” (…) Scopul este să trăim ortodox, nu numai să vorbim sau să scriem ortodox. De aceea vezi că o predică nu spune nimic, nu îl schimbă pe celălalt, oricât de bună ar fi, dacă cel ce predică nu are viaţă.
- Părinte, dar dacă cel ce ascultă sau cel ce citeşte are dispoziţie bună?
- Ei, atunci unul ca acesta are deja harul dumnezeiesc, de aceea se şi foloseşte. Însă unul care nu are dispoziţie bună va lua şi va cerceta cele ce le spune predicatorul şi nu va avea nici un folos. A gândi ortodox este uşor însă a trăi ortodox cere osteneală. Odată un teolog a ţinut o predică şi a cerut auditoriului să meargă să dea sânge deoarece era nevoie. Şi într-adevăr mulţi s-au îndemnat şi au dat mult sânge. Acela însă n-a dat nici o picătură deşi avea din belşug. Atunci ceilalţi s-au scandalizat. “Eu, le-a spus acela, prin omilia ce am rostit-o şi prin faptul că am îndemnat lumea să dea sânge, este ca şi cum am dat cel mai mult sânge!” Aşa şi-a odihnit gândul său. Ar fi fost mai bine să nu fi rostit omilia şi, fără zgomot, să meargă să dea puţin sânge. Viaţa are însemnătate. “Eu sunt de dreapta“ - mi-a spus unul care nu avea nici o legătură cu Biserica. Dacă nu faci cruce, ce folos? i-am spus. Mâna care nu face cruce ce folos are, fie ea şi dreapta? Cu ce se deosebeşte de cea stângă, care nu face crucea? Aceea şi aşa nu face cruce”. Dacă tu eşti de dreapta şl nu faci cruce, cum te deosebeşti de cei de stânga? Scopul este să fii om duhovnicesc, să trăieşti aproape de Hristos şi atunci ajuţi şi pe ceilalţi.
Cănd omul are viaţă corectă, lucrarea lui vesteşte pentru el. Într-un oraş era un protestant care îi judeca pe toţi: pe preoţi, pe episcopi. Acolo, aproape de o mănăstire se pustnicea un monah. Odată un ateu l-a întrebat pe protestant: “Bine, îi judeci pe toţi episcopii şi preoţii. Dar ce ai de spus despre acest monah?” “Pe acesta îl primesc – îi spune – pentru că se deosebeşte de ceilalţi”. Un credincios, oriunde ar fi, cât de mult ajută atunci când trăieşte corect! Imi aduc aminte de un cunoscut poliţist care făcea servicii la graniţă. Acolo erau şi sârbi comunişti, dintre cei mai atei şi mai credincioşi partidului. Când veneau preoţii sârbi la graniţa Greciei cu Serbia, poliţaiul le săruta mâna. Comuniştii au observat asta. Poliţist grec să sărute mâna preoţilor sârbi. Aceasta i-a impresionat foarte mult pe comunişti şi au început să-şi facă probleme referitoare la credinţă.
Cât de mult ajută cei ce au funcţii înalte atunci când ţin puţin credinţa! De aceea şi eu caut să-i ajut pe unii dintre aceştia cu funcţii înalte, pentru că ei pot ajuta foarte mult prin pilda lor. Iată, un mareşal pe care-l cunosc, este pildă bună. Şi orice face, o face dinlăuntru, cu inima sa, n-o face la exterior.
Mai demult şi mai-marii locului credeau. Ştiţi ce a spus unui senator, o doamnă sus-pusă într-un oraş? În perioada postului Maicii Domnului a mers cu soţul ei la o cină şi au adus acolo peşte, carne… Dar ea n-a mâncat, deoarece postea. Senatorul a observat şi i-a spus: “Bolnavii şi călătorii nu ţin post”. “Da, dar nu călătorii cu roţi” – i-a răspuns aceea şi nu s-a atins de nimic din cele de dulce. La cină era şi un cleric care îi lăudă: “Este o mare cinste pentru mine să mă aflu cu Dvs. etc, etc”; şi spunea şi iarăşi spunea o grămadă de laude. Atunci bărbatul doamnei aceleia l-a întrerupt şi i-a spus: “Nu vă nădăjduiţi spre boieri, spre fiii oamenilor, întru care nu există mântuire”. Atunci n-a mai zis nimic clericul care încerca să-i linguşească. Altă dată aceeaşi doamnă a spus unui profesor de teologie: “Nu vă uitaţi la amănunte şi astfel să-i picaţi pe preoţi la examene. Căutaţi să-i treceţi, deoarece eparhiile n-au preoţi”. Vreau să spun că mai de mult mai-marii unui loc se interesau de Biserică, erau pildă pentru popor.
Ceea ce va ajuta foarte mult pe oamenii de astăzi este exemplul nostru creştinesc şi viaţa noastră creştinească. Pe creştini trebuie să-i caracterizeze agerimea duhovnicească şi nobleţea, jertfa. De aceea le spun mirenilor “Să-L iubiţi pe Hristos, să aveţi smerenie, să vă faceţi datoria, şi Hristos va dezvălui virtutea voastră ochilor oamenilor”. Virtutea are însuşirea de a-l trăda pe om, oriunde s-ar afla el. Chiar de se va ascunde, de se va şi făţărnici prin nebunia în Hristos, virtutea îl va trăda, deşi mai târziu, şi vistieria lui ascunsă, ce se va descoperi atunci în întregime, va ajuta iarăşi multe suflete; poate atunci chiar mai mult”.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, “Trezire duhovniceasca”, Editura Evanghelismos, 2003
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu