Mari duhovnici si parinti romani

Parintele Rafail Noica











Parintele Teofil Paraian








Parintele Dionisie Ignat











Parintele Dumitru Staniloaie











Parintele Paisie Olaru











Parintele Constatin Galeriu













Parintele Cleopa Ilie

De ce Dumnezeu nu ingaduie sa ne cunoastem momentul mortii? - Parintele Sofian Boghiu

Poate fiecaruia dintre dumneavoastra i-a venit candva in gand intrebarea aceasta: de ce oare Dumnezeu n-a lasat vreun semn anumit dupa care sa putem cunoaste sosirea mortii si sa ne putem pregati in acest fel din vreme?

La aceasta intrebare ne raspunde un Sfant Parinte: "Dumnezeu n-a voit sa cunoastem ceasul cel din urma al vietii noastre pentru ca fiecare ceas sa-l socotim ca fiind cel din urma si deci oricand sa fim pregatiti!“.

Insusi Mantuitorul ne sfatuieste astfel in pilda celor zece fecioare atunci cand spune: "privegheati, ca nu stiti ziua, nici ceasul cand vine Fiul Omului“.

Totusi, sa ne inchipuim ca am sti dinainte ziua si ceasul cand vom muri. Ar fi oare stiinta aceasta spre binele sufletelor noastre? Nicidecum. O asemenea descoperire nu ne-ar fi de folos si cred ca o groaza cumplita ar cuprinde sufletele oamenilor.

De frica, unii si-ar pierde mintile. Altii, dintr-o pornire de deznadejde, stiind ca numai atat de putin mai au de trait, si-ar cheltui viata in cele mai urate placeri.

Nu se poate sti cati dintr-o suta s-ar mai gandi atunci la suflet si la judecata din urma.
De aceea, mai bine este asa cum a randuit Dumnezeu, sa nu ne cunoastem ceasul sfarsitului nostru, dar sa fim gata oricand a da socoteala de faptele noastre fara sa ne fie rusine de felul in care ne-am trait viata.

Stapanirea timpului - Mitropolitul Antonie de Suroj

Doamne, nu ştiu ca să cer de la Tine.
Tu singur ştii ce-mi trebuie.
Tu mă iubeşti mai mult decât mă pot iubi eu.
Dă-mi să-mi văd nevoile mele
care sunt ascunse de mine.
Nu îndrăznesc a cere nici cruce, nici mângâiere,
numai să stau în faţa Ta,
Inima mea îţi este deschisă.
Pun toată nădejdea mea spre Tine.
Tu vezi nevoile mele pe care eu nu le ştiu,
vezi şi fă cu mine după mila Ta.
Zdrobeşte-mă şi mă vindecă.
Loveşte-mă şi mă vindecă.
Mă cuceresc şi tac înaintea voii Tale celei sfinte
prin judecăţile Tale cele nepătrunse de mine.
Mă duc pe mine spre jertfă Ţie.
N-am dorinţă afară de a împlini voia Ta.
Învaţă-mă să mă rog,
Însuşi Te roagă întru mine.
Amin.

De ce tipa oamenii unii la altii mai ales când se cearta?

“Intr-o zi, un intelept puse urmatoarea intrebare discipolilor sai:

- De ce tipa oamenii cand sunt suparati?

- Tipam deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.

- Dar de ce sa tipi, atunci cand cealalta persoana e chiar langa tine? – intreba din nou inteleptul.

- Pai, tipam ca sa fim siguri ca celalalt ne aude, incerca un alt discipol.

Maestrul intreba din nou:

-Totusi, nu s-ar putea sa vorbim mai incet, cu voce joasa?

Nici unul dintre raspunsurile primite nu-l multumi pe intelept. Atunci el ii lamuri:

- Stiti de ce tipam unul la altul cand suntem suparati? Adevarul e ca, atunci cand doua persoane se cearta, inimile lor se distanteaza foarte mult. Pentru a acoperi aceasta distanta, ei trebuie sa strige, ca sa se poata auzi unul pe celalalt. Cu cat sunt mai suparati, cu atat mai tare trebuie sa strige, din cauza distantei si mai mari.

Pe de alta parte, ce se petrece atunci cand doua fiinte sunt indragostite? Ele nu tipa deloc. Vorbesc incetisor, suav. De ce? Fiindca inimile lor sunt foarte apropiate. Distanta dintre ele este foarte mica. Uneori, inimile lor sunt atat de aproape, ca nici nu mai vorbesc, doar soptesc, murmura. Iar atunci cand iubirea e si mai intensa, nu mai e nevoie nici macar sa sopteasca, ajunge doar sa se priveasca si inimile lor se inteleg. Asta se petrece atunci cand doua fiinte care se iubesc, au inimile apropiate.

In final, inteleptul concluziona, zicand:

- Cand discutati, nu lasati ca inimile voastre sa se separe una de cealalta, nu rostiti cuvinte care sa va indeparteze si mai mult, caci va veni o zi in care distanta va fi atat de mare, incat inimile voastre nu vor mai gasi drumul de intoarcere.”

File din sufletul meu

"Noi nu trebuie doar sa iertam, ci sa si uitam. Nu ierta doar din ascultare fata de Dumnezeu, ci din placere pentru ceilalti "
Cam asta e ceea ce ar trebui sa facem in privinta iertarii. De multe ori se iarta, spunand asta numai formal, sau dupa cum spune Sf.Ioan Gura de Aur "doar din ascultare de Dumnezeu", adica sa stii ca ai spus-o pur si simplu, fara a patrunde de fapt in miezul iertarii...chiar daca in inima ta nu ai simtit asta cu adevarat.
Asta cred ca se intampla de cele mai multe ori in viata. Spunem ca iertam, dar de fapt nu este asa. Pentru o vreme ne simtim bine ca ne'am cerut iertare, ne simtim usurati pe moment, insa mai tarziu incepi sa te simti vinovat si nemultumit de ceea ce ai facut
Asta pentru ca nu ai iertat, ci doar ai trecut in nepasare tot ce s'a intamplat, toate intamplarile.
Asta pentru ca... inca nu ai invatat sa ierti si apoi sa uiti.
Asta pentru ca... inca nu ai invatat sa ridici capul sus dupa fiecare infrangere.
Asta pentru ca... crezi ca nu e vina ta si mereu astepti din partea celuilalt sa isi ceara iertare.
Asta pentru ca... nu purtam mereu in suflet, invataturile multor sfinti si ale Domnului, care isi iubeau dusmanii si chiar se rugau pentru ei.
Asta pentru ca... noi intotdeauna alegem ce ne este mai comod si simplu: "A iubi pe cel drag este un lucru al firii; a iubi si pe vrajmasi este un lucru al harului."
Insa sa avem mereu nadejde in Domnul ca El ne cunoaste cel mai bine neputintele, rugandu'L sa ne ajute sa invatam sa iertam, oferindu'ne putere si intelepciune, spre a putea trece mai usor prin orice incercare, care nu ne este oferita decat pentru pacatele savarsite de noi si la urma urmei sunt trimise pentru mantuirea noastra.
Insa, nu trebuie sa ne lasam invinsi de nimic si mereu sa ne gandim ca :"Neputinta trupului trebuie sa dea o noua putere sufletului nostru" (Sf Ioan Gura de Aur)
Si sa iti pui mereu intrebare: Cand n'am iertat eu insumi, mai pot sa fiu iertat?

Oricum...

Oamenii sunt adesea neintelegatori, irationali si egoisti...
Iarta-i, oricum.
Daca esti bun, oamenii te pot acuza de egoism si intentii ascunse...
Fii bun, oricum.
Daca ai succes, poti castiga prieteni falsi si dusmani adevarati...
Cauta succesul, oricum.
Daca esti cinstit si sincer, oamenii te pot insela...
Fii cinstit si sincer, oricum.
Daca gasesti linistea si fericirea, oamenii pot fi gelosi...
Fii fericit, oricum.
Binele pe care il faci azi, oamenii il vor uita maine...
Fa bine, oricum.
Da-i lumii tot ce ai mai bun si poate nu va fi niciodata de ajuns...
Da-i lumii tot ce ai mai bun, oricum.
La urma urmei este intre tine si Dumnezeu...
N-a fost niciodata intre tine si ei, oricum.

Jurnalul unui copil nenascut

5 octombrie: De astazi începe viata mea. Parintii mei nu stiu înca acest lucru, sunt mai micuta decât semintele unui mar, dar totusi traiesc. Voi fi o fetita cu parul blond si cu ochii albastri. În mine sunt deja înscrise trasaturile de mai târziu, chiar si faptul ca o sa-mi placa florile.

19 octombrie: Sunt unii care spun ca nu sunt o persoana reala, ca doar mama mea exista. Dar sunt o persoana reala, asa cum o farâmitura de pâine este tot pâine. Eu si mamica suntem doua persoane reale.

23 octombrie: Astazi am deschis pentru prima oara gurita. Ei bine, cam peste un an pe fata mea se va asterne zâmbetul. Si mai târziu voi putea sa vorbesc... Si stiu ca primul meu cuvânt va fi: MAMA.

25 octombrie: Inima mea a început sa bata de astazi. Pâna la sfârsitul vietii, în orice clipa se va auzi usor ritmul ei. Dupa multi ani ea va obosi, se va opri si voi muri.

2 noiembrie: Cresc în fiecare zi câte putin. Mânutele si piciorusele mele au început sa se contureze. Dar va trebui sa mai astept mult timp pâna când ma vor ajuta sa ajung în bratele mamei, pâna când voi putea sa vin cu buchetelul de flori în mânute sa-l îmbratisez pe tata.

12 noiembrie: La mâini au început sa-mi apara degetele grasute. Sunt grozav de caraghioase asa mici! O s-o trag pe mama de par cu ele!

20 noiembrie: De-abia astazi medicul i-a spus mamei ca va avea un copil. Ce fericita trebuie sa fie! Te bucuri, mamico?

25 noiembrie: Cred ca mama si tata îmi cauta acum un nume. Dar ei nici macar nu stiu ca sunt fetita. As vrea sa ma cheme Maria. Sunt deja maricica acum.

10 decembrie: Mi-au aparut primele firisoare de par, moi si aurii. Ma întreb ce fel de par are mamica mea.

13 decembrie: Vad! Este totul întunecat în jurul meu, dar când mama ma va aduce pe lume vor fi numai raze de soare si flori, dar mai mult decât orice as vrea s-o vad pe mamica... Cum arati, mamico?

24 decembrie: Oare mamica aude soapta inimii mele? Unii copii se nasc putin bolnavi. Dar inimioara mea este puternica si sanatoasa. Bate mereu: tam-tam, tam-tam. O sa ai o fetita sanatoasa, mamico!

28 decembrie: Astazi parintii mei m-au ucis.