Music Player

luni, 31 ianuarie 2011

Indemnul a luat sfarsit! IPS Bartolomeu Anania a trecut la Domnul!


Dumnezeu sa ne ajute sa mergem mai departe chiar daca oamenii dragi si sfinti urca usor catre El. Sa ne mangaiem cu gandul ca de acolo de Sus ei ne vor ajuta mai mult daca doar le cerem asta prin rugaciune. Dumnezeu sa-l odihneasca si sa il numere cu Sfintii Sai!

duminică, 30 ianuarie 2011

Directorul de bancă devenit călugăr!



"Omul caută faimă, bani, adrenalină, dar nu poate trăi plenar decât întru Hristos."
A fost un economist apreciat, cu burse şi oferte de muncă în străinătate, cu mulţi prieteni şi cu o viaţă "de lume" plină. A renunţat la toate pentru singura libertate care există, după cum spune el, cea pe care ţi-o oferă dragostea pentru Hristos. Şi s-a călugărit.

Ion Dan a absolvit Facultatea de Comerţ, secţia Relaţii Economice Internaţionale, ASE Bucuresti, în 1980. S-a angajat la ONT Litoral Mamaia, apoi, câţiva ani a lucrat la Direcţia Generală a Vămilor. În '90, după o scurtă prezenţă la Departamentul pentru Reformă din cadrul Guvernului României, a intrat în mediul bancar. Filialele constănţene ale Bancorex, Banca Turco-Română, OTP Bank au fost conduse de el până în 2007, când şi-a dat demisia. În februarie 2009 a fost tuns în călugărie, devenind "fratele Ilarion", iar în aprilie, acelaşi an, a fost hiorotonit.


CE E CULOAREA?
A crescut într-un mediu deloc religios. Născut în '56, "în plină perioadă stalinistă", cum spune el, părinţii fiind şi ei "un produs al regimului". Părintele exemplifică: "tata, pentru că nu ieşise niciodată din Ovidiu iar singura ofertă în anii aceia erau brigăzile patriotice de la Bumbeşti- Livezeni, a plecat şi el acolo." La biserică îl mai ducea bunica, verile, când mergea la ea în vacanţă. Abia în adolescenţă a început să caute. "Aveam întrebări fără răspuns..."

Şi atunci a început să citească, mai ales filosofie, însă "fără să găsesc ceva care să mă marcheze cumva, fără să schimbe nimic în mine" spune el, mângâindu-şi gânditor barba lungă. Până-ntr-o zi, când a dat peste o carte din colecţia "Idei Contemporane" a Editurii Politice. "În această colecţie apăreau tot felul de cărţi de sociologie, de filosofie, de economie, mai toate cu idei de stânga.

Printre ele mai scăpau şi altele, ca de exemplu "Spirit şi Materie" a fizicianului Erwin Schroedinger. Acest om spunea că spiritul e altceva decât materia. Pornea de la un exemplu foarte frumos, răspunzând întrebării «ce e culoarea?» demonstrând fizic că, de fapt, culoarea nu există decât în conştiinţa noastră. Este doar o senzaţie receptată de un subiect care nu este doar materie, ci şi suflet. Noi vedem cu partea noastră spirituală culorile şi lumina. Ei, pus în faţa unei astfel de abordări am început să mai caut, să citesc mai mult şi am devenit, să zic, nu neapărat creştin, am devenit teist: da, există Dumnezeu..."


DRUMUL SPRE SUFLET
A descoperit creştinismul, ortodoxia, o dată cu Revoluţia. "Atunci a fost ca un fel de descătuşare, aşa." Iar la finele lui '90, lucrând în Bucureşti, Ion Dan s-a spovedit prima oară. "Am ajuns pe mâna unui mare duhovnic, Părintele Sofian Boghiu, de la Mănăstirea Antim. Un om de o blândeţe deosebită. Atunci m-am hotărât să mă întorc acasă, la Constanţa." Iar părintele Sofian l-a îndrumat către părintele Arsenie Papacioc de la Mănăstirea Techirghiol. "Nu auzisem de părintele Arsenie, deşi în vacanţele studenţiei, ca ghid, am dus grupuri de turişti străini şi pe la mănăstire. Dar după întâlnirea cu el, totul a devenit mult mai profund. Mi-a fost un sprijin atât de puternic că, dacă nu ar fi fost lângă mine, aş fi avut probleme sufleteşti foarte mari, chiar grave."


PROIECTUL SFÂNTUL MINA. "CUM SĂ VENIŢI CU MORTUL ÎN PARC!?"
În '92 a fost cooptat de părintele Picu Nicolae în proiectul bisericii Sfântul Mina din parcul Tăbăcărie. Împreună au făcut proiectul, împreună au fost să caute meşteri în Maramureş. Era pe-atunci directorul Bancorex Constanţa. "Aveam un entuziasm extraordinar, dar ne-am izbit de problema terenului. Am făcut demersurile la Primărie, dar când au auzit că vrem în Tăbăcărie, au sărit ca arşi: "Cum să punem biserică în parc? Să veniţi cu mortul acolo? Oamenii vor fi şocaţi, ei vin să se recreeze şi văd mortul!"

