Despre ţinerea de mână!

În gestica, rolul cel mai important, cel mai dinamic, cel mai lucrător îl au mâinile, mai mult sau mai puţin dependent sau chiar independent de cuvânt. Planarea mâinilor, în varii situaţii, intru supunere, poate fi un spectacol fascinant şi revelator. Prin mâna coboară „vizibil" binecuvântările lui Dumnezeu, prin mâna se transmite „vizibil" harul sfinţitor, prin mâini urca la Dumnezeu invocările noastre şi slăvirea noastră, făcându-ne trupul clepsidra intru captarea revărsării harului divin când ne întâlnim şi când ne despărţim ne dăm mâna intru deschidere binevoitoare spre celălalt. Chiar dacă, adesea, gestul a devenit pur formal, stăruie în el ceva din încărcătura-i originară şi necesară.

Ţinerea de mâna a iubitului şi a iubitei este un gest suprem. Icoana: iubiţi mergând de mână - în tăcere - prin Tăcere. Se privesc în tăcere. Îşi spun multe şi mult în acest fel. Sunt tăceri care deapănă. Şi viaţa înfiripă! Cât foc sacru se transmite, câtă mărturisire! Şi cu câtă puritate, cu câtă simplitate! Ce salt extraordinar în paradis mersul de mână al iubiţilor! În continuare, la nuntă, când sunt miri, li se pun mâinile una într-alta, în momentul în care preotul rosteşte, în cadrul unei rugăciuni de binecuvântare, către Dumnezeu, invocarea: „Uneşte-i pe dânşii într-un gând; încununează-i într-un trup; dăruieşte-le lor roadă pântecelui, dobândire de prunci buni." Este o tinere unică, pentru că, acum, mâinile sunt de acelaşi fel, mâna dreaptă a mirelui ţine mâna dreaptă a miresei! Se petrece în faţa mesei altarului, acum pusă pentru acest eveniment în mijlocul bisericii, masa încărcată cu bunătăţi sfinte sau sfinţite: sfânta evanghelie, sfânta cruce, luminile plutind în sfeşnice, vinul din „paharul mântuirii", prăjiturile făcute din materii cu mare încărcătură iconică (grâu, apă, lapte, miere).

Vezi uneori şi bătrâni ţinându-se de mână... Ne aducem aminte de versuri din poezia aceea, atât de delicată, a lui Ion Minulescu, intitulată Acuarela: „În orasu-n care plouă de trei ori pe săptămână/Un bătrân şi o bătrână/ Două jucării stricate/Merg ţinându-se de mână..."Poate că unora li se par puţin caraghioşi, puţin desueţi, dar câtă înduioşătoare mărturisire a unei vechi legături de iubire, astăzi încă arzând domol şi păstrător, cuprinde în el gestul ior, cu gust de amurg al unei zile frumoase! Căci cât o zi li se pare acum a fi fost viaţa lor...

Câteodată, ţii mai prelung mâna celuilalt între ale tale, spre a-ţi arăta mai apăsat compasiunea şi încurajarea sau spre a-ţi mărturisi dragul şi simpatia. Ţinerea de mână este mai greu de folosit ca gest simplu amical, deoarece presupune un anume tip de mare intimitate, o tandreţe care nu se potriveşte oricând şi oricum. Dintre gesturile fizice de iubire, ţinerea de mână este unul dintre cele mai decente, reprezintă atingerea cea mai curată, întăritoare, protectoare, pentru că păstrează o anumită proximitate justă a trupurilor, o depărtare care apropie şi mai tare. Într-o astfel de situare eşti mai ferit de păcate, inclusiv de cele cu gândul.
Când unul dintre cei doi este mai puternic, fie şi numai aparent, ţinerea de mână înseamnă purtare (de mână), înseamnă şi ducere (de mână). Totdeauna este însoţire de bunăvoie, impreuna-pornire la drum în aceeaşi direcţie, asumată, în vederea atingerii unei înalte ţinte comune. Mai mult chiar, în cazul iubiţilor, impreuna-alergare liberă şi bucuroasă, spre deosebire de îmbrăţişare, de pildă, care impune o oprire, o fixare într-un loc. O îmbrăţişare este mai fulguranta, mai repede trecătoare decât ţinerea de mână.  Ţinerea de mână arata o anumită dăruire de sine, sufletească îndeosebi. Cei doi devin prin mâinile lor vase comunicante. Este iubirea care se comunică între două fiinţe, ori de ce fel ar fi această iubire: eros, philia, storge sau agape. Deşi pare fragilă, este o legătură extrem de puternică, foarte greu de distrus în momentul exprimării ei. Nimeni nu poate interveni între cei doi, fără numai Dumnezeu cu harul Său, ca să adauge. Oricum, tinere de mână înseamnă şi susţinere, susţinere, tinere de inimi sus, cum suntem chemaţi şi îndemnaţi la Sfânta Liturghie, înainte ca Hristos să pogoare minunat în Sfânta Euharistie.

Dar iată şi gestul suprem al luării de mână! În scena iconografică ortodoxă a învierii, Adam şi Eva sunt traşi de mâna din iad de Hristos. El le da o mână de ajutor, o mână salvatoare (= mântuitoare). Noi suntem chemaţi că, în prelungirea gestului Sau, destinat fiecăruia dintre noi pentru a ne scoate din iadul nepăsării (= nepatimirii) noastre, să încercăm, pe cât cu putinţă, să întindem o mână de ajutor celor cu care ne este dat să ne întâlnim şi să ne însoţim pe parcursul acestei vieţii complicate. Să ne ţinem de mână intru curata şi înflăcărată iubire, prindere de curaj, întărire în nădejde!

(Costion Nicolescu - Extras din lucrarea "Carte pentru îndrăgostiţii care vor să se împrietenească", Ed. Sophia)

Iubeşte şi fă ce vrei!

Există multe lucruri care fac o căsnicie să reușească dar vom puncta doar trei ca fiind unele din cele mai importante:

1. Apreciere. Nici o căsătorie nu poate dezvolta armonios dacă nu există apreciere. Toată lumea în viață trebuie să se simtă apreciat la un moment dat de cineva . Și nimic nu poate ucide iubirea mai repede decât critica continuă . Când soții se apreciază reciproc prin gesturi mici sau mari ei sunt pe drumul cel bun. Soții își spun unul altuia că se iubesc, că se apreciază, iar prin acest lucru se alimentează o căsnicie bună. Acesta este o caracteristică care din păcate lipsește căsătoriilor din ziua de azi.

2. Iertare . Iertarea este esențială pentru o căsnicie fericită . Când doi tineri mă întrebă, "Credeți că mariajul nostru poate supraviețui ? " Răspunsul meu este întotdeauna , "Da , doar iertându-vă unul pe celălalt ." Și această iertare nu ar trebui să fie doar după o criză majoră în familie . Ar trebui să fie în fiecare zi . Într-o căsnicie reușită, soțul și soția își cer iertare în mod constant unul de la celălalt . Când nu ne cerem iertare , rana provocată partenerului rămâne nevindecată. De asemenea fără a-și cere iertare soții unul altuia relația lor va deveni rece și nici Dumnezeu nu va trimite binecuvântări peste cei doi.

3. Timp . O căsătorie ca să reușească are nevoie de timp . Nu se întâmplă peste noapte . Ea trebuie să crească . Este un proces lung și dificil , ca toate lucrurile bune din viață , ea se dezvoltă printr-un efort considerabil dar și prin luptă .
Nici o căsnicie nu este atât de bună încât să nu poată fi îmbunătățită, și nici atât de rea încât să fie pierdută, condiția esențială fiind  că persoanele implicate în ea să fie dispuse să crească împreună , prin harul lui Dumnezeu (Ieromonahul Ambrozie)

Domnul să binecuvânteze petrecerea dumneavoastră în noua casă, începutul vieţii Dumneavoastră de familie! Puneţi acest început cu frica lui Dumnezeu şi să vă duceţi viaţa întru slava Lui, şi totul va merge bine. Nu alergaţi după strălucire şi nu căutaţi ca ceilalţi să ofteze de mirare când vă văd! Trăiţi lin şi iarăşi lin! Fără zgomot şi zarvă, fără „mistere" şi clădire de castele în văzduh.

Să aveţi pace între voi, şi cu toţi împreună-locuitorii voştri, şi cu vecinii, şi puţină îndestulare, şi vă va fi îndeajuns. Apostolul scrie: Având hrană si îmbrăcăminte, cu acestea mulţumiţi să fim (l Tim. 6, Domnul să vă binecuvânteze!

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Mântuirea în viața de familie, Ed.Cartea Ortodoxă)

 Educaţia copilului începe încă din perioada sarcinii. Dacă mama care poartă în pântece se supără şi se mâhneşte, atunci şi fătul se tulbură în ea. Iar dacă mama se roagă şi trăieşte duhovniceşte, copilaşul din pântecele ei se sfinţeşte. De aceea, femeia atunci când este însărcinată trebuie să rostească Rugăciunea lui Iisus, să citească puţin din Evanghelie, să psalmodieze, să nu-şi pricinuiască nelinişti, dar şi ceilalţi să caute să nu o mâhnească. Făcând astfel, copilul care se va naşte va fi sfinţit, iar părinţii nu vor avea probleme cu el, nici când este mic, nici când va creşte mare.
Apoi, după ce se va naşte copilul, mama trebuie să-l alăpteze cât poate mai mult. Laptele mamei dă sănătate copiilor ei. Prin alăptare copiii nu sug numai lapte, ci şi dragoste, afecţiune, mângâiere, siguranţă, dobândind astfel un caracter puternic. Dar şi pe mamă o ajută alăptarea. Atunci când mamele nu-şi alăptează copiii, se creează anomalii în organismul lor, care pot duce chiar şi la extirparea sânului.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Viața de familie, Ed. Evanghelismos)

Cum sã îl distrugeţi în mod eficient, pe copilul vostru! Sfaturi utile!

1.Încã de când este mic, sã nu îi refuzaţi absolut nimic. Daţi-i orice îşi doreşte, orice cere, mai ales atunci când plânge. Astfel va creşte şi va crede cã toţi îi sunt datori cu toate şi cã are numai drepturi.

2.Când va începe sã vorbeascã urât şi sã ocãrascã, voi sã râdeţi. Astfel îl veţi face sã înţeleagã cã este foarte "deştept"!.

3.Nu îi spuneţi niciodatã: "Aceasta este o faptã rea!" Aşa spun numai cei cu concepţii învechite. Când mai târziu va creşte şi va întâlni greutãţile vieţii sau ceva rãu i se va întâmpla, atunci va avea certitudinea cã societatea este aceea care îl nedreptãţeşte.

4.Sã adunaţi voi, ceea ce el aruncã încolo şi încoace - cãrţi, haine, pantofi ...- Sã nu îi spuneţi niciodatã: "Adunã-le, pune-le la loc!" Astfel va crede cã mama este roaba sa, şi cã pentru toate sunt responsabili ceilalţi.

5.Lãsaţi-l sã vadã orice (mai ales la televizor) şi sã citeascã de toate, fãrã sã îl îndrumaţi niciodatã. 

Copilul vostru este genial şi ştie sã facã distincţie! Educaţia lui va fi astfel foarte vastã!

6.Sã nu îi daţi nici un fel de educaţie duhovniceascã. Sã vorbiţi în bãtaie de joc despre credinţã, Bisericã, preoţi şi despre toţi aceia care îi urmeazã. Când copilul va creşte, "va putea alege şi singur".

7.Daţi-i din belşug bani de cheltuialã, ca nu cumva sã se simtã mai prejos decât ceilalţi copii şi "ca sã nu ducã lipsã, aşa cum am dus noi". Când va creşte mare, va fi sigur cã valoarea unui om se judecã dupã câţi bani are, indiferent de modul prin care i-a dobândit.

8.Sã nu îi spuneţi niciodatã: "Fã asta!" sau "Nu face aia!", deoarece astfel se va simţi presat; nu respectaţi libertatea şi personalitatea lui. Se poate chiar sã îi provocaţi... anumite traume psihice! Atunci când va creşte va crede cã în viaţã trebuie numai sã porunceşti şi sã nu asculţi niciodatã de nimeni.

9.Sã vã certaţi, sã vã ocãrâţi, sã vã jigniţi unul pe celãlalt în faţa copiilor fãrã nici o ruşine. (Nu vã îngrijoraţi, nu îi veţi provoca astfel nici un fel de traumã psihicã! ). Mai târziu, când se va cãsãtori, i se va pãrea normal sã facã aceleaşi lucruri.

10.Când va începe sã cunoascã plãcerile trupeşti şi sã se afunde în plasa acestora, voi sã vã faceţi cã nu observaţi. Sã nu îi vorbiţi, sã nu îl îndrumaţi, sã nu îl sfãtuiţi. Lãsaţi-l sã se izbeascã singur de probleme, "de vreme ce aşa este firesc".

11.Sã îi luaţi întotdeauna apãrarea faţã de profesori sau vecini. Sã nu credeţi niciodatã cã "îngeraşul vostru" poate sã facã obrãznicii şi fapte rele. Certaţi-vã cu aceia care vã atrag atenţia în mod prietenesc şi bine intenţionat. Sunt invidioşi şi defãimãtori.

Când veţi merge la secţia de poliție, unde l-au arestat pentru cã a furat bani sau a consumat droguri, strigaţi cu putere în faţa tuturor cã este un copil rãu, un hoţ, cã v-aţi jertfit pentru binele lui dar nu aţi reuşit niciodatã sã îl faceţi sã înţeleagã. Astfel, voi veţi ieși basma curatã, justificaţi în faţa celorlalţi.

          

                    Pregãtiţi-vã pentru o viaţã plinã de durere şi tristeţe. O veţi avea!

(Irineu - Episcop de Ecaterinburg şi Irbitk, Mamă, ai grijă! : Călăuziri pentru creşterea şi educarea ortodoxă a copiilor, Editura Bunavestire)

Manifestarea iubirii bărbatului faţă de femeia sa!

Câteva din sfaturile Sfântului Ioan Gură de Aur:

„Să-i spui cuvinte de dragoste:... Eu, dintre toate lucrurile, mai mult cinstesc iubirea ta şi nimic nu-mi este atât de chinuitor şi neplăcut pe cât a mă afla undeva departe de tine. Şi dacă ar trebui să le pierd pe toate, şi dacă aş fi în cele mai mari primejdii, orice lucru aş păţi, toate le pot suferi şi purta câtă vreme tu îmi eşti bine. Şi copiii atunci îmi sunt doriţi, când tu ne arăţi dragoste...

Poate că ea îţi va spune cândva: Niciodată până acum nu am cheltuit din ale tale, le am încă pe ale mele, pe care mi le-au dăruit părinţii mei. Atunci tu să-i spui: Ce spui, buna mea soţie? Tu le ai încă pe ale tale? Care cuvânt poate să fie mai urât decât acesta? Nu mai ai trup care să fie al tău şi ai bani? Nu mai suntem două trupuri după nuntă, ci am devenit unul. Nu avem două averi, ci una. Toate sunt ale tale şi eu sunt al tău, fata mea. Aceasta mă sfătuieşte Apostolul Pavel spunând că bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia. Şi dacă eu nu am stăpânire asupra trupului meu, ci tu, cu cât mai mult banii sunt ai tăi! Niciodată să nu-i vorbeşti într-un mod banal, ci cu prietenie, cu respect şi multă dragoste. Să o preţuieşti şi nu se va afla în ea nevoia de a căuta preţuire de la alţii... Să o cinsteşti mai mult decât orice şi oricine, pentru toate, pentru frumuseţe, pentru înţelepciunea ei, şi să o lauzi. Să faci vădit faptul că îţi place compania ei şi că preferi să rămâi acasă, ca să fii împreună cu ea, decât să ieşi în piaţă. Dintre toţi prietenii să o preferi pe ea, iar pe copiii pe care ţi i-a dăruit tot din pricina ei să-i iubeşti.”

(Gheronda Iosif Vatopedinul, Dialoguri la Athos, Editura Doxologia)

Duminica întâi din Post (a Ortodoxiei) (Ioan 1, 43-51) - Predica Sf.Ioan de Kronstadt

Iubiţi fraţi, iubite surori!

Mă fericesc pe mine insumi si va fericesc pe multi dintre voi pentru negraita milostivire dumnezeiasca, pentru innoirea duhovniceasca primita prin nevointa rugaciunii, postirii si pocaintei, iar mai ales prin impartasirea cu Preacuratele si de viata Facatoarele Taine ale Trupului si Sangelui Domnului. Si in această scurta vreme aţi putut cunoaşte din proprie experienţă folosul postului şi al rugăciunii, ca sa nu mai zic de folosul postirii, spovedaniei si impartasaniei – daca, bineinteles, ne-am folosit fara fatarnicie de acest rastimp spre mantuirea noastra si am indeplinit cu sinceritate conditia postirii:daca ne-am infranat de la mancarea si bautura prisositoare, daca ne-am rugat si ne-am smerit fara prefacatorie inaintea lui Dumnezeu si a aproapelui, daca am fost milostivi, daca ne-am dat seama de multimea nedreptatilor si nelegiuirilor si ne-a parut cu adevarat rau pentru ele, daca am luat hotararea neclintita de a nu le mai savarsi si, in fine daca ni le-am recunoscut fara prefacatorie si am primit dezlegare si iertare de ele, invrednicindu-ne sa gustam din hrana cea de viata facatoare.

Dar toti am primit cu adevarat folos de la saptamana care a trecut? Inimile noastre s-au apropiat, oare, de Dumnezeu, de Preacurata maica a Vietii, de Biserica, de sfantul inger pazitor si de sfintii lui Dumnezeu? Cu adevarat am indragit dreptatea si virtutea si am urat toata nedreptatea si faradelegea? Cu adevarat Il iubim pe Dumnezeu, cu adevarat ne iubim aproapele? Simtim o mai mare inrudire duhovniceasca intre noi, cum se cuvine unor madulare ale trupului celui unul al lui Hristos, unor madulare ale lui Hristos? Fiindca una e painea Tainei, un singur trup suntem cei multi, caci toti ne impartasim din una si aceeasi paine (v. I Cor. 10, 17).

Simtim, oare, cu inima ca suvoaiele faradelegii nu se mai revarsa cu aceeasi obraznicie si silnicie asupra sufletului nostru ca inainte de postire si impartasire, au secat, oare, intr-o buna masura, am devenit, oare, mai curati, mai liberi, mai liniştiţi, mai nepătimaşi, mai buni, mai blânzi, mai inclinaţi spre tot ce este bun şi folositor? S-a micşorat, oare, in noi lăcomia de plăcerile şi de câştigurile trupeşti? Am devenit mai blânzi, mai răbdători, mai ingăduitori faţă de aproapele? Am inceput, oare, să privim mai des spre Cer, spre patria noastră cea adevărată şi veşnică, şi să ne uităm cu mai puţină impătimire la toate cele pământeşti, inţelegând că acestea sunt vremelnice şi degrab trecătoare? Căci iată câţi dintre noi sunt răpiţi de moarte, care îşi ia neincetat jertfele… Dacă aşa stau lucrurile, dacă am devenit mai buni şi mai inţelepţi, iarăşi mă fericesc pe mine însumi şi vă fericesc şi pe voi pentru marea milostivire dumnezeiască, şi totodată mă rog ca Domnul să intărească această bună aşe-zare şi dispoziţie a inimii in mine şi in voi — dar nimeni dintre noi să nu se lase amăgit de gândul viclean că acum, slavă lui Dumnezeu, ne-am descarcat de povara păcatelor şi putem iarăşi sa trăim aşa cum am trăit inainte şi să păcătuim aşa cum am păcătuit inainte (căci, zicem noi, „cine e fără de păcat?…”). Este adevărat, fraţilor şi surorilor, ca nimeni nu-i fără de păcat, dar să trăim aşa cum am trăit şi să păcătuim la fel ca inainte, după ce ne-am innoit prin pocăinţă şi impărtăşire, este necuviincios pentru creştin. Prin duhovnic, Sfânta Biserică îl povăţuieşte aşa pe orice om care se pocăieşte:

„De toate acestea dator eşti să te păzeşti de acum înainte, de vreme ce te-ai botezat cu al doilea botez, după rânduiala Tainei creştineşti. Pune, dar, inceput bun, cu ajutorul lui Dumnezeu, şi mai vârtos te păzeşte ca să nu te mai intorci la greşalele pe care le-ai făcut, ca să nu fii de râs şi de batjocură diavolilor şi lumii, ci să trăieşti cinstit, şi drept, şi evlavios, “ca să-ţi ajute Dumnezeu cu harul Său.”

Iată, deci, ce-l indeamnă Biserica pe cel ce s-a pocăit. De altfel, şi bunul simţ ne invaţă acelaşi lucru, căci cine vrea să se murdărească dinadins după ce s-a spălat? Numai porcul, după ce a fost spălat, se duce să, se tăvălească iar in noroi; doar câinelui îi sta in fire să se intoarcă la vărsătura sa (v. II Ptr. 2, 22).

Iată, te-ai făcut sănătos: de acum -să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva şi mai rău (In 5, 14),

 îi spune Domnul paraliticului vindecat. Si cu noi se poate intâmpla ceva foarte rău dacă nu ne vom ingriji de virtute după pocăinţă; atunci, harul lui Dumnezeu ne va părăsi, din pricina nepăsării noastre şi a neluării-aminte la sine. Pocăinţa şi impărtăşania ne deschid Cerul şi impărăţia cerurilor, pentru că, spune Domnul,

"cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sangele Meu are viaţă veşnică — rămâne în Mine, şi Eu in el (In 6, 54, 56)."

Ni s-a deschis Cerul prin pocăinţa şi împărtăşanie, după cuvântul Scripturii: de acum veţi vedea cerurile deschise: ce minunată milostivire! Prin păcatele noastre a fost inchis ca şi cu nişte zăvoare şi lacăte cât se poate de tari: să ne folosim, deci, de această milostivire dumnezeiască, atâta timp cât nu s-a inchis incă in faţa noastră, caci numai Dumnezeu ştie dacă se va deschide pentru noi iarăşi dupâ ce vom inchide din nou prin păcatele săvârşite de bunăvoie. In faţa multora ea s-a inchis pentru totdeauna. AMIN!

Când ești pregătit pentru viața de familie, Dumnezeu îți trimite persoana potrivită!

Se întâmplă ca omul pur și simplu să nu fie gata de întemeierea unei familii. Când fata este pregătită pentru viața de familie, Domnul îi trimite omul potrivit. Ea poate fi și urâțică, și prostuță, cum o fi, dar El îi va trimite om, pe când alta poate fi și frumoasă, dar nu i se dă om, fiindcă nu este pregătită.
În general, trebuie înțeles că temeiul dragostei este Dumnezeu, El e izvorul ei. Odată născut, pruncul se hrănește nu doar cu lapte, ci și cu dragostea părintească, și va căuta toată viața această dragoste, cunoscându-o (așa ar trebui) încă din primele zile de viață. Acest sistem de viață - dragostea între oameni - este lăsat de Dumnezeu, iar dragoste - acesta este un moment foarte important - cere jerfelnicie. Uneori este îmbinată cu suferința.
Cel mai înfricoșător lucru este că omul contemporan înțelege dragostea numai ca plăcere. El nu acceptă suferințele și vrea să trăiască numai în desfătări - dar dacă în viața omului nu există suferințe, este neroditor.

(Dmitrii Semenik, Dragostea adevărată: taina dragostei înainte și după căsătorie, Editura Sophia)

Inima în Marele Post (Sf.Nicolae Velimirovici)

„Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima, căci din ea izvorăşte viaţa.” (Pilde 4:23)

1. Gospodarul îşi păzeşte de păsări ţarina însămânţată, şi de omizi livada şi îşi păzeşte de fiare stâna, dar nimic altceva nu îşi păzeşte gospodarul precum casa de tâlhari, de foc, de ape, de fulgere, şi de toată necurăţia. Ce e casa pentru gospodărie, este inima pentru om. Pentru acesta s’a zis: „Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima”.

2. Din inimă izvorăşte sânge, iar în sânge e sufletul. Precum e sufletul în inimă, aşa e în tot omul. Dacă apa în izvor este sărată, este sărată şi în râu; dacă e dulce în izvor, va fi dulce şi în râu. Cum e izvorul, aşa-i şi vărsarea râului.

3. Dacă şarpele te muşcă de deget, otrava lui n’ar lucra, dacă sângele n’ar duce-o la inimă. Când doctorul pune pe deget un leac, leacul nu ar ajuta dacă sângele nu l-ar duce la inimă. La inimă ajunge şi otrava, şi leacul. Tot ce otrăveşte viaţa şi tot ce lecuieşte viaţa trebuie să ajungă la inimă şi să treacă prin inimă.

4. Acolo unde este centrul sistemului circulator sanguin trupesc, acolo este şi centrul sistemului circulator duhovnicesc. Inima trupească este organ al inimii duhovniceşti. Şi chiar dacă asta este realitatea, totuşi şi această realitate e o mare taină.

5. Cu adevărat de nepătruns este această taină pentru mintea noastră, pentru că mintea este mai mică decât inima,  iar inima cuprinde mintea, nu mintea inima. Partea nu înţelege întregul şi nici cele mai de jos nu înţeleg cele înalte. Dumnezeu aşa a vrut şi aşa a rânduit. Fericit este cel ce mai puţin cercetează tainele fiinţei lui Dumnezeu şi mai mult ascultă de poruncile lui Dumnezeu şi mai mult simte iubirea lui Dumnezeu în inima lui!

6. Sufletul este înveşmântat în porfira sângelui; iar când veşmântul este aşa de simţitor, cu atât mai mult este ceea ce acoperă veşmântul! Precum un pai poate molipsi şi strica sângele, aşa şi un singur cuvânt, o singură privire, un singur gând poate molipsi şi strica sufletul.

7. De aceea, să asculţi de doctorul omenesc când te învaţă: Îngrijeşte-te de sângele tău! Dar cu atât mai mult, să asculţi de doctorul Dumnezeu, când îţi porunceşte: Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima, căci din ea izvorăşte viaţa. Păzeşte-ţi inima în inimă, miezul în coajă, flacăra în sânge, viaţa în veşmântul trupului. Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima, fiul meu – zice Domnul.

8. Când şarpele muşcă mâna, mâna se leagă cu un garou, ca sângele otrăvit din mână să nu se ducă în inimă şi să strice izvorul sângelui. Când auzi un cuvânt rău, astupă-ţi auzul, ca otrava cuvântului să nu coboare până la inima ta şi să nu strice izvorul vieţii tale, fiul meu!

9. Când vine bogăţia, nu îţi lipi inima de ea, spune Înţelepciunea în Cartea Vieţii. Îngrădeşte-ţi inima de bogăţie cu un gard înalt până la ceruri, ca inima ta neîntinată şi curată să se păzească pentru Cel ce o caută zicând: Fiule, dă-mi inima ta!

10. Mai stă scris în Cartea Vieţii: Inima împăratului este în mâna lui Dumnezeu. Dacă împărăţeşti asupra patimilor atunci eşti un împărat adevărat. Atunci inima ta este în mâna lui Dumnezeu. Iar această mână conduce fără greşală inima ta şi o îndreaptă spre împărăţia luminii şi a vieţii veşnice.

11. Dacă în cea dintâi săptămână a Postului Mare ţi-ai întărit convingerea că inima ta este a Dumnezeului şi Tatălui tău; dacă te-ai hotărât cu tărie să i-o dai Lui, atunci în a doua săptămână învaţă să îţi păzeşti inima. Deprinde-te cu lupta vitejească pentru neîntinarea şi curăţia inimii tale, pentru a putea întoarce acest dar Celui ce ţi-a dăruit toate.

12. Luminează-ţi inima cu credinţa, întăreşte-o cu nădejdea, încălzeşte-o cu dragostea, cădeşte-o cu rugăciunea, curăţă-o cu lacrimile, hrăneşte-o cu Sângele Domnului şi o înalţă spre cer precum o candelă aprinsă. Numai aşa vei putea aştepta cu pace trecerea din această lume pământească în lumea cerească, fără cutremurul păcătosului sau mustrarea conştiinţei. De aceea, în această a doua săptămână a Postului Mare, înnoieşte des sfatul Tatălui: Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima, căci din ea izvorăşte viaţa.

(Sf. Nicolae Velimirovici – „Inima în Marele Post”)