Temnita de la Aiud

Cand au ajuns la putere, comunistii au inventat cele mai diabolice metode de asa-zisa corectie. Orice ar fi putut face atingere la oranduire era distrus fara discernamant. Asa au fost ucisi sute de mii de oameni in cumplitele temnite comuniste, iar intelectualitatea, cea care prin valoarea sa incontestabila ar fi amenintat pozitia noului sistem, era decimata metodic.
Inchisoarea de la Aiud era cea mai severa din S-E Europei. Pavilionul Celular era o cladire in forma de T, cu patru niveluri, fiecare avand 78 de celule si doua saloane mari. In interiorul inchisorii, mai era o inchisoare numita Zarca - o cladire cu parte si etaj, totalizand 70 de celule - ridicata din ordinul imparatesei Maria Tereza, pentru osanda bietilor romani ardeleni. Incepand din anul 1929, Zarca a fost declarata insalubra, dar nu s-a tinut cont de acest fapt. Peretii Zarcii erau umezi pana la inaltimea de 1-1,5 m si pe alocuri mucegaiti. Incepand din vara lui 1953, in Zarca si cele doua sectii s-au montat peste geamuri, obloane de culoare albastra, iar in Celular, jaluzele din lemn, de aceeasi culoare, asa incat sa nu se poata vedea in curte. Doar printre crapaturi, se mai zarea un mic petic de cer. Timp de peste 200 de ani, bietii romani au umplut aceste celule de aspra pedeapsa. Acolo au facut osanda cei mai mari oameni ai neamului romanesc, profesori universitari, savanti, fosti ministri, oameni de cultura, politicieni si tot acolo au murit 34 de generali vestiti, eroi din ultimul razboi mondial.
La intalnirea celor doua aripi ale T-ului, vest si sud, precum si in nord si vest, fiecare nivel avea doua Celule Negre, numite asa pentru ca erau lipsite de geamuri si de orice orientare in afara, spre lumina zilei. Erau prevazute cu o singura gura de aerisire catre planseul Celularului, insa teava avea mai multe coturi care impiedicau patrunderea luminii din afara. Usa fiind inaltata cu vreo 3-4 cm, se facea tiraj cu intrarea principala a Celularului, curentul fiind devastator pentru detinutul aflat in una din acele celule. Cu vina sau fara vina, acolo statea un singur detinut care, indiferent de anotimp, era dezbracat.
Timpul de sedere in aceasta celula era de cel putin o zi si o noapte, dar s-au inregistrat cazuri cand au stat si zile la rand, majoritatea iesind de acolo foarte bolnavi.Totul era calculat diabolic. In incaperea respectiva, nu exista pat, banca, vas de apa sau tineta pentru necesitati. Absolut nimic! Daca iti era sete, nu deschideau usa decat dupa lungi ore de asteptare.
Masa care li dadea detinutilor avea intre 600-700 calorii zilnic. Apa era rationalizata - cam 32 linguri/om, din care se lua pentru baut, pentru spalarea vaselor, a mainilor si a fetei. Dupa putina vreme, detinutii abia se mai puteu ridica, tinandu-se anevoios de pereti. Muschii se atrofiau, ramanand doar pielea care le mai acoperea oasele.
Din datele furnizate de doctorul civil Ranca, medic al inchisorii Aiud (ulterior, acesta va muri in conditii suspecte, acuzat de comunisti ca ar fi protejat anumiti detinuti), din septembrie 1949 si pana la sfarsitul lui august 1950, au murit de foame 625 de detinuti care au fost apoi aruncati in Rapa Robilor.
Pentru detinutii politici din Aiud, anul 1950 a insemnat poate cea mai grea perioada de-a lungul existentei acestei temnite. Exceptand camerele mari, cele 321 celule erau pline pana la refuz; cei peste 2400 detinuti, cate 8 in fiecare celula, stateau intinsi direct pe dusumea astfel incat sa nu mai ramana nici- o palma de loc neocupata. In acea perioada, Aiudul se afla in plin regim de exterminare.
Una din metodele diabolice folosite de comunisti era camasa de forta. Pedepsitul era infasurat strans, crucis peste piept. Apoi urma supliciul. Doi militieni trageau de capatul sforii cu care era legat, sa nu mai poata respira normal. Dupa un sfert de ora, schingiuitul lesina. Daca nu era dezlegat, sangele tasnea pe nas sau pe gura si moartea era iminenta.
Detinutii erau infometati, batuti, umiliti, tinuti in frig. Un an, doi, zece, doua zeci ... Felul cum mureau oamenii era infiorator. Unii mureau in spasme, aiureli. Altii se ridicau in picioare, schelete vii si se prabuseau in sunet de oase, lovindu-se unul de altul. Altii se sprijineau de pereti, incercand sa se ridice si cadeau in cap sau se indoiau ca lumanarile inmuiate de caldura, in sfesnic. Altii, cu gurile cascate ca niste hauri, cu ochii prabusiti in orbite suspinau "apa.....apa!!!...."