Într-un final, ca să scape de noi, ne-au dat loc «tot în Tăbăcărie, dar nu unde vreţi voi, ci în spatele Microdeltei». Cât s-a mai amărât părintele Picu! Eu ştiam zona, că adesea ieşeam cu copiii la plimbare pe-acolo, era foarte liniştită. Şi i-am propus părintelui să mergem să-l vedem, spunându-i că poate aşa vrea Sfântul Mina. Iar terenul era perfect: plan, nu erau copaci, ne-am putut desfăşura cu materialele, cu vagoanele întregi de buşteni pe care i-am adus acolo, cu munţii de rumeguş,... Dincolo nu am fi avut cum, erau copaci, terenul băltea, dar asta am văzut-o după câţiva ani şi ne-am dat seama că Dumnezeu a aranjat aşa. A fost o perioadă aşa de romantică, că se făceau slujbele în corturi din acelea militare de campanie, era o comunitate ca-n biserica primară", povesteşte călugărul, zâmbind amintirilor.


JERTFA
1999 a fost pentru el un an cumplit. Anul în care i-a murit soţia. "Avea 40 de ani. Eram încă tineri, iar copiii erau la o vârstă foarte fragilă. 16 ani, fata, iar băiatul 14 ani. Atunci, foarte mult m-a ajutat faptul că mergeam la părintele Arsenie. M-a întărit sufleteşte să pot face faţă unei astfel de încercări. Eram implicat, trup şi suflet, şi pe partea profesională. Îmi asumam foarte multe responsabilităţi şi riscuri, am prins şi toată perioada asta de modificări structurale ale economiei şi am primit din plin acest şoc, l-am trăit direct pe pielea mea, cu toate consecinţele. Şi m-am trezit, deodată, şi mamă, şi tată. Soţia mea a fost o mamă extraordinară, iar mie mi-a fost ani de zile nu numai soţie, ci şi prietenul meu cel mai bun, sfătuitorul meu. Eu am luat-o aşa, ca un fel de jertfă pentru noi, pentru mine şi pentru copii, aşa am şi primit-o."

Atunci a încolţit în mintea lui şi ideea de a se călugări. A fost la Athos, la Schitul Românesc Prodromul. "Acolo mi s-a înfiripat gândul ăsta, că aş putea să mă fac şi eu monah (zâmbeşte), deşi atunci era imposibil că erau copiii, trebuia să am grijă de ei. Îmi dau seama şi-acum că dacă ar fi fost posibil atunci, nu eram pregătit. Am înţeles un pic mai târziu cam ce înseamnă să intri în mănăstire".


"NU A ZICE, CI A MERGE ESTE A AJUNGE"
În 2000 a început proiectul Mănăstirea Casian. "Stareţul, ieromonahul Iustin Petre, era un tânăr care terminase facultatea şi s-a trezit aici în Dobrogea, străin cu totul, să facă o mănăstire. De unde s-o iei, cu ce? I-am ieşit înainte şi s-a creat între noi o legătură foarte strânsă. Practic, eu am fost acolo din primul moment, de când au venit vieţuitorii. Apoi a fost proiectul, construcţia, şi am fost tot timpul lângă ei. În fiecare sâmbătă şi duminică eram acolo. A fost refugiul meu, ani de zile." Iar gândul de călugărie îşi înfigea rădăcinele din ce în ce mai adânc în mintea şi în inima lui. "Cel puţin cu doi ani înainte m-am gândit în toate felurile posibile, inclusiv cum o să-mi stea îmbrăcat în hainele astea!", râde călugărul.

"I-am spus părintelui Arsenie încă de acum câţiva ani, iar el m-a încurajat foarte mult, şi, în ultimul an, tot începuse să mă întrebe: «ce faci?» Iar eu îi tot spuneam că nu mi-am rezolvat problemele, că tot timpul apărea ceva. Treburi de ordin material sau ceva cu copiii, trebuia să am şi acordul lor. Sunt şi nişte ispite când vrei să pleci la mănăstire. Şi la un moment dat mi-a zis: «frate Ionele, nu mai e timp!». Şi l-am întrebat: «bun, şi ce fac?». «Îţi iei bocceluţa, te duci şi spui: am venit!» Foarte simplu, dar mai greu de făcut. Şi mai aveam o problemă: mama. Mama ştiam că n-o să fie de acord.

Dar până la urmă am spus: dom'le gata! Fie ce-o fi! Stabilisem deja cu părintele Arsenie să mă duc la Sfântul Ioan Casian. Eu am crezut c-o să spună să mă duc undeva, în Moldova. Oricum aş fi făcut ascultare, m-aş fi dus oriunde. Şi mi-am luat geanta şi-am bătut la poarta mănastirii. Pentru mine a fost uşor, intrând într-o mănăstire cunoscută, cu oameni cunoscuţi, şocul acomodării n-a fost foarte mare. Şi de-atunci totul a intrat pe un făgaş firesc. Pentru că, la mine, gestaţia acestui gând a fost foarte îndelungată. 8 ani. Părintele spune foarte frumos: «Cine pleacă la mănăstire să găsească o mănăstire, degeaba pleacă, n-o s-o găsească. Trebuie să facă întâi în inima lui mănăstire»".

Pentru mulţi a părut stranie trecerea de la costum la sutana monahală a unui director de bancă, poate şi de aceea, la tunsul în călugărie al economistului au fost prezenţi, spre uimirea lui, vreo 200 de oameni. "Am fost călugărit în peştera Sf. Ioan Casian. De hramul mănăstirii, pe 28 februrie 2009. Am crezut că o să fie o călugărie obişnuită, dar Înaltpreasfinţitul Teodosie a venit şi a zis: la Peşteră. A fost o surpriză extraordinară. De obicei, astea sunt ceremonii mai restrânse. Ei, la mine a fost multă lume, fiind şi hram, erau mulţi care mă cunoşteau - prin '97 - '98 eram unul din cei mai cunoscuţi oameni din Constanţa -, dar fără să ştie că sunt eu cel călugărit, şi m-am trezit acolo cu o mulţime de cunoscuţi."

Toţi prietenii apropiaţi au fost uimiţi, dar l-au susţinut. Apropierea lui de biserică o simţiseră şi ei în timp. Doar unul a fost cumva dezamăgit. "Am un prieten foarte bun din America, om de afaceri, de mare succes, foarte intrigat că eu am intrat la mănăstire. El de fapt a fost singurul care a reacţionat negativ. A venit la mine şi ce mi-a făcut! Cu toate stereotipurile astea: că preoţii sunt corupţi, că nu fac decât pentru bani.... Eu n-am intrat în polemică cu el, l-am lăsat să termine. Zic: «asta este, eu cu alegerea mea!». «Păi ce faci tu aici, în pustietatea asta? Pentru cine faci tu slujbă? Pentru porumbei, pentru păsărele?» Iar mie mi-a plăcut foarte mult: «Da! Pentru porumbei!». Poate nici eu n-aş fi putut să-i spun aşa frumos cum mi-a spus-o el. Săracul, a plecat aşa de supărat, n-am avut ce să-i fac.

Fata a spus foarte frumos: «tata ne-a lăsat să facem ce-am dorit şi ne-a încurajat. Noi cum era să nu-l lăsăm?». Ei oricum au intuit asta. Oricum, acum poate am şi mai mult timp pentru ei. Nu mai au nevoie de sprijinul meu financiar. Băiatul s-a simţit un pic lăsat deoparte. I-am zis că nu sunt închis acolo, dar el a răspuns, «da, dar n-o să fie acelaşi lucru». Şi are dreptate. Nu mai sunt doar tatăl lor. M-a rugat «mai stai un pic». Şi am stat încă un an de zile. Tata a fost puţin intrigat, când i-am spus, dar el m-a sfătuit totdeauna să fac aşa cum îmi dictează sufletul. Dar a murit chiar în aprilie anul trecut, când am fost hirotonit. Mama abia acum a început să vină la mine..."


"PĂRINTE, UNDE E MAI GREU SĂ TRĂIEŞTI?"
Cum e la mănăstire? "E alt mod de a trăi, de a privi lucrurile, de a înţelege lumea, de a te înţelege pe tine. Mergi pe drumul tău, ştii ce-ai de făcut, ai o convingere deplină. Este foarte frumos şi că acum nu numai crezi că este aşa, ştii că este aşa! Sfântul Nicolae Velimirovici povesteşte cum, pe când era în închisoare la Dachau, a venit la el un gardian german şi l-a întrebat - ştia că este un om foarte educat, avea 5 doctorate - «părinte, dumneata chiar crezi în Dumnezeu?". La care vlădica Nicolae i-a zis: "când eram tânăr, credeam şi eu în Dumnzeu..." la care neamţu' l-a privit aşa... uite, în sfârşit un om cu mintea întreagă! "Acum, nu mai cred. Acum ştiu că există!" (râde), iar neamţul a ieşit din celulă trântind uşa. La fel şi eu, cu tot ce mi s-a-ntâmplat în aceşti 20 de ani. Nu mai ai niciun dubiu când trăieşti toate lucrurile astea. Nu te mai poţi îndoi de absolut nimic. În orice caz, tot ce pot să spun e că niciodată nu m-am simţit mai liber ca acum. Au venit oameni şi m-au întrebat: «părinte, unde e mai greu să trăieşti? În lume sau aici?». În lume fraţilor! În lume e mai greu să trăieşti. Eu mă uit aşa, şi cu dragoste, şi cu durere, la cei rămaşi în lume, la foştii mei colegi cu care mai vorbesc la telefon şi care nu mai rezistă, sunt copleşiţi de problemele astea ale vieţii de zi cu zi, şi eu sunt... cum să zic, mă simt un pic jenat de faptul că mă simt aşa de bine."


700.000 DE KILOMETRI LA VOLAN
Ion Dan a ajuns prima oară în America în '94, cu o bursă în domeniul bancar. Cursurile le-a făcut pe coasta de răsărit, în Delaware, iar practica a făcut-o într-o bancă, la sud de Chicago. Au urmat încă două vizite în America şi o ofertă de muncă, pe care americanii i-au făcut-o, iar el a refuzat-o. "M-am plimbat destul prin lume. Am văzut multe, am condus mult, fel de fel de maşini. Am făcut odată socoteala că am condus vreo 700.000 de km la viaţa mea. Enorm. Mi-a plăcut. Acum o las pe maica stareţă. Nu mai am nici măcar cel mai mic impuls să mă urc la volan. Am fost adesea întrebat «dar nu regretaţi nimic?» Ce să regret? Libertatea de mişcare? Dacă mă duc până-n vârful dealului, mă simt cel mai bine. Face mai mult decât o călătorie până la New York", spune el râzând.


CRIZA PRIN CARE TRECEM E O "CRIZA SISTEMICĂ"
În 2003, a avut o periodă când 6 luni n-a muncit, pentru că nu mai putea. "Intrasem într-o stare de stres cumplită. Orice hârtie, orice document luam să citesc, mă apuca brusc durerea de cap, cu ameţeli, crunt! Eram bolnav de stres. Şi acum, când trăiesc lipsa totală de stres şi când ştiu sărmanii oameni cum se chinuie, cu toată fuga asta nebună, zile după zile, şi nu te-alegi cu nimic, după bani... Eu ştiu, că am avut bani, am avut salarii bune, dar oricât câştigam, cheltuiam. Şi n-aveam fantezii. Nu te alegi cu nimic. Confort? Când eşti atât de stresat, nu te mai bucuri de el. Ce se întâmplă în lume la ora actuală e cumplit. Eu înţeleg şi mecanismul acestei crize, dacă sunt economist, şi nu e doar o simplă criză economică, e mult mai profunda. E o criză sistemică. E omul în criză. Şi încep să crape chestiile mai vizibile, şi ce este mai vizibil decât banul? Am lucrat în sistemul ăsta financiar şi am repulsie faţă de bani. Nu mai suport banul! Am pătimit atâta din cauza lor! Aici sunt super fericit că nu mai ating niciun ban!"

"Sunt trei întrebări fundamentale pentru om: Cine sunt? De unde vin? Şi unde mă duc? Dacă vei căuta, în mod onest, răspunsul la întrebările astea, inevitabil te vei întâlni cu Hristos. Pentru că nu există alt răspuns. El este răspunsul la toate şi soluţia tuturor problemelor noastre. Orice altă soluţie este o iluzie. Ne minţim pe noi înşine. Asta eu o afirm pe baza unei experienţe. Nu e citită din cărţi! Eu am trăit lucrul ăsta."

"Din păcate, omul contemporan trăieşte mitul progresului permanent, mitul tehnologic care promite să rezolve totul în mod miraculos. Poate e şi un progres tehnologic util dar noi avem nevoie de afecţiune, de dragoste. Fiecare om de asta are nevoie. Or izvorul dragostei este Hristos şi dacă nu-l ai, dacă nu ajungi la izvor, la sursă, atunci nu ai nici dragoste. Şi atunci omul caută alte surse, orice: faimă, bani, adrenalină, din dorinţa de a simţi că trăieşte plenar. Şi nu poţi trăi plenar decât întru Hristos. Omul contemporan caută de fapt cu disperare, dar nu găseşte decât surogate, şi atunci caută şi mai tare. "

Sfintii Trei Ierarhi - Model De Luptatori



Biserica noastra Ortodoxa este ca o gradina. In ea se gasesc flori cu buna-mireasma nemuritoare. Flori duhovnicesti sunt si cei Trei Ierarhi, pe care ii sarbatorim astazi – Sfintii Vasile, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur.

Astazi ii vom privi pe acesti sfinti ca luptatori. Pentru ca viata aceasta este o lupta si un razboi. Cei Trei Ierarhi au fost modele de luptatori.

Si epoca lor a fost marcata de defecte, rautati, patimi, crime, scandaluri, rataciri, erezii…, dar ei n-au fost atrasi. S-au impotrivit. S-au razboit. In felul acesta au devenit modele ale luptatorilor taberei crestine.

Marele Vasilie s-a nascut in Cezareea Capadociei. A fost foarte bine pregatit intelectual. Douazeci de ani a studiat la Atena. Acolo l-a intalnit pe prietenul sau nepretuit Grigorie, iar prietenia aceasta i-a ocrotit de stricaciunea cetatii. In Atena erau adunati toti copiii bogati; parintii le trimiteau bani, iar ei ii cheltuiau. Acolo existau si femei stricate. Dar cei doi prieteni au ramas ca niste crini in mijlocul spinilor.

Din Atena, Vasilie s-a intors in Cezareea. Atunci domina arianismul. Imparatul l-a trimis pe Modest sa-i constranga pe episcopi sa semneze. Toti au semnat declaratia ca sunt arieni. A ajuns si in Cezareea. – Ce vrei?, il intreaba Marele Vasilie. – O semnatura. – Nu se poate. Imparatul meu imi interzice sa semnez asa ceva. – Nu te temi de imparat? – Ce-o sa-mi faca? – Iti va confisca averea sau te va trimite in exil sau la moarte! Marele Vasilie a raspuns: – Si altceva mai rau mai ai? Confiscarea averii? Nu am decat o rasa si cateva carti. Exil? „Al Domnului e pamantul si plinirea lui” (Psalmul 23, 1); oriunde as merge, exilat sunt. Moarte? Pentru mine moartea este o binefacere. Nu cedez… A auzit Modest si s-a mirat. Impotrivire in Atena ca student, impotrivire si in Cezareea ca episcop in fata lui Modest si a imparatului.

Grigorie Teologul. Si duhul impotrivirii acestuia il vedem in Atena. Nu l-a influentat mediul rau. Coleg l-a avut pe Iulian Paravatul, imparatul idolatru de mai tarziu. Nu a fost amagit de el. S-a razboit impotriva ideilor lui Iulian.

Apoi, s-a dus in satul sau, in Arianz, unde a devenit cleric si apoi episcop. L-au chemat la Constantinopol cand domina arianismul. Arienii ocupasera toate bisericile in afara de una foarte mica – Sfanta Anastasia. Acolo, Sfantul Grigorie a rostit faimoasele lui Cuvinte teologice despre Sfanta Treime si de acolo a primit numele de Teologul. La inceput nu-i dadeau importanta, dar apoi a inceput sa zguduie intreaga cetate prin predicile lui. Arienii turbau impotriva lui. Si in ziua de Pasti au intrat cu ciomege si pietre si au inceput sa loveasca cu pietre pe cei din biserica. A fost ranit si Grigorie. Aproape pe jumatate mort a scapat din acea drama pentru credinta ortodoxa.

S-a luptat impotriva lui Iulian, s-a luptat impotriva arienilor, s-a luptat impotriva ereziilor timpului sau.

Dar sa venim la Ioan Gura de Aur.

Ioan Gura de Aur. Intreaga lui viata este o lupta. In scrierile si in omiliile lui foloseste cuvintele lupta, razboi, arme, nevointa, intrecere. Zice undeva: Vin din lupta! Si cand il aude cineva crede ca este in razboi. Da, in razboi duhovnicesc impotriva ereticilor, s–a luptat Gura de Aur. S-a luptat impotriva celebrarilor si distractiilor idolatre, a teatrelor, a hipodromurilor, a dansurilor desfranate, a bogatilor nemilostivi si a luxului. S-a luptat impotriva lui Eutropiu. Cine era Eutropiu? Era favoritul imparatesei Eudoxia. Doar ce ajunsese prim-ministru, ca si incepu jafurile. Nu ocolea nici casuta vaduvei si a orfanului. Striga la el Gura de Aur. Drumul pe care ai apucat este dezastruos!… El nu lua in seama nimic. O sfanta legiuire de la Marele Constantin definea azilul bisericilor: adica celui care era urmarit, dar apuca sa intre intr-o biserica, nu se putea sa-i mai faci vreun rau. Eutropiu avea dusmani si ii urmarea, dar acestia fugeau in biserica. S-a dus atunci la Ioan Gura de Aur si ii zice: – Vei desfiinta azilul bisericilor (pentru a avea dreptul sa intre inauntru si ca un uliu sa rapeasca gainile. – Asta nu se poate, raspunde Ioan. – Te voi exila. – Fa ce vrei; azilul nu se desfiinteaza… Intr-o zi deci, pe cand Gura de Aur propovaduia, a auzit un mare zgomot de multime. La un moment dat cineva, transpirat si ticalosit, intra alergand in biserica si imbratiseaza coloanele. Cine era? Eutropie! Cel care voia sa desfiinteze azilul acum era urmarit, il degradasera din functie si pentru a primi salvare a alergat la biserica. De afara strigau: Sa ni-l predai, ne-a distrus!… Atunci s-a urcat Gura de Aur in amvon si a rostit faimosul cuvant catre Eutropiu, cel in care zice: „Desertaciunea desertaciunilor… (Ecclesiastul 1, 2). Veniti sa vedeti ce era in urma cu o ora si ce este acum…”. Nu li l-a predat.

S-a luptat cu Eutropiu, dar s-a luptat si cu imparateasa Eudoxia. Lumeste se pare ca a invins imparateasa, dar inaintea lui Dumnezeu a invins Gura de Aur. Ce s-a intamplat? Respectabilii domni o linguseau pe imparateasa pentru frumusetea ei. I-au confectionat o statuie, au asezat-o in afara bisericii si au hotarat o zi pentru ceremonie. Gura de Aur s-a rasculat. Cand s-a aflat lucrul acesta la palat, s-a facut mare tulburare si a inceput marea lupta la care unelte au fost si unii episcopi nevrednici. L-au exilat departe in Armenia. In sfarsit, chinuit, epuizat, indurerat, prigonit, si-a facut semnul crucii si a spus: „Slava lui Dumnezeu pentru toate”. Astfel si-a incredintat sfantul sau suflet, in ziua Inaltarii Cinstitei Cruci. A cazut sus la datorie.
Nu ne-a adus Dumnezeu aici, pe pamant, ca sa traim cativa ani si sa facem chefurile diavolului, ale trupului si ale dorintelor noastre. Ne-a adus pentru ca sa facem voia Parintelui ceresc. In rugaciunea noastra zicem: „Faca-se voia Ta…” (Matei 6, 10); nu voia lui A, B, C, ci voia lui Dumnezeu. Normal, atunci cand apare situatia in care voia oamenilor este potrivnica voii lui Dumnezeu, noi sa alegem fara discutie voia lui Dumnezeu. Vreti exemple?

Este taina nunta. Femeia trebuie sa se supuna barbatului, dar pana la un punct. Daca barbatul cere lucruri contrare voii evidente a lui Dumnezeu, atunci femeia ce va alege? Va prefera iubirea barbatului? Atunci a incetat sa fie crestina. Va prefera iubirea lui Dumnezeu? Atunci mii de cununi ii impletesc ingerii. Sa spuna barbatului: te-am luat ca sa te am tovaras aici in aceasta viata si in cealalta; nu te-am luat sa ma duci in iad… Iarasi, daca barbatul are femeie cu pretentii cu totul anticrestine, nu trebuie sa cedeze poftelor ei. Trebuie sa se impotriveasca.

Esti copil? Ascultare fata de parinti. Daca insa parintii tai iti impun lucruri contrare legii lui Dumnezeu, atunci sa nu-i asculti. Esti soldat? Ascultare fata de general. A hulit insa inaintea ta cele dumnezeiesti? Sa te impotrivesti. Esti functionar? Ascultare fata de seful tau. Insa te vei impotrivi intaistatatorului tau, daca va cere lucruri contrare legii lui Dumnezeu.

Inchei cu un exemplu. Pestii morti sunt luati de curent, dar cei vii merg contra curentului. Iubitii mei, noi ce suntem? Crestini morti sau vii? Daca suntem morti, ne va tari in abis curentul pacatului. Daca insa suntem vii, atunci vom merge contra tuturor curentelor. Impotrivire la curentele epocii, iar cei Trei Ierarhi, modelele de luptatori, sa ne binecuvanteze in aceasta lupta. Amin.

+ Episcopul Augustin

(Omilia Mitropolitului de Florina in Sala „Trei Ierarhi”, Atena, 31.01.1960)

(preluat de pe apologeticum)

marți, 25 ianuarie 2011

Indemn!



Să ne rugăm pentru IPS Bartolomeu Anania care a fost adus în ţară, starea de sănătate a domniei sale fiind critică

sâmbătă, 22 ianuarie 2011

Un nou pas catre implantul cu cip: Studentii vor intra in caminele ASE pe baza amprentei digitale



Studentii ar trebui sa isi ia ramas bun de la micile “fraude”, cum ar fi vanzarea locului de camin sau alte practici asemanatoare. Legitimatia de student, cartela de intrare in camin si chiar paznicul ar putea deveni o amintire pentru tinerii care locuiesc in campusurile universitare. Intrarea pe baza amprentei digitale este cea mai recenta moda in camine. Potrivit Realitatea TV, in unele camine ale Academiei de Studii Economice (ASE) din Bucuresti au fost deja montate astfel de dispozitive. De fiecare data cand vor dori sa intre in camin, studentii vor trebui sa fie identificati pe baza amprentelor. Dupa ce amprenta va fi recunoscuta, usa se va deschide. Fiecare tanar este amprentat cu ajutorul unui dispozitiv electronic care va genera un cod unic. Odata cu acesta, in baza de date se introduce numele si numarul legitimatiei sale. Firma de paza care administreaza sistemul sustine ca dispozitivul nu afecteaza deloc siguranta studentilor. “Este o amprenta simpla. Nu este pe baza de poza. Deci nu se pot scoate poze cu amprenta”, a declarat reprezentantul firmei, Mihu Iulian. Conducerea Academiei este incantata de inovatie si promite ca o va extinde in toate caminele. “Este o baza de date locala, a noastra, gestionata de studenti, de nimeni altcineva, pur si simplu ca acel student sa poata fi identificat cand intra in camin si sa intre el si nu altul, sa nu se fure si sa nu se schimbe locul de camin”, a precizat directorul administratiei ASE, Doina Crisan.

miercuri, 19 ianuarie 2011

marți, 18 ianuarie 2011

Incredibil, dar adevarat!

Cei ce l-au atacat pe Mitropolit, au sarit in sus, cum de a indraznit sa spuna ca ELITELE doresc instaurarea unui GUVERN MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE… Si cand colo, chiar ELITELE o recunosc:

Henry Kissinger:

„Obiectivul lui Obama este de a dezvolta o strategie completa pentru America in aceasta perioada, cand o noua ordine mondiala poate fi creata. Este o mare oportunitate”

David Rockefeller:

„Tot ce avem nevoie este o criza majora, iar natiunile vor accepta Noua Ordine Mondiala „

George Soros, la Forumul Economic de la Davos, Elvetia, 27 Ian. 1995:

“Lumea are nevoie de o noua ordine mondiala si va avertizez ca urmeaza o perioada de puternica dezordine în întreaga lume.“

James Paul Warburg, declaratie în fata Senatului SUA pe 7 Feb. 1950:

“Vom avea un Guvern Mondial, fie ca ne place, fie ca nu ne place. Singura întrebare este daca acest Guvern Mondial va fi adoptat prin cucerire sau prin accept“

Cei ce-l acuza pe Mitropolit, ar trebui sa-l acuze si pe Winston Churchill, ce declara in Illustrated Sunday Herald, 8 februarie 1920:

“Din zilele lui Weishaupt , Karl Marx, Trotki, Bela Kuhn, Rosa Luxemburg si Ema Goldman, conspiratia acestei lumi a luat amploare. Aceasta conspiratie a jucat un rol recunoscut în Revolutia Franceza. A fost izvorul fiecarei miscari subversive în secolul 19. Si acum, în sfârsit, aceasta banda de personalitati extraordinare din lumea interlopa a marilor orase din Europa si America i-a tras de par pe rusi si au devenit conducatorii acelui enorm imperiu.“

Mitropolitul Serafim de Pireu a fost amenintat cu moartea!!!


Mesajul urmator ne-a fost trimis de la o manastire din Athos, al carui nume nu il divulgam pentru a nu pune in pericol obstea acelei manastiri:
PS Serafim de Pireu a fost amenintat cu moartea. Cineva l-a sfatuit sa se ascunda. Dar Prea Sfintia Sa nu a vrut sa se ascunda, ci a raspuns:
Traditia Ortodoxa ne arata ca un ierarh corect sfarseste sau exilat, sau omorat!

Cuviosul Paisie Aghioritul - Omul duhovnicesc este plin de durere pentru ceilalti



“- Cate greutati intampinati la Coliba, Gheronda! Vin acolo bolnavi psihic, consumatori de droguri…

- Aici se vede daca avem dragoste adevarata. In persoana fratelui nostru Il vedem pe Hristos. Caci tot ce facem ca sa-l odihnim pe fratele nostru este ca si cum o facem pentru Insusi Hristos. “Intrucat ati facut unuia dintre acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut”[1].

Intr-o zi a venit la Coliba un copil indracit impreuna cu tatal sau. In acel moment a venit si un cunoscut de-al meu, iar eu l-am luat pe tatal copilului deoparte ca sa-i spun cateva lucruri, caci din cauza lui se indracise copilul. Bietul de el era intr-o stare jalnica. Ditamai flacaul si-i curgeau mucii… Cand cunoscutul meu l-a vazut, s-a apropiat de el, si-a scos batista, i-a sters nasul si a bagat-o iarasi in buzunar. Si-a scos apoi crucea de aur de la gat si a pus-o la gatul copilului. Dar nu lucrul acesta era atat de important, cat sa fi vazut cu cata dragoste, cu cata afectiune a sters nasul copilului – de-ati fi vazut in ce hal era! Am ramas impresionat. L-a durut pentru el ca pentru un frate. Daca nu-l simtea ca pe un frate, ar fi facut aceasta? Daca il iubesti pe celalalt ca pe un frate, ii stergi nasul cu propria batista si o pui iarasi in buzunar! Dar daca nu-l simti ca pe un frate, este ca un corp strain: putin sa te atinga, imediat sari in sus; putin scuipat sa cada pe tine, te duci repede sa te speli.

De vreme ce Bunul Dumnezeu ne-a dat daruri din belsug si n-a ingaduit sa vina vreo nenorocire peste noi, trebuie sa ne doara pentru aproapele nostru care se chinuieste. Vedem, de pilda, un infirm. Daca ne gandim: “Cum m-as simti eu daca as fi infirm si nu as putea sa merg?“, ne va durea pentru el. Sau, daca cineva are probleme ne cere ajutorul, imediat trebuie sa ne gandim: “Daca aveam eu problemele lui, nu voiam, oare, sa fiu ajutat?“, si asa ne va durea pentru el. Si prin incercari de trece cineva, daca are dragoste adevarata, cu durere, isi uita propria durere si sufera pentru celalalt. Eu, cand celalalt imi vorbeste despre durerea lui, chiar si pe cioburi de sticla sa stau sau pe spini sa pasesc, nu simt nimic.

- Gheronda, Sfantul Marcu Ascetul scrie: “O singura patima ne impiedica sa savarsim binele dupa putere: nepasarea. Patima aceasta se vindeca prin rugaciuni si milostenie“[2]. De ce se pomeneste aici de milostenie?

- Fiindca milostenia, bunatatea inmoaie inima si actioneaza precum uleiul in broasca ruginita. Inima impietrita se inmoaie langa sufletele ranite si devine sensibila si smerita. Dumnezeu nu l-a facut pe om invartosat si nemilostiv, ci oamenii sunt cei care nu cultiva milostivirea pe care le-a dat-o Dumnezeu; nu sufera pentru aproapele lor si astfel, din pricina nepasarii, devin incet-incet invartosati.

- Gheronda, ce ne ajuta sa ni se inmoaie inima?

- Pentru ca sa ni se inmoaie inima, trebuie sa ne punem nu numai in situatia celorlalti oameni, ci si a animalelor, chiar si a sarpelui. Sa ne gandim: “Mi-ar place sa fiu sarpe, sa ies putin la soare ca sa ma incalzesc si sa vina altul sa ma loveasca, sa-mi zdrobeasca capul? Nu“. Atunci ni se va face mila si vom iubi chiar si serpii. Daca omul nu se pune in situatia celuilalt, chiar si a animalelor si a insectelor, nu devine “om“.

Inlauntrul durerii se ascunde mai multa dragoste decat in dragostea fireasca. Caci, daca suferi pentru celalalt, il iubesti putin mai mult. Dragoste cu durere inseamna sa strangi in brate pe un frate de-al tau care are demon, iar demonul sa plece. Fiindca dragostea care imbratiseaza, dragostea duhovniceasca cu durere, daruieste fapturilor lui Dumnezeu mangaiere dumnezeiasca, ii ineaca pe demoni, slobozeste suflete si vindeca rani cu balsamul dragostei lui Hristos pe care il varsa.

Omul duhovnicesc este tot o durere. Se topeste de durere pentru ceilalti, se roaga, mangaie. Si, luand asupra lui durerea celorlalti, este intotdeauna bucuros, caci Hristos ii ia durerea si ii daruieste mangaiere duhovniceasca.

- Gheronda, cum pot sa arat dragoste?

- Sa arat dragoste? Nu inteleg. Asta este ceva fals, prefacut. Sa existe inlauntrul nostru dragoste si ea sa ne dea in vileag, asta, da, o inteleg. Dragostea adevarata il incredinteaza launtric pe celalalt fara manifestari exterioare. Dragoste inseamna sa asculti cu durere mahnirea celuilalt. Dragoste inseamna si o privire indurerata si un cuvant pe care il vei spune cu durere celuilalt cand el se confrunta cu o greutate. Dragoste inseamna sa participi la durerea lui, sa-l odihnesti in necazul lui. Dragoste inseamna sa rabzi un cuvant greu pe care ti-l va spune. Toate acestea ajuta mai mult decat cuvintele multe si decat manifestarile exterioare.

Cand suferi launtric pentru celalalt, Dumnezeu il incredinteaza launtric de dragostea ta si atunci el o simte chiar si fara manifestari exterioare. Tot asa se intampla si cand nu se exteriorizeaza rautatea pe care o avem inlauntrul nostru; si in acest caz celalalt tot o simte. Vezi, si diavolul, cand se arata ca un “inger de lumina“[3], aduce tulburare, pe cand Ingerul adevarat aduce o bucurie negraita.

- Gheronda, de ce nu sunt incredintata launtric de dragostea celorlalti?

- Nu cumva nu ai cultivat dragostea? Cel care iubeste se incredinteaza de dragostea celuilalt, dar si el il incredinteaza launtric pe celalalt de dragostea lui.

Celalalt simte daca il iubesti cu adevarat sau te prefaci, fiindca dragostea se transmite ca o telegrama. Daca facem, de pilda, o vizita la un orfelinat, copiii simt indata cu ce dispozitie launtrica ne-am dus la ei. Odata au venit la Coliba ca sa-mi ceara parerea unii care voiau sa infiinteze un asezamant pentru copiii parasiti. “Cel mai important lucru dintre toate, le-am spus, este sa va doara pentru acesti copii ca pentru copiii vostri si chiar mai mult. Numai asa copiii vor fi incredintati de dragostea voastra. Daca nu va doare pentru ei, mai bine nu mai faceti nimic“. Atunci un medic, foarte evlavios, mi-a spus: “Ai dreptate, Parinte. Candva am mers sa vizitez pentru prima oara un orfelinat impreuna cu mai multe persoane. Copiii simteau starea launtrica a fiecaruia dintre noi. <>”. Vedeti cum dragostea vesteste launtric?

- Gheronda, cum comunica oamenii duhovniceste de departe?

- Scriu vreo scrisoare, fie prin telegraf, fie prin semnale morse.

- Cum adica?

- Pentru ca sa existe comunicare duhovniceasca intre oameni, trebuie ca ei sa lucreze pe aceeasi frecventa. Acest lucru nu pot sa-l prinda oamenii de stiinta. Iti amintesti de acea intamplare pe care o povestesc in Parintii aghioriti[4]? Intr-o zi un monah urma sa mearga in vizita la un parinte din Kapsala si se gandea: “Ce sa-i duc, oare, de binecuvantare?“. A facut rost, asadar, de doi pesti si i-a curatat ca sa i-i duca. Intre timp, celalalt primise instiintare de la Dumnezeu despre vizita lui si se gandea: “Acum ca va veni, cu ce sa-l omenesc?“. Si, pe cand fratele curata pestele, a venit deodata un corb, i-a luat un peste si l-a dus la celalalt calugar din Kapsala, care se afla la o distanta de cinci ore si jumatate de mers. Intelegeti? Unul se gandea cum sa-l odihneasca pe celalalt si atunci corbul a facut pe intermediarul.

Cand omul are Dragostea, pe Hristos, chiar si mut sa fie, se poate intelege cu milioane de oameni, de orice neam si varsta, caci fiecare varsta isi are limba ei. Pune doi oameni care nu au dragoste intre ei sa stea unul langa celalat si sa nu vorbeasca. Pune si alti doi care au dragoste intre ei sa stea unul langa celalalt si sa nu vorbesca nici ei. Cum se vor simti unii si cum se vor simti ceilalti? Nici primii sa nu vorbeasca, nici ceilalti. Insa acestia din urma vor vorbi cu “tacerea”, fiindca va exista comunicare intre ei. Dimpotriva, ceilalti nu vor putea comunica, fiindca intre ei va exista “izolatie”. Cand nu exista dragoste, se poate ca doi oameni sa se afle aproape unul de celalalt, dar totusi sa fie departati.

- Gheronda, ma mahnesc ca a venit ziua sa plecati iarasi dintre noi.

- In viata duhovniceasca nu exista “aproape” si “departe“. Dragostea lui Hristos nu este despartita de distante, caci Hristos cu dragostea Sa anuleaza distantele. Prin urmare, omul, atunci cand este aproape de Hristos si se leaga frateste de celalalt cu dragostea lui Hristos, fie ca se afla aproape, fie departe, il simte pe celalalt intotdeauna aproape.

Dau slava lui Dumnezeu ca dragostea mea este de asa natura, duhovniceasca, ingereasca, incat distantele sunt anulate, iar eu voi tine legatura cu voi de departe, atat in aceasta viata, cat si in cea viitoare, care este si mai indepartata. Pentru ca si acea distanta va fi foarte apropiata, de vreme ce ne uneste Dragostea, Hristos“.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, “Patimi si virtuti“, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2007)