Music Player

duminică, 16 martie 2014

Despre ţinerea de mână!

În gestica, rolul cel mai important, cel mai dinamic, cel mai lucrător îl au mâinile, mai mult sau mai puţin dependent sau chiar independent de cuvânt. Planarea mâinilor, în varii situaţii, intru supunere, poate fi un spectacol fascinant şi revelator. Prin mâna coboară „vizibil" binecuvântările lui Dumnezeu, prin mâna se transmite „vizibil" harul sfinţitor, prin mâini urca la Dumnezeu invocările noastre şi slăvirea noastră, făcându-ne trupul clepsidra intru captarea revărsării harului divin când ne întâlnim şi când ne despărţim ne dăm mâna intru deschidere binevoitoare spre celălalt. Chiar dacă, adesea, gestul a devenit pur formal, stăruie în el ceva din încărcătura-i originară şi necesară.


Ţinerea de mâna a iubitului şi a iubitei este un gest suprem. Icoana: iubiţi mergând de mână - în tăcere - prin Tăcere. Se privesc în tăcere. Îşi spun multe şi mult în acest fel. Sunt tăceri care deapănă. Şi viaţa înfiripă! Cât foc sacru se transmite, câtă mărturisire! Şi cu câtă puritate, cu câtă simplitate! Ce salt extraordinar în paradis mersul de mână al iubiţilor! În continuare, la nuntă, când sunt miri, li se pun mâinile una într-alta, în momentul în care preotul rosteşte, în cadrul unei rugăciuni de binecuvântare, către Dumnezeu, invocarea: „Uneşte-i pe dânşii într-un gând; încununează-i într-un trup; dăruieşte-le lor roadă pântecelui, dobândire de prunci buni." Este o tinere unică, pentru că, acum, mâinile sunt de acelaşi fel, mâna dreaptă a mirelui ţine mâna dreaptă a miresei! Se petrece în faţa mesei altarului, acum pusă pentru acest eveniment în mijlocul bisericii, masa încărcată cu bunătăţi sfinte sau sfinţite: sfânta evanghelie, sfânta cruce, luminile plutind în sfeşnice, vinul din „paharul mântuirii", prăjiturile făcute din materii cu mare încărcătură iconică (grâu, apă, lapte, miere).

Vezi uneori şi bătrâni ţinându-se de mână... Ne aducem aminte de versuri din poezia aceea, atât de delicată, a lui Ion Minulescu, intitulată Acuarela: „În orasu-n care plouă de trei ori pe săptămână/Un bătrân şi o bătrână/ Două jucării stricate/Merg ţinându-se de mână..."Poate că unora li se par puţin caraghioşi, puţin desueţi, dar câtă înduioşătoare mărturisire a unei vechi legături de iubire, astăzi încă arzând domol şi păstrător, cuprinde în el gestul ior, cu gust de amurg al unei zile frumoase! Căci cât o zi li se pare acum a fi fost viaţa lor...

Câteodată, ţii mai prelung mâna celuilalt între ale tale, spre a-ţi arăta mai apăsat compasiunea şi încurajarea sau spre a-ţi mărturisi dragul şi simpatia. Ţinerea de mână este mai greu de folosit ca gest simplu amical, deoarece presupune un anume tip de mare intimitate, o tandreţe care nu se potriveşte oricând şi oricum. Dintre gesturile fizice de iubire, ţinerea de mână este unul dintre cele mai decente, reprezintă atingerea cea mai curată, întăritoare, protectoare, pentru că păstrează o anumită proximitate justă a trupurilor, o depărtare care apropie şi mai tare. Într-o astfel de situare eşti mai ferit de păcate, inclusiv de cele cu gândul.
Când unul dintre cei doi este mai puternic, fie şi numai aparent, ţinerea de mână înseamnă purtare (de mână), înseamnă şi ducere (de mână). Totdeauna este însoţire de bunăvoie, impreuna-pornire la drum în aceeaşi direcţie, asumată, în vederea atingerii unei înalte ţinte comune. Mai mult chiar, în cazul iubiţilor, impreuna-alergare liberă şi bucuroasă, spre deosebire de îmbrăţişare, de pildă, care impune o oprire, o fixare într-un loc. O îmbrăţişare este mai fulguranta, mai repede trecătoare decât ţinerea de mână.  Ţinerea de mână arata o anumită dăruire de sine, sufletească îndeosebi. Cei doi devin prin mâinile lor vase comunicante. Este iubirea care se comunică între două fiinţe, ori de ce fel ar fi această iubire: eros, philia, storge sau agape. Deşi pare fragilă, este o legătură extrem de puternică, foarte greu de distrus în momentul exprimării ei. Nimeni nu poate interveni între cei doi, fără numai Dumnezeu cu harul Său, ca să adauge. Oricum, tinere de mână înseamnă şi susţinere, susţinere, tinere de inimi sus, cum suntem chemaţi şi îndemnaţi la Sfânta Liturghie, înainte ca Hristos să pogoare minunat în Sfânta Euharistie.

Dar iată şi gestul suprem al luării de mână! În scena iconografică ortodoxă a învierii, Adam şi Eva sunt traşi de mâna din iad de Hristos. El le da o mână de ajutor, o mână salvatoare (= mântuitoare). Noi suntem chemaţi că, în prelungirea gestului Sau, destinat fiecăruia dintre noi pentru a ne scoate din iadul nepăsării (= nepatimirii) noastre, să încercăm, pe cât cu putinţă, să întindem o mână de ajutor celor cu care ne este dat să ne întâlnim şi să ne însoţim pe parcursul acestei vieţii complicate. Să ne ţinem de mână intru curata şi înflăcărată iubire, prindere de curaj, întărire în nădejde!

(Costion Nicolescu - Extras din lucrarea "Carte pentru îndrăgostiţii care vor să se împrietenească", Ed. Sophia)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu