Music Player

duminică, 28 august 2011

De ce se distrug copiii? Parintii - ucigasi de copii (Sf.Ioan Gura de Aur)



din “Parinti, copii si cresterea lor”

De nicaieri de altundeva nu vine distrugerea copiilor decât dintr-un interes exagerat al parintilor pentru cele ale traiului. Ei se straduiesc sa le asigure un trai fericit si atât. De aceea, vrând nevrând, îsi neglijeaza atât propriul suflet cât si pe cel al copiilor. Pe parintii acestia – si sa nu creada cineva ca vorbesc la mânie – i-as socoti mai rai chiar decât ucigasii de copii. Acestia din urma, ucigând, desfac sufletul de trup, dar cei de care vorbesc eu, parintii neglijenti, le arunca si trupul si sufletul în focul iadului.

Oricum toti oamenii mor, este o lege a firii ca trupul sa moara, dar copiii care au parinti nepasatori ar fi putut evita moartea sufletului spre care i-a dus tocmai nepasarea si neglijenta parintilor lor. Oricum moartea trupului va disparea definitiv la înviere, dar de moartea sufletului nimeni nu va putea scapa, niciodata. Pentru ca un suflet mort nu se va mântui niciodata, ci e condamnat sa ispaseasca o pedeapsa vesnica.

Pe buna dreptate îi putem socoti pe acesti parinti mai rai decât ucigasii de copii. Nu este acelasi lucru sa-ti ascuti sabia si s-o pui la gâtul unui copil cu a distruge sufletul unui copil si a-l duce la pierzanie, ceea ce e mult mai cumplit. Pentru ca nimic nu e mai pretios pentru noi decât sufletul.
(Apologia vietii monahale, cartea a III-a)

sâmbătă, 27 august 2011

Parintele N.Steinhardt: Treptele iertarii ("Jurnalul Fericirii")


“Greşiţilor noştri le iertăm greu. Sau dacă iertăm, nu uităm. (Şi iertarea fără uitare e ca şi cum n-ar fi, bătătură fără câine, gură fără dinţi). Ne iertăm şi mai greu pe noi înşine.

(Şi această ţinere de minte otrăveşte. Spre a dobândi pacea lăuntrică trebuie să ajungem, prin căinţă, dincolo de căinţă: la a ne ierta.)

Cel mai greu ne vine a ierta pe cei cărora le-am greşit. (Cine ajunge să poată ierta pe cel faţă de care a greşit, cu adevărat izbuteşte un lucru greu, cu adevărat bate un record.)

Neiertarea de sine are un caracter mai grav decât s-ar zice: înseamnă neîncredere în bunătatea lui Dumnezeu, dovada încăpăţânatei şi contabilei noastre răutăţi. E şi cazul lui Iuda, care n-a crezut nici în puterea lui Hristos (că-l poate ierta) şi nici în bunătatea lui Hristos (că vrea să-l ierte).

Când francezii spun Dieu a créé l ‘homme à son image qui le lui a bien rendit [Dumnezeu l-a creat pe om dupa chipul Sau, iar omul i L-a restituit], trăsătura aceasta a făpturii au avut-o desigur în vedere, specifică lui Iuda. Celui care ne-a creat după chipul şi asemănarea Sa îi plătim cu aceeaşi monedă, închipuindu-ni-L după chipul şi asemănarea noastră: atât de răi şi neiertători încât nu ne vine a crede că Dumnezeu poate ierta cu desăvârşire orice. Nu! Nu putem gândi o putere, oricât de atotputernică în domeniul fizic (minunile materiale cele mai fantastice le admitem), în stare să facă lucrul acesta de neconceput: să ierte.

Pe de altă parte, întocmai ca domnul Perrichon (poartă pică celui care l-a scos din prăpastie, îl adoră pe cel pe care, cică, l-a scos el din prăpastie), îi iubim foarte puţin pe cei care ne-au scăpat dintr-o scârbă, o belea; îi iubim însă, cu drag, pe cei cărora am avut prilejul să le venim în ajutor, să le dovedim puterea şi mărinimia noastră.”

vineri, 12 august 2011

Cuv.Paisie: A gandi ortodox este usor, insa a trai ortodox cere osteneala!


” (…) Scopul este să trăim ortodox, nu numai să vorbim sau să scriem ortodox. De aceea vezi că o predică nu spune nimic, nu îl schimbă pe celălalt, oricât de bună ar fi, dacă cel ce predică nu are viaţă.

- Părinte, dar dacă cel ce ascultă sau cel ce citeşte are dispoziţie bună?

- Ei, atunci unul ca acesta are deja harul dumneze­iesc, de aceea se şi foloseşte. Însă unul care nu are dis­poziţie bună va lua şi va cerceta cele ce le spune predi­catorul şi nu va avea nici un folos. A gândi ortodox este uşor însă a trăi ortodox cere osteneală. Odată un teolog a ţinut o predică şi a cerut auditoriului să meargă să dea sânge deoarece era nevoie. Şi într-adevăr mulţi s-au în­demnat şi au dat mult sânge. Acela însă n-a dat nici o picătură deşi avea din belşug. Atunci ceilalţi s-au scan­dalizat. “Eu, le-a spus acela, prin omilia ce am rostit-o şi prin faptul că am îndemnat lumea să dea sânge, este ca şi cum am dat cel mai mult sânge!” Aşa şi-a odihnit gân­dul său. Ar fi fost mai bine să nu fi rostit omilia şi, fără zgomot, să meargă să dea puţin sânge. Viaţa are însem­nătate. “Eu sunt de dreapta“ - mi-a spus unul care nu avea nici o legătură cu Biserica. Dacă nu faci cruce, ce folos? i-am spus. Mâna care nu face cruce ce folos are, fie ea şi dreapta? Cu ce se deosebeşte de cea stângă, care nu face crucea? Aceea şi aşa nu face cruce”. Dacă tu eşti de dreapta şl nu faci cruce, cum te deosebeşti de cei de stânga? Scopul este să fii om duhovnicesc, să trăieşti aproape de Hristos şi atunci ajuţi şi pe ceilalţi.

Cănd omul are viaţă corectă, lucrarea lui vesteşte pentru el. Într-un oraş era un protestant care îi judeca pe toţi: pe preoţi, pe episcopi. Acolo, aproape de o mănăstire se pustnicea un monah. Odată un ateu l-a între­bat pe protestant: “Bine, îi judeci pe toţi episcopii şi preo­ţii. Dar ce ai de spus despre acest monah?” “Pe acesta îl primesc – îi spune – pentru că se deosebeşte de ceilalţi”. Un credincios, oriunde ar fi, cât de mult ajută atunci când trăieşte corect! Imi aduc aminte de un cunoscut poliţist care făcea servicii la graniţă. Acolo erau şi sârbi comu­nişti, dintre cei mai atei şi mai credincioşi partidului. Când veneau preoţii sârbi la graniţa Greciei cu Serbia, poliţaiul le săruta mâna. Comuniştii au observat asta. Po­liţist grec să sărute mâna preoţilor sârbi. Aceasta i-a impresionat foarte mult pe comunişti şi au început să-şi facă probleme referitoare la credinţă.

Cât de mult ajută cei ce au funcţii înalte atunci când ţin puţin credinţa! De aceea şi eu caut să-i ajut pe unii dintre aceştia cu funcţii înalte, pentru că ei pot ajuta foarte mult prin pilda lor. Iată, un mareşal pe care-l cunosc, este pildă bună. Şi orice face, o face dinlăuntru, cu inima sa, n-o face la exterior.

Mai demult şi mai-marii locului cre­deau. Ştiţi ce a spus unui senator, o doamnă sus-pusă într-un oraş? În perioada postului Maicii Domnului a mers cu soţul ei la o cină şi au adus acolo peşte, carne… Dar ea n-a mâncat, deoarece postea. Senatorul a observat şi i-a spus: “Bolnavii şi călătorii nu ţin post”. “Da, dar nu călă­torii cu roţi” – i-a răspuns aceea şi nu s-a atins de nimic din cele de dulce. La cină era şi un cleric care îi lăudă: “Este o mare cinste pentru mine să mă aflu cu Dvs. etc, etc”; şi spunea şi iarăşi spunea o grămadă de laude. Atunci bărbatul doamnei aceleia l-a întrerupt şi i-a spus: “Nu vă nădăjduiţi spre boieri, spre fiii oamenilor, întru care nu există mântuire”. Atunci n-a mai zis nimic clericul care încerca să-i linguşească. Altă dată aceeaşi doamnă a spus unui profesor de teologie: “Nu vă uitaţi la amănunte şi astfel să-i picaţi pe preoţi la examene. Căutaţi să-i tre­ceţi, deoarece eparhiile n-au preoţi”. Vreau să spun că mai de mult mai-marii unui loc se interesau de Biserică, erau pildă pentru popor.

Ceea ce va ajuta foarte mult pe oamenii de astăzi este exemplul nostru creştinesc şi viaţa noastră creştinească. Pe creştini trebuie să-i caracterizeze agerimea duhovnicească şi nobleţea, jertfa. De aceea le spun mirenilor “Să-L iubiţi pe Hristos, să aveţi smerenie, să vă faceţi da­toria, şi Hristos va dezvălui virtutea voastră ochilor oamenilor”. Virtutea are însuşirea de a-l trăda pe om, oriunde s-ar afla el. Chiar de se va ascunde, de se va şi făţărnici prin nebunia în Hristos, virtutea îl va trăda, deşi mai târziu, şi vistieria lui ascunsă, ce se va descoperi atunci în întregime, va ajuta iarăşi multe suflete; poate atunci chiar mai mult”.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, “Trezire duhovniceasca”, Editura Evanghelismos, 2003

vineri, 5 august 2011

Ultima poezie-profetica a Sf.Ioan Iacob Hozevitul (5august)


VANTUL PUSTIIRII
(Urgia cereasca)
1

Iarasi lupte, iarasi sange

Iarasi zgomot de razboi,

Iarasi lacrimi nesfarsite,

Iarasi valuri si nevoi!

2

Cand a sters sarmana lume

Lacrima de pe obraz,

Au venit napraznic iarasi

Alte valuri de necaz.

3

Vaduvele iar vor plange

Cu batranii cei sarmani

Si copiii vor ramane

Iar cu miile orfani.

4

Pustii-se-vor orase

Si pe multi ii vor robi,

Unde sunt cantari desarte,

Gloantele vor dantui.

5

Iar in locul rasfatarii

Si al luxului nebun,

Va domni de-acuma groaza

Si cutremurul de tun.

6

Care azi, (de zburdaciune),

Umbla goi, nerusinati,

Vor ajunge ca sa umble

De nevoie dezbracati.

7

Cand sporeste rautatea

Se scarbeste Dumnezeu,

Pentru asta vin in lume

Si razboaiele mereu!

(15 iulie 1960)

luni, 1 august 2011

Despre post si mancare – Sfantul Serafim de Sarov


“Postul sta nu numai in a manca rar, ci in a manca putin; si nu numai in a manca odata, ci in a nu manca mult. Nechibzuit este postitorul care asteapta pana la ceasul mesei ca atunci sa se dea mancatului cu nesat atat cu trupul, cat si cu mintea.”

Cel ce vrea sa aiba dreapta socotinta la mancat trebuie sa ia seama ca sa nu aleaga intre bucatele gustoase si cele negustoase. Acest lucru este dobitocesc, si la om, care-i fiinta intelegatoare, nu este vrednic de lauda. Iar de mancarea gustoasa ne lepadam ca sa ne smerim madularele cele razboinice ale trupului si sa dam slobozenie lucrurilor duhului.

Adevaratul post sta nu numai in istovirea trupului, ci si in a da celui flamand bucata pe care ai vrea tu insuti sa o mananci: “fericiti cei flamanzi, ca aceia se vor satura” (Matei 5, 6).

Vorbind indeobste despre cele ce au sa fie si despre slabiciunea de care vor da dovada toti spre sfarsitul neamului omenesc, batiuska poruncea sa nu ne istovim, dupa obiceiul din vechime, cu nevointe ale postirii care acum nu mai sunt pe masura puterilor omenescti. El poruncea sa ne temem, sa fugim de trandavire (achedie) ca de foc si sa ne pazim de ea ca de cel mai mare vrasmas.

“Nu este pacat mai greu, maicuta, nu e nimic mai groaznic si mai pierzator pentru duh ca trandavirea”, spunea batiuska Serafim, drept care le si poruncea maicilor nu numai sa fie totdeauna satule, ci chiar sa ia paine cu ele la lucru. “Iti pui coltucul in buzunar, spunea el. Cand obosesti, cind esti istovita, nu te trandavi: mananca putina paine, si iar la lucru!” El le poruncea chiar si sub perna sa aiba putina paine. “Vin peste tine trandavirea si gandurile, maicuta, spunea batiuska Serafim, scoateti painicica si mincati, si trandavirea are sa treaca, painicica o s-o goneasca si o sa va dea somn bun dupa osteneala, maicuta!”.

“Noi, cei traitori pe pamant, mult am ratacit de la calea mantuitoare. Il maniem pe Domnul si prin netinerea sfintelor posturi – acum crestinii dezleaga la carne si in sfintele paresimi, si in orice post, miercurile si vinerile nu le tin. In vreme ce Biserica are pravila: cei ce nu tin sfintele posturi si toate miercurile si vinerile din an, mult pacatuiesc”.

“Dumnezeu trimite pedepsele tocmai pentru faptul ca oamenii de acum, dispretuind randuielile Sfintei Biserici si ale Sfintilor Parinti si urmand paganilor, tot calca nu numai miercurile si vinerile, ci pana si posturile si praznicile”.

La intrebarea daca se poate manca de dulce in posturi atunci cand cuiva ii face rau mancarea de post si doctorii ii prescriu sa manance de dulce, batiuska a raspuns: “Painea si apa nu fac rau nimanui. Cum traiau oamenii inainte cate o suta de ani? Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu. Ceea ce Biserica a randuit la cele sapte Soboare a toata lumea (Sinoade ecumenice), aceea sa implinesti. Vai celui ce va adauga un singur cuvant la randuielile acelea ori va scoate un singur cuvant din ele. Ce au de zis doctorii despre dreptii care vindecau de bube cu puroi prin singura atingerea lor si despre toiagul lui Moisi, prin care Dumnezeu a scos apa din piatra? “Ce folos este omului daca va dobandi lumea toata, iar sufletul si-l va pierde?” Domnul ne cheama: “veniti la Mine, toti cei osteniti si impovarati, si Eu va voi odihni pre voi: pentru ca jugul Meu este bun si sarcina Mea este usoara”. Dar noi nu vrem.

“Nu este Imparatia lui Dumnezeu mancare si bautura, ci dreptate, pace si bucurie in Duhul Sfant”. Nu trebuie sa dorim nici un lucru desert – in rest, toate lucrurile lui Dumnezeu sunt bune: si fecioria este slavita, si de posturi avem nevoie pentru a-i birui pe vrasmasii trupesti si pe cei sufletesti. Si casnicia este binecuvantata de Dumnezeu: “si i-a binecuvantat pre ei Dumnezeu, zicand: cresteti si va inmultiti”. Numai vrasmasul le tulbura pe toate.

(Sfantul Serafim de Sarov – Randuieli de viata crestina)

Un post usor si binecuvantat!