Când diavolul ni se află în inimă, simţim ceva ca o greutate ucigătoare, neobişnuită, o pară de foc în piept şi în inimă; sufletul simte că ceva îl strânge şi că se întunecă; totul ne irită; simţim repulsie faţă de orice faptă bună; interpretăm anapoda orice cuvânt şi orice gest ale altora faţă de noi, vedem în ele porniri împotriva noastră, făcute cu rea intenţie, o lezare a onoarei şi de aceea nutrim faţă de ei ură adâncă, ucigaşă, gând de mânie şi răzbunare. „După roadele lor îi veţi cunoaşte” (Matei 7, 20). Sunt zile când duhul rău mă tulbură şi pe mine.
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu