Music Player

sâmbătă, 30 noiembrie 2013

Fă-ţi timp!


Fa-ti timp....
In trecerea grabita prin lume catre veci,
Fa-ti timp, macar o clipa, sa vezi pe unde treci!
Fa-ti timp sa vezi durerea si lacrima arzand
Fa-ti timp sa poti, cu mila, sa te alini oricand!
Fa-ti timp pentru-adevaruri si adancimi de vis,
Fa-ti timp pentru prieteni, cu sufletul deschis !
Fa-ti timp sa vezi padurea, s-asculti langa izvor,
Fa-ti timp s-asculti ce spune o floare , un cocor!
Fa-ti timp, pe-un munte seara, stand singur sa te rogi,
Fa-ti timp, frumoase amintiri, de unul sa invoci!
Fa-ti timp sa stai cu mama, cu tatal tau - batrani....
Fa-ti timp de-o vorba buna, de-o coaja pentru caini....

In trecerea grabita prin lume catre veci,
Fa-ti timp macar o clipa sa vezi pe unde treci!

Fa-ti timp sa gusti frumosul din tot ce e curat,
Fa-ti timp, ca esti de taine si lumi inconjurat.
Fa-ti timp cu orice taina sau adevar sa stai,
Fa-ti timp, caci toate-acestea au inima, au grai!
Fa-ti timp s-asculti la toate, din toate sa inveti,
Fa-ti timp sa dai vietii adevaratul sens!
Fa-ti timp ACUM ! ca-n urma zadarnic ai sa plangi,
Comoara risipita a vietii n-o mai strangi. 


(R.Kipling)

joi, 28 noiembrie 2013

Sfaturi pentru soţi!

Arhim. Efrem: Soţii ortodocşi trebuie să fie conştienţi de faptul că amândoi se împărtăşesc de păcat şi de greşeli. Trebuie însă ca la baza familiei să fie o comuniune în Hristos prin taina Bisericii – este foarte important! „Ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă”. Nu cred că este posibilă vreo căsătorie fără acordul lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu doreşte unirea a doi tineri, căsătoria nu are loc: ori moare vreunul dintre logodnici, ori se despart, ori rămân necăsătoriţi şi astfel nu se mai ajunge la taina căsătoriei. 
Dacă se ajunge însă la căsătorie înseamnă că aceasta este acceptată de Dumnezeu – fie că unirea este bine-plăcută Lui, fie că este doar acceptată. De aceea, conştienţi de aceasta, soţii trebuie să se tolereze, să fie îngăduitori unul cu celălalt. Iar seara trebuie să discute despre întâmplările din timpul zilei, dând fiecare explicaţii pentru a nu exista neînţelegeri.
Soţul trebuie neapărat să dovedească în mod practic soţiei că o iubeşte. Firea femeii este atât de slabă, încât îndată ce vede că soţul arată o oarecare amabilitate unei alte femei, fie colegă de serviciu, fie prietenă, în sufletul ei se aprinde invidia. Nu pentru că ar fi o pornire pătimaşă ci, din pricina dragostei ce i-o poartă soţului, doreşte ca acesta să-i aparţină în întregime. Mai mult, femeia devine invidioasă chiar dacă soţul arată dragoste mamei lui. Dacă îi spui: „Bine, dar este mama lui care l-a născut, l-a crescut, i-a fost alături atâţia anii” ea răspunde: „Da, dar o iubeşte pe ea mai mult decât pe mine!”. Toate femeile asta răspund. De aceea soţul trebuie, prin tandreţe, să găsească „butonul” de îmblânzire a soţiei. Noi, monahii, prin modul nostru de viaţă nu avem experienţa femeilor, însă epitrahilul sfintei spovedanii ne-a dezvăluit foarte multe taine din sufletul femeii. Un alt lucru pe care îl constatăm este acela că femeia, după naşterea primului copil, nu mai doreşte atât rolul sexual al soţului, cât tandreţea şi afectivitatea acestuia. De aceea soţul trebuie să cunoască acest lucru şi să fie tandru cu soţia sa.
Niciodată nu trebuie ca soţul să-i facă observaţie soţiei în prezenţa altora, pentru că de multe ori, din egoism, soţii îşi mustră soţiile mai ales în prezenţa propriilor rude.
Sau, dacă soţia dă telefon soţului la serviciu, acesta să nu-i răspundă răstit: „Lasă-mă, n-am timp acum!”, vorbindu-i cu asprime. Ci să-i spună: „Iubito, am treabă acum, însă te voi suna eu puţin mai târziu”. Soţia trebuie să ştie întotdeauna că soţul o iubeşte şi se gândeşte la ea în orice clipă, trebuie să simtă că în inima lui ea este pe primul loc. Când soţia va înţelege şi se va convinge că soţul o iubeşte, atunci devine de bunăvoie aşternut picioarelor lui, gata de orice jertfă.
Soţia, de multe ori, are faţă de soţ un comportament copilăros. De multe ori face mofturi şi nazuri de copil mic. Tu, ca soţ, trebuie să te cobori „la mintea ei”, să nu-i dispreţuieşti cererile, să încerci să i le satisfaci şi astfel să aduci echilibrul în familie, deoarece în familie toată atenţia trebuie îndreptată către mădularul cel slab (firav, neputincios, n.n.) care este femeia.
Dacă femeia nu simte tandreţea soţului, golul din inima ei nu va fi umplut nici de dragostea părinţilor, nici a propriilor copii. Atât de mare e taina căsătoriei, încât golul creat în inima femeii de lipsa afectivităţii soţului nu poate fi umplut nici măcar de dragostea propriilor copii! Soţiei nu trebuie să-i ascundeţi nimic, pentru că va veni vremea când veţi fi descoperiţi. Să-i spuneţi totul şi să vă consultaţi cu ea în toate. Nu e bine ca soţia să afle cele ascunse ale voastre de la rude, de la colegi, ori de la prieteni. Să ştiţi că firea femeiască este pururea bănuitoare, suspicioasă. Tot timpul se îndoieşte şi se întreabă: „Oare mă iubeşte soţul?” Iar dacă va găsi motive de suspiciune, devine fiară. De aceea, trebuie să ştiţi că singurul lucru care o poate cuceri şi poate uni familia este tandreţea. Soţul ideal nu o strigă pe soţie pe nume. După căsătorie, adevăratul nume al soţiei trebuie să fie doar „iubito”. Atunci cei doi vor fi cu adevărat trup şi suflet.
Dacă îţi greşeşte cu ceva soţia, nu-i răspunde pe loc, atunci când eşti dominat de mânie, ci seara, în dormitor când veţi fi singuri, să-i spui cu blândeţe: „Ştii, iubito, azi m-ai întristat cu cutare lucru”. Iar dacă îi arăţi blândeţe îi va pare rău, va plânge şi îşi va cere iertare.
Dacă soţul pleacă undeva şi „uită” să-i spună soţiei, iar aceasta află de la colegii de serviciu, de exemplu, atât de mare este rana sufletească pricinuită de faptul că nu este ea prima căreia soţul să-i spună despre acest lucru, încât cu greu îşi revine. Este nevoie, deci, de multă atenţie. Dacă soţia va înţelege că soţul îi este alături, atunci este capabilă de orice jertfă. Firea feminină are nevoie de cea a bărbatului. Vedeţi, chiar şi la mănăstirile de maici, dacă nu există un duhovnic bun, singure nu pot spori. Întotdeauna firea femeiască are nevoie de sprijinul firii bărbăteşti.
Aşadar, pe cât puteţi, trebuie să vă rugaţi împreună acasă. Rugăciunea făcută în comun uneşte familia. Dacă puteţi, dimineaţa rugaţi-vă împreună, iar seara faceţi împreună Pavecerniţa.
E bine ca soţii să se spovedească la acelaşi duhovnic şi să se împărtăşească la aceeaşi Sfântă Liturghie, să meargă amândoi la aceeaşi biserică. Acesta este un lucru care îi uneşte foarte mult.
A venit recent un tânăr la Vatopedi şi mi-a spus: „Cunosc o fată şi în curând ne vom căsători”. ÎI întreb: „Vă înţelegeţi bine?”. „Gheronda, ne înţelegem foarte bine în toate”, îmi zice. „Este credincioasă, merge la biserică, e ortodoxă?”. „Gheronda, să ştii că e singura chestiune pe care n-am discutat-o!”. „Măi băiete – i-am zis atunci – acesta era primul lucru pe care trebuia să-l puneţi în discuţie. Dacă nu vă identificaţi în lucrurile duhovniceşti, în credinţă, atunci căsătoria voastră e de pe acum destrămată”. Nu se poate altfel. Temelia căsătoriei este împreuna păşire pe drumul credinţei. Altfel toate sunt în zadar. La Vatopedi este un monah care a fost căsătorit, dar nu mergea la biserică nici el, nici soţia. Odată însă ne-a vizitat şi, cercetându-l harul Duhului Sfânt, s-a schimbat şi a început să se spovedească şi să frecventeze biserica. Soţia însă era împotrivă. Intr-o bună zi i-a zis: „Nu vreau să mergi la biserică! Să pleci de la mine!”. Erau căsătoriţi de trei ani. Din fericire nu aveau copii, aşa încât el şi-a luat bagajul şi a venit la mănăstire. Vreau deci să spun că pentru o căsătorie reuşită, pentru o familie unită, o condiţie de bază este această împreună-păşire în viaţa duhovnicească.
ÎNTREBARE: La conferinţă aţi spus că ascultarea monahilor este diferită de cea a mirenilor; atunci noi cum să aflăm calea cea dreaptă dacă nu facem ascultare de duhovnic?
A. E.: Desigur, un mirean nu face ascultare cum trebuie să facă un călugăr faţă de stareţ, însă pe cât puteţi, să ascultaţi de duhovnic.
Esenţa este aceasta: dacă un mirean doreşte să facă ascultare de duhovnic aşa cum ar face un monah faţă de stareţ, poate s-o facă, mai ales dacă el însuşi doreşte. Însă duhovnicul nu trebuie să ceară astfel de ascultare de la cei care i se spovedesc. Deci dacă cineva vrea să ne ceară sfatul în orice, noi ca duhovnici îl dăm cu bucurie, însă nu este corect ca duhovnicul să considere că mireanul păcătuieşte dacă nu-i cere sfatul. Păcătuieşte doar monahul care nu-l întreabă pe stareţ.
Î: Vreau să vă întreb dacă un mirean care se mai tulbură la serviciu se poate împărtăşi (cu aceeaşi spovedanie) la sărbători apropiate!
A.E.: Trebuie să-ţi consulţi duhovnicul. Depinde dacă el te dezleagă la împărtăşanie, depinde de starea ta lăuntrică, de păcatele pe care le-ai făcut. Toate acestea le va judeca duhovnicul şi el îţi va răspunde.
Din păcate acum trebuie să plecăm. Maica Domnului fie cu voi toţi!

(Starețul Efrem Vatopedinul - „Mărturie athonită în România”, lucrare editată de Sfânta Mănăstire Vatopedi, 2004)

miercuri, 27 noiembrie 2013

Sfaturi pentru o căsnicie fericită!


 



1. Să nu fiţi niciodată supăraţi amândoi în acelaşi timp;
2. Să nu ridicaţi niciodată vocea unul la celă­lalt (cu excepţia cazului când arde casa);
3. Dacă unul dintre voi trebuie neapărat să iasă învingător din dispută, cedează tu;
4. Dacă trebuie să mustri, fă asta cu dragoste;
5. Niciodată să nu aminteşti greşelile din trecut;
6. Nu mergeţi la culcare fără să vă fi împăcat;
7. Străduiţi-vă, cel puţin o dată pe zi, să vă spuneţi unul celuilalt o vorbă bună;
8. Dacă ai făcut ceva greşit grăbeşte-te să-ţi re­cunoşti greşeala şi să-ţi ceri iertare;
9. În contradictoriu discută doi, însă cel ce n-are dreptate vorbeşte întotdeauna mai mult;

În esenţă, aceste sfaturi şi altele de acelaşi fel reprezintă o repovestire a ceea ce ne învaţă cre­dinţa creştină. Ca atare, dacă amândoi soţii se vor strădui să devină creştini mai buni, vor fi înlăturate toate neînţelegerile, iar înţelegerea şi dragostea reciprocă dintre ei vor creşte.


(Episcopul Alexandru Mileant)
(Cum să întemeiem o familie ortodoxă, 250 de sfaturi înţelepte pentru soţ şi soţie de la sfinţi şi mari duhovnici, Traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas,Editura Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2011, p. 90)

 

duminică, 24 noiembrie 2013

Gandurile ne conduc viața! Care este rostul vieții?

Gândurile, starea lăuntrică, dorinţele ne conduc viața. Așa cum ne sunt gândurile cu care ne îndeletnicim, aşa ne este şi viaţa. Dacă avem gânduri de pace, linişte, dragoste deplină, bunătate, virtute, curăţie, atunci şi în noi va fi pace, căci toate gândurile de pace aduc pace lăuntrică, ce răzbate din noi, căci gândurile ne sânt pline de pace, linişte, dragoste desăvârşită şi bunătate.
Dacă purtăm în noi gânduri rele, diavoleşti, atunci se nimiceşte şi pacea noastră lăuntrică. Sfinţii Părinţi spun despre gânduri: “Orice gând care năruieşte pacea şi gândurile ce nu ne dau pace, acestea toate de la diavol sânt şi trebuie să le îndepărtăm şi să nu le primim.” Trebuie să ne ostenim pentru binele nostru, ca să se întărească în noi pacea, bucuria, dragostea dumnezeiască. Părintele nostru cel Ceresc vrea ca fiii Săi să aibă trăsături dumnezeieşti, vrea să fim toţi plini de dragoste, pace, mângâierea bucuriei, adevăr, virtute. Domnul şi noi toţi dorim să fim blânzi şi smeriţi, căci din sufletul blând și smerit izvorăşte virtute și bunătate. Un astfel de suflet, chiar şi când tace, răspândeşte întotdeauna valuri de linişte, pace, pline de dragoste şi bunătate. Un asemenea suflet nu se simte rănit când este ocărât sau certat - puteţi chiar să-l loviţi, iar lui îi va fi milă de voi pentru că îl chinuiţi atât de mult.
Astfel de oameni sânt puţini pe pământ, dar pentru ei soarele străluceşte şi ne binecuvântează Dumnezeu cu viață, cu toate cele de trebuință vieții noastre. Trebuie să ne schimbăm cugetul.

M-am întrebat unde duce această viaţă. Să fie oare spre bogăţia materială pe care omul se trudeşte atât să o agonisească, să mănânce şi să bea, oare asta să fie totul?

Întreaga viaţă m-a chinuit gândul: Care este rostul vieţii? M-am întrebat unde duce această viaţă. Să fie oare spre bogăţia materială pe care omul se trudeşte atât să o agonisească, să mănânce şi să bea, oare asta să fie totul? Slavă lui Dumnezeu, în viaţa Sfântului Serafim din Sarov, sfântul ne lămureşte că ţelul vieţii este întoarcerea în braţele Tatălui nostru Ceresc, ca noi oamenii, aici pe pământ, călăuziţi de Duhul Sfânt, să fim asemenea îngerilor din ceruri.
Pentru că suntem copii ai unor părinţi căzuţi, ne este mai lesne să ne abatem de la calea cea dreaptă decât să ne lepădăm de numeroasele noastre fapte rele pe care le-am săvârşit de-a lungul vieţii în sânul familiei noastre. Deşi noi suntem copie a părinţilor noştri, care nu au fost desăvârşiţi si nici vrednici să ne ofere ce este mai frumos, totuşi am văzut la ei şi mai apoi, în viaţă, multe nedreptăţi şi am îndurat multe dureri ale inimii. De aceea, toţi tânjim după desăvârşire şi dorim să descoperim care este scopul vieţii acesteia. Descoperim acest lucru treptat, după cum ne spun Sfinţii Părinţi: “Treptat creşte în noi credinţa.” Unul dintre Sfinţii Părinţi chiar spune: "Credinţa mea din anii tinereţii, faţă de cea pe care o am acum, la bătrâneţe, era pur şi simplu necredinţă.” Credinţa noastră creşte treptat şi, când se întăreşte în Domnul, devine puternică şi tare.

(Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Cum îți sunt gândurile așa îți este și viața, traducere de Valentin Petre Lică, Editura Predania, București)

miercuri, 20 noiembrie 2013

Sfaturi intelepte ale Pr.Teofil Paraian - Program de viata duhovniceasca

Părintele Teofil recomanda un program de viață duhovnicească în cinci puncte. 
Despre acest program, Părintele Teofil spunea: „Viaţa duhovnicească nu se aşteaptă, ci se realizează. 
Cine împlineşte programul acesta poate să împlinească şi alte lucruri, pentru că viaţa duhovnicească nu se cuprinde în aceste cinci puncte de program."
1. Să mergi la biserică în zilele de duminică şi sărbătoare.
2. Să începi şi să termini ziua cu Dumnezeu: rugăciunea de dimineaţă şi de seară şi rugăciunea de la vremea mesei.
3. Să citeşti în fiecare zi două capitole din Noul Testament.
4. Să-ţi păzeşti mintea prin rugăciunea de toată vremea: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul".
5. Să posteşti, în zilele de post de peste săptămână şi atunci când este rânduit de Biserică, în cele patru posturi mari de peste an.

Părintele Teofil completa programul său de viață duhovnicească cu alte cinci îndrumări sau recomandări ale Părintelui Arsenie Boca:

1. Oxigen - să trăieşti în aer cât mai curat.
2. Glicogen - să ai o hrană raţională şi echilibrată, nici prea multă, nici prea puţină.
3. Somn - cel puţin 6 ore de somn continuu zilnic.
4. Să-ţi păstrezi hormonii - să nu faci risipă de energie sexuală; poţi să ajungi dărâmat din pricina abuzurilor şi a risipei de energie sexuală.
5. Să ai concepţie de viaţă creştină - adică să nu umbli după alte concepţii de viaţă: yoga, zen ş.a. 
 

marți, 19 noiembrie 2013

Imparatia Lui Dumnezeu din sufletul nostru!

Lumea trebuie cucerită prin păstrarea atmosferei cereşti în noi, căci de vom pierde împărăţia lui Dumnezeu din lăuntrul nostru nu ne vom mântui nici noi şi nici semenii noştri. Cel ce poartă în lăuntrul său împărăţia lui Dumnezeu, acela o va împărtăşi în chip nevăzut şi celorlalţi. Oamenii, vor fi atraşi de pacea şi căldura noastră, vor dori să fie împreună cu noi şi, treptat, atmosfera cerurilor va pune stăpânire pe ei, îi va birui. Nici măcar nu este nevoie să le vorbim oamenilor despre asta - cerul va izvorî din noi şi atunci când tăcem sau vorbim despre cele mai obişnuite lucruri - acesta străluceşte din noi chiar şi fără să ne dăm seama de acesta. În cel lipsit de ascultare nu se va sălăşlui Împărăţia lui Dumnezeu, căci acesta va vrea întotdeauna să se facă voia lui şi nu voia lui Dumnezeu. În împărăţia cerurilor nu sunt cu putinţă împărăţii întru împărăţie. Asta au vrut “duhurile căzute” şi de aceea au căzut de la Domnul, împăratul Slavei.

(Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Cum îți sunt gândurile așa îți este și viața, traducere de Valentin Petre Lică, Editura Predania, București, 7514/2006, p. 51)

luni, 18 noiembrie 2013

Odată ce duhovnicul ţi-a zis „Dumnezeu să te ierte!”, ceea ce a fost scris în catastifurile satanei s-a şters. De-acuma eşti dator ca să nu mai faci păcate


- Părinte, vorbiţi-ne puţin despre pregătirea pentru Sfânta Spovedanie.
- Ca om, de-acuma tu ştii: „Măi, am făcut cutare lucru, am să-i spun duhovnicului, şi cutare şi cutare, cutare.” Odată ce el ţi-a zis „Dumnezeu să te ierte!”, ceea ce a fost scris în catastifurile satanei s-a şters. De-acuma eşti dator ca să nu mai faci păcate. Doamne păzeşte dacă le-ai făcut din nou, dar dacă le-ai făcut, du-te imediat la preot, că zice Sfânta Carte, „de câte ori ai căzut, scoală-te!”. Adică, de câte ori s-a întâmplat de ai păcătuit, să nu întârzii cu spovedania. Dar nu să păcătuieşti cu nepăsare şi să-ţi spui: „Eh, m-am dus la preot, m-am spovedit, da’ acuma haide, de-acum o să încep din nou, că iar am să mă mărturisesc”. Da’ nu-i aşa!

(Starețul Dionisie – Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura Prodromos, 2009, pp.177-178)

sâmbătă, 16 noiembrie 2013

Ascultarea femeii de bărbat!

Am cununat odată pe cineva şi, când am ajuns la rugăciunea unde preotul spune: ,,Iar femeia să asculte de bărbat!”, toată lumea s-a uitat la mireasă şi mireasa a plecat capul. Mie nu mi-a convenit acest moment. Dar am tăcut până mi-a venit vremea la predică şi i-am spus: ,,Am constatat că lumea n-a fost atentă la cuvintele de mai înainte care spuneau că bărbatul este dator să-şi iubească soţia. Dragă mireasă, dacă nu te iubeşte, să nu-l asculţi, dragă mireasă!”. Să nu ne jucăm cu cuvintele! Fata nu e numai o jucărie de pat sau o jucărie de bucătărie. Femeia, cu gingăşia ei, ,,l’esprit de finesse”, e liberă şi nu o să asculte la infinit de un nepăsător.

(Ava Arsenie Papacioc, Despre viaţa de familie şi diversele probleme ale lumii contemporane, Constanţa, 2011, p. 83)

luni, 4 noiembrie 2013

Rugăciunea de dimineață pentru om este întocmai ca roua de dimineață pe plante!

Când te scoli dimineața din somn, gândește-te că Dumnezeu îți dă ziua pe care n-ai fi putut să ți-o dai singur și pune deoparte prima oră sau măcar un sfert de oră din ziua ce ți s-a dat și adu-o drept jertfă lui Dumnezeu într-o rugăciune de mulțumire și de cerere bună. Cu cât vei face mai cu osârdie acest lucru cu atât mai mult vei sfinți ziua, cu atât mai puternic te vei îngrădi în fața ispitelor pe care le întâmpini în decursul zilei
Tot așa, când mergi către somn, gândește-te că Dumnezeu îți dă odihnă de ostenelile tale. Consacră lui Dumnezeu o curată și smerită rugăciune. Buna ei mireasmă îți va apropia pe îngerul tău spre paza ta.
Rugăciunea de dimineață pentru om este întocmai ca roua de dimineață pe plante. Cine se roagă lui Dumnezeu de dimineață, cu o cuvenită luare aminte, e mai fericit și mai liniștit tot restul zilei aceleia. Mintea se ocupă toată ziua cu ceea ce o preocupă de dimineață, ca o piatră de moară, care macină în restul zilei grâu sau neghină.
Să ne străduim să punem întotdeauna de dimineață grâu pentru ca vrăjmașul să nu toarne neghină. Să petrecem ziua ce începe în așa fel încât ea să ne poată duce către ziua veșnică, iar nu către noaptea veșnică.

(Mari duhovnici români despre rugăciune – arhim. Arsenie Boca, Editura Eikon 2005, p. 230)

Premise ale întemeierii unei căsnicii fericite!

Găsim, în scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur, numeroase recomandări privind criteriile de alegere a partenerului de viaţă sau a „sufletului pereche”. În toate caracterizările pe care Sfântul Părinte le face viitoarelor soţii şi mame creştine, locul principal este acordat însuşirilor sufleteşti şi calităţilor morale.
Primul lucru pe care îl recomandă Sfântul Ioan tinerilor este să ceară binecuvântarea lui Dumnezeu pentru relaţia lor şi acordul sau consimţirea părinţilor care i-au născut şi i-au crescut cu îndelungi şi grele eforturi şi jertfe.
Binecuvântarea lui Dumnezeu se dobândeşte prin rugăciune stăruitoare, de aceea Părintele antiohian recomandă tinerilor doritori să îşi întemeieze un cămin fericit să se roage ca Dumnezeu să le descopere „jumătatea” sau sufletul potrivit, cu care să împartă bucuriile şi durerile vieţii prezente. „Acum dar, şi tu, spune Sfântul Ioan, fiindcă urmează să-ţi iei nevastă, nu fugi la ajutor omenesc, nici către femei ce se îmbogăţesc din averi străine şi care caută numai una: cum să dobândească vreun câştig. Ci aleargă la Dumnezeu. Nu te ruşina ca El să-ţi fie alegător al miresei.” El însuşi a făgăduit şi a zis: Căutaţi mai întâi împărăţia Cerurilor şi toate celelalte vi se vor adăuga vouă (Mt. 6, 33). Şi nu zi: Cum pot să văd pe Dumnezeu şi cum poate El să-mi răspundă cu vocea şi să grăiască cu mine la arătare, încât eu, mergând la El, să-L rog aceasta? Acestea sunt vorbe ale unui suflet necredincios. Căci şi fară să-ţi strige în gura mare, pe toate câte vrea le poate rândui Dumnezeu”.
Alături de binecuvântarea divină, tinerii trebuie să caute să dobândească şi acordul părinţilor. Ca unii care sunt mai experimentaţi în cele ale familiei şi au o experienţă umană mai bogată decât copiii lor, ei au o capacitate mai mare de a descoperi virtuţile sau păcatele unei persoane, compatibilitatea sau incompatibilitatea unuia cu altul. De aceea, ei trebuie ascultaţi, cu atât mai mult cu cât, în viaţă, respectul sau lipsa de preţuire faţă de părinţi şi faţă de jertfa lor nu rămâne niciodată fără efecte. În plus, un paradox al vieţii este acela că fiecare va primi din partea copiilor săi ceea ce a făcut cu părinţii săi. Îi învăţăm pe copiii noştri faptele bune şi virtuţile creştine, dar niciodată nu avem deplina certitudine că le vor împlini întocmai, însă, dacă ei nu au văzut mai întâi în casa şi în familia lor acestea, la părinţii lor, este greu de crezut că vor excela în timpul vieţii prin astfel de virtuţi.
Sfântul Ioan Gură de Aur avertizează asupra a două pericole în alegerea viitoarei soţii: tentaţia frumuseţii fizice şi mirajul averii.
Vorbind despre frumuseţea trupească şi cea sufletească, Sfântul Părinte învaţă că frumuseţea fizică este „floare cu puţină dăinuire. Se iveşte puţin în primăvara tinereţii şi după puţină vreme o strică bătrâneţea”. Pe o femeie, crede Sfântul Ioan, „o face plăcută şi dorită nu frumuseţea trupului, ci virtutea sufletului, nu sulimanurile şi fardurile, nici aurul şi hainele cele scumpe, ci cuminţenia, bunătatea şi frica tainică de Dumnezeu. Iar frumuseţea cea nematerială nu o poţi deprinde cum trebuie în altă parte, ci numai în acest loc minunat şi dumnezeiesc (Sfânta Biserică), unde Apostolii şi Profeţii ne şterg, ne răzuiesc bătrâneţea păcatului, ne aduc din nou vigoarea tinereţii, scot din sufletul nostru toată murdăria, toată zbârcitura, toată pata. (...) Frumuseţea trupului şi boala o vestejeşte, şi trecerea timpului o strică, şi bătrâneţea o stinge, şi moartea, când vine, o pierde de tot; dar frumuseţea sufletului n-o poate poci nici vremea, nici boala, nici bătrâneţea, nici moartea, nici altceva din unele ca acestea, ci continuă să fie veşnic în floare. Frumuseţea trupului adeseori cheamă la desfrânare pe cei ce o privesc, pe când frumuseţea sufletului atrage chiar pe Dumnezeu spre dragostea cea potrivită Lui...”.
Această frumuseţe „pregăteşte cerul”, „niciodată nu se vestejeşte şi chiar la bătrâneţe are mulţi îndrăgitori şi întruna înfloreşte”, manifestându-se ca „înţelepciune, îngăduinţă, milostenie, iubire, dragoste de fraţi, dorinţă de iubire, ascultare de Dumnezeu, plinirea legii, dreptate, cuget smerit”.
La fel, criticând dorinţa unor tineri de a căuta sau prefera ca soţii tinere cu avere, provenite din familii înstărite, Sfântul Ioan Hrisostom avertizează asupra faptului că familia nu este „un comerţ al aurului”, „o afacere”. Principalul criteriu pe care îl recomandă el tinerilor aflaţi în căutarea adevăratei partenere de viaţă îl constituie complementaritatea darurilor.
(Pr. Ioan C. Teșu, Familia contemporană, între ideal și criză, Editura Doxologia, 2011, p. 103-107)