Să stăm numai ochi şi urechi în timpul ecteniilor la liturghie

Cea mai frecventă cerere care se face în biserică prin glasurile preo­ţilor, citeţilor, cântăreţilor este să fie miluiţi. Ce înseamnă aceasta? înseamnă că toţi cei ce ne aflăm în biserică merităm pedeapsa dumnezeiască şi că primul lucru de care trebuie să ne aducem aminte când venim la biseri­că este că suntem păcătoşi şi că ne-am înfăţişat înaintea Domnului cerului şi pământului, Făcătorul şi Binefăcătorul nostru, Cel pe Care îl mâniem în fie­care zi şi în fiecare ceas cu fărădelegile noastre, ca să-i cerem milă, fiecare pentru sine şi – în duhul iubirii creştine – şi pentru alţii.

Rugăciunile pentru miluire pot fi mari sau mici, precum şi de cerere stăruitoare. întrucât în biseri­că nu se rosteşte nici un cuvânt de prisos, în timpul ecteniei cererii stăruitoare se cuvine să ne rugăm cu şi mai multă tărie lui Dumnezeu, din adâncul sufle­tului, cu zdrobire de inimă, după cum se spune şi la începutul acestei ectenii: „Să zicem toţi din tot sufletul şi din tot cugetul nostru, să zicem”. în acest timp trebuie să lăsăm deoparte răceala şi neatenţia inimii şi, arzând de duhul smere­niei, stând numai ochi şi urechi, să înălţăm către Creator cea mai fierbinte rugăciune ca să ne miluiască pe noi, păcătoşii. Dar ce observăm în timpul ecte­niei cererii stăruitoare şi al celei mari, în timp ce liturghisesc sfinţiţii slujitori şi cântă cântăreţii: ca de obicei, rugătorii sunt neatenţi şi indiferenţi.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)