Lumea trebuie cucerită prin păstrarea atmosferei cereşti în noi, căci
de vom pierde împărăţia lui Dumnezeu din lăuntrul nostru nu ne vom
mântui nici noi şi nici semenii noştri. Cel ce poartă în lăuntrul său
împărăţia lui Dumnezeu, acela o va împărtăşi în chip nevăzut şi
celorlalţi. Oamenii, vor fi atraşi de pacea şi căldura noastră, vor dori
să fie împreună cu noi şi, treptat, atmosfera cerurilor va pune
stăpânire pe ei, îi va birui. Nici măcar nu este nevoie să le vorbim
oamenilor despre asta - cerul va izvorî din noi şi atunci când tăcem sau
vorbim despre cele mai obişnuite lucruri - acesta străluceşte din noi
chiar şi fără să ne dăm seama de acesta. În cel lipsit de ascultare nu
se va sălăşlui Împărăţia lui Dumnezeu, căci acesta va vrea întotdeauna
să se facă voia lui şi nu voia lui Dumnezeu. În împărăţia cerurilor nu
sunt cu putinţă împărăţii întru împărăţie. Asta au vrut “duhurile
căzute” şi de aceea au căzut de la Domnul, împăratul Slavei.
(
Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Cum îți sunt gândurile așa îți este și viața, traducere de Valentin Petre Lică, Editura Predania, București, 7514/2006, p. 51)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu