Music Player

duminică, 8 august 2010

Sfantul Ioan Iacob de la Neamt - despre intristare


In Patericul Sfintilor Parinti scrie despre un frate care mult se intrista si plangea mereu pentru pacatele sale. Intr-o zi I s-a aratat lui Domnul, zicandu-i: “Ce plangi, omule, ce te intristezi asa?” si a raspuns fratele: “Nu voiesti , Doamne, sa plang si sa ma mahnesc, caci cu atatea Te-am scarbit?” Atunci Domnul, intinzandu-si mana, a pus-o pe capul lui, zicand: “De acum nu te mai scarbi, de vreme ce tu Te-ai scarbit pentru Mine, Eu nu Ma voi scarbi asupra ta, caci daca sangele Meu l-am dat pentru tine, cu mult mai vartos iti voi da iertare si tie si la tot sufletul care se pocaieste curat!

Dupa aceasta, venindu-si in sine, fratele s-a aflat cu inima plina de toata bucuria si s-a incredintat ca Domnul a facut mila cu dansul. Deci, toata viata lui a petrecut-o cu multa smerenie, multumind lui Dumnezeu totdeauna. Din aceasta pilda se vede cat de mare este folosul pe care-l dobandim din intristarea cea dupa Dumnezeu si cat de mult pretuieste Dumnezeu aceasta intristare a noastra.

Intristarea este de doua feluri si anume: este intristare care omoara sufletul si este intristare care sfinteste sufletul. Intristarea care este amestecata cu deznadejde este boala otravitoare pentru suflet, pentru aceasta zice si Sfantul Apostol Pavel: “Sa nu va intristati ca cei ce n-au nadejde“. Iar intristarea cea pentru pacate, care este insotita cu nadejdea mantuirii vine din lucrarea Duhului Sfant, care ne vorbeste prin glasul constiintei. Mustrarea aceasta a constiintei, care nu se desparte de nadejde este calauza cea sfanta care ne duce spre mantuire.

In cartea cea pentru Marturisire scrisa de Sf. Nicodim Aghioritul (in greceste) aflam urmatoarele cuvinte despre boala intristarii celei fara de nadejde, care se mai cheama si deznadajduire: Deznadajduirea este rautatea cea mai mare si cea mai vatamatoare din toate rautatile“. Desi toate pacatele sunt potrivnice lui Dumnezeu, sunt numai pe de-o parte dimpotriva, pe cand deznadejdea este pe de-a-ntregul impotriva lui Dumnezeu, in toate directiile si in toate privintele, caci ea combate pe Dumnezeu si-L scoate afara din suflet, socotind rautatea drept Dumnezeu si pe diavol pricinuitor al rautatii. Omul cel cuprins de boala deznadejdii socoteste ca rautatea este mai puternica decat bunatatea lui Dumnezeu si mai nemarginita decat insasi nemarginirea lui Dumnezeu. De vreme ce el nu mai crede ca Dumnezeu poate sa-l mantuiasca, prin aceasta omul socoteste ca rautatea este mai presus decat Dumnezeu. Dar oare poate sa fie o necinstire si o nechibzuinta mai mare ca aceasta? Adica a socoti cineva ca neputinciosul pacat este mai tare decat Cel Atotputernic sau ca cel scurt intrece pe Cel nemarginit si cel fara fiinta ar fi mai presus decat Cel pururea fiitor? Pentru aceasta scrie la “Marturisirea Ortodoxa” ca deznadajduirea este un pacat impotriva Duhului Sfant.

Sfantul Vasile cel Mare zice ca daca s-ar putea masura adancul milostivirii lui Dumnezeu, atunci ar fi iertat, adica s-ar ingadui si deznadajduirea, socotind multimea pacatelor noastre. Dar cata vreme pacatele noastre se pot numara si se pot masura, pe cand mila si indurarea lui Dumnezeu este cu totul nemasurata, deci pentru asta nu se cade sa fie deznadajduirea, ci sa cunoasca omul mila lui Dumnezeu si sa-si arate la duhovnic pacatele sale.

Deznadajduirea este impotriva judecatii celei drepte caci ea nu are loc intre cele omenesti si iata pentru ce anume: cata vreme cel care a pacatuit mai traieste inca, acesta este semn ca Dumnezeu il primeste si nu l-a parasit. Nu l-a pierdut, asa cum se cuvenea atunci cand a pacatuit, ci l-a lasat sa traiasca, anume ca sa se pocaiasca. Despre asta ne incredinteaza Sf.Grigorie Palama. Deznadajduirea este semanata de catre diavol, dupa cuvantul Sf. Efrem Sirul, caci inainte de a savarsi omul pacatul, ii sopteste ca nimic nu este pacatul, iar dupa cadere ii zice ca pacatul este atat de mare, incat nu mai este iertare pentru el.

In sfarsit, sa fim incredintati ca deznadajduirea este impotriva Sfintelor Scripturi din Legea Veche si din Legea Noua. Caci in Sfanta Scriptura se infatiseaza de mii de ori mila cea negraita a lui Dumnezeu, prin care primeste totdeauna pe cei pacatosi.

Atatea si atatea pilde arata potrivnicia deznadajduirii. Atatia pacatosi, impovarati cu nenumarate pacate arata ca s-au mantuit de la inceputul lumii numai pentru ca nu si-au pierdut nadejdea, cum au fost: Lameh, Manase, Nabucodonosor, David imparatul, apoi femeia cea desfranata, vamesul cel smerit, Fiul cel pierdut, talharul cel credincios, Pavel cel habotnic si Petru verhovnicul, precum si toti ceilalti care s-au mantuit. Pacatul deznadejdii este si impotriva cuvintelor Sfintilor Parinti care invata pe cei pacatosi sa nadajduiasca la mila lui Dumnezeu si sa arunce deznadejdea, dovedind ca nu este niciun pacat care sa biruiasca iubirea de oameni a lui Dumnezeu. “Fericit este omul care nadajduieste spre Domnul” – zice Sf.Proroc David – “Ca prin nadejdea aceasta ne-am mantuit” striga Sf.Ap.Pavel”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu