Sfaturi pentru o căsnicie fericită!

 

1. Să nu fiţi niciodată supăraţi amândoi în acelaşi timp;
2. Să nu ridicaţi niciodată vocea unul la celă­lalt (cu excepţia cazului când arde casa);
3. Dacă unul dintre voi trebuie neapărat să iasă învingător din dispută, cedează tu;
4. Dacă trebuie să mustri, fă asta cu dragoste;
5. Niciodată să nu aminteşti greşelile din trecut;
6. Nu mergeţi la culcare fără să vă fi împăcat;
7. Străduiţi-vă, cel puţin o dată pe zi, să vă spuneţi unul celuilalt o vorbă bună;
8. Dacă ai făcut ceva greşit grăbeşte-te să-ţi re­cunoşti greşeala şi să-ţi ceri iertare;
9. În contradictoriu discută doi, însă cel ce n-are dreptate vorbeşte întotdeauna mai mult;

În esenţă, aceste sfaturi şi altele de acelaşi fel reprezintă o repovestire a ceea ce ne învaţă cre­dinţa creştină. Ca atare, dacă amândoi soţii se vor strădui să devină creştini mai buni, vor fi înlăturate toate neînţelegerile, iar înţelegerea şi dragostea reciprocă dintre ei vor creşte.


(Episcopul Alexandru Mileant)
(Cum să întemeiem o familie ortodoxă, 250 de sfaturi înţelepte pentru soţ şi soţie de la sfinţi şi mari duhovnici, Traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas,Editura Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2011, p. 90)

 

Gandurile ne conduc viața! Care este rostul vieții?

Gândurile, starea lăuntrică, dorinţele ne conduc viața. Așa cum ne sunt gândurile cu care ne îndeletnicim, aşa ne este şi viaţa. Dacă avem gânduri de pace, linişte, dragoste deplină, bunătate, virtute, curăţie, atunci şi în noi va fi pace, căci toate gândurile de pace aduc pace lăuntrică, ce răzbate din noi, căci gândurile ne sânt pline de pace, linişte, dragoste desăvârşită şi bunătate.

Dacă purtăm în noi gânduri rele, diavoleşti, atunci se nimiceşte şi pacea noastră lăuntrică. Sfinţii Părinţi spun despre gânduri: “Orice gând care năruieşte pacea şi gândurile ce nu ne dau pace, acestea toate de la diavol sânt şi trebuie să le îndepărtăm şi să nu le primim.” Trebuie să ne ostenim pentru binele nostru, ca să se întărească în noi pacea, bucuria, dragostea dumnezeiască. Părintele nostru cel Ceresc vrea ca fiii Săi să aibă trăsături dumnezeieşti, vrea să fim toţi plini de dragoste, pace, mângâierea bucuriei, adevăr, virtute. Domnul şi noi toţi dorim să fim blânzi şi smeriţi, căci din sufletul blând și smerit izvorăşte virtute și bunătate. Un astfel de suflet, chiar şi când tace, răspândeşte întotdeauna valuri de linişte, pace, pline de dragoste şi bunătate. Un asemenea suflet nu se simte rănit când este ocărât sau certat - puteţi chiar să-l loviţi, iar lui îi va fi milă de voi pentru că îl chinuiţi atât de mult.

Astfel de oameni sânt puţini pe pământ, dar pentru ei soarele străluceşte şi ne binecuvântează Dumnezeu cu viață, cu toate cele de trebuință vieții noastre. Trebuie să ne schimbăm cugetul.

M-am întrebat unde duce această viaţă. Să fie oare spre bogăţia materială pe care omul se trudeşte atât să o agonisească, să mănânce şi să bea, oare asta să fie totul?

Întreaga viaţă m-a chinuit gândul: Care este rostul vieţii? M-am întrebat unde duce această viaţă. Să fie oare spre bogăţia materială pe care omul se trudeşte atât să o agonisească, să mănânce şi să bea, oare asta să fie totul? Slavă lui Dumnezeu, în viaţa Sfântului Serafim din Sarov, sfântul ne lămureşte că ţelul vieţii este întoarcerea în braţele Tatălui nostru Ceresc, ca noi oamenii, aici pe pământ, călăuziţi de Duhul Sfânt, să fim asemenea îngerilor din ceruri.
Pentru că suntem copii ai unor părinţi căzuţi, ne este mai lesne să ne abatem de la calea cea dreaptă decât să ne lepădăm de numeroasele noastre fapte rele pe care le-am săvârşit de-a lungul vieţii în sânul familiei noastre. Deşi noi suntem copie a părinţilor noştri, care nu au fost desăvârşiţi si nici vrednici să ne ofere ce este mai frumos, totuşi am văzut la ei şi mai apoi, în viaţă, multe nedreptăţi şi am îndurat multe dureri ale inimii. De aceea, toţi tânjim după desăvârşire şi dorim să descoperim care este scopul vieţii acesteia. Descoperim acest lucru treptat, după cum ne spun Sfinţii Părinţi: “Treptat creşte în noi credinţa.” Unul dintre Sfinţii Părinţi chiar spune: "Credinţa mea din anii tinereţii, faţă de cea pe care o am acum, la bătrâneţe, era pur şi simplu necredinţă.” Credinţa noastră creşte treptat şi, când se întăreşte în Domnul, devine puternică şi tare.

(Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Cum îți sunt gândurile așa îți este și viața, traducere de Valentin Petre Lică, Editura Predania, București)

Sfaturi intelepte ale Pr.Teofil Paraian - Program de viata duhovniceasca

Părintele Teofil recomanda un program de viață duhovnicească în cinci puncte. 
Despre acest program, Părintele Teofil spunea: „Viaţa duhovnicească nu se aşteaptă, ci se realizează. 
Cine împlineşte programul acesta poate să împlinească şi alte lucruri, pentru că viaţa duhovnicească nu se cuprinde în aceste cinci puncte de program."

1. Să mergi la biserică în zilele de duminică şi sărbătoare.

2. Să începi şi să termini ziua cu Dumnezeu: rugăciunea de dimineaţă şi de seară şi rugăciunea de la vremea mesei.

3. Să citeşti în fiecare zi două capitole din Noul Testament.

4. Să-ţi păzeşti mintea prin rugăciunea de toată vremea: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul".

5. Să posteşti, în zilele de post de peste săptămână şi atunci când este rânduit de Biserică, în cele patru posturi mari de peste an.

Părintele Teofil completa programul său de viață duhovnicească cu alte cinci îndrumări sau recomandări ale Părintelui Arsenie Boca:

1. Oxigen - să trăieşti în aer cât mai curat.

2. Glicogen - să ai o hrană raţională şi echilibrată, nici prea multă, nici prea puţină.

3. Somn - cel puţin 6 ore de somn continuu zilnic.

4. Să-ţi păstrezi hormonii - să nu faci risipă de energie sexuală; poţi să ajungi dărâmat din pricina abuzurilor şi a risipei de energie sexuală.

5. Să ai concepţie de viaţă creştină - adică să nu umbli după alte concepţii de viaţă: yoga, zen ş.a. 

 

Imparatia Lui Dumnezeu din sufletul nostru!

Lumea trebuie cucerită prin păstrarea atmosferei cereşti în noi, căci de vom pierde împărăţia lui Dumnezeu din lăuntrul nostru nu ne vom mântui nici noi şi nici semenii noştri. Cel ce poartă în lăuntrul său împărăţia lui Dumnezeu, acela o va împărtăşi în chip nevăzut şi celorlalţi. Oamenii, vor fi atraşi de pacea şi căldura noastră, vor dori să fie împreună cu noi şi, treptat, atmosfera cerurilor va pune stăpânire pe ei, îi va birui. Nici măcar nu este nevoie să le vorbim oamenilor despre asta - cerul va izvorî din noi şi atunci când tăcem sau vorbim despre cele mai obişnuite lucruri - acesta străluceşte din noi chiar şi fără să ne dăm seama de acesta. În cel lipsit de ascultare nu se va sălăşlui Împărăţia lui Dumnezeu, căci acesta va vrea întotdeauna să se facă voia lui şi nu voia lui Dumnezeu. În împărăţia cerurilor nu sunt cu putinţă împărăţii întru împărăţie. Asta au vrut “duhurile căzute” şi de aceea au căzut de la Domnul, împăratul Slavei.

(Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Cum îți sunt gândurile așa îți este și viața, traducere de Valentin Petre Lică, Editura Predania, București, 7514/2006, p. 51)

Odată ce duhovnicul ţi-a zis „Dumnezeu să te ierte!”, ceea ce a fost scris în catastifurile satanei s-a şters. De-acuma eşti dator ca să nu mai faci păcate

- Părinte, vorbiţi-ne puţin despre pregătirea pentru Sfânta Spovedanie.

- Ca om, de-acuma tu ştii: „Măi, am făcut cutare lucru, am să-i spun duhovnicului, şi cutare şi cutare, cutare.” Odată ce el ţi-a zis „Dumnezeu să te ierte!”, ceea ce a fost scris în catastifurile satanei s-a şters. De-acuma eşti dator ca să nu mai faci păcate. Doamne păzeşte dacă le-ai făcut din nou, dar dacă le-ai făcut, du-te imediat la preot, că zice Sfânta Carte, „de câte ori ai căzut, scoală-te!”. Adică, de câte ori s-a întâmplat de ai păcătuit, să nu întârzii cu spovedania. Dar nu să păcătuieşti cu nepăsare şi să-ţi spui: „Eh, m-am dus la preot, m-am spovedit, da’ acuma haide, de-acum o să încep din nou, că iar am să mă mărturisesc”. Da’ nu-i aşa!

(Starețul Dionisie – Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura Prodromos, 2009, pp.177-178)

Ascultarea femeii de bărbat!

Am cununat odată pe cineva şi, când am ajuns la rugăciunea unde preotul spune: ,,Iar femeia să asculte de bărbat!”, toată lumea s-a uitat la mireasă şi mireasa a plecat capul. Mie nu mi-a convenit acest moment. Dar am tăcut până mi-a venit vremea la predică şi i-am spus: ,,Am constatat că lumea n-a fost atentă la cuvintele de mai înainte care spuneau că bărbatul este dator să-şi iubească soţia. Dragă mireasă, dacă nu te iubeşte, să nu-l asculţi, dragă mireasă!”. Să nu ne jucăm cu cuvintele! Fata nu e numai o jucărie de pat sau o jucărie de bucătărie. Femeia, cu gingăşia ei, ,,l’esprit de finesse”, e liberă şi nu o să asculte la infinit de un nepăsător.

(Ava Arsenie Papacioc, Despre viaţa de familie şi diversele probleme ale lumii contemporane, Constanţa, 2011, p. 83)

Rugăciunea de dimineață pentru om este întocmai ca roua de dimineață pe plante!

Când te scoli dimineața din somn, gândește-te că Dumnezeu îți dă ziua pe care n-ai fi putut să ți-o dai singur și pune deoparte prima oră sau măcar un sfert de oră din ziua ce ți s-a dat și adu-o drept jertfă lui Dumnezeu într-o rugăciune de mulțumire și de cerere bună. Cu cât vei face mai cu osârdie acest lucru cu atât mai mult vei sfinți ziua, cu atât mai puternic te vei îngrădi în fața ispitelor pe care le întâmpini în decursul zilei
Tot așa, când mergi către somn, gândește-te că Dumnezeu îți dă odihnă de ostenelile tale. Consacră lui Dumnezeu o curată și smerită rugăciune. Buna ei mireasmă îți va apropia pe îngerul tău spre paza ta.
Rugăciunea de dimineață pentru om este întocmai ca roua de dimineață pe plante. Cine se roagă lui Dumnezeu de dimineață, cu o cuvenită luare aminte, e mai fericit și mai liniștit tot restul zilei aceleia. Mintea se ocupă toată ziua cu ceea ce o preocupă de dimineață, ca o piatră de moară, care macină în restul zilei grâu sau neghină.
Să ne străduim să punem întotdeauna de dimineață grâu pentru ca vrăjmașul să nu toarne neghină. Să petrecem ziua ce începe în așa fel încât ea să ne poată duce către ziua veșnică, iar nu către noaptea veșnică.

(Mari duhovnici români despre rugăciune – arhim. Arsenie Boca, Editura Eikon 2005, p. 230)