Dacă femeii îi este dată frumuseţea, iar bărbatului dorinţa, este tocmai ca să înlesnească apariţia dragostei. Nu fiţi, aşadar, poruncitori pentru că femeia vă este supusă – şi, voi, femeilor, nu zămisliţi trufie pentru că bărbatul vă iubeşte. Nici gingăşia bărbatului nu se cade să sucească mintea nevestei, nici supunerea femeii să nu deştepte trufie în sufletul soţului.
Dumnezeu v-a hărăzit pe nevasta voastră ca s-o iubiţi din ce în ce mai mult – şi el a făcut aşa, o, femeie, ca să fii iubită spre a putea purta fără trudă îndatorirea de a fi supusă. Nu vă înspăimântaţi de această supunere. A fi supusă celui pe care-l iubeşti, nu-i lucru greu. Iar voi, nu vă temeţi să iubiţi, căci aceea pe care o iubiţi, vă este supusă, împreună petrecerea nu s-ar fi putut săvârşi altfel, voi aţi primit de la fire împuternicirea trebuitoare, primiţi, aşadar, legătura pe care o porunceşte dragostea.
(Sf.Ioan Gură de Aur)
- Poate unul dintre soţi să îl refuze pe celălalt în relaţii intime?
- Dacă ambii sunt credincioşi, astfel de probleme nici nu apar. Ei ştiu când sunt permise aceste relaţii si când nu. Cu toate acestea, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Când într-o familie unul dintre soţi este necredincios, pentru a păstra pacea, se permite apropierea fizică chiar şi în post”.
(Pr. Evghenie Şestun, "Familia ortodoxă", Ed. Sophia)
Acolo unde stăpânesc înţelegerea, pacea, dragostea, acolo curg toate bunătăţile, soţii sunt la adăpostul oricăror vrăjmăşii. Ei stau ca înconjuraţi de un zid puternic şi de netrecut şi vor avea pacea cea după voia lui Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu