Manifestarea iubirii bărbatului faţă de femeia sa!

Câteva din sfaturile Sfântului Ioan Gură de Aur:

„Să-i spui cuvinte de dragoste:... Eu, dintre toate lucrurile, mai mult cinstesc iubirea ta şi nimic nu-mi este atât de chinuitor şi neplăcut pe cât a mă afla undeva departe de tine. Şi dacă ar trebui să le pierd pe toate, şi dacă aş fi în cele mai mari primejdii, orice lucru aş păţi, toate le pot suferi şi purta câtă vreme tu îmi eşti bine. Şi copiii atunci îmi sunt doriţi, când tu ne arăţi dragoste...

Poate că ea îţi va spune cândva: Niciodată până acum nu am cheltuit din ale tale, le am încă pe ale mele, pe care mi le-au dăruit părinţii mei. Atunci tu să-i spui: Ce spui, buna mea soţie? Tu le ai încă pe ale tale? Care cuvânt poate să fie mai urât decât acesta? Nu mai ai trup care să fie al tău şi ai bani? Nu mai suntem două trupuri după nuntă, ci am devenit unul. Nu avem două averi, ci una. Toate sunt ale tale şi eu sunt al tău, fata mea. Aceasta mă sfătuieşte Apostolul Pavel spunând că bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia. Şi dacă eu nu am stăpânire asupra trupului meu, ci tu, cu cât mai mult banii sunt ai tăi! Niciodată să nu-i vorbeşti într-un mod banal, ci cu prietenie, cu respect şi multă dragoste. Să o preţuieşti şi nu se va afla în ea nevoia de a căuta preţuire de la alţii... Să o cinsteşti mai mult decât orice şi oricine, pentru toate, pentru frumuseţe, pentru înţelepciunea ei, şi să o lauzi. Să faci vădit faptul că îţi place compania ei şi că preferi să rămâi acasă, ca să fii împreună cu ea, decât să ieşi în piaţă. Dintre toţi prietenii să o preferi pe ea, iar pe copiii pe care ţi i-a dăruit tot din pricina ei să-i iubeşti.”

(Gheronda Iosif Vatopedinul, Dialoguri la Athos, Editura Doxologia)

Duminica întâi din Post (a Ortodoxiei) (Ioan 1, 43-51) - Predica Sf.Ioan de Kronstadt

Iubiţi fraţi, iubite surori!

Mă fericesc pe mine insumi si va fericesc pe multi dintre voi pentru negraita milostivire dumnezeiasca, pentru innoirea duhovniceasca primita prin nevointa rugaciunii, postirii si pocaintei, iar mai ales prin impartasirea cu Preacuratele si de viata Facatoarele Taine ale Trupului si Sangelui Domnului. Si in această scurta vreme aţi putut cunoaşte din proprie experienţă folosul postului şi al rugăciunii, ca sa nu mai zic de folosul postirii, spovedaniei si impartasaniei – daca, bineinteles, ne-am folosit fara fatarnicie de acest rastimp spre mantuirea noastra si am indeplinit cu sinceritate conditia postirii:daca ne-am infranat de la mancarea si bautura prisositoare, daca ne-am rugat si ne-am smerit fara prefacatorie inaintea lui Dumnezeu si a aproapelui, daca am fost milostivi, daca ne-am dat seama de multimea nedreptatilor si nelegiuirilor si ne-a parut cu adevarat rau pentru ele, daca am luat hotararea neclintita de a nu le mai savarsi si, in fine daca ni le-am recunoscut fara prefacatorie si am primit dezlegare si iertare de ele, invrednicindu-ne sa gustam din hrana cea de viata facatoare.

Dar toti am primit cu adevarat folos de la saptamana care a trecut? Inimile noastre s-au apropiat, oare, de Dumnezeu, de Preacurata maica a Vietii, de Biserica, de sfantul inger pazitor si de sfintii lui Dumnezeu? Cu adevarat am indragit dreptatea si virtutea si am urat toata nedreptatea si faradelegea? Cu adevarat Il iubim pe Dumnezeu, cu adevarat ne iubim aproapele? Simtim o mai mare inrudire duhovniceasca intre noi, cum se cuvine unor madulare ale trupului celui unul al lui Hristos, unor madulare ale lui Hristos? Fiindca una e painea Tainei, un singur trup suntem cei multi, caci toti ne impartasim din una si aceeasi paine (v. I Cor. 10, 17).

Simtim, oare, cu inima ca suvoaiele faradelegii nu se mai revarsa cu aceeasi obraznicie si silnicie asupra sufletului nostru ca inainte de postire si impartasire, au secat, oare, intr-o buna masura, am devenit, oare, mai curati, mai liberi, mai liniştiţi, mai nepătimaşi, mai buni, mai blânzi, mai inclinaţi spre tot ce este bun şi folositor? S-a micşorat, oare, in noi lăcomia de plăcerile şi de câştigurile trupeşti? Am devenit mai blânzi, mai răbdători, mai ingăduitori faţă de aproapele? Am inceput, oare, să privim mai des spre Cer, spre patria noastră cea adevărată şi veşnică, şi să ne uităm cu mai puţină impătimire la toate cele pământeşti, inţelegând că acestea sunt vremelnice şi degrab trecătoare? Căci iată câţi dintre noi sunt răpiţi de moarte, care îşi ia neincetat jertfele… Dacă aşa stau lucrurile, dacă am devenit mai buni şi mai inţelepţi, iarăşi mă fericesc pe mine însumi şi vă fericesc şi pe voi pentru marea milostivire dumnezeiască, şi totodată mă rog ca Domnul să intărească această bună aşe-zare şi dispoziţie a inimii in mine şi in voi — dar nimeni dintre noi să nu se lase amăgit de gândul viclean că acum, slavă lui Dumnezeu, ne-am descarcat de povara păcatelor şi putem iarăşi sa trăim aşa cum am trăit inainte şi să păcătuim aşa cum am păcătuit inainte (căci, zicem noi, „cine e fără de păcat?…”). Este adevărat, fraţilor şi surorilor, ca nimeni nu-i fără de păcat, dar să trăim aşa cum am trăit şi să păcătuim la fel ca inainte, după ce ne-am innoit prin pocăinţă şi impărtăşire, este necuviincios pentru creştin. Prin duhovnic, Sfânta Biserică îl povăţuieşte aşa pe orice om care se pocăieşte:

„De toate acestea dator eşti să te păzeşti de acum înainte, de vreme ce te-ai botezat cu al doilea botez, după rânduiala Tainei creştineşti. Pune, dar, inceput bun, cu ajutorul lui Dumnezeu, şi mai vârtos te păzeşte ca să nu te mai intorci la greşalele pe care le-ai făcut, ca să nu fii de râs şi de batjocură diavolilor şi lumii, ci să trăieşti cinstit, şi drept, şi evlavios, “ca să-ţi ajute Dumnezeu cu harul Său.”

Iată, deci, ce-l indeamnă Biserica pe cel ce s-a pocăit. De altfel, şi bunul simţ ne invaţă acelaşi lucru, căci cine vrea să se murdărească dinadins după ce s-a spălat? Numai porcul, după ce a fost spălat, se duce să, se tăvălească iar in noroi; doar câinelui îi sta in fire să se intoarcă la vărsătura sa (v. II Ptr. 2, 22).

Iată, te-ai făcut sănătos: de acum -să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva şi mai rău (In 5, 14),

 îi spune Domnul paraliticului vindecat. Si cu noi se poate intâmpla ceva foarte rău dacă nu ne vom ingriji de virtute după pocăinţă; atunci, harul lui Dumnezeu ne va părăsi, din pricina nepăsării noastre şi a neluării-aminte la sine. Pocăinţa şi impărtăşania ne deschid Cerul şi impărăţia cerurilor, pentru că, spune Domnul,

"cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sangele Meu are viaţă veşnică — rămâne în Mine, şi Eu in el (In 6, 54, 56)."

Ni s-a deschis Cerul prin pocăinţa şi împărtăşanie, după cuvântul Scripturii: de acum veţi vedea cerurile deschise: ce minunată milostivire! Prin păcatele noastre a fost inchis ca şi cu nişte zăvoare şi lacăte cât se poate de tari: să ne folosim, deci, de această milostivire dumnezeiască, atâta timp cât nu s-a inchis incă in faţa noastră, caci numai Dumnezeu ştie dacă se va deschide pentru noi iarăşi dupâ ce vom inchide din nou prin păcatele săvârşite de bunăvoie. In faţa multora ea s-a inchis pentru totdeauna. AMIN!

Când ești pregătit pentru viața de familie, Dumnezeu îți trimite persoana potrivită!

Se întâmplă ca omul pur și simplu să nu fie gata de întemeierea unei familii. Când fata este pregătită pentru viața de familie, Domnul îi trimite omul potrivit. Ea poate fi și urâțică, și prostuță, cum o fi, dar El îi va trimite om, pe când alta poate fi și frumoasă, dar nu i se dă om, fiindcă nu este pregătită.
În general, trebuie înțeles că temeiul dragostei este Dumnezeu, El e izvorul ei. Odată născut, pruncul se hrănește nu doar cu lapte, ci și cu dragostea părintească, și va căuta toată viața această dragoste, cunoscându-o (așa ar trebui) încă din primele zile de viață. Acest sistem de viață - dragostea între oameni - este lăsat de Dumnezeu, iar dragoste - acesta este un moment foarte important - cere jerfelnicie. Uneori este îmbinată cu suferința.
Cel mai înfricoșător lucru este că omul contemporan înțelege dragostea numai ca plăcere. El nu acceptă suferințele și vrea să trăiască numai în desfătări - dar dacă în viața omului nu există suferințe, este neroditor.

(Dmitrii Semenik, Dragostea adevărată: taina dragostei înainte și după căsătorie, Editura Sophia)

Inima în Marele Post (Sf.Nicolae Velimirovici)

„Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima, căci din ea izvorăşte viaţa.” (Pilde 4:23)

1. Gospodarul îşi păzeşte de păsări ţarina însămânţată, şi de omizi livada şi îşi păzeşte de fiare stâna, dar nimic altceva nu îşi păzeşte gospodarul precum casa de tâlhari, de foc, de ape, de fulgere, şi de toată necurăţia. Ce e casa pentru gospodărie, este inima pentru om. Pentru acesta s’a zis: „Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima”.

2. Din inimă izvorăşte sânge, iar în sânge e sufletul. Precum e sufletul în inimă, aşa e în tot omul. Dacă apa în izvor este sărată, este sărată şi în râu; dacă e dulce în izvor, va fi dulce şi în râu. Cum e izvorul, aşa-i şi vărsarea râului.

3. Dacă şarpele te muşcă de deget, otrava lui n’ar lucra, dacă sângele n’ar duce-o la inimă. Când doctorul pune pe deget un leac, leacul nu ar ajuta dacă sângele nu l-ar duce la inimă. La inimă ajunge şi otrava, şi leacul. Tot ce otrăveşte viaţa şi tot ce lecuieşte viaţa trebuie să ajungă la inimă şi să treacă prin inimă.

4. Acolo unde este centrul sistemului circulator sanguin trupesc, acolo este şi centrul sistemului circulator duhovnicesc. Inima trupească este organ al inimii duhovniceşti. Şi chiar dacă asta este realitatea, totuşi şi această realitate e o mare taină.

5. Cu adevărat de nepătruns este această taină pentru mintea noastră, pentru că mintea este mai mică decât inima,  iar inima cuprinde mintea, nu mintea inima. Partea nu înţelege întregul şi nici cele mai de jos nu înţeleg cele înalte. Dumnezeu aşa a vrut şi aşa a rânduit. Fericit este cel ce mai puţin cercetează tainele fiinţei lui Dumnezeu şi mai mult ascultă de poruncile lui Dumnezeu şi mai mult simte iubirea lui Dumnezeu în inima lui!

6. Sufletul este înveşmântat în porfira sângelui; iar când veşmântul este aşa de simţitor, cu atât mai mult este ceea ce acoperă veşmântul! Precum un pai poate molipsi şi strica sângele, aşa şi un singur cuvânt, o singură privire, un singur gând poate molipsi şi strica sufletul.

7. De aceea, să asculţi de doctorul omenesc când te învaţă: Îngrijeşte-te de sângele tău! Dar cu atât mai mult, să asculţi de doctorul Dumnezeu, când îţi porunceşte: Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima, căci din ea izvorăşte viaţa. Păzeşte-ţi inima în inimă, miezul în coajă, flacăra în sânge, viaţa în veşmântul trupului. Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima, fiul meu – zice Domnul.

8. Când şarpele muşcă mâna, mâna se leagă cu un garou, ca sângele otrăvit din mână să nu se ducă în inimă şi să strice izvorul sângelui. Când auzi un cuvânt rău, astupă-ţi auzul, ca otrava cuvântului să nu coboare până la inima ta şi să nu strice izvorul vieţii tale, fiul meu!

9. Când vine bogăţia, nu îţi lipi inima de ea, spune Înţelepciunea în Cartea Vieţii. Îngrădeşte-ţi inima de bogăţie cu un gard înalt până la ceruri, ca inima ta neîntinată şi curată să se păzească pentru Cel ce o caută zicând: Fiule, dă-mi inima ta!

10. Mai stă scris în Cartea Vieţii: Inima împăratului este în mâna lui Dumnezeu. Dacă împărăţeşti asupra patimilor atunci eşti un împărat adevărat. Atunci inima ta este în mâna lui Dumnezeu. Iar această mână conduce fără greşală inima ta şi o îndreaptă spre împărăţia luminii şi a vieţii veşnice.

11. Dacă în cea dintâi săptămână a Postului Mare ţi-ai întărit convingerea că inima ta este a Dumnezeului şi Tatălui tău; dacă te-ai hotărât cu tărie să i-o dai Lui, atunci în a doua săptămână învaţă să îţi păzeşti inima. Deprinde-te cu lupta vitejească pentru neîntinarea şi curăţia inimii tale, pentru a putea întoarce acest dar Celui ce ţi-a dăruit toate.

12. Luminează-ţi inima cu credinţa, întăreşte-o cu nădejdea, încălzeşte-o cu dragostea, cădeşte-o cu rugăciunea, curăţă-o cu lacrimile, hrăneşte-o cu Sângele Domnului şi o înalţă spre cer precum o candelă aprinsă. Numai aşa vei putea aştepta cu pace trecerea din această lume pământească în lumea cerească, fără cutremurul păcătosului sau mustrarea conştiinţei. De aceea, în această a doua săptămână a Postului Mare, înnoieşte des sfatul Tatălui: Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima, căci din ea izvorăşte viaţa.

(Sf. Nicolae Velimirovici – „Inima în Marele Post”)

Existența vieții este iubirea!

Dragostea adevărată presupune reciprocitate. Dacă este dragoste aceea în care Dumnezeu e mijlocitor, în care se zămislește atracția duhovnicească a unuia față de celălalt, dorința de a-i sluji cu lepădare de sine atunci există, de regulă, reciprocitate. Această scânteie are un răspuns imediat. Celuilalt i se dă semnalul: „Eu te aleg pe tine”, și răspunsul este: „Și eu te aleg pe tine”. În cazul acestei dragoste, inima omenească știe instantaneu că va exista reciprocitate. (Irina Moșkova, psiholog)

(Dmitrii Semenik, Dragostea adevărată: taina dragostei înainte și după căsătorie, Editura Sophia)

Cuvânt în prima săptămână a Postului Mare! (Sf.Ioan Maximovici)

Toate slujbele Marelui Post sunt reunite de gândul pregătirii pentru Sfintele Paşti, ca să-L întâmpinăm cu inimă curată pe Hristos cel înviat. De ce ne pregătim astfel? Ce înseamnă Pastele? Pastele înseamnă gustarea bucuriei raiului. În ce constă această bucurie? În a-L vedea pe Dumnezeu şi slava Sa! Biserica iubeşte slava lui Dumnezeu. Când sărbătoreşte Biruinţa Ortodoxiei, Biserica săvârşeşte această prăznuire în ziua repunerii în drepturi a cinstirii icoanelor.

Icoana ne aminteşte de Hristos-Dumnezeul-Om pe pământ. Icoanele sfinţilor ne amintesc de toţi cei care L-au urmat pe Hristos, care i-au fost credincioşi şi devotaţi, care au ars de iubire pentru El. Cinstirea sfintelor icoane este cinstirea slavei lui Dumnezeu: cine se bucură de slava lui Dumnezeu şi de tot ce aminteşte de ea în viaţa aceasta, acela se va bucura şi în veacul viitor. Cine în viaţa aceasta a năzuit spre Dumnezeu, acela va alerga cu bucurie la El, când la Judecata de Apoi va auzi cuvântul: „Veniţi la Mine, binecuvântaţilor!”.

Toţi cei ce nu ştiu să se bucure de slava lui Dumnezeu, cei cărora lumea lui Dumnezeu şi legile ei îi nemulţumesc, cei ce iubesc întunericul sau semiîntunericul, cei ce nu iubesc lumina, aceia nu vor veni la chemarea: „Veniţi la Mine, binecuvântaţilor!”. Aceia se vor da la o parte indignaţi, nemulţumiţi, invidioşi şi mânioşi pe cei blânzi şi smeriţi, care vor merge spre lumină, mânioşi pe Dumnezeu însuşi, pe Care îl vor învinui pentru starea în care se află; mânioşi pe ei înşişi, însă fără a voi să-şi recunoască vinovăţia. Această stare este tocmai chinul cel adevărat.

Începutul iadului este aici, pe pământ. De asemeni, şi raiul începe în inima omului, încă din viaţa pământească. Încă de aici ni se întâmplă să ne atingem de cele dumnezeieşti, în ziua Luminoasei învieri şi când ne împărtăşim cu vrednicie. Trebuie să ne pregătim pentru spovedanie.

Trebuie să scoatem afară toată molima, căci de vom lăsa chiar o parte, va începe să facă puroi. Trebuie să ne rugăm pentru pocăinţă şi pentru bucuria curăţirii, pentru ca o rază de lumină să se atingă de sufletul nostru şi el să îndrăgească lumina. Trebuie să ne rugăm ca să-L întâmpinăm cu inimă curată pe Hristos cel înviat, ca să gustăm astfel cât de puţin din bucuria împărăţiei Cereşti.

Duminica Iertării și Începutul Postului Mare!

Postul mare sau Postul Paştilor este perioada de pregătire pentru Sfintele Paşti, fiind asemănat adesea cu o călătorie duhovnicească către Săptămâna Patimilor şi Înviere. Este un timp liturgic, din cadrul Triodului, de mare nevoinţă sufletească şi trupească în care se îmbină cele două feluri de postire: postul ascetic şi postul total. Este numit "mare" pentru că este cel mai lung şi cel mai important dintre toate posturile.
 Un post usor şi binecuvantat!