Aceasta este promisiunea mea înaintea Domnului și față de tine!

"Prin căsătoria cu tine, făgăduiesc să-L cunosc și să-L iubesc pe Dumnezeu și pe tine. Pot învăța să iubesc doar conștientizând dragostea lui Dumnezeu pentru mine. De aceea, promit să-L caut în fiecare zi și să mă deschid iubirii Lui pentru noi.

   

Promit să nu încetez vreodată să te iubesc mai bine. Promit să fiu îngăduitor cu slăbiciunile tale, sa fiu bun și stăruitor, să mă abțin de la gelozie sau invidie. Promi să nu caut să te controlez, ci să-ți ofer libertatea de care ai nevoie pentru a-ți atinge menirea la care te-a chemat Dumnezeu.

Mă voi strădui să nu fiu nepoliticos ori nesimțitor față de nevoile și dorințele tale. Vreau să fiu blând cu tine, să nu-mi exercit puterea asupra ta și să nu te domin.

Dar cel mai mult imi doresc ca tu să simți prin mine iubirea lui Hristos față de tine.

Promit să încerc cu ajutorul lui Dumnezeu să-ți trec cu vederea greșelile, păcatele, căderile și inconsecvențele, să te iert bucuros și să-mi aduc aminte că și eu te-am dezamăgit și supărat, mult mai adesea decât ai făcut-o tu.

   

Voi încerca să-ți arăt o dragoste profund îndurerată atunci când suferi sau ai vre-un necaz, o dragoste care răspunde nevoii tale cu o mână întinsă, și nu cu un refuz. Promit să refac și să înobilez, și să nu înjosesc, să disprețuiesc, să dau în vileag sau să critic. Când alții te vor părăsi sau se vor îndepărta, promit să-ți fiu alături până la sfârșit. Făgăduiesc să-ți fiu pe deplin fidel și devotat.      

    

De aceea, fac aceste promisiuni cu cunoștința că trebuie mai întâi de toate să mă încredințez din toată inima Tatălui și Fiului și Sfântului Duh; așa cum sunt și voi fi prin Harul Său.

 Aceasta este promisiunea mea înaintea Domnului și față de tine."

 

(Pr. John Mack, Ghid pentru dobândirea armoniei in familiile ortodoxe, Ed.Sophia)

Relaţia trupească este o taină!

Draga mea Caterina,
Din acea primă noapte, în care tu şi Petre vă veţi prezenta la recepţia hotelului ca domnul şi doamna X…, veţi intra într-o relaţie firească pe care noi v-o dorim excelentă la toate capitolele.
Relaţia trupească este o taină. Ceea ce se va întâmpla trupeşte între voi în acea seară şi după aceea, în anii care urmează, constituie un dar nepreţuit al lui Dumnezeu.

Sper ca într-o zi să ajungi să înţelegi că această legătură nu este o simplă relaţie de cuplu; în realitate, intraţi amândoi într-o nouă relaţie cu înţeleptul Creator, care v-a făcut diferiţi unul de celălalt exact din acest motiv. De aceea, încercaţi să înţelegeţi viaţa voastră conjugală, pornind de la premisa că, prin intermediul ei, participaţi sau vă împărtăşiţi din dragostea lui Dumnezeu. Acest lucru este extraordinar, este sfânt, este binecuvântat. Când relaţia voastră trupească va fi adevărată, veţi descoperi un dar dumnezeisc pe care niciodată nu l-aţi bănuit să existe în voi.

Va fi nevoie, foarte probabil, de un oarecare efort din partea voastră ca să puteţi vedea lucrurile astfel.
Întâi de toate, societatea din jurul vostru este departe de a vă ajuta în această problemă; dimpotrivă, aţi putut vedea desconsiderată această relaţie trupească în filme sau în cărţi. Aţi văzut pe prima pagină a ziarelor titluri legate de cele mai urâte forme ale sale. Vi s-a propus prin intermediul reclamelor o imagine deformată cu mult vicleşug – reclame la cosmetice, la macaroane, la răcoritoare, deodorante, maşini, ţigări etc.

Şi deodată, cineva vă cere să ridicaţi taina relaţiei trupeşti deasupra norului poluant care o înconjoară, la înălţimea care i se cuvine. Răspunsul este simplu: este nevoie de timp şi de multă strădanie. Reuşita nu va veni imediat. Şi exact aici multe perechi tinere fac prima lor greşeală: cred că, de la sine, căsătoria îi va duce în al nouălea cer. Ei bine, află pur şi simplu că acest lucru nu se întâmplă. Şi cu cât ştii mai bine aceasta, cu atât eşti mai pregătită să înţelegi că realizarea unei experienţe împlinite în relaţia trupească nu este decât unul din ţelurile către care tinde căsnicia voastră. De multe ori, ritmul progresului la acest capitol este mai lent decât am fi dorit. Uneori progresul este spectaculos, alteori se află într-o fază staţionară, pentru ca după puţin timp să avanseze din nou. Însă indiferent de ritm, progresul în această direcţie cere timp.

Altă cauză, care ne împiedică să ajungem “în ceruri” de prima dată, o constituie eventualele complexe de vinovăţie pe care le aducem fiecare cu noi în căsnicie. Vreo greşală din trecut, pe care o credeam de mult dată uitării… Astfel de fantasme găsesc întotdeauna modalitatea să iasă la suprafaţă de sub pietrele uitării în cele mai neaşteptate momente, surprinzându-ne cu persiflarea: “Şi eu sunt aici!”

Este iarăşi posibil ca obişnuinţe ale fiecăruia din timpul în care era singur, fără obligaţii speciale, să nu vă părăsească acum, când exigenţele sunt altele. În perioada când eraţi logodiţi, obişnuiaţi probabil să vă certaţi din nimic, găsind astfel, fără să vă daţi seama, o ieşire din presiunea prin care treceaţi în perioada aceea. Ştiu multe perechi care au continuat să păstreze această atitudine iritantă între ei şi după ce nu mai exista cauza reală. Să fii atentă la aceste aspecte, şi să nu uiţi că noua situaţie în care te afli se cheamă convieţuire cu un bărbat, că aceasta are nevoie de mult timp până va pătrunde în toate cotloanele conştiinţei tale. La toate acestea vă ajutaţi unul pe celălalt cu delicateţe şi cu înţelegere, cu răbdare şi cu tandreţe. Nu uitaţi că aşa cum vă veţi aşterne, aşa veţi dormi.

Există şi alte motive care fac ca relaţia trupească să nu poată fi ideală de la început. Adeseori se păstrează în subconştient amintiri negative din copilărie, pe care trebuie să le îndepărtaţi luptând. Există uneori informaţii greşite referitoare la această temă, culese de ici de colo, fără ca ele să fie bine înţelese. Desigur, cele mai multe dintre aceste obstacole vor ceda cu timpul, dacă sunteţi sinceri între voi şi vă iubiţi cu inima curată şi caldă.

Ştii şi din preocupările mele că cei care nu reuşesc să depăşească unele din dificultăţile de mai sus au nevoie de ajutorul specialiştilor. Dar acum nu e cazul să-ţi omori mintea cu aceste lucruri. Sunt multe motive care mă determină să mă încred în Petre, şi unul dintre acestea este priceperea lui de a ieşi din situaţii critice, între care poate fi şi tema despre care vorbim acum. Aşa încât dă slavă lui Dumnezeu pentru darul relaţiei trupeşti şi eliberează-te de orice constrângere.

Să revenim de unde am plecat. Întâlnirea trupească este o taină. Este comuniunea în forma ei cea mai înaltă. Pentru tine, ea este comuniunea dintre Petre şi Caterina.
Este contactul cu viaţa însăşi, în forma ei cea mai concretă, dar, mai presus de orice, este comuniunea cu Stăpânul tuturor, care a creat şi trupurile noastre, nu numai pentru perpetuarea speciei.

Comuniunea trupească ne leagă de cele mai lăuntrice pulsaţii ale universului. Ne uneşte cu puterea care pune pământul pe traiectoria lui, cu puterea care face ca seva să urce până în vârful copacilor, care luminează stelele nopţii, care mână apa în râuri, care aduce uneori două suflete atât de aproape încât pot citi sensul vieţii unul în ochii celuilalt. În această fază de început a căsniciei voastre, este ca şi cum aţi asculta cu urechea pulsaţiile creaţiei, într-un fel în care omul singur nu este niciodată în măsură să-l realizeze atât de bine.

În primul capitol al Cărţii Facerii din Vechiul Testament există frumoasa istorie a creaţiei. Este evident că înţeleptul autor al acesteia a vrut în fond să ne informeze că noi oamenii nu suntem nişte simple coincidenţe, că nu am apărut aşa, din întâmplare. Înainte de încheierea acestui prim capitol, inspiratul text ne spune că, Creatorul a adăugat creaţiei cununa făpturilor: “Şi a făcut Dumnezeu pe om, după chipul lui Dumnezeu l-a făcut pe el, bărbat şi femeie i-a făcut pe ei.”

Dacă reciteşti acest capitol, fii atentă la observaţia superbă care există la început: “Şi a văzut Dumnezeu toate câte a făcut şi, iată, erau bune foarte.”

Mama ta şi cu mine putem să dăm mărturie din propria noastră experienţă, fără nici o ezitare, de adevărul acestui verset. Am vorbit cu multe cupluri care, din toată inima, şi-ar uni vocile lor cu ale noastre pentru a da slavă Domnului, care a binevoit să dea strălucire cu mulţumire tuturor făpturilor.
Între cele mai minunate lucruri lăsate de Dumnezeu este şi întâlnirea trupească dintre bărbat şi femeie, în forma ei desăvârşită. Pentru aceasta ne rugăm la slujba cununiei: “Dă-le lor roadă pântecelui, prunci buni şi bună înţelegere sufletească şi trupească…”, sau “…uneşte-i pe dânşii într-un gând; încununează-i într-un trup…”

Tata

“Iartă-mă, dragostea mea”

 Draga mea Caterina,
Am putea spune că, după “Te iubesc”, cea mai importantă propoziţie în căsnicie este micuţa şi umila declaraţie: “Iartă-mă, dragostea mea”.

Am vorbit deja despre faptul că ideea unei convieţuiri absolut armonioase este mai degrabă ideală decât reală. Răbufniri de ură simţim chiar şi pentru cel pe care îl iubim. Ia aminte să le întâmpini cu seninătate. Cuvintele pe care le rostim în astfel de răbufniri este posibil să servească nevoii de exteriorizare a unor sentimente refulate; este însă posibil ca ele să ajute în a deschide drumul pentru mai multă dragoste.

O dată ce recunoaşterea greşelilor noastre este un element de bază în căsnicie, propun să dedicăm această scrisoare unui grup de trei puncte care consider eu că te vor ajuta să înţelegi mai bine ceea ce vreau să spun.

1. Unii oameni au dificultăţi în a-şi recunoaşte fără ocolişuri greşelile.
Cu ceva timp în urmă a venit la mine la birou o femeie, soţia unui bărbat “fără păcate”, ca să discutăm problemele pe care le au ei. în timpul discuţiei, mi-a spus următoarea constatare dureroasă: “David, soţul meu, este totdeauna cu Dumnezeu şi, vă încredinţez, este atât de greu să comunici cu cineva care invocă în permanenţă numele lui Dumnezeu…”

Viaţa cu un astfel de bărbat este grea. La fel cum grea este viaţa bărbaţilor ale căror femei se poartă ca nişte sfinte autoproclamate. Vei înţelege totuşi că problema aceasta are rădăcini adânci. Posibil ca experienţa dură să-l fi învăţat pe soţul respectiv că fiecare sentiment de vinovăţie constituie un semn de neputinţă. Este posibil să fi cerut cândva iertare şi să fi fost refuzat. Tu, cu felul tău de a fi, poţi să-l ajuţi pe soţul tău să recunoască adevărata cauză a comportamen¬tului său şi să se elibereze astfel de o problemă apăsătoare pe care o duce cu sine de mulţi ani. Ai face bine să cercetezi cu atenţie evenimentele. Poate vei descoperi, astfel, că tu eşti vinovată de neînţelegerea dintre voi, şi nu el.
Dacă observi că te autojustifici mereu, dacă gândurile tale nu se pot dezlipi de reproşurile nemiloase pe care le construieşti la adresa celuilalt, dacă îţi este milă de tine şi gâfâi la micile dificultăţi ca şi cum ai urca munţi, dacă te comporţi în discuţiile voastre ca un locotenent faţă de soldaţii lui sau dacă găseşti totul normal atunci când îţi urmăreşti comportamentul, probabil că a sosit momentul în care trebuie să-ţi ceri iertare. Cuvântul profetului din Vechiul Testament: “în zadar foloseşti medicamentele; vindecare pentru tine nu există” descrie minunat situaţia în care ne aflăm atunci când ne blocăm în părerea noastră şi nu înţelegem să facem un pas mai încolo.

Am mai vorbit despre aceste dificultăţi în scrisorile noastre anterioare. Să mergem mai departe repetând încă o dată acest mesaj care se potriveşte cu adevărat femeilor înţelepte: “Mersul spre o posibilă îmbunătăţire să nu înceapă niciodată, dacă nu-l încep eu însămi.”

Chiar dacă greşeala este în întregime a lui – lucru imposibil, de altfel – poţi să pui capăt unui conflict fără să-ţi pierzi demnitatea. Este posibil ca el să nu-şi asume vinovăţia; totuşi, tu poţi să accepţi că ţi-a părut rău că v-aţi certat şi că-i ceri iertare dacă ai spus cumva ceva care nu trebuia spus: “Există la tine atâtea şi atâtea alte lucruri pe care le iubesc. Mă sprijin pe dragostea ta mai mult decât pe orice altceva din lume şi mă simt foarte rău de fiecare dată când apare un obstacol între noi.”

Fără să te prefaci, poţi să depui orice efort pentru a corecta lucrurile în ceea ce te priveşte. în cazul acesta, chiar dacă el stăruie pe poziţia lui, tu o să ai sufletul pregătit ca să-l poată primi călduros atunci când el va fi dispus să revină. Bărbatul care refuză mereu declaraţia sinceră: “Aştept cu braţele deschise să-ţi ofer dragostea mea”, pornită din sufletul unei femei cinstite, nu este în toate minţile.
În exprimarea iertării, primul pas îl face cel mai matur dintre cei doi soţi. Unii consilieri familiali consideră că secretul reuşitei unei căsnicii nu se bazează pe opinia încetăţenită a participării egale la treburile casei, ci pe o împărţire a sacrificiilor într-un raport de 60 la 40 de procente.

Spun, deci, că atunci când fiecare dintre cei doi este pregătit să sacrifice mai mult decât pretinde să-i ofere celălalt, atunci cuplul respectiv se află pe drumul cel bun.
Această observaţie înţeleaptă are o aplicare specială în domeniul iertării. Să sperăm că amândoi veţi cultiva capacitatea de a-l ajunge pe celălalt dincolo de jumătatea drumului.

2. Iertarea şi umorul merg împreună.
Un înţelept anonim susţine că, atunci când învăţăm să conjugăm corect următorul verb, am făcut deja un mare progres.
Sunt hazliu;  Suntem hazlii;
Eşti hazliu;   Sunteţi hazlii;
Este hazliu;  Sunt hazlii.
Începând cu “sunt hazliu”, căpătăm o predispoziţie sănătoasă.

Iată încă o lecţie pe care ne-o dă înţelepciunea bătrânilor: bunicii tale îi plăcea mereu să spună că există două feluri de glume: glume care ne fac să râdem prosteşte şi glume potrivite, pe care e bine să le puteţi distinge.
Acest cuvânt are aplicare în foarte multe situaţii. Una dintre acestea este schimbul de sentimente intime ale soţilor.
Foarte mult râs denotă adeseori mai mult isterie decât sănătate psihică.

Există momente în căsnicie în care nu este indicată gluma. Chiar şi zâmbetul este de multe feluri. Fii atentă să foloseşti expresia feţei potrivită la momentul potrivit. Nu te ascunde sub măşti care nu corespund situaţiei.
Toate bune şi la locul lor. Atunci, însă, când cuplul învaţă să râdă, să zâmbească şi să se amuze de greşelile lui, se săvârşeşte o adevărată minune. Râsetele par să fie semnalul acela care detensionează situaţia, lăsând drumul liber pentru un nou început.

3. Iertarea în căsnicie înseamnă să ştim să nu dăm importanţă la “cine a făcut” sau “de ce a făcut” sau “cum a putut să facă”, ci la “care este cea mai scurtă modalitate de a remedia situaţia”.

Domnul Radu m-a învăţat un lucru important: orăşelul în care am crescut a fost un adevărat rai pentu băieţii care adorau apa. într-o zi, autoritatea care supraveghea râul nostru a anunţat organizarea unui concurs de canoe indian. Cursa urma să aibă loc în partea de sus a oraşului, într-o porţiune a râului pe care nimeni din grupul nostru nu o cunoştea. în zilele dinaintea concursului am examinat foarte atent traseul şi am început antrenamentul intensiv. Domnul Radu locuia în apropierea râului, acolo unde noi obişnuiam să ne jucăm şi, astfel, el devenise prietenul nostru nedespărţit. Odată, la unul dintre antrenamente, am început să mă plâng de faţă cu dânsul din cauza stâncilor şi a pietrelor ascuţite care se aflau pe traseu. A ascultat mult timp cu atenţie plângerile mele vrednice de milă, până m-a întrerupt cu următoarele cuvinte: “Fiul meu, niciodată n-ai să câştig, uacă stai şi te gândeşti la stânci. Lasă-le deoparte şi uită-te pe unde se poate trece.”

Iată un cuvânt frumos care se potriveşte şi celor îndrăgostiţi.
Hai să presupunem că soţul tău a fost cel care a început o ceartă. Sau, hai, să spunem că vinovată ai fost tu. Este posibil ca nici unul dintre voi să nu-şi amintească de unde a început cearta. Dar ce importanţă are de unde a început? Important este când se va termina. La foarte multe chestiuni care privesc dragostea, spusa: “cu cât mai repede, cu atât mai bine” are o însemnătate specială.

Deci, dacă astăzi a fost ziua ta rea, nu ezita: fugi şi sună-l la telefon. Lasă-ţi dragostea să se reverse cât mai tandru, cerându-ţi iertare. Bucuria se va naşte din această biruinţă a ta şi tu vei reuşi să ajungi la adevărata demnitate, eliberată de greutatea greşelilor tale, rostind aceste cuvinte foarte importante pentru căsnicie: “Iartă-mă, dragostea mea”.

Cerând iertare dacă te-am obosit,
Tata

P.S. Poate te-ar fi interesat să afli că mă ocup de David, tipul care “este totdeauna de partea lui Dumnezeu”! Am sentimentul că facem un oarecare progres. A început să-şi schimbe stilul său simandicos. Dacă continuă să se schimbe, sper că într-o zi voi fi în măsură să-i amintesc că nu David, ci Moise a fost cel care a primit cele 10 porunci pe Muntele Sinai.
  
(din “Scrisori Caterinei, sfaturi unei tinere casatorite”,Ed. Bizantina)

Scrisoare!

Când vei citi această scrisoare, eu voi fi plecat deja din această lume şi tu vei fi devenit deja o tânără domnişoară. Aşa încât, poate vei găsi interesante aceste câteva gânduri despre subiectul atât de important al iubirii – al iubirii care te va uni într-o zi cu un tânăr.
Va veni o vreme când vei simţi că inima ta bate mai tare, aşa cum se spune, pentru un anumit băiat… În timpurile acestea ale noastre, lucrurile s-au schimbat destul de mult. Acum tinerii se grăbesc să îşi “trăiască viaţa”, să acumuleze cât mai multă experienţă, cât mai curând… Şi totuşi, orice lucru- la timpul lui, la timpul lui binecuvântat.
Ai grijă, dragă S., mulţi tineri se vor apropia de tine în numele dragostei. E ceva natural, dat fiind că dragostea este primul lucru minunat din viaţa noastră. E ca o mică floare care-şi deschide corola către soare într-o dimineaţă frumoasă de primăvară, fără să ştie prea bine ce se petrece… şi astfel devine confuză…
Bineînţeles, ne flatează să auzim că suntem iubiţi de cineva. Totuşi, aceasta nu este întotdeauna dragoste. Azi, ei pot să ne dorească pe noi… Şi ceea ce vor azi, mâine pot să nu mai voiască – poate pentru că altceva le-a atras atenţia şi doresc acel lucru pentru a-şi satisface dorinţele.
Apoi, când intrăm în Taina Căsătoriei, dacă sub hainele noastre frumoase avem un trup stricat şi necurat, Dumnezeu nu va binecuvânta această căsătorie… Atunci când un tânăr te va iubi cu adevărat, îţi va iubi sufletul; şi tu îl vei iubi pe al lui. Apoi, nu vei mai avea nevoie de nimic. Pentru că amândoi veţi simţi că legătura dintre voi este sfântă pe măsură ce vă veţi cunoaşte unul pe celălalt. Şi, în timp, veţi descoperi fiecare comori în inima celuilalt.
O asemenea Căsătorie, o asemenea unire va fi binecuvântată de Dumnezeu şi nu va cunoaşte divorţul, avortul sau orice altceva contrar poruncilor dumnezeieşti. O asemenea Căsătorie aduce în lume copii binecuvântaţi, aşa ca tine; pentru că şi părinţii tăi au trăit în sfinţenie căsătoria lor.
Ştii, dragă S., o căsătorie departe de Dumnezeu şi de Sfânta Împărtăşanie este de asemenea şi departe de virtute. Este ameninţată de infidelitate, adulter şi alte pericole. Copiii care vor creşte într-o atmosferă atât de tristă s-ar putea să urmeze căi periculoase ce îi vor duce la prietenii greşite, companii proaste, violenţă şi droguri.
Ai grijă – până când va veni vremea când vei fi sigură de dragostea pe care tu şi alesul inimii tale o aveţi unul pentru celălalt. Nu te pripi! Sunt mulţi care îşi doresc doar puţină “carne”, poate pentru că ei înşişi nu au mai mult de oferit.
Bucură-te, dragă S., Fii întotdeauna pe calea lui Dumnezeu, acolo şi aşa cum El îşi doreşte să fii. Ai dragoste, mereu, pentru părinţii care ţi-au dat viaţă şi de asemenea pentru toţi şi pentru toate. Fii întotdeauna copilul Lui binecuvântat.
Leros, 10-2-1992
(Monahia Gavrilia Papaiannis, Asceta dragostei)

Nimic nu-i mai de preţ decât a fi iubit de soţia ta şi a o iubi!

Trebuie să fiţi unul pentru celălalt pildă de blândeţe şi nerăutate, de înfrânare, de seninătate, de cinste şi hărnicie, de supunere faţă de voia lui Dumnezeu, de răbdare şi de nădejde. Ajutaţi-vă unul pe celălalt, păziţi-vă unul pe celălalt, fiţi îngăduitori unul cu celălalt, acoperindu-vă unul celuilalt cu dragoste neputinţele. (Sfântul Ioan de Kronstadt)

Nimic nu-i mai de preţ decât a fi iubit de soţia ta şi a o iubi. Scriptura spune că sunt fericiţi soţul şi soţia care au înţelegere în­tre ei. Unde este aceasta, acolo este toată bogăţia şi toată fericirea - şi, dimpotrivă, acolo unde lipseşte, nimic altceva nu ajută, ci totul se strâm­bă, totul este plin de neplăceri şi de tulburare. Aşadar pe aceasta s-o căutăm mai întâi de toate. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Bărbatul este dator să se îngrijească cu blândeţe de soţia lui, pentru că din el s-a zidit, este bucată din trupul lui!

Aşa sunt datori bărbaţii să-şi iubească femeile”, continuă Apostolul, „ca pe propriile lor trupuri. Cel ce-şi iubeşte femeia, pe sine se iubeşte. Că nimeni vreodată nu şi-a urât trupul; dimpotrivă, fiecare îl hrăneşte şi-l îngrijeşte, precum şi Hristos Biserica; pentru că noi suntem mădulare ale trupului Său, din carnea Lui şi din oasele Lui” (Efeseni 5, 28-30). Ce vrea să spună prin aceste cuvinte? Ne proiectează o imagine mai puternică, un exemplu mai viu. Totodată ne conduce mai aproape şi cu mai multă limpezime de încă o îndatorire a noastră.

Ca să nu spună cineva că, „Acela Dumnezeu a fost şi S-a dat pe sine”, de aceea Pavel zice: „Aşa sunt datori şi bărbaţii…”. Prin urmare nu e vorba de o harismă, de un dar, ci de o îndatorire, de o obligaţie. După ce zice, „să-şi iubească femeile ca pe propriile lor trupuri”, adaugă: Căci „nimeni vreodată nu şi-a urât trupul; dimpotrivă, fiecare îl hrăneşte şi-l îngrijeşte”. Şi cum este femeia trup al tău? Citim în cartea „Facerii” că, atunci când Adam s-a trezit şi a văzut-o pe femeia pe care Dumnezeu a plăsmuit-o din coasta lui, a spus: „De data aceasta iată os din oasele mele şi carne din carnea mea!” (Facere 2, 23).
Aşadar, aşa cum Domnul îngrijeşte cu blândeţe de Biserică, adică de noi toţi, pentru că suntem mădulare ale Lui, trup al Lui şi oase ale Lui – şi asta o cunoaştem bine noi, cei ce participăm la Sfintele Taine –, la fel şi bărbatul este dator să se îngrijească cu blândeţe de soţia lui, pentru că din el s-a zidit, este bucată din trupul lui.
(Sfântul Ioan Gură-de-Aur – Problemele vieţii, Ed. Egumeniţa)

„Sau căsătoreşte-te de mic, sau călugăreşte-te de mic”

Este bine ca omul să se căsătorească la o vârstă tânără. Este corectă zicala care spune: „Sau căsătoreşte-te de mic, sau călugăreşte-te de mic”.

Când omul înaintează în vârstă, le trece pe toate prin raţiune, şi-i este foarte greu să ia hotărârea să se căsătorească.

Omul trebuie s-o privească pe logodnica sa ca pe o soră. Logodna să fie scurtă şi să nu dureze mult timp. În timpul logodnei cei doi trebuie să se înfrâneze, să fie cu luare aminte şi să ducă lupta lor cu râvnă, ca să-L primească pe Hristos în ajutor.

Gândul rău a intrat în lume şi în relaţiile dintre oameni, şi tinerii le gândesc pe toate cu viclenie.

Aşa cum ciorchinele dacă-l rupi de coardă se usucă şi nu se coace, la fel şi iubirea dacă o desparţi de Taina Nunţii, prin care se hrăneşte cu harul lui Dumnezeu, mai devreme sau mai târziu se va veşteji.

Şi în cadrul căsătoriei omul trebuie să se reţină pe sine de la plăceri. Să pună stavilă iubirii de plăceri prin lupta lui râvnitoare. Să nu lase neînfrânate patimile lui şi, pe cât se poate, să se înfrâneze.

 

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Mica Filocalie, Editura Egumeniţa

La mulţi ani tuturor mamelor si femeilor creştine din întreaga lume!

Maica Domnului şi femeia modernă (Pr.Gheorghe Holbea)

Sfânta Fecioară Maria este cea mai pură jertfă şi darul cel mai de preţ şi mai curat pe care umanitatea l-a oferit lui Dumnezeu. Neamul omenesc nu poate să dăruiască ceva mai mult decât a dăruit prin Sfânta Fecioară Maria. A dăruit ce avea mai pur şi mai curat.

Eu cred că femeia de astăzi şi-a uitat vocaţia. Şi vocaţia care este? Fineţea, sensibilitatea, frumuseţea, tandreţea. Acestea sunt lucruri pe care femeia poate să le împărtăşească. Bucuria şi dragostea sunt completate de asumarea maternităţii. Până la urmă, femeia, aşa cum spunea Părintele Stăniloae, este maica şi matca vieţii. În afara acestei vocaţii, femeia riscă să devină altceva, îndepărtându-se încetul cu încetul de menirea ei. Pe vremea comuniştilor, să fii buldozerist sau sudor, ca femeie, era un titlu de uriaş succes. Femeia muncind cot la cot cu bărbatul, femeia descoperindu-şi capacităţi ieşite din comun. Eu consider că e o anomalie. Nu! Femeia are vocaţia ei şi în această vocaţie se şi mântuieşte.

Din cauza unui stupid spirit competitiv, se naşte în societate o tensiune enormă între sexe. Soluţia nu este să transformi femeia în bărbat sau bărbatul în femeie, ci fiecare să-şi împlinească vocaţia şi aşa se ajunge la armonie. Dacă Dumnezeu ne-a lăsat bărbat şi femeie, atunci fiecare să-şi joace rolul până la capăt, în firea sa.

Despre modelul Maicii Domnului

Goana după succes este specifică bărbaţilor, care au alunecările şi căderile lor. În ce o priveşte pe femeie, ea ajunge într-o stare nefirească şi aici este, de fapt, marea problemă. Fiind chemată să împlinească, aşa cum spuneam, aceste lucrări sensibile, atât în familie cât şi în societate, ea trebuie să meargă pe această vocaţie a firii femeii, care este sensibilitatea, tandreţea, maternitatea, frumuseţea lăuntrică, toată această gamă a însuşirilor pe care Maica Domnului, de altfel, le are şi le împărtăşeşte. Uitaţi-vă la Maica Domnului, în câte ipostaze o avem în icoană!

O avem pe Maica Domnului în ipostaza de călăuzitoare (Hodighitria). Or, în familie, femeia este prin excelenţă călăuzitoarea copiilor. Maica Domnului arată calea, iar singura cale adevărată este spre Dumnezeu, calea spre Pruncul Iisus. E, prin urmare, călăuzitoare. Întotdeauna, mama are mai mare putere de a călăuzi pe copil decât tatăl.

Maica Domnului este grabnic-ascultătoarea(Gorgoipikoos). Şi femeia, prin firea ei, este mai dispusă să asculte şi este mai răbdătoare, asemenea chipului Maicii Domnului. Şi câtă nevoie avem şi noi, în calitate de copii ai părinţilor noştri trupeşti, ca cineva să ne asculte, să aibă răbdare cu noi, chiar maturi fiind.

Maica Domnului este bucuria cea neaşteptată. Şi oare nu este femeia cea mai receptivă la nevoile celor din preajma ei? Şi, în acelaşi timp, nu este ea făptura prin excelenţă care poate să dăruiască o bucurie neaşteptată?

Maica Domnului este dulcea sărutare (Glicofilousa). Orice creştin are în casă o icoană în care Maica Domnului lipeşte obrazul ei de obrazul Pruncului Iisus. Această tandreţe bărbatul nu poate s-o exprime aşa cum o exprimă femeia. Acea iubire profundă a mamei pentru copilul ei nu este decât prelungirea iubirii duioase cu care Maica Domnului îşi ţine lângă obraz Pruncul.

Avem de asemenea icoana Maicii Domnului Mângâietoarea (Paramythia). Mângâierea  mamei sau a soţiei tale nu poate fi înlocuită de nici o fiinţă de pe acest pământ. Femeia are în firea sa toate dimensiunile delicateţii şi gingăşiei: e mângâietoare, degrabă vindecătoare, este cea care grabnic ascultă, cea a cărei mângâiere e cea mai tandră şi mai plină de iubire, cea care răspunde imediat la boala copilului ei şi aleargă să aline o durere, o suferinţă şi chiar să vindece această suferinţă, cu ajutorul lui Dumnezeu.

Vedeţi, toate aceste ipostaze ale Maicii Domnului sunt, de fapt, împliniri ale femeii către care trebuie să tindă.

Sfaturi!

 

Se cuvine ca tinerii ce vin în fața Sfântului Altar să fie feciori, curați sufletește și trupește. Ce alt dar mai de valoare pot aduce tinerii miri decât neprihănirea? Tinerii care își păstrează fecioria până la cununie pot fi asemănați cu mucenicii. Spun aceasta pentru că, în zilele noastre, războiul acesta nevăzut împotriva ispitei curviei este foarte dur și trebuie tărie, pricepere, curaj, răbdare și dorința de a fi plăcut lui Dumnezeu ca să îl poți duce până la sfârșit.

Când te prezinți înaintea lui Hristos trebuie să fii curat. Curățenia ta trebuie să fie deplină, adică și trupească dar și sufletească. De aceea, înainte de Cununie tinerii sunt datori să se primenească prin Sfânta Taină a Spovedaniei. Nu există o taină mai eficientă pentru suflet decât Spovedania și lacrimile de căință. Prin spovedania la preot, dacă este completă, autentică și sinceră, omul recapătă neprihănirea pe care o are orice prunc. Această stare o cere Hristos când spune că dacă nu vom fi ca pruncii nu vom putea intra întru Împărăția lui Dumnezeu.
(Din învățăturile părintelui Arsenie Boca, Tinerii, familia și copiii născuți în lanțuri, Ed. Credința strămoșească)

 Aprinderea tinerească a simţurilor este doar întâlnire, cunoaştere reciprocă. Dragostea însăşi, lucrarea şi osteneala dragostei încep de la cununie. Numai când Domnul binecuvântează căsătoria siropul dulce al îndrăgostirii pământeşti se poate preface în vinul preadulce al dragostei, care nu se răsuflă şi nu se strică, ci devine tot mai bun cu trecerea anilor - însă nu trebuie să uităm că această minune pământească este un dar al Preaînduratului Dumnezeu. (Mitropolitul Vladimir al Asiei Centrale)

(Cum să întemeiem o familie ortodoxă: 250 de sfaturi înțelepte pentru soț și soție de la sfinți și mari duhovnici, traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Ed.Sophia)

Soţul cel bun este acel care suportă neputinţele soţiei lui (nu cel care îi vorbeşte urât şi o alungă). Sfântul Ioan Gură-de-Aur ne învaţă iarăşi: „Atunci când femeia ta îţi spune un cuvânt greu, n-o rabzi, în timp ce desfrânatei te închini, chiar când te pălmuieşte. Nu! Să nu adresezi injurii femeii tale, să nu te faci şi tu femeie! Şi să nu crezi că pierzi când te ocărăşte femeia ta. Pierzi când tu o ocărăşti şi aceasta rabdă. Atunci tu te ocărăşti! Să rabzi injuria este un semn că eşti bărbat puternic, pentru că semnul bărbaţilor puternici este să-i îngăduie pe cei neputincioşi” (Cuvânt la legătura sfântă a Nunţii). Şi din nou: „De ce Dumnezeu te-a pus cap femeii? Ca să suferi neputinţele făpturii pe care o conduci. Deci, fă-ţi vădită stăpânirea!”

Într-o zi, capricioasa Xantipa l-a ocărât pe bărbatul ei, filosoful Socrate. Acesta tocmai se pregătea să iasă din casă. Când cobora scările, femeia lui l-a udat cu o căldare de apă. Şi Socrate i-a întors-o în glumă: „Mă aşteptam ca după atâtea tunete să înceapă şi furtuna (cataclismul).” Şi Sfântul Ioan Gură-de-Aur adaugă: „Iar noi, creştinii, sărim şi ne certăm mai rău decât măgarii” (Omilia 87, 3 la Evanghelia Sfântului Matei). Prin urmare ce îndreptăţire vom aduce noi, care ne împătăşim cu Preacuratele Taine, dar ne arătăm mai răi şi decât idolatrii? (Sfântul Ioan Gură-de-Aur, Omilia 84, 3 la Evanghelia Sfântului Ioan).
(Arhim. Vasilios Bacoianis, Căsătoria, Ed.Tabor)

Griji, griji şi numai griji!

Al doilea rău care apasă asupra oamenilor vremii noastre sunt grijile. Griji, griji şi numai griji. Priviţi la oameni, şi de-ndată vă va fi limpede de unde vin atâtea griji. Oamenii cu credinţă au griji mici, însă cei fără credinţă au griji mari; căci oamenii care simt prezenţa lui Dumnezeu în viaţa lor au nădejde în Dumnezeu,
Dar Domnul Mântuitorul nostru a vrut să-i slobozească pe cei ce urmează Lui mai ales de grijile de prisos. De aceea i-a şi învăţat: Nu vă grijiţi cu sufletul vostru ce veţi mânca şi ce veţi bea, nici cu trupul vostru ce veţi îmbrăca. (...) Priviţi la pasările cerului, că nici samănă, nici seceră, nici adună în jitniţe, şi Tatăl vostru cel ceresc hrăneşte pre dânsele. (...) Socotiţi crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici torc; (...) că ştie Tatăl vostru cel ceresc că trebuinţă aveţi de acestea toate; ci căutaţi mai întâiu împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă (Mat. 6:25-33).
Priviţi, fraţii mei, şi vedeţi: singurii oameni care se bucură cu adevărat de viaţă sunt cei ce au primit această poruncă a lui Hristos şi trăiesc potrivit ei. Însă acei oameni care se căznesc să facă toate lucrurile, să-şi asigure toate mijloacele, să ajungă pe toate căile, să-şi împlinească toate planurile lor şi să-şi împlinească toate dorinţele fără ajutorul lui Dumnezeu sunt roşii de griji. Zidesc, dar o mână nevăzută năruie. Adună, dar un vânt nevăzut risipeşte. Aleargă, dar un făcător de minuni le lungeşte tot mai mult drumul şi înlătură ţinta şi ţelul lor. Din această pricină se consumă cei fără credinţă; îmbătrânesc înainte de vreme, slăbesc, obosesc, îşi pierd nervii, îşi tocesc inima, îşi istovesc mintea, îşi slăbesc voia. Dacă-i întrebaţi de ce sunt aşa, veţi primi un răspuns cu totul contemporan: „De la griji, grijile m-au distrus!” Şi cum altfel, când sărmanul om s-a împovărat pe sine cu grijile lui Dumnezeu? Dar grijile lui Dumnezeu nu pot fi luate fără puterea lui Dumnezeu, nici lucrările lui Dumnezeu nu pot fi făcute fără înţelepciunea lui Dumnezeu. Grijile uriaşului nu sunt pentru pitic, nici cele ale lui Dumnezeu pentru om.
(Nicolae Velimirovici, Prin fereastra temniței, Ed.Predania)

Deci orice relaţie are ca limită pierderea păcii voastre!

Cum să mă deschid faţă de ceilalţi, să aleg o anumită persoană pentru o relaţie şi până unde trebuie să meargă relaţia? Care e limita într-o relație?
Asta cu deschisul şi relaţia... Eu zic să staţi închişi, să nu vă deschideţi şi să aveţi mare grijă la lucrurile care vă periclitează autonomia personală. Când dragostea celuilalt vă fură liniştea, vă fură pacea, vă fură bucuria pe care o aveţi, opriţi relaţia şi plecaţi acasă să vă reveniţi. Nicio iubi­re din lume nu-i cere celeilalte iubiri pacea, fericirea şi bu­curia ei, ci îi adaugă bucurie şi pace şi fericire. Cum poate o fată să iubească un băiat care o face pururea să plângă, că-i mitocan, că-i pute sufletul de îngâmfare şi de egoism?! Aaa, facem pe martirele... Cică: Îl iubesc din milă! Hui, să fim serioşi! Mi-e milă de porc, că-l taie de Crăciun, nu? Păi compari mila aia cu mila pentru ăstalalt?! „E beţiv, săracul, dar e aşa băiat bun când e treaz!" „Şi când e treaz? Când a fost ultima dată treaz?" Şi stă şi calculează şi ridică trei degete şi zice: „Trei". Şi tu zici: „Zile?" Ea: „Luni!" „Acum trei luni?" Cică: „Nu! Acum trei luni avea trei ani de când a fost treaz ultima dată". Şi, totuşi, ea continuă relaţia... Asta se încadrează la prostologie. Din păcate, nu avem facul­tăţi în domeniu, deşi ar trebui să avem nişte secţii speciale pentru tăntălăi, pentru chiori, pentru chiori de lucrurile acestea, care se văd cu ochiul liber.
Auziţi..., vorbesc ăştia, mai tinerii decât voi, gineco­logic pe stradă. O fătucă între doi băieţi. Ăştia vorbesc ca într-un cabinet de făcut avort, şi ea râde ca proasta. Păi îşi merită soarta! Deci orice relaţie are ca limită pierderea păcii voastre! Sigur că nici în căsnicie nu sunt toate roz, Doamne, iartă-mă! Vă daţi seama ce ar fi dacă ar spune părintele: „Iată, iubiţi miri, de azi începând, vă dăm aceste elixiruri roz, luați-le dimineața, la prânz și seara, uneori și noaptea, și o să vedeți totul în roz...” Nu e totul în roz, dar în căsnicie micile frecuşuri se anulează prin mari biruin­ţe. Când te învingi pe tine, în cadrul relaţiei, şi dăruieşti pacea ta mai departe cu obstinaţie şi fidelitate, admiţând că iubeşti nelimitat, chiar nu mai ai limită în relaţie! Că, până la urmă, căsnicia asta şi spune. Frontiera aia dintre voi doi se distruge şi rămâneţi Uniune Europeană fără frontieră internă, nu? Dar fiţi atenţi că, şi în cazul Uni­unii Europene, bornele au fost luate de pe hotar, dar nu şi zdrobite cu ciocanul. Ele sunt păstrate, sunt depozitate într-un spaţiu anume, sub sigiliu. Şi într-o relaţie, ştergi limita, dar bornele care stabileau limitele anterioare sunt păstrate foarte bine, sunt foarte bine depozitate şi sigilate. Şi atunci când spaţiul tău este atacat cu măgărie şi cu mizerie, repui borna măcar pe o singură parte, ca să nu se uite de unde a plecat relaţia. (Idei aspre, reluate în articolul „Dumnezeu nu poate fi umplutură vieţii"..., revista Timotheos, nr. 1 (91)/2011, p. 1.)
(Preot Conf. Dr. Constantin Necula, Creștinism de vacanță, Ed. Agnos)

Cei mai sănătoşi copii în viitor vor fi cei nevaccinaţi! "Mulţumesc mamă, tată şi fiecărui cercetător şi jurnalist care au arătat vaccinurile aşa cum sunt ele de fapt".

 

  Dave Mihalovic este un doctor naturopat, specializat în cercetări asupra vaccinurilor, prevenirea cancerului şi cu o abordare naturală a tratamentului.

 

Generaţia de copii nevaccinaţi ce se dezvoltă va fi una dintre cele mai sănătoase din lume, şi vor trebui să le mulţumească părinţilor lor pentru asta. Refuzul unui număr semnificativ de părinţi de a-şi vaccina copiii a dus la formarea unei populaţii de  milioane în întreaga lume şi a pus în discuţie importante chestiuni de sănătate publică, de exemplu de ce mai continuăm să facem vaccinuri.
Copiii nevaccinaţi nu vor primi niciodată în corpul lor substanţe chimice cauzatoare de infertilitate, cancerigene, neurotoxice, care le inhiba sistemul imunitar. Acestea sunt toate acele substanţe chimice care se regăsesc în aproape toate vaccinurile aprobate de Instituţiile responsabile.

După Dr. Buchwald, “motivul pentru care vaccinurile sunt promovate cu aşa o intensitate este acela de a-i împiedica pe oameni să realizeze că faptul că acestea nu iicopii nevaccinaţi protejează, şi că în eventualitatea unei epidemii cei vaccinaţi sunt supuşi unor riscuri la fel de mari de contaminare ca şi cei nevaccinaţi. Adevărul poate fi ascuns dacă numărul celor  nevaccinaţi rămâne necunoscut, astfel încât o comparaţie dintre vaccinaţi şi nevaccinaţi să fie, practic, imposibilă. Acesta este şi motivul real pentru presiunea neobosită de a vaccina cât mai mulţi copii posibil.”

“Printre Amish nu am văzut autism,” declară Dr. Frank Noonan, medic de familie în Lancaster County, care a tratat mii de Amish timp de 25 de ani. “Găseşti toate celelalte boli, dar nu autism. Suntem chiar în centrul unei ţări Amish şi nu există niciun caz, ăsta-i adevărul.”

Părinţii cu mai multă educaţie sunt mai predispuşi să renunţe la vaccinare, ceea ce contrazice prejudecăţile multor profesionişti din domeniul medical care sunt de părere că părinţii nu-şi vaccinează copii pentru că nu sunt educaţi, sunt săraci, sau prost informaţi.

Mai încurajator pentru militanţii anti-vaccin este să descopere faptul că părinţii cu educaţie superioară folosesc tot mai puţine sau alte vaccinuri necontroversate decât cele folosite în copilărie, un semn bun ca cele mai multe dintre toxinele ascunse în vaccinuri sunt încet-încet descoperite de părinţi şi de public în general.

Dacă ne luăm după arhive, grafice şi cele două secole de statistici oficiale, ştim că vaccinurile nu au prevenit niciodată vreo boală şi nu sunt în niciun fel responsabile pentru îmbunătăţirea speranţei de viaţă şi supravieţuirea în timpul unor boli în economiile din vest. În America de Nord, Europa şi Pacificul de Sud, reveniri majore în epidemii de boli infecţioase mortale au avut loc fie fără intervenţia vacinarilor fie cu mult înaintea campaniilor de vaccinare publică pentru unele boli specifice.

Într-un studiu şocant recent publicat, cercetători virologi de la Centrul Medical din Erasmus – Olanda au demonstrat că un vaccin obişnuit de gripă pentru copii de fapt dăunează unui aspect esenţial din sistemul lor imunitar în lupta cu gripă. Acest studiu nu a fost condus de oameni de ştiinţă care militau împotriva vacinurilor. Dimpotrivă, a fost condus de cercetători pro-vaccinare, care şi-au dedicat întreaga carieră încercării de a dezvolta vaccinuri mai bune. Principalul autor Rogier Bodewes a transmis mesajul de trezire la realitate când a explicat că vaccinurile împotriva gripei “au potenţiale neajunsuri care au fost subapreciate până acum şi care sunt, de asemenea, subiectul unor dispute”.

Studiul a implicat o evaluare foarte avansată din punct de vedere ştiinţific a sistemului imunitar. Cercetătorii au colectat sânge de la 27 copii sănătoşi şi nevaccinaţi în jurul vârstei de 6 ani şi 14 copii cu fibroză chistică care au primit anual vaccinul antigripal. Copiii nevaccinaţi au avut un răspuns mai bun din punctul de vedere al sistemului imunitar, dându-le o protecţie mai vastă pentru ceea ce ar putea avea de înfruntat într-un sezon de gripă, inclusiv în cazul unei pandemii.

« Am îngrijit peste 30,000 sau 35,000 de copii de-a lungul anilor şi nu cred că am avut un singur caz de autism la copiii asistaţi la naştere de noi şi care nu au fost vaccinaţi… Fiecare doctor din această ţară a făcut ceva la fel de crâncen ca şi naziştii, fără să-şi dea seama,” a declarat Dr. Mayer Eisenstein.

Conform “Stării sănătăţii copiilor nevaccinaţi (aug 2011): Boli ale copiilor nevaccinaţi”, rezultatele arată că cei nevaccinaţi sunt mai puţin afectaţi de boli comune.

Astmul, febra fanului şi neurodermatita

Un studiu recent din Germania asupra unui număr de 17461 copii cu vârste cuprinse între 0-17 ani (KIGGS) a arătat că 4.7% din aceştia sufereau de astm, 10.7% dintre ei de febră fanului şi 13.2% de neurodermatita. Aceste numere diferă în ţări vestice, de exemplu astmul predomina în SUA la 6% dintre copii, în timp ce în Australia este vorba de un procent de 14-16% (Sănătatea Australiei 2004). Procentul de astm printre copiii nevaccinaţi este, conform studiului, de 0.2%, febra fanului de 1.5% şi neurodermatita de 2%.

Conform studiului KIGGS peste 40% dintre copiii cu vârste cuprinse între 3 şi 17 ani au dezvoltat sensibilitate la cel puţin un alergen testat (s-au făcut teste pentru 20 de alergeni obişnuiţi) şi 22,9% aveau o boală alergică. Deşi s-a efectuat o analiză a sângelui, mai puţin de 10% au declarat că aveau copii cu alergii.

Sunt şi cazuri de autism printre copiii nevaccinaţi. Cu toate acestea peste 80% au declarat că este o formă uşoară de autism sau o formă de funcţionare avansată. Dintre toţi participanţii au fost 4 cazuri de autism. Dintre aceştia 4, unul a avut rezultat pozitiv la testul de metale grele (mercur, aluminiu, arsenic), iar în altul mama fusese testată pozitiv pentru mercur.

Studiul KIGGS a arătat că 12.8% din copiii din Germania au avut herpes şi 11% au suferit de otita medie (o inflamare a urechii mijlocii). Dacă se compară cu copiii nevaccinaţi, se poate vedea că herpesul la copiii nevaccinaţi este extrem de rar (mai puţin de 0.5%)

La copiii cu vârste sub 3 ani negii sunt foarte rari. După 3 ani, însă, răspândirea acestora creşte. La grupa de vârstă cuprinsă între 4 şi 6 ani 5-10% dintre copii au negi, în grupa de vârstă de 16-18, 15-20% au negi. (Sursă: netdoktor.at). Numai 3% dintre copiii nevaccinaţi din studiul aveau negi.

“Am observat copiii nevaccinaţi că sunt mai sănătoşi, mai puternici şi mai viguroşi decât cei vaccinaţi. Alergiile, astmul, afecţiuni ale comportamentului, probleme cu atenţia şi paloare erau în mod clar mai comune la tinerii mei pacienţi vaccinaţi. Pacienţii mei nevaccinaţi, pe de altă parte, nu au suferit de vreo boală infecţioasă cu vreo freceventa sau severitate mai mari decât a celor vaccinaţi: sistemul lor imunitar de regulă s-a descurcat foarte bine cu acestea..” Philip Incao MD

Copiii nevaccinaţi sunt de 5 ori mai puţin predispuşi riscului de a avea astm decât cei vaccianti, de 2.5 ori mai puţin predispuşi să aibe probleme de piele şi de 8 ori mai puţin predispuşi să fie hiperactivi.
Copiii vaccinaţi sunt de 14 ori mai predispuşi să aibă astm decât cei nevaccinaţi şi de 9 ori mai predispuşi la probleme de piele

Întrebarea pe termen lung pe care susţinătorii vaccinurilor continua să o pună este cum va arăta sănătatea generală a acestei populaţii nevaccinate? Ei bine, din ce putem deduce din datele de până acum, există o indicaţie puternică ca aceşti copii nevaccinaţi vor forma într-o bună zi populaţiile cele mai sănătoase.
(http://viataverdeviu.ro/cei-mai-sanatosi-copii-in-viitor-vor-fi-cei-nevaccinati/)

Despre ţinerea de mână!

În gestica, rolul cel mai important, cel mai dinamic, cel mai lucrător îl au mâinile, mai mult sau mai puţin dependent sau chiar independent de cuvânt. Planarea mâinilor, în varii situaţii, intru supunere, poate fi un spectacol fascinant şi revelator. Prin mâna coboară „vizibil" binecuvântările lui Dumnezeu, prin mâna se transmite „vizibil" harul sfinţitor, prin mâini urca la Dumnezeu invocările noastre şi slăvirea noastră, făcându-ne trupul clepsidra intru captarea revărsării harului divin când ne întâlnim şi când ne despărţim ne dăm mâna intru deschidere binevoitoare spre celălalt. Chiar dacă, adesea, gestul a devenit pur formal, stăruie în el ceva din încărcătura-i originară şi necesară.

