Halloween-ul, o sarbatoare de care nu avem nevoie

Crestinii nostri mai putin dusi la Biserica serbeaza pe 31 octombrie Halloween-ul (acesta fiind al doilea import in materie de sarbatori, dupa celebrul de pe acum Valentine's Day). Multi considera ca sarbatoarea Haloween-ului (All Hallow's Eve) este doar seara (ajunul) de dinaintea Zilei tuturor sfintilor (All Saint's Day), praznicul romano-catolic din 1 noiembrie. Americanii isi amintesc acum de mortii lor, celebreaza victoria lui Hristos asupra mortii si puterilor intunericului, rad de... rau si de moarte. Se considera, deci, ca este sarbatoare crestina chiar daca e importata, dupa toate probabilitatile, din paganismul celt (druid). Greu insa de convins un om rational ca aceasta sarbatoare ar avea duh crestinesc...

Adevarul e insa altul. Ea e o sarbatoare 100% pagana, oculta, "ziua cand mortii, fantasmele parasesc mormintele...". Ea e cea mai mare sarbatoare a slujitorilor satanei: vrajitori, spiritisti sau satanisti. Americanii au dezvoltat o adevarata industrie legata de aceasta sarbatoare. Se achizitioneaza cu aceasta ocazie accesorii macabre: masti, costume de vampiri, diavoli, dragoni, zombi, leprosi, schelete si nelipsitii dovleci, ajungandu-se pana la vanzari de o jumatate de miliard de dolari anual. Vanzarile filmelor horror cresc in aceasta perioada, promotorii filmelor de groaza speculand si ei interesul mare pentru acest praznic. Industria filmelor horror exploateaza la maxim setea de senzatii tari, dovedind nepasare fata de psihicul omului, caruia nu-i ofera nimic altceva decat angoase.

America face cu ocazia Halloween-ului pregatiri mai mari decat de Craciun sau Paste. Copii se costumeaza in stil horror, se amuza prin sperieturi si merg (colinda) din casa in casa pentru a primi prajituri. Tinerii, mai curajosi, merg in cimitire in miez de noapte si se distreaza facand spiritism. S-a constatat ca in noaptea Halloween-ului se savarsesc foarte multe crime in Statele Unite.

De altfel, in cunoscutul documentar TV Invazia pagana se spunea ca la intrebarea "Cum ati vrea sa serbati Halloween-ul?", 80% din elevii americani de clasa a IV-a de la o scoala au raspuns zambind : "As vrea sa omor pe cineva..." Acesta este impactul sarbatorii !

Ca si in anii precedenti si in acest an (2002 n.n.), la noi s-a promovat aceasta sarbatoare: gradinite si teatre pentru copii speculand momentul. De nu vom fi cu luare-aminte, copii nostri isi vor forma treptat gustul pentru macabru, ocult, sadism si violenta (ii ajuta in acest sens desenele animate cu monstrii, jocurile agresive pe calculator, filmele horror si cartile pentru copii, deja clasice, din seria Harry Potter, etc.).

Biserica, adica noi, madularele ei vii, nu trebuie sa luam parte la aceasta sarbatoare oribila si demonica.

Atunci cand Binecredinciosul Stefan cel Mare si Sfant ridica biserici, americanii abia auzeau de invatatura lui Hristos! De ce ar trebui sa luam aminte acum la ce si cum ne invata ei sa sarbatorim? Sa speram ca ai nostri credinciosi vor intelege desertaciunea acestei false sarbatori si ca pe viitor o vor ocoli.

( preluare www.laurentiudumitru.ro)

Atentie! O carte eretica circula prin librariile ortodoxe!

Desi la prima vedere, mai ales vazand numele Sfantului Nicolae Velimirovici pe coperta, suntem tentati sa cumparam aceasta carte, vom fi surprinsi ca in interiorul ei gasim o nebunie de inselare, ceva mult mai grav si mai blasfemiator decat ecumenismul, monofizismul. Explicatia este ca desi acele cuvinte apartin Sfantului Nicolae Velimirovici, ele au fost scrise in perioada tineretii, inainte de a deveni episcop, dar ulterior Sfantul a condamnat toate aceste rataciri si a scris impotriva Europei babilonice, profetind toate caderile apusului la care suntem martori in aceste zile. Aceasta carte nu ne stirbeste cu nimic evlavia fata de Sfant, ci mai mult ne intareste credinta ca el este cu multa mai mare, daca a reusit sa propovaduiasca Ortodoxia scapand de toate acele rataciri. Mai jos puteti citi paginile cele mai concludente, revenindu-va sarcina de a respinge aceasta carte, de a o arde si de a o scoate, unde e cazul, din librarii, pangare ca sa nu fie pricina de propaganda new-ageista.

(preluare apologeticum)

Viaţa noastră este o necontenită punere la încercare!

Viaţa noastră este o necontenită punere la încercare prin împre­jurările lumeşti şi prin ciocnirile cu oa­menii, ca să se vadă câtă aplecare au sufletul şi inima noastră către credin­ţă, către nădejde, către dragostea de Dumnezeu, Făcătorul lor, şi către dra­gostea de aproapele, şi câtă aplecare au către păcat şi către feluritele patimi trupeşti lumeşti sau către ascultarea faţă de diavol, care lucrează prin pati­mile trupeşti şi prin înşelările lumii.

Fericit cel care va pricepe această adâncă sarcină şi va merge cu pas si­gur spre Dumnezeu, biruind ispitele venite de la trup şi de la lume, luptându-se cu lumea şi cu stăpânitorul ei, care ne caută neîncetat să ne amă­gească prin pofta trupului, prin pofta ochilor şi prin trufia acestei vieţi. Sfin­ţii bineplăcuţi ai lui Dumnezeu ne slu­jesc drept pildă în viaţa noastra.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Ultimile Însemnări)

Diavolul nu ţi-ar face nici un rău dacă n-ar găsi ceva în tine de care să se agaţe!

Dumnezeul nostru este Dumnezeul milei, îndurărilor şi al iubirii de oameni (Psalmul 102, 8 ş.a.), şi nu Dumnezeul chinurilor şi al pe­depselor. Chinurile vin ca o consecinţă a păcatului, ele fiind şi partea acelor fiinţe fără trup care l-au părăsit pe Dumnezeu. De aceea, dacă te căieşti, sin­cer, din inimă, poţi crede că vina pentru chinurile şi suferinţele tale o poartă păcatul şi diavolul, dar nu numai acestea, ci şi tu însuţi, fiindcă diavolul nu ţi-ar fi putut face nici un rău dacă n-ar fi găsit ceva în tine de care să se agate.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

Descoperă lucrarea lui Dumnezeu în inima ta!

Dumnezeu se bucură atunci când omul descoperă lucrarea Sa în inima lui, fiindcă El este lumina şi adevărul. Diavolul se teme grozav de aceasta, fiindcă el este întuneric şi minciună. Iar întunericul nu se arată la lumină, pentru a nu i se putea descoperi faptele. Diavolul este puternic doar atunci când se foloseşte de întuneric, de înşelăciune, de minciună. Dă-i în vileag minciuna, scoate-i-o la lumină şi el va dispărea îndată. Diavolul îl atrage pe om în toate patimile prin înşelăciune; prin înşelăciune îi adoarme pe oameni, îi face să nu vadă lucrurile în adevărata lor lumină. Peste multe lucruri stă pusă acoperitoarea diavolului.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

Parintele Rafail Noica – Despre curvie si relatiile dinainte de casatorie

“- Parinte sunteti citat ca ati afirmat ca “relatia trupeasca este pacat numai atunci cand te desparte de Hristos”. Aceasta inseamna ca doi tineri pot sa traiasca impreuna pana la a fi cununati, eventual avand binecuvantarea duhovnicului?

- Si cum sa aibe binecuvantarea duhovnicului? Aia e binecuvantarea duhovnicului! [Cununia]… Vedeti cum toate lucrurile se pot perverti? Si am trait niste amaraciuni, fiindca cuvantul asta si inca unul sau doua altele, deja au dat tot felul de stricaciuni. Si inteleg acuma de ce Parintii, pe latura asta a trupului, n-au zis mare lucru. Si din partea Parintilor avem mai ales cuvintele astea aspre: Nu fa, baga de seama, intoarce ochii, fugi, nu atinge, si cu astea suntem sub Lege. Sfantul Pavel zice ca nu mai suntem sub Lege – nu atinge, nu gusta, nu asta, – zice “toate imi sunt ingaduite, dar nu toate imi sunt de folos”. Da, toate imi sunt ingaduite, dar daca am si intelegerea dreapta. Or, intelegerea asta: daca am binecuvantarea sa traiesc necasatorit, binecuvantarea pentru pacat…?! Cum e cu putinta asta? Asta e o aberatie, precum: gandesc, dar n-am creier Sau alta: cum sa supravietuiesti in pustie? Pai, fa ca si ness cafe, ia-ti o tinichea de apa deshidratata, in pudra

- Parinte, cineva marturiseste ca multa vreme a trait in pacatul desfranarii si acum este chinuit de ganduri si vise desfranate. Chiar cand priveste pe oameni, nu poate sa se elibereze de aceste ganduri. Ce poate sa faca?

- A, asta este o intrebare pentru duhovnic, si nu este o intrebare pe care o poti rezolva asa intr-o chestie de obste, fiindca fiecare are o alta cale de a iesi din lucrul acesta. Daca cititi un pic in literatura bisericeasca o sa vedeti ca sunt multe cai. De altfel un lucru foarte simplu, citisem odata, asteptand sa intru la doctor, in sala de asteptare, o cartulie unde era o marturie in care erau cincizeci de persoane care se lepadasera de fumat si erau cincizeci de metode extrem de diferite. Asa si aicea.

As vrea insa sa profit aici, si sa zic un lucru. Desfranarea. Tare ma supara la neamul nostru ca avem, cum sa zic, mentalitatea asta eufemistica. Stiu ce vrea sa zica prin desfranare, vrea sa zica: curvie; si ar trebui sa avem barbatia si curatia sufleteasca sa intrebuintam cuvintele asa cum sunt. De multe ori se fac si confuzii, dar mai ales, daca nu, ne stricam sufletul prin aceasta eufemistica. Greaca, de cand exista limba greaca si pana astazi, porni este porni, care da pornografie, si porni a ramas pana astazi, si nu au schimbat cu eufemisme. Eu n-am avut curaj, si nici voi nu aveti curaj, sa folosesc cuvintele astea care se socotesc injuratura, dar cand am vazut pe Parintele Cleopa si pe altii, si ei folosind, apoi am luat curajul si am zis ca trebuie sa numim lucrul asa cum este. Ca desfraul... daca as fi spovedit Inaltpreasfintitului ca “am desfranat” o noapte intreaga cu o fata, m-ar caterisi, dar ce vreau sa zic e ca am trancanit cam mult. Si asta este desfrau: a vorbi prea mult, a manca prea mult. Acuma… este o poveste adevarata. Acuma daca a fost trancaneala sau daca a fost de folos, nu stiu, dar acea fata este astazi intr-o manastire in Grecia si cu multa stare traieste pana acuma – poate ca a fost totusi, nu desfrau, dar de la Dumnezeu.

Desfraul este orisice, curvia este altceva. Un casatorit poate desfrana mai mult decat un curvar, care s-a impreunat odata cu o curva, si dupa aia poate s-a infranat. Iar un casatorit, cum zicea cineva unuia: nu crezi ca te poti imbata din vinul din propriul tau butoi? Ei, asa si asta… Ei, Dumnezeu acuma sa lumineze mai departe ce si cum, dar as fi vrut mult sa ajungem la o gandire, si la o traire, si la o curatie mai adevarat bisericeasca si nu la musamalizari, si ascunzisuri, si chestii d-astea…”

(Extras din ultima conferinţa a p. Rafail Noica: “Cuvântul prorocesc şi experienţa harului“ Alba-Iulia, 15 noiembrie 2007)

Amintiri despre Pr. Arsenie Boca

Sfantul Ardealului, evocat de ultimul sau ucenic: parintele Pantelimon de la Manastirea Ghighiu

La manastirea Ghighiu, in buza Ploiestiului, isi traieste batranetile unul dintre ultimii ucenici ai Parintelui Arsenie Boca, cel numit cu atata dragoste si evlavie, "Sfantul Ardealului".
Cu mult inainte sa-ti dea binete si sa-ti vorbeasca, parintele Pantelimon te intampina cu un zambet cat o latifundie de lumina, plutind spre tine printre stupii de-albine pe care ii pastoreste in clipele dintre rugaciuni. Chipul sau ascutit prin post aspru, pe care flutura o barba alba si rara, iradiaza un soi de inocenta copilareasca, in vreme ce ochii par ca tradeaza o taina care il bucura permanent. Taina si bucuria credintei traite deplin. La 83 de ani, viata sfintiei sale e un sir de incercari pe care le-a transformat in trepte spre mantuire. Asa l-a invatat duhovnicul sau dintai, parintele Arsenie Boca, a carui amintire o poarta nestinsa in suflet si despre care vorbeste greu. Smerit, batranul calugar de la Ghighiu se teme sa nu fie acuzat de trufie, facandu-si, Doamne fereste, reclama, pe renumele celui mai mare duhovnic al Transilvaniei.
In anii '50, parintele Pantelimon a fost calugar la manastirea Brancoveanu, de la Sambata de Sus, din Fagaras. Pe urma, a suferit pentru credinta in temnitele comuniste mai multi ani. I s-a interzis sa reintre in manastire si abia in 1980 s-a adapostit la Ghighiu, unde a fost preotit si unde slujeste si azi. Interviul pe care il publicam a fost realizat in toamna anului 2007.

"Un cuvant ca de foc"

- Cum l-ati cunoscut pe Parintele Arsenie Boca?

- Aveam vreo 18 ani cand am mers sa-l vad pe Parintele despre care se dusese vestea, la manastirea Sambata de Sus, din Fagaras. El era in mijlocul unei miscari de reinviere duhovniceasca grozava. Duminica de duminica se adunau puhoaie de oameni din toti muntii din jur, la Sambata, sa-l vada si sa-l asculte pe Parintele Arsenie. Avea un cuvant ca de foc si o putere foarte mare asupra oamenilor. Eram curios ce fel de om al lui Dumnezeu este acesta, de vorbeste atata lume despre el. Si am stat in multime cuminte, pana s-a terminat predica. Atunci, Parintele a venit printre oameni, ii privea scurt si le spunea ce trebuinte au si ce sa faca. La un moment dat, il vad ca se uita spre mine si-mi spune: "Copile, sa te duci sa faci armata si apoi sa ma cauti. Numai atunci vom vorbi despre calugarie". Am ramas intepenit. Eu nu venisem cu gandul sa ma calugaresc, ci doar sa-l vad, dar dupa ce l-am vazut, mi-a trecut prin minte fulgerator ca as vrea sa-i fiu alaturi in manastire.

- Si ce-ati facut?

- Am tacut, mirat ca mi-a cunoscut gandul, si la o vreme am plecat. N-am mai dat pe la manastire un an, doi, pana m-am dus in armata si acolo m-a cutremurat pentru prima data puterea lui Dumnezeu si mi s-a intarit convingerea ca trebuie sa ma calugaresc.

- In ce fel vi s-a aratat puterea lui Dumnezeu? Ce s-a intamplat?

- Eram pe un camp, adunati in front, cateva plutoane de soldati. Si un ofiter ne vorbea despre noile timpuri care se deschid si ca noi, astia de la tara, care avem gargauni in cap si credem in Dumnezeu, ar trebui sa punem mana pe carte, sa ne luminam si sa devenim de ajutor tarii. Ne spunea ca Dumnezeu nu exista si ca numai pregatirea profesionala si ravna ne pot salva. Altcineva nu-i sa ne ajute. Si deodata s-a scuturat cerul si a inceput sa ploua cu galeata si sa trasneasca. Trasnetele erau tot mai aproape de noi. Al treilea fulger a lovit niste brazi chiar in spatele nostru si a izbucnit valvataie mare. Atunci, toti am scapat armele din maini, am cazut in genunchi si ne-am facut cruce. Chiar si ofiterul cel indracit. Pe urma, s-a potolit ploaia si ne-am reluat pozitiile. Eu am zambit, iar ofiterul m-a vazut. "Ce razi, ma? Si de ce ti-ai facut cruce?" I-am raspuns: "Eu mi-am facut cruce ca sa ma apere Domnul. Dar dumneavoastra de ce v-ati inchinat, daca nu credeti in Dumnezeu?" A tacut suparat.

- Dupa ce v-ati satisfacut stagiul militar, v-ati dus la Sambata?

- Da. De data asta, eram hotarat sa ma calugaresc. Si Parintele Arsenie m-a intampinat ca si cum eram cunostinte vechi. Trecusera cativa ani... Am inceput sa muncesc pentru manastire, sa asist la slujbe si sa fac totul pentru a fi tuns in monahism.



"Cand te privea, te paraliza"

- Cum vi-l amintiti pe Parintele Arsenie din acea vreme?

- Nu era voinic, ci subtire si inalt. Dar desi era destul de fragil, parea extrem de puternic. Avea o atitudine foarte darza, mandra, si se impunea unde aparea, fara nici un efort. Puterea lui era mai ales in ochi. Cand te privea, te paraliza. Avea o autoritate care venea din interior prin privire, ca o forta in fata careia nu-ti ramane decat sa te supui. Nu era nevoie sa faca vreun gest, caci iti spunea din ochi ce sa faci. Te facea sa plangi sau sa te bucuri, dupa cum iti era sufletul, usor sau greu de pacate.

- Dar de unde ii venea aceasta putere? Era foarte tanar, avea in jur de 30 de ani pe-atunci. Cand a avut timp sa creasca duhovniceste atat de mult?

- De la Dumnezeu, de unde altundeva? Avea o putere de rugaciune mare, iar Dumnezeu le da mult acelora care stiu sa se roage. Lui i-a dat darul acesta de a patrunde in sufletul fiecaruia si de a-i cunoaste pacatul. Si vazand lumea ca Parintele ii stie betesugurile si ii da si leacurile, fara sa apuce sa se marturiseasca, a crezut in el ca e omul lui Dumnezeu si l-a ascultat.

- Magnetismul pe care il exercita asupra maselor era harul divin...

- Pai, da... La rastimpuri, Dumnezeu trimite popoarelor oameni care sa le arate calea, oameni pe care ii intareste in duh si carora le da multe daruri. Un astfel de om a fost Parintele Arsenie. Eu am credinta ca Parintele Arsenie a avut aceasta forta duhovniceasca deosebita, prin care a facut si minuni, pentru ca ne apropiem de Marea Judecata, de a doua venire a lui Hristos. Cu cat e mai aproape Parusia, cu atat ne trimite Dumnezeu oameni mai puternici, ca sa salveze ce se poate salva, caci El nu vrea sa ne piarda.

"Nu pot sa va mantuiesc, ci doar sa va trezesc"

- Cum se purta Parintele Arsenie cu cei mai tineri?

- L-am cunoscut destul de bine si pot sa va spun ca nu am vazut un om cu o putere mai mare asupra oamenilor si a lucrurilor. Supunea totul, nu prin vointa, ci prin credinta si prin exemplul personal. El lucra cot la cot cu noi si cauta sa ne invete

pe cei incepatori cum sa ne comportam, cum sa muncim, cum sa ne rugam, sa facem cinste manastirii si sa ne imbunatatim duhovniceste.

- Avea si momente cand glumea sau cand era afectuos?

- Pe cat de aspru era la o prima privire, pe atat de bun era dupa ce-l cunosteai. La inceput ti se parea biciul lui Dumnezeu. Aspru la purtare, aspru cu sine, aspru cu pacatul. Dar daca ii urmai sfatul si te pocaiai, atunci il vedeai cat e de bun. Pe noi, calugarii mai tineri, ii placea sa ne invete diverse lucruri, de la literatura si pictura pana la munca la grajd. De multe ori glumea si radea cu noi si era foarte bland. Se inasprea doar in fata pacatului. Lucra cu noi si nu cerea nimanui sa faca mai mult decat putea. Ca manastirea era atunci o ruina. Peste 200 de ani a fost ruina. Si am lucrat mult s-o refacem. Nu te chema la munca, ci se apuca primul de treaba si toti il urmam. Erau multi studenti. Uneori, se batea cu zapada cu noi. Spunea ca e bine sa ne comportam cum ne e varsta, ca avem timp sa devenim seriosi si sa uitam de joc.

- Va amintiti vreun sfat pe care-l dadea mai des?

- Parintele a vazut ca lumea il iubea si se temea ca unii pot cadea in idolatrie. Si le spunea tuturor: "Voi veniti dupa cuvant de folos si apoi asteptati sa va mantuiesc, dar eu nu pot asta. Eu pot doar sa va trezesc din pacatele in care traiti. Pentru ca viata asta e scurta, iar cealalta e vesnica si n-as vrea sa plangeti la ziua Judecatii". De aceea, Parintele nu prea primea sa i se sarute mana. Totusi, unora le permitea. Si l-am intrebat de ce pe unii din oamenii care vin la el ii lasa sa-i sarute mana. Mi-a zis: "Acestia ma vad pentru ultima oara". Erau din cei care se opuneau comunismului si care apoi au murit in munti si in inchisori.

- L-ati vazut vreodata nervos pe parintele Arsenie?

- Nu. Avea o seninatate de mare rugator. Dar cand se supara, se incrunta putin, fara sa i se intunece chipul. Iar daca erai vinovat, te privea de simteai ca nu-i poti ascunde nimic.

- Era vorba numai de autoritate sau si de dragoste?

- Dragostea la el o simteai daca-l cunosteai, cum am spus. Era ca acei tarani care-si saruta fiii doar in somn. Cand greseai, nu te certa, nu ridica glasul, dar te privea intr-un anume fel. Cum si atunci cand meritai laudat, nu iti cauta in coarne, ci te privea si stiai ca meriti sa fii laudat.

- L-ati vazut vreodata plangand?

- Da. Plangea cand se ruga. L-am surprins odata la chilie, cu lacrimi pe obraji. Pe urma si in altar l-am vazut lacrimand, cand slujea. Plangea pentru pacatele oamenilor. Ii era necaz ca oamenii nu vor sa se indrepte si se duc astfel de la Fata lui Dumnezeu.

- Parintele e considerat un sfant, mai ales de catre ardeleni. De ce exista in Ardeal un cult pentru parintele Arsenie?

- Pentru faptele lui bune. El era exact dupa cuvantul lui Dumnezeu. A scos poporul din intuneric. L-a invatat cum sa traiasca dupa cuvantul Domnului. Poporul a simtit dragostea lui. Pentru ca a fost samanta buna, samanta semanata de Parintele rodeste si astazi.

- Cum vorbea Parintele: direct sau in pilde?

- Pacatele le spunea pe fata, de cele mai multe ori public, dar tainele le spunea in pilde. Avea obiceiul de a spune verde in fata pacatele unora, pentru a-i invata si pe altii. Dupa Liturghie, se adunau multi in curtea manastirii, parintele trecea si se oprea la fiecare.

O femeie i-a spus: "Parinte, nu-mi merge bine deloc". Iar el: "Stiu, dar stii si tu de ce, aminteste-ti de cei pe care i-ai ucis" - caci femeia facuse avort. Alta data, un baiat si o fata au venit la el si i-au cerut binecuvantare sa se casatoreasca, iar parintele le-a spus sa nu se cunune, fiindca sunt frati si mult vor patimi daca fac pacatul acesta. Ei nu l-au crezut si s-au cununat, au facut trei copii, unul surdo-mut si doi indraciti.

- V-ati spovedit la sfintia sa. Cum era ca duhovnic: dur sau ingaduitor?

- Era mult rabdator. Nu spovedea pe oricine si nu dadea canoane. Caci stia ca poti sa faci formal canonul si sa fii tot cu gandul la pacat. Si ca, daca nu-ti da canon, dar tu te caiesti cu adevarat, vei fi mai ravnitor la rugaciune si te vei infrana mai bine de la pacat.

- Nu erau si oameni care se indoiau de Parintele?

- Ei, ba da. Mereu sunt si din acestia. Odata, un taran i-a injurat pe cei care se duceau la Parintele Arsenie si pe loc i s-a strambat gura. N-a mai putut s-o deschida, nici sa bea apa. L-au dus oamenii la manastire si Parintele s-a apropiat de caruta in care se gasea amaratul si l-a intrebat: "Ce ti-a facut, bade, Arsenie? Ia deschide gura si graieste!". Si pe loc omul a putut deschide gura sa vorbeasca, s-a aruncat in genunchi si a inceput sa planga si sa se caiasca pentru ce spusese.

O minune a Parintelui Arsenie, dupa moarte

- Cat ati stat langa Parintele Arsenie?

- Destul de putin, cam un an, ca apoi l-au arestat. Mai tarziu ne-au arestat si pe noi, pe mine si pe inca cinci calugari, ca nu voiam sa plecam din manastire si eram considerati "agitatori mistici".

- Stiti cum a fost arestat Parintele Arsenie?

- Au venit intr-o zi cinci securisti si un procuror. Dar Parintele stia dinainte ca vor veni sa-l ridice, ca asta era darul sau. Si cand au ajuns acolo, i-a intampinat Parintele Arsenie: "Mai, stiu de ce ati venit, dar duceti-va acasa, ca daca vede lumea ca ma luati, o sa va alunge cu pietre. Vin singur maine dimineata la voi". Astia n-au mai zis nimic, au plecat cu privirile in pamant.

- Le era frica de el?

- Poate ca nu. Dar se temeau de revolta oamenilor, ca era mai la inceputul terorii, prin '48, cand inca nu se stia cum reactioneaza lumea si se auzea deja despre partizanii din munti. Iar Parintele era in legatura cu partizanii, pe care ii ajuta si-i spovedea. Poate si de partizani s-au temut securistii.

- V-ati revazut mai tarziu cu Parintele Arsenie?

- Da, mereu, pana la sfarsit. Dupa ce a iesit din inchisoare, Parintele a fost luat sub protectie de Patriarhul Justinian... Picta la Schitul Maicilor si acolo l-am revazut pentru prima oara dupa inchisoare. Si, vorbind odata cu sfintia sa, mi-a spus pe nepusa masa: "Sa te duci acasa, la Fagaras, si sa ma vorbesti de rau. Daca nu ma vorbesti de rau, la mine nu mai ai ce cauta!". Eu l-am intrebat ce sa spun. Si el: "Lasa, ca te taie pe tine capul". Adica, voia sa spuna ca de rau stim sa vorbim toti. N-am zis nimic, dar n-am facut asa.

- Si ce-a spus data urmatoare cand v-ati vazut?

- Picta, si cand am deschis usa mi-a zis: "Ti-am spus sa nu mai vii la mine daca nu ma vorbesti de rau". La care i-am raspuns: "Pai, daca te vorbeam de rau, Parinte, nu ma mai vedeai". "De ce?" "Imi spargeau capul oamenii". Si a ras.

- De ce v-a pus la incercarea asta?

- Cred ca din doua motive: sa vada ce simte poporul, daca il apara, daca ii spune ca e vorbit de rau... Si apoi, sa vada daca mai judec corect dupa inchisoare.

- Ati trait vreo fapta minunata ca urmare a puterii duhovnicesti a Parintelui?

- Sunt mai multe, dar nu le pot povesti, pentru ca lumea nu le-ar intelege. Mi-a zis o data: "Veniti la mine, va dau sfat, dar voi asteptati si minuni. Sa stiti ca mai mult o sa va ajut dupa ce voi pleca la Domnul, decat acum". Si a avut dreptate. Eu i-am simtit mereu ajutorul dupa ce a murit. Si am trait o minune, acum trei ani. M-am dus la parastasul care i se face Parintelui anual la manastirea Prislop. Nu mai fusesem, si am zis sa merg sa slujesc pana nu mor. A fost foarte frumos. Pe la ora patru dupa masa, am plecat indarat spre Bucuresti, cu cineva cu o masina. Numai eu si soferul. Dar tot drumul am simtit ca in masina mai era cineva langa noi, pe bancheta din spate. Si, va spun adevarat, masina n-a venit pe pamant pana aici, la Barcanesti.

- Cum adica?

- Plutea... Am ajuns in trei ore, desi la dus am mers opt ore. Pe drum am intalnit stopuri, accidente, dar nu ne-am oprit, pe toate le-am depasit, parca prin aer. Ma uitam la omul care conducea si ma intrebam de ce trece pe rosu, doarme? El nu spunea nimic, nu spuneam nici eu. Parca ne temeam sa vorbim. Cand am ajuns aproape de manastire, aici, masina a inceput sa se auda cum merge pe pamant. Si a zis soferul: "Masina noastra merge pe pamant". L-am intrebat: "Ce-ai simtit, omule?". Si el: "Am simtit pe cineva in spate si altceva nimic. Eu n-am condus pana aici, stiu ca masina a mers singura". Si-am auzit atunci o voce in spate: "Pana aici am venit cu voi". Cand m-am intors, nu era nimeni.

- Ati mai povestit intamplarea aceasta cuiva?

- Nu, ca oamenii de azi nu mai cred.

- Ce invatatura mai de pret v-a ramas de la Parintele Arsenie?

- Sa fim pregatiti de moarte, prin felul in care traim, ca sa dam bun raspuns la judecata de apoi. Si prin curajul marturisirii, sa spunem adevarul cu orice risc. L-am ascultat, drept pentru care am fost inchis.

- Erati pregatit de moarte?

- Da. Si acum sunt.

( Interviu realizat de Claudiu Tarziu)