Emotie de toamna!

Dragostea nu este niciodata mai puternica decat atunci cand te face sa suferi!

Dragostea inseamna...
sa te bucuri pentru celalalt, atunci cand este fericit
sa fii trist pentru el cand este suparat
sa fiti impreuna in vremuri bune si in vremuri grele
Dragostea e izvorul puterii.
Dragostea inseamna...
sa fii mereu sincer cu tine insuti
sa fii mereu sincer cu celalalt
Sa stii sa-i vorbesti, sa stii sa-l asculti,
sa-i respecti increderea si sa nu te prefaci.
Dragostea este izvorul realitatii.
Dragostea inseamna...
o intelegere atat de profunda incat
simti ca esti o parte din celalalt
acceptandu-l asa cum este
fara sa incerci sa-l transformi in altceva
Dragostea este izvorul unitatii

Dragostea este:libertatea de a-ti urma visele tale impartasindu-ti experientele cu celalalt evoluand ca individ alaturi si impreuna cu cresterea celuilalt
Dragostea este izvorul succesului.

Dragostea inseamna...
bucuria de a face planuri impreuna
bucuria de a face toate lucrurile impreuna
Dragostea e izvorul viitorului
Dragostea este furia furtunii si linistea curcubeului
Dragostea este izvorul pasiunii.
Dragostea inseamna...
a darui si a primi in fiecare zi,
a intelege nevoile si dorintele celuilalt
Dragostea inseamna...
sa stii ca celalalt va fi intotdeauna
langa tine, orice s-ar intampla
sa-i simti lipsa atunci cand e departe,
dar sa-ti fie mereu aproape in inima ta.

Dragostea e izvorul sigurantei,sursa vietii

“Am învăţat că, dacă cineva nu te iubeşte cum ai vrea tu, nu înseamnă că nu te iubeşte din tot sufletul…”

...Este ciudat cum uneori dragostea seamănă mai mult cu ura decȃt cu prietenia…iubim şi totuşi urȃm, iubim şi totusi ȋi rănim pe oamenii apropiaţi nouă. Poate că nu vrem să se ȋntample cu adevărat şi totuşi o facem crezȃnd că dragostea ne dă dreptul să greşim, deschizȃnd răni ȋn sufletul celorlalti, spunem mereu: "am făcut-o pentru că te iubesc, totul este din dragoste şi totuşi cȃt de mult greşim… cȃnd iubeşti, nu răneşti, nu ceri nimic celuilalt şi, nu astepţi să ţi se dea, pentru că dragostea vine din adȃncul sufletului tău, nu jigneşti, nu ȋntrebi şi nu faci reproşuri, pentru că dragostea este ȋnţelegere şi respect pentru orice şi oricare ar fi hotărȃrea celui de lȃngă tine, noi şi dragostea sufletului nostru ne pierdem undeva ȋn infinit, printe răutăţi şi egoism şi ajungem la sfȃrşit să ne pierdem ȋntre regrete şi păreri de rău şi toate astea doar pentru un simplu motiv, pentru că nu ȋnţelegem ce ȋnseamnă cu adevărat sentimentul cu numele "Dragoste"...

Schitul Pahomie - un loc mai aproape de Dumnezeu

De ce se distrug copiii? Parintii - ucigasi de copii (Sf.Ioan Gura de Aur)

din “Parinti, copii si cresterea lor”

De nicaieri de altundeva nu vine distrugerea copiilor decât dintr-un interes exagerat al parintilor pentru cele ale traiului. Ei se straduiesc sa le asigure un trai fericit si atât. De aceea, vrând nevrând, îsi neglijeaza atât propriul suflet cât si pe cel al copiilor. Pe parintii acestia – si sa nu creada cineva ca vorbesc la mânie – i-as socoti mai rai chiar decât ucigasii de copii. Acestia din urma, ucigând, desfac sufletul de trup, dar cei de care vorbesc eu, parintii neglijenti, le arunca si trupul si sufletul în focul iadului.

Oricum toti oamenii mor, este o lege a firii ca trupul sa moara, dar copiii care au parinti nepasatori ar fi putut evita moartea sufletului spre care i-a dus tocmai nepasarea si neglijenta parintilor lor. Oricum moartea trupului va disparea definitiv la înviere, dar de moartea sufletului nimeni nu va putea scapa, niciodata. Pentru ca un suflet mort nu se va mântui niciodata, ci e condamnat sa ispaseasca o pedeapsa vesnica.

Pe buna dreptate îi putem socoti pe acesti parinti mai rai decât ucigasii de copii. Nu este acelasi lucru sa-ti ascuti sabia si s-o pui la gâtul unui copil cu a distruge sufletul unui copil si a-l duce la pierzanie, ceea ce e mult mai cumplit. Pentru ca nimic nu e mai pretios pentru noi decât sufletul.
(Apologia vietii monahale, cartea a III-a)

Parintele N.Steinhardt: Treptele iertarii ("Jurnalul Fericirii")

“Greşiţilor noştri le iertăm greu. Sau dacă iertăm, nu uităm. (Şi iertarea fără uitare e ca şi cum n-ar fi, bătătură fără câine, gură fără dinţi). Ne iertăm şi mai greu pe noi înşine.

(Şi această ţinere de minte otrăveşte. Spre a dobândi pacea lăuntrică trebuie să ajungem, prin căinţă, dincolo de căinţă: la a ne ierta.)

Cel mai greu ne vine a ierta pe cei cărora le-am greşit. (Cine ajunge să poată ierta pe cel faţă de care a greşit, cu adevărat izbuteşte un lucru greu, cu adevărat bate un record.)

Neiertarea de sine are un caracter mai grav decât s-ar zice: înseamnă neîncredere în bunătatea lui Dumnezeu, dovada încăpăţânatei şi contabilei noastre răutăţi. E şi cazul lui Iuda, care n-a crezut nici în puterea lui Hristos (că-l poate ierta) şi nici în bunătatea lui Hristos (că vrea să-l ierte).

Când francezii spun Dieu a créé l ‘homme à son image qui le lui a bien rendit [Dumnezeu l-a creat pe om dupa chipul Sau, iar omul i L-a restituit], trăsătura aceasta a făpturii au avut-o desigur în vedere, specifică lui Iuda. Celui care ne-a creat după chipul şi asemănarea Sa îi plătim cu aceeaşi monedă, închipuindu-ni-L după chipul şi asemănarea noastră: atât de răi şi neiertători încât nu ne vine a crede că Dumnezeu poate ierta cu desăvârşire orice. Nu! Nu putem gândi o putere, oricât de atotputernică în domeniul fizic (minunile materiale cele mai fantastice le admitem), în stare să facă lucrul acesta de neconceput: să ierte.

Pe de altă parte, întocmai ca domnul Perrichon (poartă pică celui care l-a scos din prăpastie, îl adoră pe cel pe care, cică, l-a scos el din prăpastie), îi iubim foarte puţin pe cei care ne-au scăpat dintr-o scârbă, o belea; îi iubim însă, cu drag, pe cei cărora am avut prilejul să le venim în ajutor, să le dovedim puterea şi mărinimia noastră.”

Vizionati! Cu siguranta nu o sa regretati!