vor pune un bir mare si cu anevoie de purtat, dar nu vor ajunge”.
  • “Va vor pune bir pe cotete si ferestre”.
  • “Va vor cere sa va si ia soldati, dar nu vor ajunge sa o faca”.
  • “Cand veti auzi ca razboiul va incepe de jos [din sud], veti patimi putin; daca va incepe de sus [din nord], veti fi nimiciti”.
  • “Stancile si rapele vor fi pline de lume”.
  • “Va veni pe neasteptate, iar boul va fi in camp, iar dobitocul in arie”.
  • “E trist pentru mine sa v-o spun: azi-maine asteptam seceta, foamete mare, cand vom da mii de galbeni si nu vom gasi putina paine”.
  • “Dupa razboi oamenii vor face o jumatate de ceas pe drum sa gaseasca un om si sa si-l faca frate”.
  • “Va veni vremea cand crestinii se vor scula unul impotriva altuia”.
  • “Sa aveti crucea pe frunte, ca sa va recunoasca ca sunteti crestini”.
  • Pe Papa sa-l blestemati, fiindca el este cauza”.
  • “Va veni vremea, cand diavolul va face rotiri cu dovleacul lui” [Aluzie la satelitii artificiali ai pamantului si o critica anticipata a tehnologiei contemporane, crede mitropolitul Avgustinos Kandiotis.]
  • “Din scoli vor iesi lucruri pe care mintea voastra nu si le poate inchipui”.
  • “Veti vedea in camp carute fara dobitoace alergand mai repede decat iepurele”.
  • “Va veni vremea cand oamenii vor vorbi dintr-o parte intr-alta – de pilda, de la Constantinopol in Rusia – ca si cum ar fi in camere apropiate”.
  • “Veti vedea oameni zburand in cer ca niste pasari aruncand foc in lume. Cati vor trai atunci vor alerga la morminte si vor striga: Iesiti voi, cei morti, sa intram noi, cei vii!” [Aceste ultime profetii ale Sfantului Cosma se refera, cu peste un secol inainte de aparitia lor, la inovatii ale tehnologiei moderne: automobile, fire de telegraf si curent electric, avioane militare.]
  • “Eu, crestinii mei, mi-am cheltuit viata studiind timp de cincizeci de ani, am citit si despre preoti si despre necredinciosi, si despre atei si despre eretici, am cercetat adancurile intelepciunii. Toate credintele sunt mincinoase, calpe, toate sunt ale diavolului. Am inteles si acest lucru adevarat, dumnezeiesc, ceresc, desavârsit si pentru mine si pentru voi: numai credinta crestinilor ortodocsi bine-credinciosi e buna si sfinta, ca sa credem si sa ne botezam in numele Tatalui si al Fiului si al Sfintului Duh. Aceasta v-o spun acum, la sfirsit, ca sa va bucurati si sa va veseliti de mii de ori, ca v-ati invrednicit sa fiti crestini ortodocsi, si sa plangeti si sa va tanguiti pentru cei necinstitori de Dumnezeu, necredinciosi si eretici, care umbla in intuneric, in mâinile diavolului“.
  • ”Evreul imi spune ca Hristosul meu e un copil din flori si Preasfinta Fecioara a mea e o desfrinata, iar Sfinta Evanghelie imi spune ca acest lucru e de la diavolul. Mai am acum ochi sa ma uit la evreu? Daca un om ma ocaraste, imi omoara mama, fratii, copiii, dupa care imi scoate ochii, ca si crestin am datoria sa-l iert. Dar sa-L ocarasca ei pe Hristosul meu si pe Preacurata Fecioara a mea! Eu nu vreau sa-i mai vad, dar domniile voastre cum va rabda inima si mai faceti afaceri si tocmeli cu evreii? De ce v-am spus acestea, crestinii mei? Nu ca sa-i omorati pe evrei si sa-i prigoniti, nu, ci ca sa-i plangeti ca L-au lasat pe Dumnezeu si s-au dus cu diavolul. V-am spus ca sa ne caim acum pina mai avem vreme, ca sa nu se intimple sa se minie Dumnezeu pe voi si sa ne lase din mina Lui si sa patim si noi ca evreii si chiar mai rau“.

vineri, 20 august 2010

Caldura - motiv legitim de imbracare mai "lejera"?

“Odata, a mers o femeie la Trei Ierarhi sa se spovedeasca. La dojenirile Staretului, referitoare la o imbracaminte decenta, femeia s-a opus:

- Ma sufoc, din pricina caldurii, spunea. Nu mai pot!

Atunci Staretul i-a aratat o fotografie ce o avea, ca amintire, cu membrii Asociatiei Sfintilor Trei Ierarhi, barbati si femei, facuta intr-o vara, la inceputul secolului nostru.

- Ii vedeti pe acestia? Vedeti cum erau imbracati si barbatii si femeile? Era vara. Vedeti cum sufereau hainele inchise, cravatele, sacourile, fustele lungi, manecile lungi? Ce spuneti? Nu se incalzeau?

Focul se afla inauntrul nostru, nu vine din afara. Asadar, moda este aceea care face pe oameni sa se dezbrace, si nu caldura“.

O fiica a sa duhovniceasca, educatoare, povesteste:

- Parinte, l-am intrebat odata, de mult ma intreaba elevele mele sau chiar si unele doamne, daca este rau ca femeia sa-si taie parul. Mi se pare ca mantuirea sufletului nu depinde numai de asta, dar nu stiu ce raspuns concret sa le dau. Atunci, mi-a povestit urmatoarele:

- Odata, un pustnic a mers sa ia apa de la un izvor ce era departe de chilia lui. Mergand, se gandea: De ce sa merg atat de departe si sa ma obosesc? Voi merge sa locuiesc mai aproape de izvor. Gandindu-se la aceasta, a vazut un inger care-i masura pasii.

- Ce faci? il intreba pustnicul.

- Numar cati pasi faci, ca sa ti-i rasplateasca Dumnezeu pentru osteneala si rabdarea ta.

- Daca e asa – a spus pustnicul – daca Dumnezeu vrea sa ma rasplateasca si pentru pasii ce-i fac ca sa merg si sa iau apa, atunci voi merge inca si mai departe.

Dupa aceasta povestire, Staretul mi-a spus, ca o concluzie:

- Orice se face pentru dragostea lui Dumnezeu, El va rasplati. A lasat sa se inteleaga ca orice lucru care are legatura cu infatisarea exterioara cuviincioasa primeste rasplatire, atunci cand se face pentru dragostea lui Dumnezeu“.

(Din: “Crampeie de viata. Din viata si invataturile parintelui Epifanie Teodoropulos”, Ed. Evanghelismos)

Vremea se apropie si voi nu vreti sa intelegeti, fiindca viclesugurile oamenilor s-au inmultit


„Cand se va inmulti faradelegea, toate prihanirile si faradelegile lumii au sa se adune intr-o necurata fiica a curviei, care are sa fie locas al preacurviei.

Doamna noastra, Nascatoarea de Dumnezeu, a fost Preacurata inainte de nastere, Curata in nastere si dupa nastere, si a nascut pe Emanuel, Cel fara de pacat.

Acea necurata fiica, mama tuturor faradelegilor si a spurcatului Antihrist, are sa fie o curva necurata si prea-curva in toata viata ei. La aceasta necurata au sa se adune toate faradelegile lumii si are sa nasca pe fiul pierzarii si, din pricina lipsirii Darului Santului Duh de la oameni, pentru pacatele si faradelegile lor, o sa se adune si o sa invieze in ea (in pantecele ei) toate faradelegile oamenilor. Dupa nasterea fiului pacatului, are sa vina toata lipsa in lume.

Intai: au sa se lipseasca oamenii de dragoste, de unire, de curatenie, de frica lui Dumnezeu; in orase nu vor mai fi preoti si proiestosi credinciosi; bisericile lui Dumnezeu vor duce lipsa de arhierei, de duhovnici si de preoti drept credinciosi (precum au inceput inca de acum a se lipsi).

Pe urma se va arata si acest necurat, dupa cresterea varstei lui si se va umple de sataniceasca putere ca sa faca semne si minuni cu vrajitoriile lui, inaintea oamenilor celor patimasi, precum a facut Chinops, vrajitorul, acea inviere mincinoasa a mortilor si altele. Dar la oamenii cei sfinti vrajile nu au nici o putere, ca sa ii amageasca, ci numai la cei intunecati cu patimi. Precum Marele Macarie vedea pe femeia aceea in firea ei, iar oamenii o vedeau ca pe o iapa. Si se va arata fatarnicul, Antihrist, bland, la inceputul propovaduirii lui, ca sa plece popoarele la inselaciunea lui, ca sa-l puna imparat. Cu pace si cu smerenie se va arata, ca toti sa se inchine lui, fiindca hrana lui este tulburarea oamenilor, caci, atunci cand se vor tulbura oamenii, el se va bucura. Ca aceasta este uitarea credintei si a fricii lui Dumnezeu: curvia, preacurvia, sodomia, iubirea de avutie, iubirea de argint, pomenirea de rau, zavistia, osandirea, minciuna, clevetirea si celelalte rautati. Si acestea toate, au sa odihneasca si sa stapaneasca toate cetatile, fiindca nu se va gasi alt individ vrednic ca sa imparateasca in cetati. Pentru aceasta va stapani toata lumea; si-l vor avea pe el (pe Antihrist) atotstapanitor.

Cand vor pacatui oamenii, vor considera ca isi lucreaza mantuirea lor. Atunci se va defaima Sfanta Evanghelie si bisericile lui Dumnezeu si are sa fie multa lipsa de cuvantul lui Dumnezeu in lume. Semne si aratari de la Dumnezeu: lipsa si foame indoita, simtita si gandita. Simtita, ca se va inchide cerul ca in zilele lui Ilie si nu va ploua, pentru faradelegile lor. Si gandita, adica vor flamanzi oamenii de cuvantul lui Dumnezeu; ca nu se va gasi un om drept cu fapte bune ca sa-i invete cuvantul mantuirii. Si se va ridica binecuvantarea lui Dumnezeu de la mancari si bauturi si, cu cat vor manca mai mult, cu atat mai mult vor flamanzi.

Atunci cei bogati isi vor deschide visteriile lor, aurul si argintul aruncandu-l; acestea se vor defaima si se vor calca ca pietrele pe drumuri. Atunci se va zamisli rautatea lui Lucifer in inimile oamenilor si atunci va vietui paganatatea cu pecetea lui Antihrist si se va ridica Darul lui Dumnezeu de la oameni, precum zice Sfanta Scriptura: „Nu va ramanea Duhul Meu in oamenii acestia in veac, pentru ca trupuri sunt.” Si se vor imputina oamenii, vor slabi si vor muri cei pecetluiti de Antihrist, ca pasarile pe drumuri; si vor manca oamenii carnuri de oameni morti, nemaiputand suferi lesinarea si foamea. Si mancand trupuri moarte vor muri si ei.

Iar intelesul pecetei lui Antihrist este: „Al meu esti, al tau sunt, de bunavoie vin, nu de sila.” Vai si amar de cei pecetluiti de Antihrist! Se va face mare tulburare in lume; si auzind oamenii ca intr-alte parti este pace, se vor muta acolo si vor gasi, dimpotriva, mai multa lipsa. Si vor auzi de la locuitorii locului aceluia: „O, cum ati venit in acest loc blestemat, unde n-a mai ramas intre noi intelegere omeneasca?” Si, atunci, vazand Dumnezeu tulburarea oamenilor, o sa porunceasca marii sa-si ia cea dintai stare; si o sa se suie focul cel de sub pamant, cu care se infierbanta apele cele calde si are sa fiarba apa marii precum fierb apele in oalele cele de metal. Atunci vor inceta oamenii de a se mai muta din loc in loc. Din fierberea marii se va desfiinta pamantul si se va usca si nu va rasari iarba, copacii nu vor inmuguri, vlastarii si izvoarele ape-lor se vor usca, dobitoacele si pasarile vor muri de aburii marii si ai pucioasei.

Iata, vremea se apropie si voi nu vreti sa intelegeti, fiindca viclesugurile oamenilor s-au inmultit; s-au facut si stihiile grabnice, ca se apropie sfarsitul.

Dar, Dumnezeu, purtand grija pentru mantuirea tuturor oamenilor celor cu buna vointa, va trimite, atunci, pe cei trei Sfinti: pe Ilie, pe Enoh si pe Sfantul Ioan, Cuvantatorul de Dumnezeu, ca sa propovaduiasca si sa intoarca la marturisire (pocainta) si sa-i invete pe acei putini, care vor vrea sa se mantuiasca. Si care nu se vor pecetlui cu pecetea lui Antihrist, vor mosteni imparatia cerurilor, caci, insemnandu-se cu semnul si puterea cinstitei Cruci, se vor izbavi din osanda iadului.

De flamanziti, rabdati, ca Dumnezeu va va trimite ajutorul Sau din inaltime. Iar oamenii vor zice: iata, cei ce s-au peceltuit cu pecetea lui Antihrist s-au multumit. Iar Sfintii le vor zice: ce multumire este aceasta cu insemnarea pecetei celei pierzatoare, care cu inselaciuni i-a inselat, nesimtitori fiind, ca nu-si cunosc mantuirea lor?

Si acesti oameni rai s-au facut intr-o unire cu dracii, de aceea nu simt foamea si setea; insa ei flamanzesc si inseteaza de 7 ori cate 7 mai mult decat voi, cei drepti. Rabdati putin, caci cei ce vor rabda, dintre voi, vor trai in veci.

Atunci, vazand Antihrist pe cei trei Prooroci propovaduind adevarul si aratand inselaciunea lui, se va mania si va porunci la ai sai sa ii aduca inaintea lui si, intai, are sa-i momeasca, zicand: „Pentru ce voi nu va pecetluiti cu pecetea imparateasca?” Atunci ei il vor ocari pefata pentru inselaciunile lui, zicandu-i: „O, amagitorule si inselatorule Antihrist, nu-ti ajunge ca ai pierdut atatea suflete, ne silesti si pe noi sa te ascultam? Blestemata este pecetea ta si slava ta si cu pierzarea ta a venit si sfarsitul lumii.” Iar spurcatul, auzind ocarile lor si blestemele ce-i fac Sfintii, singur are sa ia sabia si are sa-i taie. Iar dupa moartea lor are sa porunceasca slujitorilor sai sa faca cumplite rautati, adica: curvii, preacurvii, sodomii si cumparari de copii parte barbateasca si femeiasca; vor curvi pe drumuri, ca si cainii, si asa are sa se stinga firea omeneasca, prin aceste chipuri ale rautatii, adica, prin curvie simtita si gandita. Pentru rautatea lor isi vor pierde cuviinta cea omeneasca, care o sa iasa din mintile lor, pentru multa neastamparare a curviei. Se vor face scurti la stat (mici de statura, n.n.), ca dracii, fiindca firea dracilor este scurta si rotunda. Ca firea dracilor cu a oamenilor celor rai are sa se uneasca si la scurtimea varstei au sa fie pana la cinci palme inaltime. Se vor face oamenii mai vicleni decat dracii, fiindca dracii n-au trup ca sa curveasca si sa ucida, ci numai in gand indeamna pe oameni (adica, le soptesc oamenilor in gand ce sa faca, iar oamenii, necunoscand poruncile lui Dumnezeu, cred ca aceste ganduri sunt ale lor si ca ceea ce gandesc ei este bine si le este lor si celorlalti spre mantuire, necunoscand, sarmanii, viclesugurile si cursele prin care diavolul i-a facut slujitori ai planurilor lui).

