Music Player

duminică, 28 aprilie 2013

Saptamana Patimilor

Dragii mei, iata ca am ajuns si la minunata saptamana a patimilor. Va las asadar sa meditati, sa privegheati si sa va rugati impreuna cu Domnul in Gradina Ghetsimani. Saptamana Patimilor trebuie sa fie o saptamana a tacerii, ascultand numai inima Domnului nostru cum bate pentru fiecare dintre noi. Asadar, sa ne intalnim cu totii la Slavita Inviere! Doamne ajuta!

Semnificatia zilelor din Saptamana Patimilor!



Lunea cea mare
“Iatã Mirele vine în miezul noptii si fericitã este sluga pe care o va afla priveghind; iar nevrednicã este iarãsi cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi, dar, suflete al meu, cu somnul sã nu te îngreunezi, ca sã nu te dai mortii si afarã de Împãrãtie sã te încui; ci te desteptã strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt esti Dumnezeule, pentru rugãciunile Nãscãtoarei de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi”. (Troparul zilei)
În aceastã zi, se face pomenire de fericitul Iosif, cel preafrumos, si de smochinul ce s-a uscat prin blestemul Domnului.
De astãzi încep Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Iosif cel prefrumos – fiul cel mai mic al patriarhului Iacov, nãscut din Rahila – este icoanã a lui Hristos, pentru cã, asemenea lui, si Domnul nostru a fost invidiat de iudei, a fost vândut de ucenicul sãu cu treizeci de arginti, a fost închis în groapa întunecoasã a mormântului. Sculându-Se de acolo prin El însusi, împãrãteste peste Egipt, adicã peste tot pãcatul, îl învinge cu putere si, ca un iubitor de oameni, ne rãscumpãrã prin darea hranei celei de tainã, dându-Se pe El însusi pentru noi si ne hrãneste cu pâine cereascã.
Tot în aceeasi zi facem pomenire de smochinul cel neroditor care s-a uscat prin blestemul Domnului (Matei 21, 17-19). Ca sã convingã poporul nerecunoscãtor cã are putere îndestulãtoare si spre a pedepsi, ca un Bun nu vrea sã-si arate puterea Sa de a pedepsi fatã de om, ci fatã de ceva care are o fire neînsufletitã si nesimtitoare.
Istoria smochinului a fost asezatã aici spre a îndemna la umilintã, dupã cum istoria lui Iosif a fost asezatã spre a ne înfãtisa pe Hristos. Fiecare suflet lipsit de orice roadã duhovniceascã este un smochin. Dacã Domnul nu gãseste în el odihnã, a doua zi, adicã dupã viata aceasta de acum, îl usucã prin blestem si-l trimite în focul vesnic.
“Cãmara Ta, Mântuitorule, o vãd împodobitã si îmbrãcãminte nu am ca sã intru într-însa. Lumineazã-mi haina sufletului meu, Dãtãtorule de luminã si mã mântuieste”. (Condacul zilei)


 Martea cea Mare

Aceastã zi ne pregãteste pentru intrarea în cãmara Mântuitorului, cu douã parabole strict eshatologice – parabola celor zece fecioare (Matei 25, 1-13) si parabola talantilor (Matei 25, 14-30; Luca 19, 12-27).
Când Domnul se suia la Ierusalim si se ducea la Patimã, a spus ucenicilor Sãi si aceste douã parabole, pentru ca nu cumva cineva trãind în feciorie sã nu se îngrijeascã si de celelalte virtuti si mai ales de milostenie, prin care se vãdeste strãlucirea fecioriei.
Pe cinci dintre fecioare le numeste întelepte cãci împreunã cu fecioria au avut si minunatul si îmbelsugatul undelemn al milostivirii. Pe celelalte cinci le numeste nebune pentru cã, desi si ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau în aceeasi mãsurã milostenie. Pe când se scurgea noaptea acestei vieti au adormit toate fecioarele, adicã au murit. Cu adevãrat moartea se numeste somn. Pe când dormeau ele, strigãt mare s-a fãcut la miezul noptii; cele care au avut undelemn din belsug au intrat cu mirele la deschiderea usilor, iar cele nebune, pentru cã nu aveau undelemn din destul îl cãutau dupã ce s-au sculat din somn.
Pentru aceasta deci, au rânduit dumnezeiestii Pãrinti pilda celor zece fecioare, împreunã cu cea a talantilor, ca sã ne îndemne sã veghem necontenit si sã fim gata sã iesim în întâmpinarea adevãratului Mire prin fapte bune, dar mai cu seama prin milostenie, pentru cã nestiutã este ziua si ceasul sfârsitului vietii.
Dacã vom sãvârsi o singurã virtute, cea mai mare chiar, si nu ne vom îngriji de celelalte, si mai cu seamã de milostenie, nu vom intra cu Hristos în odihna vesnicã, ci vom fi întorsi rusinati. Si într-adevãr nu-i lucru mai rusinos ca fecioria sã fie biruitã de bani.
“La ceasul sfârsitului, suflete, gândind si de tãierea smochinului temându-te, cu iubire de ostenealã lucreazã-l, ticãloase, priveghind si strigând: Sã nu rãmânem afarã de cãmara lui Hristos”. (Condacul zilei)


 Miercurea cea Mare
În aceastã zi, se face pomenire de femeia cea pãcãtoasã (Matei 25, 17-13; Luca 7, 37-50), care a uns cu mir pe Domnul pentru cã lucrul acesta s-a întâmplat putin înainte de mântuitoarea patimã.
Când Iisus s-a suit în Ierusalim si era în casa lui Simon cel lepros, o femeie pãcãtoasã s-a apropiat de El si a turnat pe capul Lui acel mir de mare pret. Pomenirea ei s-a pus în acea zi pentru ca, dupã cuvântul Mântuitorului, sã se predice pretutindeni si tuturor fapta ei cea cu multã cãldurã. Ce-a îndemnat-o oare la asta? Dragostea pe care ea a vãzut cã o are Hristos pentru toti, dar mai cu seamã faptul de acum, când L-a vãzut cã intrã în casa unui lepros. Se gândea deci femeia cã îi va vindeca boala dupã cum l-a vindecat si pe acela. Si într-adevãr Hristos a tãmãduit-o dându-i iertare de pãcate.



Joia Cinei celei de Tainã
“Când mãritii ucenici la spãlarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rãu credincios, cu iubirea de arginti bolnãvindu-se, s-a întunecat … Vezi, iubitorule de avutii, cel ce pentru acestea spânzurare si-a agonisit. Fugi de sufletul nesãtios care a îndrãznit unele ca acestea asupra Împãratului. Cel ce esti peste toti bun, Doamne, slavã Tie”. (Tropar)
Patru lucruri mai prãznuim în aceastã zi: Spãlarea picioarelor, Cina cea de tainã, Rugãciunea din grãdina Ghetsimani si Vânzarea si prinderea Domnului.
Înainte de a începe Cina, Hristos S-a sculat, Si-a dezbrãcat hainele si El singur a spãlat picioarele tuturor. Prin aceasta a vrut sã îl facã pe Iuda sã se rusineze, iar celorlalti sã le aducã aminte sã nu umble dupã întâietãti: “Cel care vrea sã fie întâiul sã fie slujitorul tuturor” (Marcu 9, 35), dându-Se El însusi pildã. La sfârsitul mesei aduce vorbã si despre vânzarea Lui. Dupã putin timp, luând pâinea a zis: “Luati mâncati”; la fel si paharul, zicând: “Beti dintru acesta toti, acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi. Aceasta sã o faceti întru pomenirea Mea” (Matei 26, 26-28).
Dupã aceea, arãtându-Se om, spune ucenicilor: “Întristat este sufletul meu pânã la moarte” (Matei 26, 38) si S-a rugat în Grãdina Ghetsimani cu sudoare de sânge (Luca 22, 44). Iuda cunostea locul si, luând câtiva soldati, a venit sã-L prindã. A fost prins si dus la Ana, la Caiafa, si în cele din urmã la Pilat. Acum Petru se va lepãda de trei ori de Hristos, tãgãduind cã-L cunoaste.
Pentru a ne reaminti de toate acestea, seara se scoate în mijlocul bisericii Sfânta Cruce.

 Vinerea Patimilor

În aceasta zi, se pomenesc sfintele si mântuitoarele si înfricosãtoarele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos pe care le-a primit de bunãvoie pentru noi. Se mai face încã pomenire de mãrturisirea mântuitoare fãcutã de tâlharul recunoscãtor care a fost împreunã cu El.
Biserica numeste Patimile Domnului: sfinte - pentru cã Cel ce le-a rãbdat este Sfântul Sfintilor, sfintenia însãsi; mântuitoare - pentru cã ele sunt pretul cu care Domnul a rãscumpãrat neamul omenesc din robia pãcatului; înfricosãtoare – pentru cã nu poate fi ceva mai înfricosãtor decât ocara pe care Fãcãtorul a rãbdat-o de la fãptura Sa.
În aceastã zi nu se sãvârseste Liturghia pentru cã însusi Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum; este vreme de post total, pentru cã Mirele s-a luat de la noi. (Matei 9, 15). Se fac numai ceasurile împãrãtesti care ne pun înainte nemãrginita smerenie a Domnului, Crucea cea dãtãtoare de viatã si credinta tâlharului.
Seara sãvârsim Denia Prohodului Domnului, care este ultima treaptã a tânguirii pentru Hristos, înainte de Învierea Sa. Se înconjoarã de trei ori biserica cu Sfântul Epitaf – semn al celor trei zile petrecute în mormânt.
“În mormânt, Viatã, pus ai fost, Hristoase, si s-au spãimântat ostirile îngeresti, smerirea Ta cea multã preamãrind”. (Starea întâi – Prohodul Domnului)


 Sâmbãta Mare

În aceastã sfântã zi, prãznuim îngroparea dumnezeiascã a Mântuitorului nostru Iisus Hristos si pogorârea în iad, prin care neamul nostru, fiind chemat din stricãciune, a fost mutat spre viatã vesnicã.
Iosif cel din Arimateea, coborând de pe cruce Sfântul trup al Domnului, l-a îngropat în mormânt nou, punând o piatrã mare la intrarea lui:
“Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând prea curat trupul Tãu, cu giulgiu curat înfãsurându-l si cu miresme, în mormânt nou îngropându-l, l-a pus”. (Tropar)
Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt iar cu sufletul lui curat si dumnezeiesc Se pogoarã în iad. Sufletul a fost despãrtit prin moarte de trup si l-a dat în mâinile Tatãlui. Si-a dat si propriul Sãu sânge, pret de rãscumpãrare pentru noi. Trupul Domnului a suferit si despãrtirea sufletului de trup, dar nicidecum stricãciunea în întelesul unei putreziri a trupului.
Dupã-amiazã sãvârsim Liturghia Sfântului Vasile unitã cu vecernia.
“Sã tacã tot trupul omenesc si sã stea cu fricã si cu cutremur si nimic pãmântesc întru sine sã nu gândeascã, cã Împãratul împãratilor si Domnul domnilor merge sã se junghie si sã se dea spre mâncare credinciosilor. Si merg înaintea lui cetele îngeresti cu toatã cãpetenia si puterea , heruvimii cei cu ochi multi si serafimii cei cu câte sase aripi, fetele acoperindu-si si cântând cântare: Aliluia, Aliluia, Aliluia”. (Heruvic)

joi, 18 aprilie 2013

Liturghia darurilor mai inainte sfintite!

Liturghia Darurilor se poate savarsi in orice zi a Postului Mare (cu exceptia zilelor de sambata si de duminica, a zilelor aliturgice – luni si marti din prima saptamana si vineri din Saptamana Patimilor, cand nu se face nici o Liturghie). In zilele noastre se obisnuieste sa fie oficiata numai in zilele de miercuri si vineri si in joia Canonului celui Mare (saptamana a cincea). In sambetele din Postul Mare se savarseste Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur, iar in primele cinci duminici de post Liturghia Sfantului Vasile cel Mare. In duminca Floriilor – Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur, iar in Saptamana Patimilor, joi si sambata Liturghia Sfantului Vasile cel Mare.
Avand in vedere ca Postul Pastilor este un timp al infranarii si al caintei, iar Liturghia un timp al bucuriei, Parintii Bisericii au decis ca in cazul in care sunt credinciosi care doresc sa se impartaseasca si in cursul saptamanii, sa se oficieze Liturghia Darurilor. Astfel a fost alcatuita o slujba de impartasire cu Sfintele Daruri sfintite mai inainte, adica sfintite la Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur sau a Sfantului Vasile cel Mare, care se savarseste sambata si duminica. Sfintele Daruri sunt, asadar, sfintite la aceste Liturghii, sunt pastrate pe Sfanta Masa, iar in cursul saptamanii, atunci cand se savarseste Liturghia Darurilor mai inainte sfintite, noi ne impartasim cu aceste Daruri.

luni, 15 aprilie 2013

Femeia vazuta de parintele Arsenie Papacioc

Am cununat odată pe cineva, şi cînd am ajuns la citirea din apostol unde citeţul spune: “iar femeia să asculte de bărbat”, toată lumea s-a uitat la mireasă şi mireasa a plecat capul. Mie nu mi-a convenit acest moment care a stăpînit ceremonia, pentru că fetiţa aceea a fost înjosită în cel mai mare moment din viaţa ei.
Dar am tăcut pînă mi-a venit vremea la cuvînt, şi i-am spus: “Am constatat că lumea n-a fost atentă la cuvintele de mai înainte, care spuneau că bărbatul este dator să-şi iubească nevasta. Dragă mireasă, dacă nu te iubeşte, să nu-l asculti!” Să nu ne jucăm cu cuvintele! Fata nu e numai o jucărie de pat sau o jucărie de bucătărie; suntem plini de obligaţii, suntem plini de datorii. Prin urmare, trebuie să vezi într-o iubită de la început, cînd poţi să judeci – pentru că dacă te-ai îndrăgostit nu mai judeci – nişte lucruri pentru viitor, pînă la sfîrşitul vieţii. Deci este dezavantajul celui care se îndrăgosteşte prost, care s-a îndrăgostit pentru că a văzut ceva superficial; el nu mai simte frumuseţea aceea grozavă a iubirii. Credeţi dumneavoastră că acest mare meşter, Dumnezeu, cînd a creat omul, şi pe femeie deci, a creat-o fără să toarne acolo sentimente şi posibilităţi extraordinare?! Femeia, ţineţi seamă, dragii mei, care e rea, nimic nu-i mai rău, dar care e bună, nimic nu-i mai bun! Deci trebuie cu orice chip s-o faci bună, dar cel mai bine este să nu te grăbeşti la începutul începuturilor.
Există un instinct în noi. Odată, mă găseam la Timişoara. Nu eram călugăr, nici la mînăstire nu eram, dar mă gîndeam la asta. Un student la politehnică se îndrăgostise de o studentă foarte urîtă. M-am trezit cu el la mine să-mi ceară sfaturi, că era înnebunit după ea. N-o cunoşteam, că nu putea să pătrundă oricine pînă la mine, dar el o iubea. Am cunoscut-o apoi. Ea, săraca, n-avea cum să speculeze iubirea, pentru că nu avea nimic, era urîtă. Dar nu există femeie urîtă. Femeile sunt ca florile: toate sunt frumoase, dar fiecare în felul ei. Bărbatul trebuie să se plece să o ia – adică să-i arate eleganţă, preţuire. Atunci floarea îşi arată şi mirosul, şi calităţile ascunse, pentru că tu ai ştiut să răscoleşti adîncurile şi ai făcut din ea ceea ce nu ştia ea că este. Femeia trebuie preţuită, să ştiti, pentru că mai întîi ne reprezintă o femeie în Împărăţia cerurilor: Maica Domnului. Te cutremuri, ţi-e şi frică să vorbeşti comparînd-o pe ea cu oamenii.
Cum vi se pare, preacuvioase, după experienţa aceasta foarte lungă atitudinea faţă de femeie, în general, sau în relaţia dintre bărbat şi femeie, a evoluat înspre pozitiv sau înspre negativ?
În general, a evoluat spre înflorire, spre pozitiv. Dar, spre îndurerarea momentului istoric în care ne aflăm, există şi foarte multe cazuri cînd femeile abia îşi mai suferă bărbaţii: sunt beţivi, chiar necredincioşi. Au rămas în ateismul anilor trecuţi şi femeile se luptă din răsputeri să-i aducă şi pe ei la credinţă, dar e foarte greu. Cu unii se poate, dar alţii spun: “Iar te rogi, iar te închini? Ce, te-ai pocăit?” Sunt şi cazuri din acestea, dar sunt şi foarte multe familii în care există întelegere duhovnicească. Însă te fură şi treburile. De aceea noi, ca duhovnici şi preoţi, în general, îi sfătuim pe cei care nu au timp pentru rugăciunea de tipic, pentru că se scoală de noapte cu treburi, să aibă o stare de rugăciune acolo unde se găsesc. Dacă tu te duci cu inima deschisă la treburile tale gospodăresti, pe care tot pentru Dumnezeu le faci, cine te opreşte să ai în gînd: “Doamne miluieşte”? Să poţi să intri apoi în casă cu sentimentul acesta de om al lui Dumnezeu.
Nu există “jumătatea mea”
Credeti că fiecare om are o jumătate a lui?
Asta este o expresie care mie nu mi-a plăcut. Nu e o jumătate a ta, ci un tot al tău; tu eşti tot, ea e tot. Nu există grad de rudenie între soţ şi soţie, pentru că ei sunt una. Dumneavoastră ati văzut steaua lui David, evreiască: sunt două triunghiuri echilaterale suprapuse. Ea e făcută de David, care era omul lui Dumnezeu, şi ea reprezintă fiinţa omenească, care are calitatea calităţilor în creaţia lui Dumnezeu: chip şi asemănare cu El. Şi de aceea l-a făcut pe om întîi ca un triunghi echilateral, cu baza în sus, pentru că omul e tare în putere, apoi un triunghi echilateral cu baza în jos, care simbolizează femeia. Nu există “jumătatea mea”. E o expresie spusă la un pahar de vin; la o sticlă de vin, pardon! ca să nu zic la un butoi chiar.
“Să preţuiţi femeia”
Floarea stă în glastră; băiatul trebuie să umble să şi-o aleagă. Fata nu trebuie să bată cărările băiatului, ci băiatul să dea peste ea. Şi apoi, voi trebuie mai întîi de toate să ştiti să preţuiti femeia foarte mult. Ea este o creaţie a lui Dumnezeu extraordinară. Vă daţi seama ce putere are o femeie să te scoată dintr-o stare amărîtă. Faptul că un bărbat ştie că acasă are parte de o iubire desăvîrşită îl face să muncească, să cîştige războaiele, să-şi rezolve problemele.
Să ştiti că femeia nu gîndeşte simplu. Chiar dacă nu e învăţată, ea are o putere de pătrundere deosebită şi e mult mai realistă decît un bărbat. Ea are încă de astăzi un sentiment pentru ziua de mîine. Însă noi discutăm, raţionalizăm nişte lucruri, dar în iubire nu este nimic raţional.

sâmbătă, 13 aprilie 2013

Despre Rai si Scripturi - Sf.Ioan Gura de Aur

Ia aminte ca să învăţăm ce este frumuseţea trupului şi ce este frumuseţea duhovnicească!
Aşa cum sufletul şi trupul sunt două realităţi distincte, la fel există frumuseţea trupului şi frumuseţea sufletului.
Ce este frumuseţea? Mirosul asmuţit, ochiul dulce, înfăţişarea ispititoare, buzele senzuale, gâtul ridicat, coama agitată, unghiile foarte lungi, vârsta tânără, albul înfloritor. Această frumuseţe trupească este din fire sau din voinţă? Se mărturiseşte că din fire. Ia seama, ca să înveţi înţelesurile filozofilor. Această frumuseţe a chipului, a ochilor, a părului, a frunţii, se întâmplă din fire sau din voinţă liberă? Este foarte clar, că de la fire se întâmplă, căci urâtul, chiar să-l iubească mii, nu poate să se facă frumos după trup. Căci cele nemişcate ale firii, de-ar trece chiar şi munţii, nu se schimbă. Aşadar, cea frumoasă va fi întotdeauna frumoasă, chiar dacă nu este iubitoare de frumos. Urâtul nu poate să se facă frumos, nici frumosul urât. De ce? Pentru că acestea ţin de fire. Deci, ai văzut frumuseţea trupească? S-o aducem înlăuntrul sufletului. Roaba să vină spre stăpân, spre suflet s-o aducem. Priveşte acea frumuseţe, mai ales ascultă despre aceea, căci nu poţi s-o vezi, fiindcă este nevăzută.
Aşadar, ce este frumuseţea sufletului? Înţelepciune, îngăduinţă, milostenie, iubire, dragoste de fraţi, dorinţă de iubire, ascultare de Dumnezeu, plinirea legii, dreptate, cuget smerit. Acestea sunt frumuseţile sufletului.
Prin urmare, acestea nu sunt de la fire, ci din voinţa liberă. Şi cel ce nu le are, poate să le primească, iar cel care le are, dar se trândăveşte, le-a şi pierdut. Căci aşa cum ziceam despre trup, că urâtul nu poate să devină frumos, la fel şi despre suflet, spun invers, anume că sufletul urât poate să devină frumos. Căci cât de necioplit era sufletul lui Pavel, cel care blestema şi ocăra? Şi ce plin de frumuseţe când spunea: „Lupta cea bună am luptat, drumul l-am încheiat, credinţa am păstrat-o”! Cât de urât era sufletul tâlharului, şi cât de frumos s-a făcut când s-a învrednicit să audă: „Amin, îţi zic ţie, astăzi vei fi cu Mine în Rai”! Cât de mare era urâţenia vameşului când răpea, şi câtă frumuseţe a sufletului lui, când a împărţit din ale casei sale. Ai văzut că frumuseţea trupului nu poate să se schimbe, căci nu este din voie liberă, ci din fire! Frumuseţea sufletului, însă, se trage din dorinţa neîngrădită. Ai primit învăţăturile. Care? Că frumuseţea sufletului vine din ascultarea de Dumnezeu şi că dacă urmezi Acestuia, sufletul urât leapădă urâţenia şi devine frumos.
„Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti”? „Cine eşti, Doamne”? „Eu sunt lisus”. Şi a ascultat, şi ascultarea aceasta i-a făcut sufletul frumos, din neîmplinit cum era. Iarăşi zice vameşului: „Vino, urmează-Mi”! Şi s-a sculat vameşul, şi a devenit apostol, iar sufletul lui dezgolit a devenit frumos la înfăţişare. Din ce pricină? Datorită ascultării. Iarăşi le spune pescarilor: „Veniţi după Mine, şi vă voi face pescari de oameni”! Şi din ascultare cugetul lor s-a făcut minunat. De aici, vedem ce înseamnă frumuseţea.
„Ascultă fiică şi vezi, şi uită poporul tău şi casa părintelui tău, şi va pofti împăratul frumuseţea ta”. Ce fel de frumuseţe va pofti? Cea sufletească. Din ce motiv? Pentru faptul că a uitat, căci zice: „ascultă şi uită”. Acestea sunt din voinţa liberă.
„Ascultă”, a zis. Cea urâtă ascultă, şi urâţenia aceasta nu se dezleagă decât prin trup.
„Ascultă”, a zis celei păcătoase, şi dacă vei asculta, vei vedea care este frumuseţea.
De vreme ce urâţenia miresei nu era fizică, ci voită (căci n-a ascultat de Dumnezeu şi a încălcat porunca), prin aceasta i se aduce ei un medicament străin, din afară. Aşadar, s-a făcut urâtă, nu din fire, ci din voinţă liberă, şi frumoasă, a devenit prin ascultare.
„Ascultă fiică şi vezi şi uită poporal tău şi casa părintelui tău şi va dori împăratul frumuseţea ta”.
Aşa să ştii, că nimic nu se referă la simţuri când auzi de frumuseţe, să nu socoteşti că este vorba de ochi, nas, gură, gât, ci de evlavie, credinţă, iubire, de cele dinăuntru, căci toată slava fiicei împăratului este lăuntrică”.
Pentru toate acestea, să mulţumim lui Dumnezeu, Dătătorul de viaţă, Căruia se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea în vecii vecilor. Amin!

luni, 8 aprilie 2013

“În loc să mă uit ca hipnotizată la cutia numită televizor, mai bine m-aş uita pe geamul meu oval care dă spre cer. Spectacolul e mult mai viu şi mai interesant. Uite norii, uite-i cum trec…Oricum înveţi mai mult din trecerea norilor decât din emisiunile făcute doar ca să rămâi cu creierul liniştit şi gol. Da, televiziunea a devenit pe tot globul cel mai folosit detergent. Nu-i zice nici Ariel, nici Omo, ci pur şi cimplu televiziune. Detergentul televiziune vă lasă creierele mai curate şi mirosind plăcut. Folosiţi cu încredere. Spală tot.” (Oana Pellea)

Am revenit!

Imi cer iertare in fata tuturor celor care mi-au urmarit blogul si poate inca il urmaresc, deoarece de un an nu am mai reusit sa postez nimic. S-au intamplat multe, ca in viata fiecarui om, lucruri asteptate si mai putin neasteptate. Insa, cu ajutorul Lui Dumnezeu trecem peste toate. Un post binecuvantat in continuare!