Sfaturi!

 

Se cuvine ca tinerii ce vin în fața Sfântului Altar să fie feciori, curați sufletește și trupește. Ce alt dar mai de valoare pot aduce tinerii miri decât neprihănirea? Tinerii care își păstrează fecioria până la cununie pot fi asemănați cu mucenicii. Spun aceasta pentru că, în zilele noastre, războiul acesta nevăzut împotriva ispitei curviei este foarte dur și trebuie tărie, pricepere, curaj, răbdare și dorința de a fi plăcut lui Dumnezeu ca să îl poți duce până la sfârșit.

Când te prezinți înaintea lui Hristos trebuie să fii curat. Curățenia ta trebuie să fie deplină, adică și trupească dar și sufletească. De aceea, înainte de Cununie tinerii sunt datori să se primenească prin Sfânta Taină a Spovedaniei. Nu există o taină mai eficientă pentru suflet decât Spovedania și lacrimile de căință. Prin spovedania la preot, dacă este completă, autentică și sinceră, omul recapătă neprihănirea pe care o are orice prunc. Această stare o cere Hristos când spune că dacă nu vom fi ca pruncii nu vom putea intra întru Împărăția lui Dumnezeu.
(Din învățăturile părintelui Arsenie Boca, Tinerii, familia și copiii născuți în lanțuri, Ed. Credința strămoșească)

 Aprinderea tinerească a simţurilor este doar întâlnire, cunoaştere reciprocă. Dragostea însăşi, lucrarea şi osteneala dragostei încep de la cununie. Numai când Domnul binecuvântează căsătoria siropul dulce al îndrăgostirii pământeşti se poate preface în vinul preadulce al dragostei, care nu se răsuflă şi nu se strică, ci devine tot mai bun cu trecerea anilor - însă nu trebuie să uităm că această minune pământească este un dar al Preaînduratului Dumnezeu. (Mitropolitul Vladimir al Asiei Centrale)

(Cum să întemeiem o familie ortodoxă: 250 de sfaturi înțelepte pentru soț și soție de la sfinți și mari duhovnici, traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Ed.Sophia)

Soţul cel bun este acel care suportă neputinţele soţiei lui (nu cel care îi vorbeşte urât şi o alungă). Sfântul Ioan Gură-de-Aur ne învaţă iarăşi: „Atunci când femeia ta îţi spune un cuvânt greu, n-o rabzi, în timp ce desfrânatei te închini, chiar când te pălmuieşte. Nu! Să nu adresezi injurii femeii tale, să nu te faci şi tu femeie! Şi să nu crezi că pierzi când te ocărăşte femeia ta. Pierzi când tu o ocărăşti şi aceasta rabdă. Atunci tu te ocărăşti! Să rabzi injuria este un semn că eşti bărbat puternic, pentru că semnul bărbaţilor puternici este să-i îngăduie pe cei neputincioşi” (Cuvânt la legătura sfântă a Nunţii). Şi din nou: „De ce Dumnezeu te-a pus cap femeii? Ca să suferi neputinţele făpturii pe care o conduci. Deci, fă-ţi vădită stăpânirea!”

Într-o zi, capricioasa Xantipa l-a ocărât pe bărbatul ei, filosoful Socrate. Acesta tocmai se pregătea să iasă din casă. Când cobora scările, femeia lui l-a udat cu o căldare de apă. Şi Socrate i-a întors-o în glumă: „Mă aşteptam ca după atâtea tunete să înceapă şi furtuna (cataclismul).” Şi Sfântul Ioan Gură-de-Aur adaugă: „Iar noi, creştinii, sărim şi ne certăm mai rău decât măgarii” (Omilia 87, 3 la Evanghelia Sfântului Matei). Prin urmare ce îndreptăţire vom aduce noi, care ne împătăşim cu Preacuratele Taine, dar ne arătăm mai răi şi decât idolatrii? (Sfântul Ioan Gură-de-Aur, Omilia 84, 3 la Evanghelia Sfântului Ioan).
(Arhim. Vasilios Bacoianis, Căsătoria, Ed.Tabor)

Griji, griji şi numai griji!

Al doilea rău care apasă asupra oamenilor vremii noastre sunt grijile. Griji, griji şi numai griji. Priviţi la oameni, şi de-ndată vă va fi limpede de unde vin atâtea griji. Oamenii cu credinţă au griji mici, însă cei fără credinţă au griji mari; căci oamenii care simt prezenţa lui Dumnezeu în viaţa lor au nădejde în Dumnezeu,
Dar Domnul Mântuitorul nostru a vrut să-i slobozească pe cei ce urmează Lui mai ales de grijile de prisos. De aceea i-a şi învăţat: Nu vă grijiţi cu sufletul vostru ce veţi mânca şi ce veţi bea, nici cu trupul vostru ce veţi îmbrăca. (...) Priviţi la pasările cerului, că nici samănă, nici seceră, nici adună în jitniţe, şi Tatăl vostru cel ceresc hrăneşte pre dânsele. (...) Socotiţi crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici torc; (...) că ştie Tatăl vostru cel ceresc că trebuinţă aveţi de acestea toate; ci căutaţi mai întâiu împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă (Mat. 6:25-33).
Priviţi, fraţii mei, şi vedeţi: singurii oameni care se bucură cu adevărat de viaţă sunt cei ce au primit această poruncă a lui Hristos şi trăiesc potrivit ei. Însă acei oameni care se căznesc să facă toate lucrurile, să-şi asigure toate mijloacele, să ajungă pe toate căile, să-şi împlinească toate planurile lor şi să-şi împlinească toate dorinţele fără ajutorul lui Dumnezeu sunt roşii de griji. Zidesc, dar o mână nevăzută năruie. Adună, dar un vânt nevăzut risipeşte. Aleargă, dar un făcător de minuni le lungeşte tot mai mult drumul şi înlătură ţinta şi ţelul lor. Din această pricină se consumă cei fără credinţă; îmbătrânesc înainte de vreme, slăbesc, obosesc, îşi pierd nervii, îşi tocesc inima, îşi istovesc mintea, îşi slăbesc voia. Dacă-i întrebaţi de ce sunt aşa, veţi primi un răspuns cu totul contemporan: „De la griji, grijile m-au distrus!” Şi cum altfel, când sărmanul om s-a împovărat pe sine cu grijile lui Dumnezeu? Dar grijile lui Dumnezeu nu pot fi luate fără puterea lui Dumnezeu, nici lucrările lui Dumnezeu nu pot fi făcute fără înţelepciunea lui Dumnezeu. Grijile uriaşului nu sunt pentru pitic, nici cele ale lui Dumnezeu pentru om.
(Nicolae Velimirovici, Prin fereastra temniței, Ed.Predania)

Deci orice relaţie are ca limită pierderea păcii voastre!

Cum să mă deschid faţă de ceilalţi, să aleg o anumită persoană pentru o relaţie şi până unde trebuie să meargă relaţia? Care e limita într-o relație?
Asta cu deschisul şi relaţia... Eu zic să staţi închişi, să nu vă deschideţi şi să aveţi mare grijă la lucrurile care vă periclitează autonomia personală. Când dragostea celuilalt vă fură liniştea, vă fură pacea, vă fură bucuria pe care o aveţi, opriţi relaţia şi plecaţi acasă să vă reveniţi. Nicio iubi­re din lume nu-i cere celeilalte iubiri pacea, fericirea şi bu­curia ei, ci îi adaugă bucurie şi pace şi fericire. Cum poate o fată să iubească un băiat care o face pururea să plângă, că-i mitocan, că-i pute sufletul de îngâmfare şi de egoism?! Aaa, facem pe martirele... Cică: Îl iubesc din milă! Hui, să fim serioşi! Mi-e milă de porc, că-l taie de Crăciun, nu? Păi compari mila aia cu mila pentru ăstalalt?! „E beţiv, săracul, dar e aşa băiat bun când e treaz!" „Şi când e treaz? Când a fost ultima dată treaz?" Şi stă şi calculează şi ridică trei degete şi zice: „Trei". Şi tu zici: „Zile?" Ea: „Luni!" „Acum trei luni?" Cică: „Nu! Acum trei luni avea trei ani de când a fost treaz ultima dată". Şi, totuşi, ea continuă relaţia... Asta se încadrează la prostologie. Din păcate, nu avem facul­tăţi în domeniu, deşi ar trebui să avem nişte secţii speciale pentru tăntălăi, pentru chiori, pentru chiori de lucrurile acestea, care se văd cu ochiul liber.
Auziţi..., vorbesc ăştia, mai tinerii decât voi, gineco­logic pe stradă. O fătucă între doi băieţi. Ăştia vorbesc ca într-un cabinet de făcut avort, şi ea râde ca proasta. Păi îşi merită soarta! Deci orice relaţie are ca limită pierderea păcii voastre! Sigur că nici în căsnicie nu sunt toate roz, Doamne, iartă-mă! Vă daţi seama ce ar fi dacă ar spune părintele: „Iată, iubiţi miri, de azi începând, vă dăm aceste elixiruri roz, luați-le dimineața, la prânz și seara, uneori și noaptea, și o să vedeți totul în roz...” Nu e totul în roz, dar în căsnicie micile frecuşuri se anulează prin mari biruin­ţe. Când te învingi pe tine, în cadrul relaţiei, şi dăruieşti pacea ta mai departe cu obstinaţie şi fidelitate, admiţând că iubeşti nelimitat, chiar nu mai ai limită în relaţie! Că, până la urmă, căsnicia asta şi spune. Frontiera aia dintre voi doi se distruge şi rămâneţi Uniune Europeană fără frontieră internă, nu? Dar fiţi atenţi că, şi în cazul Uni­unii Europene, bornele au fost luate de pe hotar, dar nu şi zdrobite cu ciocanul. Ele sunt păstrate, sunt depozitate într-un spaţiu anume, sub sigiliu. Şi într-o relaţie, ştergi limita, dar bornele care stabileau limitele anterioare sunt păstrate foarte bine, sunt foarte bine depozitate şi sigilate. Şi atunci când spaţiul tău este atacat cu măgărie şi cu mizerie, repui borna măcar pe o singură parte, ca să nu se uite de unde a plecat relaţia. (Idei aspre, reluate în articolul „Dumnezeu nu poate fi umplutură vieţii"..., revista Timotheos, nr. 1 (91)/2011, p. 1.)
(Preot Conf. Dr. Constantin Necula, Creștinism de vacanță, Ed. Agnos)

Cei mai sănătoşi copii în viitor vor fi cei nevaccinaţi! "Mulţumesc mamă, tată şi fiecărui cercetător şi jurnalist care au arătat vaccinurile aşa cum sunt ele de fapt".

 

  Dave Mihalovic este un doctor naturopat, specializat în cercetări asupra vaccinurilor, prevenirea cancerului şi cu o abordare naturală a tratamentului.

 

Generaţia de copii nevaccinaţi ce se dezvoltă va fi una dintre cele mai sănătoase din lume, şi vor trebui să le mulţumească părinţilor lor pentru asta. Refuzul unui număr semnificativ de părinţi de a-şi vaccina copiii a dus la formarea unei populaţii de  milioane în întreaga lume şi a pus în discuţie importante chestiuni de sănătate publică, de exemplu de ce mai continuăm să facem vaccinuri.
Copiii nevaccinaţi nu vor primi niciodată în corpul lor substanţe chimice cauzatoare de infertilitate, cancerigene, neurotoxice, care le inhiba sistemul imunitar. Acestea sunt toate acele substanţe chimice care se regăsesc în aproape toate vaccinurile aprobate de Instituţiile responsabile.

După Dr. Buchwald, “motivul pentru care vaccinurile sunt promovate cu aşa o intensitate este acela de a-i împiedica pe oameni să realizeze că faptul că acestea nu iicopii nevaccinaţi protejează, şi că în eventualitatea unei epidemii cei vaccinaţi sunt supuşi unor riscuri la fel de mari de contaminare ca şi cei nevaccinaţi. Adevărul poate fi ascuns dacă numărul celor  nevaccinaţi rămâne necunoscut, astfel încât o comparaţie dintre vaccinaţi şi nevaccinaţi să fie, practic, imposibilă. Acesta este şi motivul real pentru presiunea neobosită de a vaccina cât mai mulţi copii posibil.”

“Printre Amish nu am văzut autism,” declară Dr. Frank Noonan, medic de familie în Lancaster County, care a tratat mii de Amish timp de 25 de ani. “Găseşti toate celelalte boli, dar nu autism. Suntem chiar în centrul unei ţări Amish şi nu există niciun caz, ăsta-i adevărul.”

Părinţii cu mai multă educaţie sunt mai predispuşi să renunţe la vaccinare, ceea ce contrazice prejudecăţile multor profesionişti din domeniul medical care sunt de părere că părinţii nu-şi vaccinează copii pentru că nu sunt educaţi, sunt săraci, sau prost informaţi.

Mai încurajator pentru militanţii anti-vaccin este să descopere faptul că părinţii cu educaţie superioară folosesc tot mai puţine sau alte vaccinuri necontroversate decât cele folosite în copilărie, un semn bun ca cele mai multe dintre toxinele ascunse în vaccinuri sunt încet-încet descoperite de părinţi şi de public în general.

Dacă ne luăm după arhive, grafice şi cele două secole de statistici oficiale, ştim că vaccinurile nu au prevenit niciodată vreo boală şi nu sunt în niciun fel responsabile pentru îmbunătăţirea speranţei de viaţă şi supravieţuirea în timpul unor boli în economiile din vest. În America de Nord, Europa şi Pacificul de Sud, reveniri majore în epidemii de boli infecţioase mortale au avut loc fie fără intervenţia vacinarilor fie cu mult înaintea campaniilor de vaccinare publică pentru unele boli specifice.

Într-un studiu şocant recent publicat, cercetători virologi de la Centrul Medical din Erasmus – Olanda au demonstrat că un vaccin obişnuit de gripă pentru copii de fapt dăunează unui aspect esenţial din sistemul lor imunitar în lupta cu gripă. Acest studiu nu a fost condus de oameni de ştiinţă care militau împotriva vacinurilor. Dimpotrivă, a fost condus de cercetători pro-vaccinare, care şi-au dedicat întreaga carieră încercării de a dezvolta vaccinuri mai bune. Principalul autor Rogier Bodewes a transmis mesajul de trezire la realitate când a explicat că vaccinurile împotriva gripei “au potenţiale neajunsuri care au fost subapreciate până acum şi care sunt, de asemenea, subiectul unor dispute”.

Studiul a implicat o evaluare foarte avansată din punct de vedere ştiinţific a sistemului imunitar. Cercetătorii au colectat sânge de la 27 copii sănătoşi şi nevaccinaţi în jurul vârstei de 6 ani şi 14 copii cu fibroză chistică care au primit anual vaccinul antigripal. Copiii nevaccinaţi au avut un răspuns mai bun din punctul de vedere al sistemului imunitar, dându-le o protecţie mai vastă pentru ceea ce ar putea avea de înfruntat într-un sezon de gripă, inclusiv în cazul unei pandemii.

« Am îngrijit peste 30,000 sau 35,000 de copii de-a lungul anilor şi nu cred că am avut un singur caz de autism la copiii asistaţi la naştere de noi şi care nu au fost vaccinaţi… Fiecare doctor din această ţară a făcut ceva la fel de crâncen ca şi naziştii, fără să-şi dea seama,” a declarat Dr. Mayer Eisenstein.

Conform “Stării sănătăţii copiilor nevaccinaţi (aug 2011): Boli ale copiilor nevaccinaţi”, rezultatele arată că cei nevaccinaţi sunt mai puţin afectaţi de boli comune.

Astmul, febra fanului şi neurodermatita

Un studiu recent din Germania asupra unui număr de 17461 copii cu vârste cuprinse între 0-17 ani (KIGGS) a arătat că 4.7% din aceştia sufereau de astm, 10.7% dintre ei de febră fanului şi 13.2% de neurodermatita. Aceste numere diferă în ţări vestice, de exemplu astmul predomina în SUA la 6% dintre copii, în timp ce în Australia este vorba de un procent de 14-16% (Sănătatea Australiei 2004). Procentul de astm printre copiii nevaccinaţi este, conform studiului, de 0.2%, febra fanului de 1.5% şi neurodermatita de 2%.

Conform studiului KIGGS peste 40% dintre copiii cu vârste cuprinse între 3 şi 17 ani au dezvoltat sensibilitate la cel puţin un alergen testat (s-au făcut teste pentru 20 de alergeni obişnuiţi) şi 22,9% aveau o boală alergică. Deşi s-a efectuat o analiză a sângelui, mai puţin de 10% au declarat că aveau copii cu alergii.

Sunt şi cazuri de autism printre copiii nevaccinaţi. Cu toate acestea peste 80% au declarat că este o formă uşoară de autism sau o formă de funcţionare avansată. Dintre toţi participanţii au fost 4 cazuri de autism. Dintre aceştia 4, unul a avut rezultat pozitiv la testul de metale grele (mercur, aluminiu, arsenic), iar în altul mama fusese testată pozitiv pentru mercur.

Studiul KIGGS a arătat că 12.8% din copiii din Germania au avut herpes şi 11% au suferit de otita medie (o inflamare a urechii mijlocii). Dacă se compară cu copiii nevaccinaţi, se poate vedea că herpesul la copiii nevaccinaţi este extrem de rar (mai puţin de 0.5%)

La copiii cu vârste sub 3 ani negii sunt foarte rari. După 3 ani, însă, răspândirea acestora creşte. La grupa de vârstă cuprinsă între 4 şi 6 ani 5-10% dintre copii au negi, în grupa de vârstă de 16-18, 15-20% au negi. (Sursă: netdoktor.at). Numai 3% dintre copiii nevaccinaţi din studiul aveau negi.

“Am observat copiii nevaccinaţi că sunt mai sănătoşi, mai puternici şi mai viguroşi decât cei vaccinaţi. Alergiile, astmul, afecţiuni ale comportamentului, probleme cu atenţia şi paloare erau în mod clar mai comune la tinerii mei pacienţi vaccinaţi. Pacienţii mei nevaccinaţi, pe de altă parte, nu au suferit de vreo boală infecţioasă cu vreo freceventa sau severitate mai mari decât a celor vaccinaţi: sistemul lor imunitar de regulă s-a descurcat foarte bine cu acestea..” Philip Incao MD

Copiii nevaccinaţi sunt de 5 ori mai puţin predispuşi riscului de a avea astm decât cei vaccianti, de 2.5 ori mai puţin predispuşi să aibe probleme de piele şi de 8 ori mai puţin predispuşi să fie hiperactivi.
Copiii vaccinaţi sunt de 14 ori mai predispuşi să aibă astm decât cei nevaccinaţi şi de 9 ori mai predispuşi la probleme de piele

Întrebarea pe termen lung pe care susţinătorii vaccinurilor continua să o pună este cum va arăta sănătatea generală a acestei populaţii nevaccinate? Ei bine, din ce putem deduce din datele de până acum, există o indicaţie puternică ca aceşti copii nevaccinaţi vor forma într-o bună zi populaţiile cele mai sănătoase.
(http://viataverdeviu.ro/cei-mai-sanatosi-copii-in-viitor-vor-fi-cei-nevaccinati/)

Despre ţinerea de mână!

În gestica, rolul cel mai important, cel mai dinamic, cel mai lucrător îl au mâinile, mai mult sau mai puţin dependent sau chiar independent de cuvânt. Planarea mâinilor, în varii situaţii, intru supunere, poate fi un spectacol fascinant şi revelator. Prin mâna coboară „vizibil" binecuvântările lui Dumnezeu, prin mâna se transmite „vizibil" harul sfinţitor, prin mâini urca la Dumnezeu invocările noastre şi slăvirea noastră, făcându-ne trupul clepsidra intru captarea revărsării harului divin când ne întâlnim şi când ne despărţim ne dăm mâna intru deschidere binevoitoare spre celălalt. Chiar dacă, adesea, gestul a devenit pur formal, stăruie în el ceva din încărcătura-i originară şi necesară.

Ţinerea de mâna a iubitului şi a iubitei este un gest suprem. Icoana: iubiţi mergând de mână - în tăcere - prin Tăcere. Se privesc în tăcere. Îşi spun multe şi mult în acest fel. Sunt tăceri care deapănă. Şi viaţa înfiripă! Cât foc sacru se transmite, câtă mărturisire! Şi cu câtă puritate, cu câtă simplitate! Ce salt extraordinar în paradis mersul de mână al iubiţilor! În continuare, la nuntă, când sunt miri, li se pun mâinile una într-alta, în momentul în care preotul rosteşte, în cadrul unei rugăciuni de binecuvântare, către Dumnezeu, invocarea: „Uneşte-i pe dânşii într-un gând; încununează-i într-un trup; dăruieşte-le lor roadă pântecelui, dobândire de prunci buni." Este o tinere unică, pentru că, acum, mâinile sunt de acelaşi fel, mâna dreaptă a mirelui ţine mâna dreaptă a miresei! Se petrece în faţa mesei altarului, acum pusă pentru acest eveniment în mijlocul bisericii, masa încărcată cu bunătăţi sfinte sau sfinţite: sfânta evanghelie, sfânta cruce, luminile plutind în sfeşnice, vinul din „paharul mântuirii", prăjiturile făcute din materii cu mare încărcătură iconică (grâu, apă, lapte, miere).

Vezi uneori şi bătrâni ţinându-se de mână... Ne aducem aminte de versuri din poezia aceea, atât de delicată, a lui Ion Minulescu, intitulată Acuarela: „În orasu-n care plouă de trei ori pe săptămână/Un bătrân şi o bătrână/ Două jucării stricate/Merg ţinându-se de mână..."Poate că unora li se par puţin caraghioşi, puţin desueţi, dar câtă înduioşătoare mărturisire a unei vechi legături de iubire, astăzi încă arzând domol şi păstrător, cuprinde în el gestul ior, cu gust de amurg al unei zile frumoase! Căci cât o zi li se pare acum a fi fost viaţa lor...

Câteodată, ţii mai prelung mâna celuilalt între ale tale, spre a-ţi arăta mai apăsat compasiunea şi încurajarea sau spre a-ţi mărturisi dragul şi simpatia. Ţinerea de mână este mai greu de folosit ca gest simplu amical, deoarece presupune un anume tip de mare intimitate, o tandreţe care nu se potriveşte oricând şi oricum. Dintre gesturile fizice de iubire, ţinerea de mână este unul dintre cele mai decente, reprezintă atingerea cea mai curată, întăritoare, protectoare, pentru că păstrează o anumită proximitate justă a trupurilor, o depărtare care apropie şi mai tare. Într-o astfel de situare eşti mai ferit de păcate, inclusiv de cele cu gândul.
Când unul dintre cei doi este mai puternic, fie şi numai aparent, ţinerea de mână înseamnă purtare (de mână), înseamnă şi ducere (de mână). Totdeauna este însoţire de bunăvoie, impreuna-pornire la drum în aceeaşi direcţie, asumată, în vederea atingerii unei înalte ţinte comune. Mai mult chiar, în cazul iubiţilor, impreuna-alergare liberă şi bucuroasă, spre deosebire de îmbrăţişare, de pildă, care impune o oprire, o fixare într-un loc. O îmbrăţişare este mai fulguranta, mai repede trecătoare decât ţinerea de mână.  Ţinerea de mână arata o anumită dăruire de sine, sufletească îndeosebi. Cei doi devin prin mâinile lor vase comunicante. Este iubirea care se comunică între două fiinţe, ori de ce fel ar fi această iubire: eros, philia, storge sau agape. Deşi pare fragilă, este o legătură extrem de puternică, foarte greu de distrus în momentul exprimării ei. Nimeni nu poate interveni între cei doi, fără numai Dumnezeu cu harul Său, ca să adauge. Oricum, tinere de mână înseamnă şi susţinere, susţinere, tinere de inimi sus, cum suntem chemaţi şi îndemnaţi la Sfânta Liturghie, înainte ca Hristos să pogoare minunat în Sfânta Euharistie.

Dar iată şi gestul suprem al luării de mână! În scena iconografică ortodoxă a învierii, Adam şi Eva sunt traşi de mâna din iad de Hristos. El le da o mână de ajutor, o mână salvatoare (= mântuitoare). Noi suntem chemaţi că, în prelungirea gestului Sau, destinat fiecăruia dintre noi pentru a ne scoate din iadul nepăsării (= nepatimirii) noastre, să încercăm, pe cât cu putinţă, să întindem o mână de ajutor celor cu care ne este dat să ne întâlnim şi să ne însoţim pe parcursul acestei vieţii complicate. Să ne ţinem de mână intru curata şi înflăcărată iubire, prindere de curaj, întărire în nădejde!

(Costion Nicolescu - Extras din lucrarea "Carte pentru îndrăgostiţii care vor să se împrietenească", Ed. Sophia)

Iubeşte şi fă ce vrei!

Există multe lucruri care fac o căsnicie să reușească dar vom puncta doar trei ca fiind unele din cele mai importante:

1. Apreciere. Nici o căsătorie nu poate dezvolta armonios dacă nu există apreciere. Toată lumea în viață trebuie să se simtă apreciat la un moment dat de cineva . Și nimic nu poate ucide iubirea mai repede decât critica continuă . Când soții se apreciază reciproc prin gesturi mici sau mari ei sunt pe drumul cel bun. Soții își spun unul altuia că se iubesc, că se apreciază, iar prin acest lucru se alimentează o căsnicie bună. Acesta este o caracteristică care din păcate lipsește căsătoriilor din ziua de azi.

2. Iertare . Iertarea este esențială pentru o căsnicie fericită . Când doi tineri mă întrebă, "Credeți că mariajul nostru poate supraviețui ? " Răspunsul meu este întotdeauna , "Da , doar iertându-vă unul pe celălalt ." Și această iertare nu ar trebui să fie doar după o criză majoră în familie . Ar trebui să fie în fiecare zi . Într-o căsnicie reușită, soțul și soția își cer iertare în mod constant unul de la celălalt . Când nu ne cerem iertare , rana provocată partenerului rămâne nevindecată. De asemenea fără a-și cere iertare soții unul altuia relația lor va deveni rece și nici Dumnezeu nu va trimite binecuvântări peste cei doi.

3. Timp . O căsătorie ca să reușească are nevoie de timp . Nu se întâmplă peste noapte . Ea trebuie să crească . Este un proces lung și dificil , ca toate lucrurile bune din viață , ea se dezvoltă printr-un efort considerabil dar și prin luptă .
Nici o căsnicie nu este atât de bună încât să nu poată fi îmbunătățită, și nici atât de rea încât să fie pierdută, condiția esențială fiind  că persoanele implicate în ea să fie dispuse să crească împreună , prin harul lui Dumnezeu (Ieromonahul Ambrozie)

Domnul să binecuvânteze petrecerea dumneavoastră în noua casă, începutul vieţii Dumneavoastră de familie! Puneţi acest început cu frica lui Dumnezeu şi să vă duceţi viaţa întru slava Lui, şi totul va merge bine. Nu alergaţi după strălucire şi nu căutaţi ca ceilalţi să ofteze de mirare când vă văd! Trăiţi lin şi iarăşi lin! Fără zgomot şi zarvă, fără „mistere" şi clădire de castele în văzduh.

Să aveţi pace între voi, şi cu toţi împreună-locuitorii voştri, şi cu vecinii, şi puţină îndestulare, şi vă va fi îndeajuns. Apostolul scrie: Având hrană si îmbrăcăminte, cu acestea mulţumiţi să fim (l Tim. 6, Domnul să vă binecuvânteze!

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Mântuirea în viața de familie, Ed.Cartea Ortodoxă)

 Educaţia copilului începe încă din perioada sarcinii. Dacă mama care poartă în pântece se supără şi se mâhneşte, atunci şi fătul se tulbură în ea. Iar dacă mama se roagă şi trăieşte duhovniceşte, copilaşul din pântecele ei se sfinţeşte. De aceea, femeia atunci când este însărcinată trebuie să rostească Rugăciunea lui Iisus, să citească puţin din Evanghelie, să psalmodieze, să nu-şi pricinuiască nelinişti, dar şi ceilalţi să caute să nu o mâhnească. Făcând astfel, copilul care se va naşte va fi sfinţit, iar părinţii nu vor avea probleme cu el, nici când este mic, nici când va creşte mare.
Apoi, după ce se va naşte copilul, mama trebuie să-l alăpteze cât poate mai mult. Laptele mamei dă sănătate copiilor ei. Prin alăptare copiii nu sug numai lapte, ci şi dragoste, afecţiune, mângâiere, siguranţă, dobândind astfel un caracter puternic. Dar şi pe mamă o ajută alăptarea. Atunci când mamele nu-şi alăptează copiii, se creează anomalii în organismul lor, care pot duce chiar şi la extirparea sânului.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Viața de familie, Ed. Evanghelismos)

Cum sã îl distrugeţi în mod eficient, pe copilul vostru! Sfaturi utile!

1.Încã de când este mic, sã nu îi refuzaţi absolut nimic. Daţi-i orice îşi doreşte, orice cere, mai ales atunci când plânge. Astfel va creşte şi va crede cã toţi îi sunt datori cu toate şi cã are numai drepturi.

2.Când va începe sã vorbeascã urât şi sã ocãrascã, voi sã râdeţi. Astfel îl veţi face sã înţeleagã cã este foarte "deştept"!.

3.Nu îi spuneţi niciodatã: "Aceasta este o faptã rea!" Aşa spun numai cei cu concepţii învechite. Când mai târziu va creşte şi va întâlni greutãţile vieţii sau ceva rãu i se va întâmpla, atunci va avea certitudinea cã societatea este aceea care îl nedreptãţeşte.

4.Sã adunaţi voi, ceea ce el aruncã încolo şi încoace - cãrţi, haine, pantofi ...- Sã nu îi spuneţi niciodatã: "Adunã-le, pune-le la loc!" Astfel va crede cã mama este roaba sa, şi cã pentru toate sunt responsabili ceilalţi.

5.Lãsaţi-l sã vadã orice (mai ales la televizor) şi sã citeascã de toate, fãrã sã îl îndrumaţi niciodatã. 

Copilul vostru este genial şi ştie sã facã distincţie! Educaţia lui va fi astfel foarte vastã!

6.Sã nu îi daţi nici un fel de educaţie duhovniceascã. Sã vorbiţi în bãtaie de joc despre credinţã, Bisericã, preoţi şi despre toţi aceia care îi urmeazã. Când copilul va creşte, "va putea alege şi singur".

7.Daţi-i din belşug bani de cheltuialã, ca nu cumva sã se simtã mai prejos decât ceilalţi copii şi "ca sã nu ducã lipsã, aşa cum am dus noi". Când va creşte mare, va fi sigur cã valoarea unui om se judecã dupã câţi bani are, indiferent de modul prin care i-a dobândit.

8.Sã nu îi spuneţi niciodatã: "Fã asta!" sau "Nu face aia!", deoarece astfel se va simţi presat; nu respectaţi libertatea şi personalitatea lui. Se poate chiar sã îi provocaţi... anumite traume psihice! Atunci când va creşte va crede cã în viaţã trebuie numai sã porunceşti şi sã nu asculţi niciodatã de nimeni.

9.Sã vã certaţi, sã vã ocãrâţi, sã vã jigniţi unul pe celãlalt în faţa copiilor fãrã nici o ruşine. (Nu vã îngrijoraţi, nu îi veţi provoca astfel nici un fel de traumã psihicã! ). Mai târziu, când se va cãsãtori, i se va pãrea normal sã facã aceleaşi lucruri.

10.Când va începe sã cunoascã plãcerile trupeşti şi sã se afunde în plasa acestora, voi sã vã faceţi cã nu observaţi. Sã nu îi vorbiţi, sã nu îl îndrumaţi, sã nu îl sfãtuiţi. Lãsaţi-l sã se izbeascã singur de probleme, "de vreme ce aşa este firesc".

11.Sã îi luaţi întotdeauna apãrarea faţã de profesori sau vecini. Sã nu credeţi niciodatã cã "îngeraşul vostru" poate sã facã obrãznicii şi fapte rele. Certaţi-vã cu aceia care vã atrag atenţia în mod prietenesc şi bine intenţionat. Sunt invidioşi şi defãimãtori.

Când veţi merge la secţia de poliție, unde l-au arestat pentru cã a furat bani sau a consumat droguri, strigaţi cu putere în faţa tuturor cã este un copil rãu, un hoţ, cã v-aţi jertfit pentru binele lui dar nu aţi reuşit niciodatã sã îl faceţi sã înţeleagã. Astfel, voi veţi ieși basma curatã, justificaţi în faţa celorlalţi.

          

                    Pregãtiţi-vã pentru o viaţã plinã de durere şi tristeţe. O veţi avea!

(Irineu - Episcop de Ecaterinburg şi Irbitk, Mamă, ai grijă! : Călăuziri pentru creşterea şi educarea ortodoxă a copiilor, Editura Bunavestire)