Atunci Antihrist are sa se bucure foarte mult, ca si-a implinit scopul lui cel rau si dorinta sa cea fara de lege. Cand se va bucura el si se va veseli, are sa ii vie sabia cea cu doua ascutisuri de sus, care-l va sfarama, iar spurcatul lui trup il va arunca in vesnica munca, unde se va munci, impreuna cu sufletul cel prea necurat al lui; si pentru aceasta va fi omorat, spre rasplatirea mortii lui. Si moartea lui are sa faca sfarsit mortilor, dupa cum moartea lui Abel (pe care l-a ucis Cain) a fost inceputul tuturor mortilor, asa si Antihrist are sa fie sfarsitul tuturor mortilor, si asa o sa se sfarseasca toata lumea.

Numai Unul Dumnezeu stie si cunoaste cele ce vor fi dupa acestea si cum au sa se sfarseasa toate. Se va face judecata si rasplatire si cei cu fapte bune, ca oile cele fara de rautate, au sa imparateasca cu Hristos, in imparatia cerurilor; iara cei pacatosi au sa fie osanditi in vesnica munca a iadului, cu Antihrist impreuna si cu toti dracii in veci.

Cuvant despre venirea lui Antihrist si pentru sfarsitul lumii
al Cuviosului Nil Athonitul – Izvoratorul de mir

Extras din cartea Sfarsitul Omului, de monahul Zosima Pasca

duminică, 8 august 2010

Sfantul Ioan Iacob de la Neamt - despre intristare


In Patericul Sfintilor Parinti scrie despre un frate care mult se intrista si plangea mereu pentru pacatele sale. Intr-o zi I s-a aratat lui Domnul, zicandu-i: “Ce plangi, omule, ce te intristezi asa?” si a raspuns fratele: “Nu voiesti , Doamne, sa plang si sa ma mahnesc, caci cu atatea Te-am scarbit?” Atunci Domnul, intinzandu-si mana, a pus-o pe capul lui, zicand: “De acum nu te mai scarbi, de vreme ce tu Te-ai scarbit pentru Mine, Eu nu Ma voi scarbi asupra ta, caci daca sangele Meu l-am dat pentru tine, cu mult mai vartos iti voi da iertare si tie si la tot sufletul care se pocaieste curat!

Dupa aceasta, venindu-si in sine, fratele s-a aflat cu inima plina de toata bucuria si s-a incredintat ca Domnul a facut mila cu dansul. Deci, toata viata lui a petrecut-o cu multa smerenie, multumind lui Dumnezeu totdeauna. Din aceasta pilda se vede cat de mare este folosul pe care-l dobandim din intristarea cea dupa Dumnezeu si cat de mult pretuieste Dumnezeu aceasta intristare a noastra.

Intristarea este de doua feluri si anume: este intristare care omoara sufletul si este intristare care sfinteste sufletul. Intristarea care este amestecata cu deznadejde este boala otravitoare pentru suflet, pentru aceasta zice si Sfantul Apostol Pavel: “Sa nu va intristati ca cei ce n-au nadejde“. Iar intristarea cea pentru pacate, care este insotita cu nadejdea mantuirii vine din lucrarea Duhului Sfant, care ne vorbeste prin glasul constiintei. Mustrarea aceasta a constiintei, care nu se desparte de nadejde este calauza cea sfanta care ne duce spre mantuire.

