Ce este frumuseţea? Mirosul asmuţit, ochiul dulce, înfăţişarea ispititoare, buzele senzuale, gâtul ridicat, coama agitată, unghiile foarte lungi, vârsta tânără, albul înfloritor. Această frumuseţe trupească este din fire sau din voinţă? Se mărturiseşte că din fire. Ia seama, ca să înveţi înţelesurile filozofilor. Această frumuseţe a chipului, a ochilor, a părului, a frunţii, se întâmplă din fire sau din voinţă liberă? Este foarte clar, că de la fire se întâmplă, căci urâtul, chiar să-l iubească mii, nu poate să se facă frumos după trup. Căci cele nemişcate ale firii, de-ar trece chiar şi munţii, nu se schimbă. Aşadar, cea frumoasă va fi întotdeauna frumoasă, chiar dacă nu este iubitoare de frumos. Urâtul nu poate să se facă frumos, nici frumosul urât. De ce? Pentru că acestea ţin de fire. Deci, ai văzut frumuseţea trupească? S-o aducem înlăuntrul sufletului. Roaba să vină spre stăpân, spre suflet s-o aducem. Priveşte acea frumuseţe, mai ales ascultă despre aceea, căci nu poţi s-o vezi, fiindcă este nevăzută.
Aşadar, ce este frumuseţea sufletului? Înţelepciune, îngăduinţă, milostenie, iubire, dragoste de fraţi, dorinţă de iubire, ascultare de Dumnezeu, plinirea legii, dreptate, cuget smerit. Acestea sunt frumuseţile sufletului.
Prin urmare, acestea nu sunt de la fire, ci din voinţa liberă. Şi cel ce nu le are, poate să le primească, iar cel care le are, dar se trândăveşte, le-a şi pierdut. Căci aşa cum ziceam despre trup, că urâtul nu poate să devină frumos, la fel şi despre suflet, spun invers, anume că sufletul urât poate să devină frumos. Căci cât de necioplit era sufletul lui Pavel, cel care blestema şi ocăra? Şi ce plin de frumuseţe când spunea: „Lupta cea bună am luptat, drumul l-am încheiat, credinţa am păstrat-o”! Cât de urât era sufletul tâlharului, şi cât de frumos s-a făcut când s-a învrednicit să audă: „Amin, îţi zic ţie, astăzi vei fi cu Mine în Rai”! Cât de mare era urâţenia vameşului când răpea, şi câtă frumuseţe a sufletului lui, când a împărţit din ale casei sale. Ai văzut că frumuseţea trupului nu poate să se schimbe, căci nu este din voie liberă, ci din fire! Frumuseţea sufletului, însă, se trage din dorinţa neîngrădită. Ai primit învăţăturile. Care? Că frumuseţea sufletului vine din ascultarea de Dumnezeu şi că dacă urmezi Acestuia, sufletul urât leapădă urâţenia şi devine frumos.
„Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti”? „Cine eşti, Doamne”? „Eu sunt lisus”. Şi a ascultat, şi ascultarea aceasta i-a făcut sufletul frumos, din neîmplinit cum era. Iarăşi zice vameşului: „Vino, urmează-Mi”! Şi s-a sculat vameşul, şi a devenit apostol, iar sufletul lui dezgolit a devenit frumos la înfăţişare. Din ce pricină? Datorită ascultării. Iarăşi le spune pescarilor: „Veniţi după Mine, şi vă voi face pescari de oameni”! Şi din ascultare cugetul lor s-a făcut minunat. De aici, vedem ce înseamnă frumuseţea.
„Ascultă fiică şi vezi, şi uită poporul tău şi casa părintelui tău, şi va pofti împăratul frumuseţea ta”. Ce fel de frumuseţe va pofti? Cea sufletească. Din ce motiv? Pentru faptul că a uitat, căci zice: „ascultă şi uită”. Acestea sunt din voinţa liberă.
„Ascultă”, a zis. Cea urâtă ascultă, şi urâţenia aceasta nu se dezleagă decât prin trup.
„Ascultă”, a zis celei păcătoase, şi dacă vei asculta, vei vedea care este frumuseţea.
De vreme ce urâţenia miresei nu era fizică, ci voită (căci n-a ascultat de Dumnezeu şi a încălcat porunca), prin aceasta i se aduce ei un medicament străin, din afară. Aşadar, s-a făcut urâtă, nu din fire, ci din voinţă liberă, şi frumoasă, a devenit prin ascultare.
„Ascultă fiică şi vezi şi uită poporal tău şi casa părintelui tău şi va dori împăratul frumuseţea ta”.
Aşa să ştii, că nimic nu se referă la simţuri când auzi de frumuseţe, să nu socoteşti că este vorba de ochi, nas, gură, gât, ci de evlavie, credinţă, iubire, de cele dinăuntru, căci toată slava fiicei împăratului este lăuntrică”.
Pentru toate acestea, să mulţumim lui Dumnezeu, Dătătorul de viaţă, Căruia se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea în vecii vecilor. Amin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu