În general, fără griji cum putem trăi?

Nu trebuie niciodată să forţăm cursul evenimentelor, ci să privim cu atenţie cum decurg ele şi să folosim acest lucru spre mântuirea noastră. În general, fără griji cum putem trăi? Nu există nici o astfel de lege. Cei mai mari pustnici aveau grădini de legume şi se îngrijeau, desigur, de ele. Trebuie numai să ne ducem sarcinile astfel încât grijile să nu ne absoarbă şi să ne dedicăm lor nu ca unor lucruri principale, ci ca unor lucruri suplimentare.Tineretul vrea să trăiască pe pământ în chip pământesc. Doar fără aceasta nici nu se poate, pentru că suntem pământeni. Numai că nu trebuie să uităm că pe pământ suntem pentru un timp - şi este scurt; chiar dacă suntem pământeni, totuşi nu pentru pământ am primit existenţa.
 (Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înțelepte, Ed.Cartea Orodoxă)
 

Dacă tu crezi că poartă Dumnezeu grijă de tine, de ce te îngrijorezi pentru cele vremelnice şi pentru trebuinţele trupului? Iar de nu crezi că-ţi poartă Dumnezeu de grijă, şi pentru aceea te îngrijeşti singur de trebuinţele tale, atunci eşti cel mai ticălos dintre oameni (Ps. 54, 25). Şi la ce trăieşti, sau vei trăi? Aruncă grija ta spre Domnul şi El te va hrăni (Prov. 3, 25); şi nu te vei îngrozi de îngrozirea care vine asupră-ţi. Dacă cineva s-a dăruit lui Dumnezeu are mintea liniştită. Că fară neagoniseală, nu poate sufletul să se desfacă de tulburarea gândurilor; şi fără pacea simţurilor, nu va simţi sufletul pacea minţii. Fără să intre în ispite, nu-şi va înţelepţi nimeni duhul şi nimeni nu va cunoaşte subtilitatea gândurilor, fără să citească până la istovire.

  (Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Ed.Bunavestire)

 

 Omul mândru se teme de reproşuri, dar cel smerit nicidecum. Cine a dobândit smerenia lui Hristos doreşte totdeauna să i se facă reproşuri, primeşte cu bucurie ocările şi se întristează când este lăudat. Dar aceasta nu este decât primul început al smereniei. Când sufletul cunoaşte prin Duhul Sfânt cât de blând şi smerit este Domnul, atunci se vede pe sine mai rău decât toţi păcătoşii şi se bucură să stea pe gunoaie în zdrenţe ca Iov şi să vadă pe oameni în Duhul Sfânt strălucitori şi asemenea lui Hristos. Dă, Milostive Doamne, tuturor să guste smerenia lui Hristos care e de nedescris şi atunci sufletul nu va mai dori nimic, ci va trăi veşnic în smerenie, iubire şi blândeţe.

  (Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Ed.Deisis)