Castitatea reprezintă baza căsătoriei!

Cel mai des, noi gândim castitatea din perspectiva relaţiilor trupeşti. Castitatea vine însă mult mai devreme decât începutul oricăror relaţii trupeşti dintre soţ şi soţie. Castitatea stă în a vedea în omul pe care îl priveşti frumuseţea pe care Dumnezeu a pus-o în el, a vedea chipul lui Dumnezeu, pe care nu este îngăduit să îl întinăm, să-l vedem pe om în frumuseţea aceasta şi să slujim creşterii ei necurmate şi nepătate de nimic. Castitatea stă în a păzi cu înţelepciune integritatea propriului suflet şi a sufletului celuilalt. În acest sens castitatea stă la temelia căsătoriei - nu numai a relaţiilor sufleteşti, ci şi a celor trupeşti, fiindcă ea exclude grosolănia, foamea şi setea de relaţie trupească şi o transformă pe aceasta în unire evlavioasă a doi oameni, când însoţirea trupurilor reprezintă, se poate spune, o încununare a iubirii, a unităţii care trăieşte şi arde în inimile lor şi în viaţa lor.
Castitatea nu numai că este compatibilă cu căsnicia: castitatea reprezintă baza căsătoriei, când doi oameni se pot privi unul pe celălalt şi îşi pot vedea frumuseţea unul altuia ca pe un lucru sfânt, care le-a fost încredinţat şi pe care trebuie nu numai să-l păzească, ci şi să-l ducă la desăvârşirea deplină.

La modul ideal, relațiile dintre soț și soție înseamnă nu lăcomie, nu dorință de a stăpâni, nu exploatare prădalnică, ci vedere evlavioasă, și dăruire de sine, si primirea celuilalt în tine însuți prin dragoste, prin taina contemplativă a dragostei. Acesta este idealul căsătoriei.
Bineînțeles, în lumea căzută acționează în căsnicie și alte forțe. Există lăcomia, însă uneori cei doi sunt uniți de o dragoste care șterge toate hotarele. Ei au devenit de acum una. Când se naște un copil, acesta reprezintă nu rodul prădălniciei, ci rodul dăruirii de sine al unui om față de alt om, a unei  jumătăți față de cealaltă jumătate.
 (Mitropolitul Antonie al Surojului, Cum să întemeiem o familie ortodoxă)