Cei mai multi simt o mare parasire, o nepasare din toate partile - Cuv.Paisie Aghioritul

“Daca vad ca si in corabia Bisericii intra putina apa, ca si acolo au fost prinsi de duhul lumesc si nu exista Duhul Sfant, atunci oamenii se deznadajduiesc, pentru ca nu mai au de ce sa se alipeasca. Lumea sufera, se pierde si, din pacate, toti oamenii sunt nevoiti sa traiasca in acest iad al lumii. Cei mai multi simt o mare parasire, o nepasare – mai ales acum – din toate partile. Nu au de ce sa se tina. Se implineste zicala: “Cel ce se ineaca se agata si de un pai”...”

(…) “Suferintele lumii sunt fara sfarsit. (…) In fiecare zi inima mi se toaca. (…) Cata nefericire exista in lume! Cand pe cineva il doare si se intereseaza de ceilalti si nu de sine, atunci el vede intreaga lume ca la radiografie, cu raze duhovnicesti…”.

“Trebuie sa ne doara. Oare poate persista o ispita sau o stare grea daca se roaga calugarii cu inima? Cu toate ca trecem prin ani grei vad ca in manastiri domneste un duh… de veselie! Lumea arde. (…) Noi ne trecem vremea cu placere si celalalt intre timp moare. (…) Toata temelia este calitatea rugaciunii. Rugaciunea trebuie sa fie din inima, sa se faca din durere. (…) Cheia reusitei este ca pe om sa-l doara. Daca nu-l doare, poate sta ore intregi cu metania in mana si rugaciunea lui sa nu aduca nici un rezultat. Daca exista durere pentru problema pentru care te rogi, chiar si cu un suspin faci rugaciune din inima”.

(…) “Atunci cand ceva nu este duhovnicesc, curat, nu poate exista in inima adevarata bucurie si pace. Bucuria ce o simte un om duhovnicesc nu este bucuria lumeasca pe care multi o cauta astazi. Sa nu incurcam lucrurile.

Sfintii aveau o astfel de bucurie pe care o cerem noi? Maica Domnului a avut o astfel de bucurie? Hristos a ras? Care Sfant a trecut fara durere prin aceasta viata? Care Sfant a avut o astfel de bucurie pe care o urmaresc multi crestini din vremea noastra, care nu vor sa auda nimic neplacut, ca sa nu se intristeze si sa nu-si piarda pacea lor?

Daca doresc sa nu ma intristez, ca sa petrec bucuros si sa nu-mi stric linistea, ca sa fiu bland, atunci sunt indiferent! Altceva este blandetea duhovniceasca si altceva este blandetea din nepasare. Spun unii: „Trebuie sa fiu bucuros, pentru ca sunt crestin”. Acestia nu sunt crestini. Ati inteles? Asta este nepasare, este bucurie lumeasca. Cel ce are aceste particularitati lumesti nu este om duhovnicesc. Omul duhovnicesc este in intregime durere. Il doare pentru situatii, pentru oameni, dar este rasplatit cu mangaiere dumnezeiasca pentru durerea aceasta”.