In cartea cea pentru Marturisire scrisa de Sf. Nicodim Aghioritul (in greceste) aflam urmatoarele cuvinte despre boala intristarii celei fara de nadejde, care se mai cheama si deznadajduire: Deznadajduirea este rautatea cea mai mare si cea mai vatamatoare din toate rautatile“. Desi toate pacatele sunt potrivnice lui Dumnezeu, sunt numai pe de-o parte dimpotriva, pe cand deznadejdea este pe de-a-ntregul impotriva lui Dumnezeu, in toate directiile si in toate privintele, caci ea combate pe Dumnezeu si-L scoate afara din suflet, socotind rautatea drept Dumnezeu si pe diavol pricinuitor al rautatii. Omul cel cuprins de boala deznadejdii socoteste ca rautatea este mai puternica decat bunatatea lui Dumnezeu si mai nemarginita decat insasi nemarginirea lui Dumnezeu. De vreme ce el nu mai crede ca Dumnezeu poate sa-l mantuiasca, prin aceasta omul socoteste ca rautatea este mai presus decat Dumnezeu. Dar oare poate sa fie o necinstire si o nechibzuinta mai mare ca aceasta? Adica a socoti cineva ca neputinciosul pacat este mai tare decat Cel Atotputernic sau ca cel scurt intrece pe Cel nemarginit si cel fara fiinta ar fi mai presus decat Cel pururea fiitor? Pentru aceasta scrie la “Marturisirea Ortodoxa” ca deznadajduirea este un pacat impotriva Duhului Sfant.

Sfantul Vasile cel Mare zice ca daca s-ar putea masura adancul milostivirii lui Dumnezeu, atunci ar fi iertat, adica s-ar ingadui si deznadajduirea, socotind multimea pacatelor noastre. Dar cata vreme pacatele noastre se pot numara si se pot masura, pe cand mila si indurarea lui Dumnezeu este cu totul nemasurata, deci pentru asta nu se cade sa fie deznadajduirea, ci sa cunoasca omul mila lui Dumnezeu si sa-si arate la duhovnic pacatele sale.

Deznadajduirea este impotriva judecatii celei drepte caci ea nu are loc intre cele omenesti si iata pentru ce anume: cata vreme cel care a pacatuit mai traieste inca, acesta este semn ca Dumnezeu il primeste si nu l-a parasit. Nu l-a pierdut, asa cum se cuvenea atunci cand a pacatuit, ci l-a lasat sa traiasca, anume ca sa se pocaiasca. Despre asta ne incredinteaza Sf.Grigorie Palama. Deznadajduirea este semanata de catre diavol, dupa cuvantul Sf. Efrem Sirul, caci inainte de a savarsi omul pacatul, ii sopteste ca nimic nu este pacatul, iar dupa cadere ii zice ca pacatul este atat de mare, incat nu mai este iertare pentru el.

In sfarsit, sa fim incredintati ca deznadajduirea este impotriva Sfintelor Scripturi din Legea Veche si din Legea Noua. Caci in Sfanta Scriptura se infatiseaza de mii de ori mila cea negraita a lui Dumnezeu, prin care primeste totdeauna pe cei pacatosi.

Atatea si atatea pilde arata potrivnicia deznadajduirii. Atatia pacatosi, impovarati cu nenumarate pacate arata ca s-au mantuit de la inceputul lumii numai pentru ca nu si-au pierdut nadejdea, cum au fost: Lameh, Manase, Nabucodonosor, David imparatul, apoi femeia cea desfranata, vamesul cel smerit, Fiul cel pierdut, talharul cel credincios, Pavel cel habotnic si Petru verhovnicul, precum si toti ceilalti care s-au mantuit. Pacatul deznadejdii este si impotriva cuvintelor Sfintilor Parinti care invata pe cei pacatosi sa nadajduiasca la mila lui Dumnezeu si sa arunce deznadejdea, dovedind ca nu este niciun pacat care sa biruiasca iubirea de oameni a lui Dumnezeu. “Fericit este omul care nadajduieste spre Domnul” – zice Sf.Proroc David – “Ca prin nadejdea aceasta ne-am mantuit” striga Sf.Ap.Pavel”.