Ţinerea de mâna a iubitului şi a iubitei este un gest suprem. Icoana: iubiţi mergând de mână - în tăcere - prin Tăcere. Se privesc în tăcere. Îşi spun multe şi mult în acest fel. Sunt tăceri care deapănă. Şi viaţa înfiripă! Cât foc sacru se transmite, câtă mărturisire! Şi cu câtă puritate, cu câtă simplitate! Ce salt extraordinar în paradis mersul de mână al iubiţilor! În continuare, la nuntă, când sunt miri, li se pun mâinile una într-alta, în momentul în care preotul rosteşte, în cadrul unei rugăciuni de binecuvântare, către Dumnezeu, invocarea: „Uneşte-i pe dânşii într-un gând; încununează-i într-un trup; dăruieşte-le lor roadă pântecelui, dobândire de prunci buni." Este o tinere unică, pentru că, acum, mâinile sunt de acelaşi fel, mâna dreaptă a mirelui ţine mâna dreaptă a miresei! Se petrece în faţa mesei altarului, acum pusă pentru acest eveniment în mijlocul bisericii, masa încărcată cu bunătăţi sfinte sau sfinţite: sfânta evanghelie, sfânta cruce, luminile plutind în sfeşnice, vinul din „paharul mântuirii", prăjiturile făcute din materii cu mare încărcătură iconică (grâu, apă, lapte, miere).

Vezi uneori şi bătrâni ţinându-se de mână... Ne aducem aminte de versuri din poezia aceea, atât de delicată, a lui Ion Minulescu, intitulată Acuarela: „În orasu-n care plouă de trei ori pe săptămână/Un bătrân şi o bătrână/ Două jucării stricate/Merg ţinându-se de mână..."Poate că unora li se par puţin caraghioşi, puţin desueţi, dar câtă înduioşătoare mărturisire a unei vechi legături de iubire, astăzi încă arzând domol şi păstrător, cuprinde în el gestul ior, cu gust de amurg al unei zile frumoase! Căci cât o zi li se pare acum a fi fost viaţa lor...

Câteodată, ţii mai prelung mâna celuilalt între ale tale, spre a-ţi arăta mai apăsat compasiunea şi încurajarea sau spre a-ţi mărturisi dragul şi simpatia. Ţinerea de mână este mai greu de folosit ca gest simplu amical, deoarece presupune un anume tip de mare intimitate, o tandreţe care nu se potriveşte oricând şi oricum. Dintre gesturile fizice de iubire, ţinerea de mână este unul dintre cele mai decente, reprezintă atingerea cea mai curată, întăritoare, protectoare, pentru că păstrează o anumită proximitate justă a trupurilor, o depărtare care apropie şi mai tare. Într-o astfel de situare eşti mai ferit de păcate, inclusiv de cele cu gândul.
Când unul dintre cei doi este mai puternic, fie şi numai aparent, ţinerea de mână înseamnă purtare (de mână), înseamnă şi ducere (de mână). Totdeauna este însoţire de bunăvoie, impreuna-pornire la drum în aceeaşi direcţie, asumată, în vederea atingerii unei înalte ţinte comune. Mai mult chiar, în cazul iubiţilor, impreuna-alergare liberă şi bucuroasă, spre deosebire de îmbrăţişare, de pildă, care impune o oprire, o fixare într-un loc. O îmbrăţişare este mai fulguranta, mai repede trecătoare decât ţinerea de mână.  Ţinerea de mână arata o anumită dăruire de sine, sufletească îndeosebi. Cei doi devin prin mâinile lor vase comunicante. Este iubirea care se comunică între două fiinţe, ori de ce fel ar fi această iubire: eros, philia, storge sau agape. Deşi pare fragilă, este o legătură extrem de puternică, foarte greu de distrus în momentul exprimării ei. Nimeni nu poate interveni între cei doi, fără numai Dumnezeu cu harul Său, ca să adauge. Oricum, tinere de mână înseamnă şi susţinere, susţinere, tinere de inimi sus, cum suntem chemaţi şi îndemnaţi la Sfânta Liturghie, înainte ca Hristos să pogoare minunat în Sfânta Euharistie.

Dar iată şi gestul suprem al luării de mână! În scena iconografică ortodoxă a învierii, Adam şi Eva sunt traşi de mâna din iad de Hristos. El le da o mână de ajutor, o mână salvatoare (= mântuitoare). Noi suntem chemaţi că, în prelungirea gestului Sau, destinat fiecăruia dintre noi pentru a ne scoate din iadul nepăsării (= nepatimirii) noastre, să încercăm, pe cât cu putinţă, să întindem o mână de ajutor celor cu care ne este dat să ne întâlnim şi să ne însoţim pe parcursul acestei vieţii complicate. Să ne ţinem de mână intru curata şi înflăcărată iubire, prindere de curaj, întărire în nădejde!

(Costion Nicolescu - Extras din lucrarea "Carte pentru îndrăgostiţii care vor să se împrietenească", Ed. Sophia)

Iubeşte şi fă ce vrei!

Există multe lucruri care fac o căsnicie să reușească dar vom puncta doar trei ca fiind unele din cele mai importante:

1. Apreciere. Nici o căsătorie nu poate dezvolta armonios dacă nu există apreciere. Toată lumea în viață trebuie să se simtă apreciat la un moment dat de cineva . Și nimic nu poate ucide iubirea mai repede decât critica continuă . Când soții se apreciază reciproc prin gesturi mici sau mari ei sunt pe drumul cel bun. Soții își spun unul altuia că se iubesc, că se apreciază, iar prin acest lucru se alimentează o căsnicie bună. Acesta este o caracteristică care din păcate lipsește căsătoriilor din ziua de azi.

2. Iertare . Iertarea este esențială pentru o căsnicie fericită . Când doi tineri mă întrebă, "Credeți că mariajul nostru poate supraviețui ? " Răspunsul meu este întotdeauna , "Da , doar iertându-vă unul pe celălalt ." Și această iertare nu ar trebui să fie doar după o criză majoră în familie . Ar trebui să fie în fiecare zi . Într-o căsnicie reușită, soțul și soția își cer iertare în mod constant unul de la celălalt . Când nu ne cerem iertare , rana provocată partenerului rămâne nevindecată. De asemenea fără a-și cere iertare soții unul altuia relația lor va deveni rece și nici Dumnezeu nu va trimite binecuvântări peste cei doi.

3. Timp . O căsătorie ca să reușească are nevoie de timp . Nu se întâmplă peste noapte . Ea trebuie să crească . Este un proces lung și dificil , ca toate lucrurile bune din viață , ea se dezvoltă printr-un efort considerabil dar și prin luptă .
Nici o căsnicie nu este atât de bună încât să nu poată fi îmbunătățită, și nici atât de rea încât să fie pierdută, condiția esențială fiind  că persoanele implicate în ea să fie dispuse să crească împreună , prin harul lui Dumnezeu (Ieromonahul Ambrozie)

Domnul să binecuvânteze petrecerea dumneavoastră în noua casă, începutul vieţii Dumneavoastră de familie! Puneţi acest început cu frica lui Dumnezeu şi să vă duceţi viaţa întru slava Lui, şi totul va merge bine. Nu alergaţi după strălucire şi nu căutaţi ca ceilalţi să ofteze de mirare când vă văd! Trăiţi lin şi iarăşi lin! Fără zgomot şi zarvă, fără „mistere" şi clădire de castele în văzduh.

Să aveţi pace între voi, şi cu toţi împreună-locuitorii voştri, şi cu vecinii, şi puţină îndestulare, şi vă va fi îndeajuns. Apostolul scrie: Având hrană si îmbrăcăminte, cu acestea mulţumiţi să fim (l Tim. 6, Domnul să vă binecuvânteze!

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Mântuirea în viața de familie, Ed.Cartea Ortodoxă)

 Educaţia copilului începe încă din perioada sarcinii. Dacă mama care poartă în pântece se supără şi se mâhneşte, atunci şi fătul se tulbură în ea. Iar dacă mama se roagă şi trăieşte duhovniceşte, copilaşul din pântecele ei se sfinţeşte. De aceea, femeia atunci când este însărcinată trebuie să rostească Rugăciunea lui Iisus, să citească puţin din Evanghelie, să psalmodieze, să nu-şi pricinuiască nelinişti, dar şi ceilalţi să caute să nu o mâhnească. Făcând astfel, copilul care se va naşte va fi sfinţit, iar părinţii nu vor avea probleme cu el, nici când este mic, nici când va creşte mare.
Apoi, după ce se va naşte copilul, mama trebuie să-l alăpteze cât poate mai mult. Laptele mamei dă sănătate copiilor ei. Prin alăptare copiii nu sug numai lapte, ci şi dragoste, afecţiune, mângâiere, siguranţă, dobândind astfel un caracter puternic. Dar şi pe mamă o ajută alăptarea. Atunci când mamele nu-şi alăptează copiii, se creează anomalii în organismul lor, care pot duce chiar şi la extirparea sânului.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Viața de familie, Ed. Evanghelismos)

Cum sã îl distrugeţi în mod eficient, pe copilul vostru! Sfaturi utile!

1.Încã de când este mic, sã nu îi refuzaţi absolut nimic. Daţi-i orice îşi doreşte, orice cere, mai ales atunci când plânge. Astfel va creşte şi va crede cã toţi îi sunt datori cu toate şi cã are numai drepturi.

2.Când va începe sã vorbeascã urât şi sã ocãrascã, voi sã râdeţi. Astfel îl veţi face sã înţeleagã cã este foarte "deştept"!.

3.Nu îi spuneţi niciodatã: "Aceasta este o faptã rea!" Aşa spun numai cei cu concepţii învechite. Când mai târziu va creşte şi va întâlni greutãţile vieţii sau ceva rãu i se va întâmpla, atunci va avea certitudinea cã societatea este aceea care îl nedreptãţeşte.

4.Sã adunaţi voi, ceea ce el aruncã încolo şi încoace - cãrţi, haine, pantofi ...- Sã nu îi spuneţi niciodatã: "Adunã-le, pune-le la loc!" Astfel va crede cã mama este roaba sa, şi cã pentru toate sunt responsabili ceilalţi.

5.Lãsaţi-l sã vadã orice (mai ales la televizor) şi sã citeascã de toate, fãrã sã îl îndrumaţi niciodatã. 

Copilul vostru este genial şi ştie sã facã distincţie! Educaţia lui va fi astfel foarte vastã!

6.Sã nu îi daţi nici un fel de educaţie duhovniceascã. Sã vorbiţi în bãtaie de joc despre credinţã, Bisericã, preoţi şi despre toţi aceia care îi urmeazã. Când copilul va creşte, "va putea alege şi singur".

7.Daţi-i din belşug bani de cheltuialã, ca nu cumva sã se simtã mai prejos decât ceilalţi copii şi "ca sã nu ducã lipsã, aşa cum am dus noi". Când va creşte mare, va fi sigur cã valoarea unui om se judecã dupã câţi bani are, indiferent de modul prin care i-a dobândit.

8.Sã nu îi spuneţi niciodatã: "Fã asta!" sau "Nu face aia!", deoarece astfel se va simţi presat; nu respectaţi libertatea şi personalitatea lui. Se poate chiar sã îi provocaţi... anumite traume psihice! Atunci când va creşte va crede cã în viaţã trebuie numai sã porunceşti şi sã nu asculţi niciodatã de nimeni.

9.Sã vã certaţi, sã vã ocãrâţi, sã vã jigniţi unul pe celãlalt în faţa copiilor fãrã nici o ruşine. (Nu vã îngrijoraţi, nu îi veţi provoca astfel nici un fel de traumã psihicã! ). Mai târziu, când se va cãsãtori, i se va pãrea normal sã facã aceleaşi lucruri.

10.Când va începe sã cunoascã plãcerile trupeşti şi sã se afunde în plasa acestora, voi sã vã faceţi cã nu observaţi. Sã nu îi vorbiţi, sã nu îl îndrumaţi, sã nu îl sfãtuiţi. Lãsaţi-l sã se izbeascã singur de probleme, "de vreme ce aşa este firesc".

11.Sã îi luaţi întotdeauna apãrarea faţã de profesori sau vecini. Sã nu credeţi niciodatã cã "îngeraşul vostru" poate sã facã obrãznicii şi fapte rele. Certaţi-vã cu aceia care vã atrag atenţia în mod prietenesc şi bine intenţionat. Sunt invidioşi şi defãimãtori.

Când veţi merge la secţia de poliție, unde l-au arestat pentru cã a furat bani sau a consumat droguri, strigaţi cu putere în faţa tuturor cã este un copil rãu, un hoţ, cã v-aţi jertfit pentru binele lui dar nu aţi reuşit niciodatã sã îl faceţi sã înţeleagã. Astfel, voi veţi ieși basma curatã, justificaţi în faţa celorlalţi.

          

                    Pregãtiţi-vã pentru o viaţã plinã de durere şi tristeţe. O veţi avea!

(Irineu - Episcop de Ecaterinburg şi Irbitk, Mamă, ai grijă! : Călăuziri pentru creşterea şi educarea ortodoxă a copiilor, Editura Bunavestire)

Manifestarea iubirii bărbatului faţă de femeia sa!

Câteva din sfaturile Sfântului Ioan Gură de Aur:

„Să-i spui cuvinte de dragoste:... Eu, dintre toate lucrurile, mai mult cinstesc iubirea ta şi nimic nu-mi este atât de chinuitor şi neplăcut pe cât a mă afla undeva departe de tine. Şi dacă ar trebui să le pierd pe toate, şi dacă aş fi în cele mai mari primejdii, orice lucru aş păţi, toate le pot suferi şi purta câtă vreme tu îmi eşti bine. Şi copiii atunci îmi sunt doriţi, când tu ne arăţi dragoste...

Poate că ea îţi va spune cândva: Niciodată până acum nu am cheltuit din ale tale, le am încă pe ale mele, pe care mi le-au dăruit părinţii mei. Atunci tu să-i spui: Ce spui, buna mea soţie? Tu le ai încă pe ale tale? Care cuvânt poate să fie mai urât decât acesta? Nu mai ai trup care să fie al tău şi ai bani? Nu mai suntem două trupuri după nuntă, ci am devenit unul. Nu avem două averi, ci una. Toate sunt ale tale şi eu sunt al tău, fata mea. Aceasta mă sfătuieşte Apostolul Pavel spunând că bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia. Şi dacă eu nu am stăpânire asupra trupului meu, ci tu, cu cât mai mult banii sunt ai tăi! Niciodată să nu-i vorbeşti într-un mod banal, ci cu prietenie, cu respect şi multă dragoste. Să o preţuieşti şi nu se va afla în ea nevoia de a căuta preţuire de la alţii... Să o cinsteşti mai mult decât orice şi oricine, pentru toate, pentru frumuseţe, pentru înţelepciunea ei, şi să o lauzi. Să faci vădit faptul că îţi place compania ei şi că preferi să rămâi acasă, ca să fii împreună cu ea, decât să ieşi în piaţă. Dintre toţi prietenii să o preferi pe ea, iar pe copiii pe care ţi i-a dăruit tot din pricina ei să-i iubeşti.”

(Gheronda Iosif Vatopedinul, Dialoguri la Athos, Editura Doxologia)

Duminica întâi din Post (a Ortodoxiei) (Ioan 1, 43-51) - Predica Sf.Ioan de Kronstadt

Iubiţi fraţi, iubite surori!

Mă fericesc pe mine insumi si va fericesc pe multi dintre voi pentru negraita milostivire dumnezeiasca, pentru innoirea duhovniceasca primita prin nevointa rugaciunii, postirii si pocaintei, iar mai ales prin impartasirea cu Preacuratele si de viata Facatoarele Taine ale Trupului si Sangelui Domnului. Si in această scurta vreme aţi putut cunoaşte din proprie experienţă folosul postului şi al rugăciunii, ca sa nu mai zic de folosul postirii, spovedaniei si impartasaniei – daca, bineinteles, ne-am folosit fara fatarnicie de acest rastimp spre mantuirea noastra si am indeplinit cu sinceritate conditia postirii:daca ne-am infranat de la mancarea si bautura prisositoare, daca ne-am rugat si ne-am smerit fara prefacatorie inaintea lui Dumnezeu si a aproapelui, daca am fost milostivi, daca ne-am dat seama de multimea nedreptatilor si nelegiuirilor si ne-a parut cu adevarat rau pentru ele, daca am luat hotararea neclintita de a nu le mai savarsi si, in fine daca ni le-am recunoscut fara prefacatorie si am primit dezlegare si iertare de ele, invrednicindu-ne sa gustam din hrana cea de viata facatoare.

Dar toti am primit cu adevarat folos de la saptamana care a trecut? Inimile noastre s-au apropiat, oare, de Dumnezeu, de Preacurata maica a Vietii, de Biserica, de sfantul inger pazitor si de sfintii lui Dumnezeu? Cu adevarat am indragit dreptatea si virtutea si am urat toata nedreptatea si faradelegea? Cu adevarat Il iubim pe Dumnezeu, cu adevarat ne iubim aproapele? Simtim o mai mare inrudire duhovniceasca intre noi, cum se cuvine unor madulare ale trupului celui unul al lui Hristos, unor madulare ale lui Hristos? Fiindca una e painea Tainei, un singur trup suntem cei multi, caci toti ne impartasim din una si aceeasi paine (v. I Cor. 10, 17).

Simtim, oare, cu inima ca suvoaiele faradelegii nu se mai revarsa cu aceeasi obraznicie si silnicie asupra sufletului nostru ca inainte de postire si impartasire, au secat, oare, intr-o buna masura, am devenit, oare, mai curati, mai liberi, mai liniştiţi, mai nepătimaşi, mai buni, mai blânzi, mai inclinaţi spre tot ce este bun şi folositor? S-a micşorat, oare, in noi lăcomia de plăcerile şi de câştigurile trupeşti? Am devenit mai blânzi, mai răbdători, mai ingăduitori faţă de aproapele? Am inceput, oare, să privim mai des spre Cer, spre patria noastră cea adevărată şi veşnică, şi să ne uităm cu mai puţină impătimire la toate cele pământeşti, inţelegând că acestea sunt vremelnice şi degrab trecătoare? Căci iată câţi dintre noi sunt răpiţi de moarte, care îşi ia neincetat jertfele… Dacă aşa stau lucrurile, dacă am devenit mai buni şi mai inţelepţi, iarăşi mă fericesc pe mine însumi şi vă fericesc şi pe voi pentru marea milostivire dumnezeiască, şi totodată mă rog ca Domnul să intărească această bună aşe-zare şi dispoziţie a inimii in mine şi in voi — dar nimeni dintre noi să nu se lase amăgit de gândul viclean că acum, slavă lui Dumnezeu, ne-am descarcat de povara păcatelor şi putem iarăşi sa trăim aşa cum am trăit inainte şi să păcătuim aşa cum am păcătuit inainte (căci, zicem noi, „cine e fără de păcat?…”). Este adevărat, fraţilor şi surorilor, ca nimeni nu-i fără de păcat, dar să trăim aşa cum am trăit şi să păcătuim la fel ca inainte, după ce ne-am innoit prin pocăinţă şi impărtăşire, este necuviincios pentru creştin. Prin duhovnic, Sfânta Biserică îl povăţuieşte aşa pe orice om care se pocăieşte:

„De toate acestea dator eşti să te păzeşti de acum înainte, de vreme ce te-ai botezat cu al doilea botez, după rânduiala Tainei creştineşti. Pune, dar, inceput bun, cu ajutorul lui Dumnezeu, şi mai vârtos te păzeşte ca să nu te mai intorci la greşalele pe care le-ai făcut, ca să nu fii de râs şi de batjocură diavolilor şi lumii, ci să trăieşti cinstit, şi drept, şi evlavios, “ca să-ţi ajute Dumnezeu cu harul Său.”

Iată, deci, ce-l indeamnă Biserica pe cel ce s-a pocăit. De altfel, şi bunul simţ ne invaţă acelaşi lucru, căci cine vrea să se murdărească dinadins după ce s-a spălat? Numai porcul, după ce a fost spălat, se duce să, se tăvălească iar in noroi; doar câinelui îi sta in fire să se intoarcă la vărsătura sa (v. II Ptr. 2, 22).

Iată, te-ai făcut sănătos: de acum -să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva şi mai rău (In 5, 14),

 îi spune Domnul paraliticului vindecat. Si cu noi se poate intâmpla ceva foarte rău dacă nu ne vom ingriji de virtute după pocăinţă; atunci, harul lui Dumnezeu ne va părăsi, din pricina nepăsării noastre şi a neluării-aminte la sine. Pocăinţa şi impărtăşania ne deschid Cerul şi impărăţia cerurilor, pentru că, spune Domnul,

"cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sangele Meu are viaţă veşnică — rămâne în Mine, şi Eu in el (In 6, 54, 56)."

Ni s-a deschis Cerul prin pocăinţa şi împărtăşanie, după cuvântul Scripturii: de acum veţi vedea cerurile deschise: ce minunată milostivire! Prin păcatele noastre a fost inchis ca şi cu nişte zăvoare şi lacăte cât se poate de tari: să ne folosim, deci, de această milostivire dumnezeiască, atâta timp cât nu s-a inchis incă in faţa noastră, caci numai Dumnezeu ştie dacă se va deschide pentru noi iarăşi dupâ ce vom inchide din nou prin păcatele săvârşite de bunăvoie. In faţa multora ea s-a inchis pentru totdeauna. AMIN!

Când ești pregătit pentru viața de familie, Dumnezeu îți trimite persoana potrivită!

Se întâmplă ca omul pur și simplu să nu fie gata de întemeierea unei familii. Când fata este pregătită pentru viața de familie, Domnul îi trimite omul potrivit. Ea poate fi și urâțică, și prostuță, cum o fi, dar El îi va trimite om, pe când alta poate fi și frumoasă, dar nu i se dă om, fiindcă nu este pregătită.
În general, trebuie înțeles că temeiul dragostei este Dumnezeu, El e izvorul ei. Odată născut, pruncul se hrănește nu doar cu lapte, ci și cu dragostea părintească, și va căuta toată viața această dragoste, cunoscându-o (așa ar trebui) încă din primele zile de viață. Acest sistem de viață - dragostea între oameni - este lăsat de Dumnezeu, iar dragoste - acesta este un moment foarte important - cere jerfelnicie. Uneori este îmbinată cu suferința.
Cel mai înfricoșător lucru este că omul contemporan înțelege dragostea numai ca plăcere. El nu acceptă suferințele și vrea să trăiască numai în desfătări - dar dacă în viața omului nu există suferințe, este neroditor.

(Dmitrii Semenik, Dragostea adevărată: taina dragostei înainte și după căsătorie, Editura Sophia)

Inima în Marele Post (Sf.Nicolae Velimirovici)

„Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima, căci din ea izvorăşte viaţa.” (Pilde 4:23)

1. Gospodarul îşi păzeşte de păsări ţarina însămânţată, şi de omizi livada şi îşi păzeşte de fiare stâna, dar nimic altceva nu îşi păzeşte gospodarul precum casa de tâlhari, de foc, de ape, de fulgere, şi de toată necurăţia. Ce e casa pentru gospodărie, este inima pentru om. Pentru acesta s’a zis: „Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima”.

2. Din inimă izvorăşte sânge, iar în sânge e sufletul. Precum e sufletul în inimă, aşa e în tot omul. Dacă apa în izvor este sărată, este sărată şi în râu; dacă e dulce în izvor, va fi dulce şi în râu. Cum e izvorul, aşa-i şi vărsarea râului.

3. Dacă şarpele te muşcă de deget, otrava lui n’ar lucra, dacă sângele n’ar duce-o la inimă. Când doctorul pune pe deget un leac, leacul nu ar ajuta dacă sângele nu l-ar duce la inimă. La inimă ajunge şi otrava, şi leacul. Tot ce otrăveşte viaţa şi tot ce lecuieşte viaţa trebuie să ajungă la inimă şi să treacă prin inimă.

4. Acolo unde este centrul sistemului circulator sanguin trupesc, acolo este şi centrul sistemului circulator duhovnicesc. Inima trupească este organ al inimii duhovniceşti. Şi chiar dacă asta este realitatea, totuşi şi această realitate e o mare taină.

5. Cu adevărat de nepătruns este această taină pentru mintea noastră, pentru că mintea este mai mică decât inima,  iar inima cuprinde mintea, nu mintea inima. Partea nu înţelege întregul şi nici cele mai de jos nu înţeleg cele înalte. Dumnezeu aşa a vrut şi aşa a rânduit. Fericit este cel ce mai puţin cercetează tainele fiinţei lui Dumnezeu şi mai mult ascultă de poruncile lui Dumnezeu şi mai mult simte iubirea lui Dumnezeu în inima lui!

6. Sufletul este înveşmântat în porfira sângelui; iar când veşmântul este aşa de simţitor, cu atât mai mult este ceea ce acoperă veşmântul! Precum un pai poate molipsi şi strica sângele, aşa şi un singur cuvânt, o singură privire, un singur gând poate molipsi şi strica sufletul.

7. De aceea, să asculţi de doctorul omenesc când te învaţă: Îngrijeşte-te de sângele tău! Dar cu atât mai mult, să asculţi de doctorul Dumnezeu, când îţi porunceşte: Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima, căci din ea izvorăşte viaţa. Păzeşte-ţi inima în inimă, miezul în coajă, flacăra în sânge, viaţa în veşmântul trupului. Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima, fiul meu – zice Domnul.

8. Când şarpele muşcă mâna, mâna se leagă cu un garou, ca sângele otrăvit din mână să nu se ducă în inimă şi să strice izvorul sângelui. Când auzi un cuvânt rău, astupă-ţi auzul, ca otrava cuvântului să nu coboare până la inima ta şi să nu strice izvorul vieţii tale, fiul meu!

9. Când vine bogăţia, nu îţi lipi inima de ea, spune Înţelepciunea în Cartea Vieţii. Îngrădeşte-ţi inima de bogăţie cu un gard înalt până la ceruri, ca inima ta neîntinată şi curată să se păzească pentru Cel ce o caută zicând: Fiule, dă-mi inima ta!

10. Mai stă scris în Cartea Vieţii: Inima împăratului este în mâna lui Dumnezeu. Dacă împărăţeşti asupra patimilor atunci eşti un împărat adevărat. Atunci inima ta este în mâna lui Dumnezeu. Iar această mână conduce fără greşală inima ta şi o îndreaptă spre împărăţia luminii şi a vieţii veşnice.

11. Dacă în cea dintâi săptămână a Postului Mare ţi-ai întărit convingerea că inima ta este a Dumnezeului şi Tatălui tău; dacă te-ai hotărât cu tărie să i-o dai Lui, atunci în a doua săptămână învaţă să îţi păzeşti inima. Deprinde-te cu lupta vitejească pentru neîntinarea şi curăţia inimii tale, pentru a putea întoarce acest dar Celui ce ţi-a dăruit toate.

12. Luminează-ţi inima cu credinţa, întăreşte-o cu nădejdea, încălzeşte-o cu dragostea, cădeşte-o cu rugăciunea, curăţă-o cu lacrimile, hrăneşte-o cu Sângele Domnului şi o înalţă spre cer precum o candelă aprinsă. Numai aşa vei putea aştepta cu pace trecerea din această lume pământească în lumea cerească, fără cutremurul păcătosului sau mustrarea conştiinţei. De aceea, în această a doua săptămână a Postului Mare, înnoieşte des sfatul Tatălui: Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima, căci din ea izvorăşte viaţa.

(Sf. Nicolae Velimirovici – „Inima în Marele Post”)

Existența vieții este iubirea!

Dragostea adevărată presupune reciprocitate. Dacă este dragoste aceea în care Dumnezeu e mijlocitor, în care se zămislește atracția duhovnicească a unuia față de celălalt, dorința de a-i sluji cu lepădare de sine atunci există, de regulă, reciprocitate. Această scânteie are un răspuns imediat. Celuilalt i se dă semnalul: „Eu te aleg pe tine”, și răspunsul este: „Și eu te aleg pe tine”. În cazul acestei dragoste, inima omenească știe instantaneu că va exista reciprocitate. (Irina Moșkova, psiholog)

(Dmitrii Semenik, Dragostea adevărată: taina dragostei înainte și după căsătorie, Editura Sophia)

Cuvânt în prima săptămână a Postului Mare! (Sf.Ioan Maximovici)

Toate slujbele Marelui Post sunt reunite de gândul pregătirii pentru Sfintele Paşti, ca să-L întâmpinăm cu inimă curată pe Hristos cel înviat. De ce ne pregătim astfel? Ce înseamnă Pastele? Pastele înseamnă gustarea bucuriei raiului. În ce constă această bucurie? În a-L vedea pe Dumnezeu şi slava Sa! Biserica iubeşte slava lui Dumnezeu. Când sărbătoreşte Biruinţa Ortodoxiei, Biserica săvârşeşte această prăznuire în ziua repunerii în drepturi a cinstirii icoanelor.

Icoana ne aminteşte de Hristos-Dumnezeul-Om pe pământ. Icoanele sfinţilor ne amintesc de toţi cei care L-au urmat pe Hristos, care i-au fost credincioşi şi devotaţi, care au ars de iubire pentru El. Cinstirea sfintelor icoane este cinstirea slavei lui Dumnezeu: cine se bucură de slava lui Dumnezeu şi de tot ce aminteşte de ea în viaţa aceasta, acela se va bucura şi în veacul viitor. Cine în viaţa aceasta a năzuit spre Dumnezeu, acela va alerga cu bucurie la El, când la Judecata de Apoi va auzi cuvântul: „Veniţi la Mine, binecuvântaţilor!”.

Toţi cei ce nu ştiu să se bucure de slava lui Dumnezeu, cei cărora lumea lui Dumnezeu şi legile ei îi nemulţumesc, cei ce iubesc întunericul sau semiîntunericul, cei ce nu iubesc lumina, aceia nu vor veni la chemarea: „Veniţi la Mine, binecuvântaţilor!”. Aceia se vor da la o parte indignaţi, nemulţumiţi, invidioşi şi mânioşi pe cei blânzi şi smeriţi, care vor merge spre lumină, mânioşi pe Dumnezeu însuşi, pe Care îl vor învinui pentru starea în care se află; mânioşi pe ei înşişi, însă fără a voi să-şi recunoască vinovăţia. Această stare este tocmai chinul cel adevărat.

Începutul iadului este aici, pe pământ. De asemeni, şi raiul începe în inima omului, încă din viaţa pământească. Încă de aici ni se întâmplă să ne atingem de cele dumnezeieşti, în ziua Luminoasei învieri şi când ne împărtăşim cu vrednicie. Trebuie să ne pregătim pentru spovedanie.

Trebuie să scoatem afară toată molima, căci de vom lăsa chiar o parte, va începe să facă puroi. Trebuie să ne rugăm pentru pocăinţă şi pentru bucuria curăţirii, pentru ca o rază de lumină să se atingă de sufletul nostru şi el să îndrăgească lumina. Trebuie să ne rugăm ca să-L întâmpinăm cu inimă curată pe Hristos cel înviat, ca să gustăm astfel cât de puţin din bucuria împărăţiei Cereşti.