Un om înţelept, care a spus multe cuvinte de folos, le-a spus şi pe
acestea: „Femeia şi bărbatul să se înţeleagă bine între ei” (Parafrază
la Înţelepciunea lui Sirah 25, 1). De la început Dumnezeu a avut grijă
ca soţii să trăiască în armonie. De aceea vorbeşte despre amândoi ca şi
când ar vorbi despre unul, şi spune: „Bărbat şi femeie i-a făcut”
(Facerea 1, 27); şi „nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască”
(Galateni 3, 28). Pentru că nu poate exista legătură strânsă între doi
bărbaţi aşa cum este legătura dintre un bărbat şi o femeie.
Aşadar nu întâmplător şi zadarnic a vorbit Pavel despre această
chestiune, spunând: „Femeile să li se supună bărbaţilor lor precum
Domnului” (Efeseni 5, 22). De ce oare? Pentru că dacă soţii convieţuiesc
în bună înţelegere, atunci şi copiii lor vor creşte bine şi vecinii se
vor desfăta de mireasma vieţii lor creştine şi prietenii lor se vor
bucura şi rudele lor se vor mândri. Dar dacă se întâmplă invers, toate
se vor învălmăşi, toate vor fi tulburi şi confuze. Se întâmplă adică şi
aici ce se întâmplă într-o armată: Când generalii ei au legături
liniştite şi conlucrează armonios, armata merge bine şi poartă biruinţe;
însă când aceştia nu se înţeleg şi se ceartă, toată armata se întoarce
cu susu-n jos. Aşadar de aceea spune: „Femeile să li se supună
bărbaţilor lor precum Domnului”.
Însă cum se face că Scriptura într-un alt loc spune: „Dacă vine
cineva la mine şi nu urăşte pe femeie şi pe bărbat, nu poate fi ucenicul
Meu”? (Parafrază la Matei 14, 26). Dacă femeile trebuie să li se supună
bărbaţilor lor precum Domnului, cum de în altă parte le cere să se
lepede de ei pentru Domnul? Citind cu atenţie ambele fragmente, veţi
constata că unul nu-l contrazice pe celălalt. Sunt valabile în paralel
amândouă. Adică ce vrea să spună aici Apostolul? Sau „să vă supuneţi
bărbaţilor voştri, ştiind că aşa Îl veţi sluji pe Domnul” sau „să-i
ascultaţi pe bărbaţii voştri, considerând, ca ucenice ale lui Hristos,
că faceţi voia Lui”. Pentru că, dacă cel care nu se supune puterii
statului şi autorităţilor se împotriveşte ordinii pe care a aşezat-o
Dumnezeu, mult mai mult femeia care nu se supune bărbatului ei calcă
porunca dumnezeiască.
Să considerăm deci că bărbatul este capul şi femeia trupul, după cum o
arată şi acest pasaj apostolic: „Bărbatul este cap femeii (adică
cârmuitor), aşa cum şi Hristos îi este cap Bisericii, El Mântuitorul
trupului. Dar aşa cum Biserica I se supune lui Hristos, tot astfel şi
femeile să le fie întru toate bărbaţilor lor” (Efeseni 5, 23-24).
Tu, bărbatul, îl auzi pe Pavel, care o povăţuieşte pe femeie să ţi se
supună ţie, şi-l lauzi şi-l admiri. Auzi însă ce spune mai jos:
„Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre aşa cum şi Hristos a iubit
Biserica şi pe Sine S-a dat pentru ea” (Efeseni 5, 25). Ai văzut mai
înainte un model de supunere? Vezi acum şi modelul de iubire. Vrei ca
femeia să ţi se supună aşa cum Biserica i se supune lui Hristos?
Poartă-i şi tu ei de grijă, aşa cum Hristos îi poartă de grijă
Bisericii. Şi dacă trebuie să-ţi jertfeşti viaţa pentru ea, să fii făcut
bucăţi de o mie de ori, să le suferi şi să le rabzi pe toate, nu refuza
s-o faci. Căci nici măcar aşa nu vei face ceva egal cu ceea ce a făcut
Hristos pentru Biserică, de vreme ce tu vei suferi acestea pentru cea cu
care eşti unit, iar Domnul a suferit pentru cea care s-a întors
împotriva Lui şi L-a nesocotit. Aşadar pe când Hristos, nu cu
ameninţări, nu cu huliri, nu cu spaime, ci cu multă iubire şi blândeţe,
cu grijă şi jertfă a reuşit să inspire încredere celei care atât de mult
L-a necăjit, aşa să faci şi tu, aşa să te porţi cu femeia ta. Dacă
nu-ţi acordă atenţie, dacă te înfruntă cu mândrie, dacă te nesocoteşte,
vei putea s-o îndreptezi prin marea ta purtare de grijă, prin dragostea
şi bunătatea ta, nu prin mânie şi înfricoşare.
Doar pe un slujitor îl poţi cuminţi în felul acesta, sau poate că
nici pe el, pentru că se va înfuria degrabă şi va înceta să te mai
slujească. Pe tovarăşa ta de viaţă, pe mama copiilor tăi, pe temelia
oricărei bucurii din familie, nu trebuie s-o îndreptezi cu sălbăticie şi
ameninţări, ci cu iubire şi bune maniere.
Aşa sunt datori bărbaţii să-şi iubească femeile”, continuă Apostolul,
„ca pe propriile lor trupuri. Cel ce-şi iubeşte femeia, pe sine se
iubeşte. Că nimeni vreodată nu şi-a urât trupul; dimpotrivă, fiecare îl
hrăneşte şi-l îngrijeşte, precum şi Hristos Biserica; pentru că noi
suntem mădulare ale trupului Său, din carnea Lui şi din oasele Lui”
(Efeseni 5, 28-30). Ce vrea să spună prin aceste cuvinte? Ne proiectează
o imagine mai puternică, un exemplu mai viu. Totodată ne conduce mai
aproape şi cu mai multă limpezime de încă o îndatorire a noastră.
Ca să nu spună cineva că, „Acela Dumnezeu a fost şi S-a dat pe sine”,
de aceea Pavel zice: „Aşa sunt datori şi bărbaţii…”. Prin urmare nu e
vorba de o harismă, de un dar, ci de o îndatorire, de o obligaţie. După
ce zice, „să-şi iubească femeile ca pe propriile lor trupuri”, adaugă:
Căci „nimeni vreodată nu şi-a urât trupul; dimpotrivă, fiecare îl
hrăneşte şi-l îngrijeşte”. Şi cum este femeia trup al tău? Citim în
cartea „Facerii” că, atunci când Adam s-a trezit şi a văzut-o pe femeia
pe care Dumnezeu a plăsmuit-o din coasta lui, a spus: „De data aceasta
iată os din oasele mele şi carne din carnea mea!” (Facere 2, 23). Aşadar
aşa cum Domnul îngrijeşte cu blândeţe de Biserică, adică de noi toţi,
pentru că suntem mădulare ale Lui, trup al Lui şi oase ale Lui – şi asta
o cunoaştem bine noi, cei ce participăm la Sfintele Taine –, la fel şi
bărbatul este dator să se îngrijească cu blândeţe de soţia lui, pentru
că din el s-a zidit, este bucată din trupul lui.
„De aceea”, spune Scriptura, „va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa
şi se va lipi de femeia sa şi cei doi (prin căsătorie) vor fi un trup”,
un singur om (Facerea 2, 24; Efeseni 5, 31). Iată şi al treilea motiv.
Aici se arată că bărbatul, după ce-i părăseşte pe cei care l-au născut,
se lipeşte de femeie. De aici înainte trupul, tatăl şi mama, nasc copil
care se plăsmuieşte din unirea seminţelor lor. Încât toţi trei sunt un
singur trup, aşa cum şi noi la fel suntem un trup cu Hristos. Aşadar
câtă iubire ai pentru tine, atâta iubire vrea Dumnezeu să ai şi pentru
femeia ta. Nu vedeţi că şi în trupul nostru există multe lucruri
nedesăvârşite şi multe lipsuri? Unul are picioarele strâmbe, altul
mâinile paralizate, un al treilea are vreun mădular bolnav etc. Însă
nici nu se poartă rău cu mădularul acela, nici nu-l taie; dimpotrivă, îl
îngrijeşte şi-l ocroteşte mai mult decât pe mădularele sănătoase, şi
motivul este lesne de înţeles.
Aşadar iubeşte-o pe femeia ta tot aşa cum te iubeşti şi pe tine. Nu
numai pentru că bărbatul şi femeia au aceeaşi fire, ci şi dintr-o altă
pricină, mai însemnată: Deoarece nu mai sunt două trupuri separate, ci
unul singur; şi bărbatul este capul, iar femeia trupul. După cum spune
apostolul Pavel într-o altă epistolă de-a sa, „Hristos este capul
oricărui bărbat, iar capul femeii este bărbatul, iar capul lui Hristos
este Dumnezeu” (I Corinteni 11, 3). Însă aşa cum spune, că „capul
lui Hristos este Dumnezeu”, la fel zic şi eu că, după cum noi suntem un
trup, aşa este şi Hristos cu Tatăl. Prin urmare şi Tatăl este capul
nostru.
„Dar şi în ceea ce vă priveşte, fiecare din voi să-şi iubească femeia
ca pe sine însuşi, iar femeia spre bărbat să se-nfioare” (Efeseni 5,
33). Nu se arată aici doar dragoste, ci şi respect. Nefiind stăpân al
familiei, femeia nu trebuie să ceară aceeaşi cinstire cu a stăpânului,
bărbatul, de vreme ce este mai jos ca el. Dar nici bărbatul nu trebuie
să-şi nesocotească femeia pentru că aceasta i se supune, căci ea este
trupul; şi dacă capul nesocoteşte trupul, va pieri şi el împreună cu
acela. De aceea bărbatul trebuie să-i ofere femeii iubirea lui ca o
răsplată a supunerii ei. Şi capul este necesar, şi trupul. Trupul pune
în slujba capului mâinile, picioarele, şi toate celelalte mădulare ale
sale, iar capul se îngrijeşte de trup şi-l ocroteşte. Nu există lucru
mai bun precum căsnicia şi conlucrarea de acest fel: respect din partea
femeii, iubire din partea bărbatului. Desigur, femeia care-l respectă pe
bărbat îl şi iubeşte. Îl respectă ca pe capul ei şi-l iubeşte ca pe un
mădular, de vreme ce şi capul este tot un mădular al trupului.
Aşadar în felul acesta Dumnezeu a stabilit ca femeia să i se supună
bărbatului, ca să existe pace şi înţelegere între ei. Căci nicăieri unde
sunt mai mulţi stăpâni nu există pace. Unul trebuie să fie stăpânul.
Aceasta o observăm peste tot. Oricum, acolo unde există oameni
duhovniceşti există şi pace. De pildă, primii creştini ai Ierusalimului
erau cinci mii de oameni, dar aveau o inimă şi un suflet. Şi nimeni nu
considera că vreunul din bunurile lui era al său, ci se supuneau unul
altuia. Acest lucru arată înţelepciune şi respect faţă de Dumnezeu.
Iar dacă la prima vedere poziţia femeii pare dezavantajată, deoarece
i-a fost poruncit să arate respect faţă de bărbatul ei, în realitate
poziţia este avantajată, căci bărbatului i s-a poruncit să fie înzestrat
cu ce-i mai important, cu iubirea. Ce trebuie să se întâmple, însă,
dacă femeia nu-l respectă pe bărbat? Şi într-o asemenea împrejurare,
acesta are datoria s-o iubească. Dacă ceilalţi nu-şi fac îndatoririle
lor, noi trebuie să le facem. Zice, de pildă, „să vă supuneţi unul
altuia întru frica lui Hristos” (Efeseni 5, 21). Porunca se referă la
amândoi. Ce însemnătate are, aşadar, dacă unul nu se supune? Tu să
asculţi de legea lui Dumnezeu. Femeia, chiar dacă soţul său n-o iubeşte,
este datoare să-l respecte, ca să nu încalce îndatorirea ei. Şi când
fiecare îşi duce la îndeplinire îndatorirea, atunci căsnicia lor este
creştină, este duhovnicească, nu trupească.
Dar să ţii seama de un lucru, bărbate, că, atunci când Apostolul a
poruncit soţiei tale să-ţi arate respect, a vorbit despre respectul care
se cuvine unei femei libere, nu unei sclave. Am spus-o, femeia este
trupul tău. Dacă vrei să aibă respect de roabă, atunci îţi necinsteşti
trupul şi te insulţi pe tine însuţi. Care este conţinutul respectului
acestuia? Să nu-ţi vorbească împotrivă, să nu se răzvrătească, să nu
vrea să fie stăpână în casă. E de ajuns ca respectul ei să se limiteze
la acestea. Dacă tu o iubeşti, cum ţi-a poruncit Dumnezeu, vei izbuti
mai multe. Căci firea femeiască este oarecum mai slabă şi are nevoie de
ajutor, ocrotire, blândeţe, purtare de grijă. Pe toate să i le oferi, pe
toate să le faci de dragul ei, chiar şi la chinuri să te supui.
Femeia stă pe lângă stăpânul casei. Are şi ea putere asemănătoare cu
cea a bărbatului. Bărbatul, însă, are ceva mai mult, un lucru izbăvitor
pentru familie. A primit rangul de a fi cap al trupului, aşa cum este
Hristos cap al Bisericii, nu numai de a o iubi şi îngriji pe femeie, dar
şi s-o călăuzească spre bine, „ca s-o înfăţişeze…”, zice, „sfântă şi
fără de prihană” (Efeseni 5, 27). Şi dacă el se va îngriji ca femeia să
dobândească sfinţenie şi neprihănire, toate celelalte vor veni de la
sine. Dacă le cere pe cele dumnezeieşti, cele omeneşti vor urma foarte
uşor, şi în casă vor domni ordinea, pacea, evlavia.
Aşadar Apostolul a spus că toate problemele căsniciei pot fi
rezolvate, dacă bărbatul îşi iubeşte femeia şi femeia îşi respectă
bărbatul. N-a explicat însă în ce fel se vor realiza acestea. Vă voi
explica eu: Nesocotind banii, năzuind la virtuţile sufletului şi având
frică de Dumnezeu.
„Orice va făptui cineva, bun sau rău, va fi răsplătit pe măsură de
Domnul” (Parafrază la Efeseni 6, 8). Aşadar nu de dragul ei, ci de
dragul lui Hristos şi ascultând de El s-o iubească pe femeia lui. Dacă
se gândeşte aşa, ispita sau cearta nu se vor cuibări între ei. Femeia să
nu creadă pe nimeni când soţul ei este vorbit de rău. Dar nici nu
trebuie să urmărească bănuitoare unde intră şi de unde iese tovarăşul
său de viaţă.
Bărbatul, de asemenea, nu trebuie să îngăduie calomnii despre femeia
sa, însă nici să nu-i nască bănuieli prin purtarea lui. De ce, omule,
rătăceşti de colo-colo toată ziua şi te aduni acasă abia seara, fără
să-i dai explicaţii mulţumitoare soţiei tale? Dacă-ţi va reproşa asta,
să nu-ţi pară rău. Reproşurile ei dovedesc iubire, nu îndrăzneală şi
răceală. Şi iubirea ei pentru tine o face să-i fie teamă. Îi e teamă ca
nu cumva vreo alta să i te răpească, ca nu cumva să-i ia tot ce are mai
de preţ, ca nu cumva să-i rupă legătura căsniciei. Eşti dator deci să
faci tot ce poţi pentru a n-o amărî pe femeia ta.
Aşadar s-a terminat sărbătoarea nunţii? Au plecat invitaţii? Ai rămas
numai cu mireasa, soţia ta? Nu arunca imediat de pe tine seriozitatea,
aşa cum fac bărbaţii desfrânaţi. Păstreaz-o pentru multă vreme, şi mare
câştig vei avea. Acum, în prima perioadă a căsniciei, înainte de a vă
cunoaşte bine şi a căpăta libertate în relaţia voastră, când femeia este
stăpânită de o anume ruşinare şi reţinere, este ocazia cea mai bună
s-o modelezi după tine şi să-i impui, în chip delicat şi cuminte,
principiile tale. Căci, când femeia va prinde curaj, le va învălmăşi pe
toate. Bine ar fi, deci, să menţii sfiala ei cât mai mult cu putinţă. Şi
cum vei face asta? Când şi tu arăţi că nu ai mai puţină reţinere ca ea;
când vorbeşti puţin, când eşti serios şi înţelept. Astfel te va asculta
şi va accepta, vrând-nevrând, cele pe care i le vei spune. Dar şi mai
binevoitor le va primi dacă-i vei arăta din belşug iubirea ta; căci
nimic altceva nu contribuie atât de mult la a convinge un om de
cuvintele noastre, cât dacă înţelege că i le-am spus cu dragoste şi din
dragoste.
Şi cum îi vei arăta iubirea ta? Spunându-i, de exemplu: „N-am vrut să
iau de soţie o altă femeie, care poate ar fi fost mai bogată sau mai
gospodină. Te-am ales pe tine pentru caracterul, cuminţenia, blândeţea
şi înţelepciunea ta. Căci am învăţat să nesocotesc bogăţia ca pe ceva
zadarnic, ceva pe care-l dobândesc tâlharii, oamenii imorali şi
înşelători. Pe mine m-a atras virtutea sufletului tău, pe care o prefer
în locul vreunei alte bogăţii. O fată înţeleaptă, care trăieşte în
evlavie, merită cât lumea întreagă. De aceea te-am iubit, te iubesc şi
te pun mai presus de viaţa mea. Viaţa de aici este deşartă. Mă rog,
aşadar, la Dumnezeu şi fac tot ce pot ca să ne învrednicim să ne trăim
viaţa astfel încât şi în împărăţia cerurilor să fim împreună. Căci viaţa
pământească este şi scurtă şi provizorie, însă dacă ne vom învrednici
s-o petrecem făcându-ne plăcuţi lui Dumnezeu, vom fi veşnic împreună cu
Hristos, desfătându-ne în fericire negrăită.
Eu mai presus de toate pun iubirea pentru tine, şi nimic nu-mi va fi
atât de neplăcut şi greu decât să mă cert vreodată cu tine. Şi dacă ar
trebui să le pierd pe toate şi să devin sărac sau să mă aflu în
primejdie sau să păţesc orice, pe toate le voi îndura cu răbdare, e de
ajuns să ştiu că legăturile dintre noi doi sunt bune. Dar e necesar să
faci şi tu la fel. Dumnezeu vrea ca legătura iubirii noastre să fie
reciprocă şi nedespărţită. Auzi ce spune Scriptura: „Va lăsa omul pe
tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa”. Să nu avem, deci,
nici o pricină de împuţinare a sufletului. Piară toţi banii, slujitorii
şi cinstirile! Eu mai presus de toate pun iubirea pe care o am pentru
tine”.
Cuvintele acestea vor fi preţuite de femeie mai mult decât mulţimi de
comori şi de bogăţii! Să-i spui c-o iubeşti, fără să te temi că
vreodată se va răsfăţa sau se va folosi în chip rău de vorbele astea.
Femeile necuviincioase, care se duc cu unul şi cu altul, e firesc să se
răsfeţe la auzul unor asemenea cuvinte. O fată bună, însă, nu numai că
nu se va înfumura, ci se va şi smeri. Arată-i că-ţi place mult să stai
cu ea, că preferi să rămâi acasă de dragul ei, decât să te întâlneşti cu
prietenii tăi. S-o cinsteşti mai mult decât pe prietenii tăi, mai mult
chiar şi decât pe copiii voştri. Şi pe aceştia, de dragul ei să-i
iubeşti. Dacă face ceva bun, s-o lauzi şi s-o admiri. Dacă va cădea în
vreo greşeală, s-o povăţuieşti şi s-o îndreptezi într-o manieră
delicată.
Să faceţi rugăciuni împreună. La biserică să mergeţi amândoi. Dacă se
întâmplă să vă afle sărăcia, adu-i aminte soţiei tale că Sfinţii
Apostoli Petru şi Pavel, care sunt mai presus de toţi împăraţii şi
bogătaşii, şi-au petrecut viaţa în foame şi sete. Arată-i că nici un
necaz din viaţă nu este înfricoşător, fără doar să ne împotrivim lui
Dumnezeu şi voii Sa.
Dacă trăiţi în felul acesta, şi copii mulţi veţi dobândi, şi plăcuţi lui
Dumnezeu vă veţi face, şi bunătăţile veşnice le veţi moşteni, cu harul
şi iubirea de oameni ale Domnului nostru.
